VIDEO INTERVIU Cum afecteaza pozitia incorecta sanatatea coloanei vertebrale? Dr. Alexandru Ulici: Nu orice fel de deviatie a coloanei vertebrale inseamna scolioza

Scolioza este o afectiune serioasa, iar cauzele acesteia nu sunt pe deplin cunoscute. Chiar daca scolioza nu poate fi prevenita, Dr. Alexandru Ulici avertizeaza ca desi pozitia incorecta a copiilor care utilizeaza telefoane mobile si tablete nu poate provoca afectiunea, cifoza, boala care apare in urma acestei practici, este la fel de grava.

De ce apare scolioza la copii?

Dr.Alexandru Ulici: In primul rand trebuie sa stim ca nu orice fel de deviatie a coloanei vertebrale inseamna scolioza. Scolioza este in principiu o deformare tridimensionala a coloanei vertebrale, deci pe langa planul frontal, asa cunoscuta litera “S”, se adauga planul din profil si apare si rotatia vertebrala care pune si marca scoliozei.

In peste 90% din cazuri nu stim de ce apar scolioza si poarta numele de scolioza idiopatica, adica de cauza necunoscuta.

Exista insa si scolioza care este secundara altor afectiuni, precum cele neurologice, afectiuni musculare, boli de sistem. Aceste afectiuni pot genera aparitia deviatiei coloanei vertebrale.

In marea majoritate a cazurilor, totusi, cauza este necunoscuta.

Din pacate scolioza nu poate fi prevenita, este demonstrat ca pozitia copilului nu influenteaza aparitia scoliozei, dar poate avea o influenta importanta si nefasta asupra copiilor care au deja scolioza.

Tabletele si telefonul mobil la copii- cum le infleunteaza sanatatea coloanei vertebrale?

Dr.Alexandru Ulici: Statul pe tableta si pe telefonul mobil genereaza mai degraba o alta problema a coloanei vertebrale, la fel de seriosa, daca nu chiar mai serioasa: cifoza.

Cifoza-Deformarea coloanei in plan sagital, cu spatele globulos, poate fi secundara unei pozitii vicioase a copilui.

Tratamentul final al cifozei este interventia chirurgicala. Exista metode de tratament, dar niciun tratament (sporturi, corset) nu vindeca o scolioza sau o cifoza, ci o tine in frau.

Pozitia copiilor este foarte importanta in perioada pubertatii. Este foarte important, atat in cazul copiilor mici, cat si in cazul adolescentilor, sa faca sport, cat mai multa miscare.

Sporturi nerecomandate pentru cei cu scolioza

Dr.Alexandru Ulici: Pentru pacientii afectati de scolioza nu recomandam sporturile asimetrice. Ii lasam pe copii sa faca si astfel de sporturi (tenisul de exemplu), dar recomandam sa fie asociat acest sport si cu kinetoterapie ca sa balanseze musculatura paravertebrala.

Cele mai bune sporturi pentru coloana vertebrala sunt inotul si echitatia.

Ce pot face parintii pentru a corecta pozitia copiilor?

Dr.Alexandru Ulici: Parintii nu trebuie sa puna corsete copiilor pentru ca nu este o solutie si in niciun caz fara o recomandare adecvata din partea unui medic specialist.

Parintii trebuie sa isi duca copilul la medic periodic. Ar fi necesara si implicare medicilor de la scoala.Exista si un screening national de depistare a scoliozei.

O scolioza usoara se trateaza cu gimnastica medicala si o igiena mai atenta (dormit pe platane fara perna, adoptarea unui scaun cu spatar inalt)

La o scolioza medie se adauga pe langa kinetoterapie si corsetul.

O scolioza grava se trateaza doar prin interventie chirurgicala.

Ce presupune interventia chirurgicala?

Dr.Alexandru Ulici: Operatia presupune blocarea articulatiilor dintre vertebre astfel incat coloana vertebrala, pe de o parte, sa nu se mai incurbeze si in masura posiblilului chiar sa o indreptam, sa o ducem catre zero grade. Dar, o corectie completa nu este posibila nici cu interventia chirurgicala.

In principiu, operatia este bine sa fie facuta cat mai aproape de maturitatea sexuala si implicit, de maturitatea osoasa.

Cu cat copilul este mai mare, cu atat este mai bine sa fie facuta interventia chirugicala. Cu toate acestea, exista cazuri severe, care necesita interventia chirurgicala mult mai devreme.

Exista cateva situatii in care scolioza nu mai poate fi operata. In aceste cazuri, riscul de paralizie, dupa operatie, este foarte mare.

Sunt si cazuri in care incurbarea vertebrala pune in pericol viata si atunci se face interventia chirurgicala de necesitate.

Genetica

Dr.Alexandru Ulici: Se stie ca exista o componenta genetica in cazul scoliozei, dar nu se cunoaste procentul acesteia.

Genetica este sigur implicata, dar nu intotdeauna poti numi gena care conteaza.

Autor: Alexandra Ciordas

Articole similare:

  1. VIDEO INTERVIU Cand se poate opera o diformitate a coloanei vertebrale? Dr. Georgiana Nedelea, medic specialist in ortopedie si chirurgie spinala, a discutat online cu cititorii
  2. VIDEO INTERVIU: Dr. Alexandru Poll, medic primar ortopedie – traumatologie: “Metoda cea mai eficienta pentru tratarea coxartrozei ramane interventia chirurgicala”
  3. VIDEO INTERVIU Luxatii, entorse, fracturi – cum se trateaza accidentarile de sezon in camera de garda a Spitalului de Ortopedie? Dr. Alexandru Poll, medic primar ortopedie – traumatologie, a discutat online cu cititorii
  4. Scolioza: cauze si tratament
  5. VIDEO Ce trebuie sa stim despre operatia de deviatie de sept? Dr.Ana-Maria Apostol: Din cauza deviatiei de sept, creierul nu primeste oxigen cum trebuie, iar calitatea vietii se strica

Tags: , , , , , , , , ,

Nici un comentariu

Momentan, articolul nu are nici un comentariu. Ai o parere? Fii primul care deschide discutia!

Lasa un comentariu


Do NOT fill this !