VIDEO Dr. Marius Uscatu, chirurg ante-picior: “Paradoxal, multe paciente pleaca chiar cu recomandarea de a-si inalta tocul.”

Dr. Marius Uscatu / Foto: MedLive.ro

Sunt deranjante si ne-am dori sa scapam cat mai repede de ele, dar indepartarea bataturilor de la nivelul ante-piciorului prin unguente sau diferite substante chimice poate fi o drama, generand plagi (rani grave), care vor pune pacientul in imposibilitatea de a se deplasa timp de cateva saptamani. Solutia oferita de dr. Marius Uscatu, medic specialist ortopedie – traumatologie, cu competente in chirurgia ante-piciorului, consta in schimbarea pantofilor cu unii in care pacientul sa se simta comod, schimbarea statusului ocupational si reducerea utilizarii picioarelor pentru o scurta perioada. “Este important ca pacientii sa isi schimbe mentalitatea cu privire la incaltamintea sanatoasa pentru picior” a explicat dr. Marius Uscatu intr-un interviu acordat MedLive.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro

MedLive: Ce sunt bataturile plantare si ce cauze duc la aparitia acestora?
Dr. Marius Uscatu: Batatura plantara este un sistem de aparare al organismului, o putem compara cu batatura de la nivelul palmei in cazul unui muncitor manual, pentru care batatura este vitala, deoarece altfel s-ar produce o rana. In cazul piciorului, batatura apare ca semn al unui conflict intre picior si incaltaminte. Prin urmare cauzele sunt de natura mecanica si anume obezitatea, o incaltaminte necorespunzatoare cu un toc prea inalt sau prea jos, o suprautilizare a piciorului, in cazul persoanelor care stau mult in picioare sau merg mult pe jos (alteti, profesori, chelneri, stomatolog, cititor de contoare etc.)

MedLive: De ce pantofii cu toc inalt duc la aparitia acestor bataturi? Doamnele ar putea fi contrariate de aceasta informatie.
Dr. Marius Uscatu: Eu nu am nimic impotriva niciunui tip de incaltaminte, prin urmare le spun pacientelor ca orice incaltaminte este acceptabila cata vreme nu produce durere si bataturi. De ce? Pentru ca batatura reprezinta semnul unui hipersprijin. In momentul in care tocul este prea inalt se produce deplasarea sprijinului de la nivelul calcaiului, la nivelul ante-piciorului si astfel apare batatura. De asemenea cand avem un toc prea redus ante-piciorul este solicitat din nou  deoarece, in timpul mersului, calcaiul ramane in aer si avem aceeasi batatura la nivelul ante-piciorului.

MedLive: Ati mentionat in raspunsurile oferite cititorilor faptul ca este important ca oamenii sa isi schimbe conceptia despre incaltaminte. La ce schimbari va referiti?
Dr. Marius Uscatu: In momentul in care un pacient are dureri si bataturi din cauza unui pantof cu toc prea inalt, fireste ca trebuie sa reduca tocul. In schimb eu nu sfatuiesc nicio pacienta sa folosesca pantofi de tip balerini, incaltaminte cu toc de zero centimetri, tocmai din cauza bataturilor care se produc prin lipsa tocului. Paradoxal, foarte multe dintre pacientele mele pleaca cu sfatul de a-si inalta tocul. Este paradoxal, dar perfect explicabil in fiziologia piciorului si a mersului.

MedLive: Exista o limita a inaltimii tocului?
Dr. Marius Uscatu: Nu. O pacienta poate purta si zece centimetri de toc atata timp cat mersul este confortabil, lipsit de dureri si bataturi. Atunci cand apar aceste probleme fireste ca trebuie sa se intrebe daca poate sau nu sa continue cu acest tip de incaltaminte.

MedLive: Este o solutie indepartarea acestor bataturi prin diferite unguente, substante chimice sau chiar prin interventia chirurgicala?
Dr. Marius Uscatu: Nu numai ca nu este preferabila ci este de-a dreptul o drama sa inlaturi batatura, pentru ca inlaturi ultimul sistem prin care organismul se apara. Am nenumarate paciente care au recurs la asemenea procedee, fie de natura cosmetica, fie de natura chirurgicala, iar aceasta procedura le-a produs o plaga, adica o rana deosebit de greu de gestionat, pentru ca obliga pacientul sa nu mai mearga cateva saptamani bune, pana cand se reface pielea. Prin urmare sfatuiesc pacientii sa inceteze orice manevra de aceasta natura. Este adevarat ca uneori o manevra minimala de tip cosmetic poate sa usureze putin situatia.

MedLive: Cum se trateaza, pana la urma, aceste bataturi?
Dr. Marius Uscatu: Bataturile in sine nu se trateaza. Trebuie sa tratam originea lor, factorul cauzator prin schimbarea incaltamintei, schimband statusul ocupational si sportiv pentru ca este vorba despre o suprautilizare a piciorului. Trebuie sa reducem utilizarea fiecarei activitati, inclusiv sporturile foarte solicitante precum fotbalul, joggingul, chiar si muntele. Au fost pacienti care m-au intrebat de ce au facut bataturi cand au mers pe munte. Pentru ca este vorba despre o suprasolicitare a piciorului.

MedLive: Sunt persoane care spun ca prin purtarea acelorasi articole de incaltaminte ajung sa se obisnuiasca si sa nu le mai apara alte bataturi? Poate fi si aceasta o solutie?
Dr. Marius Uscatu: Aici avem o mare varietate de situatii. Prima solutie logica este aceea de a ne adapta incaltamintea. Acest lucru poate inseamna o incaltaminte ultra-larga, schimbarea fundamentala a modalitatii in care ne incaltam sau poate sa insemne mentinerea articolelor de incaltaminte, prin reducerea utilizarii picioarelor. Nu avem nimic cuantificabil. O pacienta poate sa se simta bine pe un toc de sapte centimetri, iar alta se simte deja rau pe un toc de cinci centimetri. Nu avem nimic cuantificabil intre marimea tocului, inaltimea pacientei si greutatea ei.

MedLive: Ce mituri intalniti mai frecvent printre pacienti?
Dr. Marius Uscatu: Pot spune ca sunt un doctor de femei, pentru ca femeile sunt confruntate cel mai adesea cu probleme la nivelul ante-piciorului, cum sunt monturile, bataturile etc. Nu numai prin faptul ca poarta o incaltaminte cu exigente estetice importante, ci prin faptul ca femeia, conformational, prezinta aceste modificari la nivelul ante-piciorului. Sunt anumite schimbari de tip hormonal care predispun la deformarea piciorului, la modificarea pozitiei unor oase, care devin proeminente si intra in conflict cu pantoful. Fireste, prima masura este schimbarea pantofului, iar la esecul acestui tratament putem sa discutam despre tratamentul chirurgical in masura sa reaseze oasele piciorului acolo unde trebuie sa fie in mod normal, rearmonizand astfel presiunea. Dupa interventii chirurgicale extrem de mari pe care le-am gestionat piciorul pacientei operate arata absolut impecabil. Dar interventia chirurgicala trebuie adoptata numai dupa esecul tratamentului conservator, adica al modificarii incaltamintei, statusului ocupational si tot ceea ce tine de suprautilizarea piciorului.

MedLive: Cat de usor se adapteaza pacientele la recomandarile dumneavoastra?
Dr. Marius Uscatu:
Nu va ascund ca este extrem de dificil si, din fericire, am invatat sa am un dialog cu pacienta, sa-i explic, sa-i prezint toate argumentele necesare. Unele pleaca deceptionate, altele ma mai viziteaza si cu alte ocazii. Foarte putine paciente inteleg inca de la prima consultatie despre ce este vorba si care sunt exigentele. Este o mare problema, dar care se poate rezolva printr-o comunicare atenta, rabdatoare si cu multa persuasiune.

MedLive: Ati urmat si o specializare in Franta, in chirurgia piciorului. Ce impact a avut aceasta specializare asupra dumneavoastra? Cu ce planuri v-ati intors de acolo?
Dr. Marius Uscatu:
Pot sa va spun ca mi-a schimbat intreaga viata. Fara lipsa de modestie, am sters cu buretele toata medicina invatata in Romania si am luat-o de la zero. In trei ani de zile am invatat un alt tip de medicina, la un alt nivel. De asemenea este vorba si despre relatia cu pacientul. Din fericire, am trait intr-o zona la granita franco-germana, cu impactul culturii si al mentalitatii germane, apropo de seriozitatea relatiei cu pacientul, de seriozitatea relatiilor interumane, de seriozitatea programului de zi cu zi. Am plecat in acea regiune pentru ca Franta se afla in topul mondial al acestui tip de chirurgie, spre deosebire de tarile anglo-saxone, care au o restanta de cateva zeci de ani din acest punct de vedere.

MedLive: Cunostintele dobandite in Franta intra in contradictie cu cele pe care le detin medicii romani?
Dr. Marius Uscatu:
Ceea ce incerc sa promovez si sa ii invat pe unii colegi este in profunda contradictie, pentru ca lucrurile se schimba cu o viteza uluitoare. Nu va ascund ca ma deplasez de 5-6 ori pe an in Franta, vizite cu ocazia carora bagajul de cunostinte devine uneori profund diferit. Imi schimb toata conceptia despre ceea ce inseamna bolile ante-piciorului in urma unui singur drum in Franta si a unei singure discutii cu colegii de acolo. Permanent are loc o armonizare intre noi, cei care ne ocupam de aceasta patologie a ante-piciorului.

MedLive: Cat de dificil este pentru pacienti sa se orienteze si sa gaseasca un raspuns printre atatea solutii contradictorii oferite de medici?
Dr. Marius Uscatu:
Intr-adevar este foarte dificil, mai ales cand lupti singur impotriva tuturor celorlalti, o lupta pe care o port de cativa ani, dar care incepe sa isi arate roadele, chiar printre colegii care nu credeau deloc in aceste principii pe care incerc sa le impun. Am avut surpriza placuta de a-mi trimite pacienti, ceea ce inseamna deja un soi de acceptare a acestor principii.

Autor: Cristina Bobe

Articole similare:

  1. Cum se trateaza bataturile plantare? Dr. Marius Uscatu, medic specialist ortopedie-traumatologie, a discutat online cu cititorii
  2. Intrebari pentru dr. Marius Uscatu – medic specialist ortopedie, traumatologie
  3. Prea multe alunite? Despre miturile din jurul excizarii alunitelor, dr. Adriana Radu, chirurg plastician, a discutat online cu cititorii
  4. VIDEO Dr. Serban Constantin, chirurg pediatru:”Cu cat mama este mai in varsta, cu atat riscul de a naste un fat cu malformatii urogenitale este mai mare.”
  5. VIDEO Copiii sub doi ani predispusi la alergii si astm trebuie sa evite piscinele tratate cu clor – recomandarea Agentiei germane de Mediu

Tags: , , , , , , ,

6 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Doina Suciu
    Publicat la data de 30.8.2011, ora 9:46 pm

    Buna ziua!

    Va felicit pentru preocuparile Dv. legata de aceasta patologie a antepiciorului, care da atatea batai de cap multor persoane, mai ales femei.
    Si eu ma confrunt cu aceasta problema, respectiv dupa aparitia unor dureri in timpul mersului (si ulterior chiar si in repaus) la nivelul antepiciorului, specialistul ortoped mi-a spus ca am antepicior rotund, monturi (hallux valgus) si desigur aceste bataturi plantare. Recomandarea a fost sa port incaltaminte ortopedica – comanda speciala, personalizata, cu acea talpa mai inaltata in partea anterioara (pe care, desigur, orice femeie cu un minim de simt estetic nu poate sa-i poarte nici la disperare in spatiul public; de asemenea niste suporturi plantare, care nu intra decat in incaltamintea de iarna dupa ce o largim prin purtare 1-2 ani. Iar daca toate acestea nu dau rezultate – interventia chirurgicala, mai devreme sau mai tarziu.
    Din cate observat si citit si eu pe aceasta tema, cred ca aceste modificari la nivelul piciorului au, in general, o etiologie multifactoriala, in care intra in primul rand factorul ereditar care conditioneaya arhitectura piciorului, apoi ceilalti factori care releva aceste defecte: incaltamintea neadecvata, utilizarea intensiva a piciorului.
    Considerati, in lumina teoriilor actuale, ca erditatea are intr-adevar un rol important?
    De asemenea, as dori sa va intreb in ce masura credeti ca aceste suporturi plantare sunt utile, intrucat eu personal n-am constatat mare beneficiu, in plus fiind si relativ dificil de utilizat in viata de zi cu zi (adica e un sfat in mare masura teoretic, caci practic greu gasim si incaltaminte ortopedica cat de cat estetica pentru varste sun 50 ani sau nu putem purta suporturile decat iarna, caci in sandale sau pantofi nici vorba sa intre).
    Care ar fi explicatia ca unele persoane au dureri la nivelul antepiciorului (in special degetul mare), iar altele nu au nici un fel de simptome, desi exista deformatii evidente?

    Cu multumiri,

    Doina Suciu
    Cluj-Napoca

  2. Comentariu scris de Dr. Marius Uscatu
    Publicat la data de 31.8.2011, ora 10:32 am

    Buna ziua!
    Cred ca ar fi util sa cititi si informatiile de pe sitel-ul meu legate de aceste subiect
    http://www.chirurgiapiciorului.ro/Chirurgia%20antepiciorului/Metatarsalgii,%20boala%20Morton.html
    si
    http://www.chirurgiapiciorului.ro/Chirurgia%20antepiciorului/Hallux-Valgus.html
    In rest, va raspund punctual:
    - ereditatea nu are nici o importanta;
    - conceptul de “antepicior rotund” este arhaic. La ora actuala putem vorbi despre metatarsalgii, prima complicatie a monturilor (hallux valgus) si care apare in 100% din cazurile cu monturi.
    - suporturile plantare confectionate in Romania sunt, in 99,9999% din cazuri, absolut inutile, chiar daunatoare. exista un singur podolog, cetatean francez, care confectioneaza aceste talonete “a la carte”, manual, fara faimoasa “amprenta computerizata”. Incaltamintea ortopedica este total inutila in acest caz.
    - interventia chirurgicala este una de tip “chirurgie globala”, se adreseaza tuturor modificarilor arhitecturale ale ante-piciorului
    http://www.chirurgiapiciorului.ro/index.html
    - fireste ca supraincarcarea ante-piciorului, ocupationala, sportiva sau datorata obezitatii, agraveaza enorm metatarsalgiile.
    Cu stima,
    Marius Uscatu
    Chirurg Ante-Picior
    http://www.chirurgiapiciorului.ro

    • Comentariu scris de ionut
      Publicat la data de 12.1.2012, ora 5:33 pm

      buna ziua;un calorifer m-ia cazut pe degetul de la picior iar degetul sa inegrit impreuna cu unghia,ce sfaturi imi dati,multumesc

      • Comentariu scris de Dr. Marius Uscatu
        Publicat la data de 2.2.2012, ora 5:11 pm

        Buna ziua!
        Aveti nevoie de un consult clinic specializat si, eventual, de o radiografie.
        Cu stima,
        Marius Uscatu
        Chirurg Ante-Picior
        http://www.chirurgiapiciorului.ro

  3. Comentariu scris de IVANOVICI CĂLIN DRAGAN
    Publicat la data de 22.2.2012, ora 5:37 pm

    Dacă se poate răspunsul şi pe email.



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !