SONDAJ Ti-ai petrece ultimii ani de viata la un azil de batrani?
La apus / Foto: Reuters
“La 84 de ani, bunica mea a decis ca doreste sa locuiasca la un azil particular de batrani. Ne-a luat prin surprindere, ne asteptam sa ramana pana la sfarsitul vietii in apartamentul ei mic dar cochet, unde are tot ce isi doreste. Ne-am dat seama ca, de fapt, s-a saturat de singuratate – vizitele noastre nu pot compensa lungile seri de iarna in fata televizorului. Asa ca se va instala la azil. Problema este ca acolo, de regula, vin batrani adusi mai cu binisorul, mai cu forta, de copii care au obosit (s-au saturat) sa-i ingrijeasca si sunt intr-o stare avansata de… batranete, ca sa zic asa. La acest nivel, ma gandesc, socializarea la azil si petrecerea ultimilor ani de viata intr-un ambient placut e aproape o gluma.” (Diana Patrascu, 34 de ani)
“Pe la 75 de ani asa, cand n-o sa mai fiu in putere, eu unul mi-as vinde apartamentul si m-as muta la azil. Sau i l-as ceda unui tanar care sa-mi plateasca lunar azilul, prin contract.” (Tudor Mihalcea, 31 de ani)
“Am 72 de ani. Copiii m-au convins ca azilul e o optiune mai buna decat asistenta la domiciliu. Nu este. Iti imparti bolile, durerile, suferintele de fiecare zi cu niste oameni pe care nu-i cunosti, locuiesti intr-o camera in care nimic nu e al tau, poate doar o fotografie-doua si hainele aduse de acasa. Traiul cu persoane straine, pe care nu le cunosti si nu le-ai ales, nu este un mod de a combate singuratatea.” (Viorica M., 72 de ani)
MedLive.ro va propune un exercitiu de imaginatie: ati alege sa plecati la un azil de batrani in momentul in care nu v-ati mai descurca singur acasa sau pur si simplu v-ati satura de singuratate? Raspunde si comenteaza.
Loading …Articole similare:
Tags: azil de batrani, imbatranire activa, main, socializare
Publicat la data de 7.9.2010, ora 7:45 am
Am votat DA , cu un singur amendament : azilul sa fie de un anumit nivel , mai exact ca in USA.
In caz contrar , votul este NU
Publicat la data de 7.9.2010, ora 9:11 am
Subscriu …
Publicat la data de 7.9.2010, ora 10:06 am
Idem!
Publicat la data de 7.9.2010, ora 11:17 pm
Stii cum e un azil in USA? Adica “nursing home”?
In primul rind, extrem de scump. Sotul meu a avut o operatie grea si nevoie de “recovery” (in spital se sta doar o saptamina). Am gasit 4 facilitati pe aproape. Toate cam la fel. Cost, acelasi: $300/zi… din care o asigurare normala acopera $200/zi, pe o durata de max 100 zile. Mi-am vizitat sotul zilnic pentru 3 saptamini, petrecind in azil cel putin 5-6 ore/zi… vorbesc in cunostinta de cauza (din California).
Daca poti merge si vezi si auzi… e foarte bine. Doctorii verifica si prescriu tratamente… esti oarecum sub control. Daca insa esti legat de pat, e alta poveste. 90% din personal sint asiatici… exista aparatura ajutatoare… dar intotdeauna insuficiente ajutoare. Noaptea mai ales e inspaimintator!
De la nursing home, cei in faza terminala (prevazut a muri in mai putin de 6 luni) sint directionati catre Hospice…
Eram si eu de parere ca voi merge la un azil, aici. Insa, stiu ca pensia nu-mi va ajunge… trebuie sa platesc cu casa plus toate economiile… si inclin tot mai mult sa-mi impun sa ma opresc a minca si bea apa… cind voi deveni o povara.
Publicat la data de 8.9.2010, ora 10:06 am
DA – cu aceeasi conditie: conditii decente, curatenie, asistenta permanenta
Publicat la data de 5.12.2010, ora 8:46 am
cit costa acest camin
Publicat la data de 7.9.2010, ora 7:52 am
Am ramas vaduva ff tinara si ,singura fiind,fostii prieteni – in cuplu sot/sotie- incet, incet au renuntat la prietenia ce mi-o purtasera ani de zile, pina atunci. Si nici eu nu am reusit sa ma atasez de altcineva, fie un suflet zdrobit ca si al meu sau sa-mi fac alti prieteni. Asa ca acum sint singura in apt.meu “cochet, cu tot ce-mi trebuie la indemina” si iubesc …un catelus. Este ff putin dar nu am alta alternativa. Fiul meu este la casa lui, iar timpul alocat mamei est ff putin si rar. Daca si la noi ar fi camine pentru batrini,asa cum vad in filmele americane, as incerca, chiar daca virsta mea se numara inca cu “5″ in fata. Singuratatea este cel mai mare dusman al meu, chiar inaintea suferintelor fizice. Personal as fi deacord sa contribui financiar alaturi de alti investitori , pentru infiintarea unor astfel de asezaminte, si cu pensia pe care o am sa -mi duc destinul la sfirsit, fara sa-mi obosesc copii, chiar daca sufletul imi plinge.
Felicitari pentru indrazneala de aborda un astfel de subiect. Pentru oamenii trecuti de 50 de ani, care deja se numesc “batrini” in precara cultura a tinerilor reporteri de azi ( vexzi atitea reportaje tv ), singura alternativa nu ne mai ramine decit moartea!
Publicat la data de 7.9.2010, ora 2:34 pm
Doamnă foarte frumos aţi început şi apreciez, sunt de acord cu dumneavostră, mai puţin ultima parte generalizatoare.
Eu am vârsta începând cu “3″.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 7:47 pm
Am 62 ani si niciodata nu m-am gandit sa merg la un azil de batrani.Sunt singura de 12 ani dar viata e asa de frumoasa ca nu ma plictisesc niciodata.Practic ,de cand am iesit la pensie am inceput sa ma bucur de viata.Sa faci numai ce doresti e minunat.Am o fata si un baiat,dar nu stau in acelasi oras cu mine, o nepotica si un nepot..Am o relatie frumoasa cu cei dragi mie (copii ,rude,prieteni ).Chiar daca e greu de crezut,va spun cu sinceritate ca nu prea am timp.Totdeauna am ceva de facut si de rezolvat.Cand n-am sa mai pot sa ma descurc singura ,prefer eutanasierea,poate pana atunci se va adopta aceasta lege si in Romania.
Publicat la data de 8.9.2010, ora 4:07 am
Veronica, si eu am o virsta care incepe cu un 5 dar ma simt tinara.Locuiesc in SUA de 15 ani si cred ca de aici mi se “trage” .
Voi mai lucra pina la 65 de ani (ca sa-mi pot plati casa,luata cu imprumut) dar nu cred ca o sa ma pensionez atunci,cel putin daca voi fi sanatoasa.
Cred ca m-as imbolnavi sa stau acasa , m-ar deprima.
Am grija de sanatatea mea,maninc sanatos,iau vitamine,aspirina (doza de intretinere),B-uri din cind in cind,pastile de usturoi,calciu,ulei de peste.
Pt ca imi place f. mult sa dansez,de 4 ani fac parte dintr-un ansamblu de dansuri (etnice).
Ba mai merg si cu fiul si nora prin cluburi ,sa dansam (ador muzica country) si ma imbrac exact ca ei ! Nu sint supraponderala asa ca-mi permit sa port chiar si blugi rupti.
La biserica merg cel putin o data pe luna si am un grup de vreo 30 de prieteni cu care ma intilnesc constant,ba la o petrecere,ba la alta.
Trebuie sa recunosc-sint petrecareata !
Rar trece un weekend sa nu am program, sa nu fiu invitata undeva sau sa nu am prieteni la masa.
Imi iau citeva vacantzele pe an (citeva zile de fiecare data) si merg la mare,la munte sau sa vizitez un oras pe care nu l-am mai vazut.
In rest muncesc din greu si zilele imi trec repede.
Am un copil (la casa lui) si un nepot de care ma ocup in mod special : il duc la inot,la patinaj,la tenis (depinde de anotimp),la lectii de pian.
Eu ii si platesc toate aceste activitati si isi petrece mult timp cu mine si sotul meu atit in timpul saptaminii cit si in weekenduri.
Nu am timp sa ma gindesc la ce va fi cind voi imbatrini sau ce se va intimpla cu mine cind voi fi neputincioasa…
Pina atunci mai am atitea de facut !!
Iar cind/daca copiii nu vor mai avea nevoie de ajutorul meu,voi vizita bolnavi la spitale,sa-i incurajez.Mi-ar placea sa fac asta,sa voluntariez la un spital.
Nu vreau sa par altceva decit sint (urasc bigotzii) dar am credinta ca Dumnezeu se va ingriji si de mine.
Pe El ma bazez,nu pe altceva.
Fara vointa Lui,nu mi se poate misca nici un fir de par din cap !
Atunci -de ce sa-mi fie frica ?
E cumplit sa fii singura dar exista si un mic avantaj : poti face absolut tot ce-ti trece prin cap ! Profita de asta si lucreaza orice ,chiar si 2 servicii iar cu banii extra poti merge in excursii, vizita.
Eu iti doresc sanatate maxima si ai grija de tine !
Ioana
Publicat la data de 10.9.2010, ora 1:55 pm
“Iar cind/daca copiii nu vor mai avea nevoie de ajutorul meu,voi vizita bolnavi la spitale,sa-i incurajez. Mi-ar placea sa fac asta,sa voluntariez la un spital” Exceptionala idee si pentru cei care au timp si bunavointa, desigur pensionari, si pentru cei care asteapta un cuvint bun, indiferent daca se afla in spitale sau camine dee batrini. ambii, ofertant si primitor, au de cistigat. ne putem ajuta noi particularii daca institutiile nu sunt de ajuns de multe. incet incet se poate forma un obicei des intilnit. Exceptionala idee Ioana. Multa sanatate !
Publicat la data de 12.3.2012, ora 8:42 am
Ioana, lasa-ne/lasa-mi un email al tau, esti un adevarat catalizator pentru oricine, as vrea tare mult sa mai vorbim,-varsta mea incepe cu mai putin, dar mi-ar placea sa te am in preajma. Stilul tau de viata imi aduce aminte de cum traiau ai mei (parinti si bunici) si eu cand eu eram mica…
Publicat la data de 7.9.2010, ora 7:58 am
Da, as alege sa locuiesc intr-o casa de batrani, in conditiile in care ar arata si ar functiona ca si cele din tarile civilizate, in conditiile din Romania, nu stiu…..mai degraba nu. Mai ales ca unul din visele mele este sa particip la construirea unei astfel de case de batrani care ar oferi conditii civilizate.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 8:08 am
Nu, nu cred ca mi-ar place.N-as avea prea mult in comun cu ceilalti si pe de alta parte, ar fi poate prea multa tristete,in jur, vazand numai batrani.
Am “doar” 52 ani si inca nu ma gandesc foarte serios la batranetea pe care o voi intalni.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 8:16 am
In Romania azilul este echivalent cu decesul. Ce sa mai astepti in azil? Important este sa ai mijloace civilizate de trai, hrana si confort. Daca ajungi sa nu te mai poti misca trebuie sa ajungi intr-o unitate de asistenta medicala si in nici un caz in azil. Toti oamenii au platit sume foarte mari la CAS pentru aceasta. Acum esti trimis la azil si culmea sa-l mai si platesti. Amarata tara dar si mai amarat popor!!!…
Publicat la data de 7.9.2010, ora 9:14 am
Oricât de mari au plătit …
sistemul este gândit ca ce ide muncesc acum plătesc pentru cei bătrâni acum, adică totul se derulează în prezent.
Odată spuse astea ar fi totul frumos şi perfect dacă ar fi mai mulţi angajaţi decât asistaţi, din păcate este invers, aici este tragedia.
Şi apropo, oricum cotizând CAS “foarte mare”, cam cât aproximativ, încât acum să-ţi asigure o cheltuială lunară de aproximativ 300 – 500 EUR?
Cred că îţi scapă ceva în afirmaţii sau sunt superficiale.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 11:48 am
…as vrea sa te vad intr-un azil, eventual de stat, la batranete…
Publicat la data de 7.9.2010, ora 2:23 pm
Am citi putin din comentarii. As vrea sa te intreb daca nu cumva : moarte insemna sa stai la batranete intr-un apartament si sa nu mai fi in stare sa ai evidenta celor ce trebuiesc platite, cum am vazut aseara cand am mers sa platesc intretinerea la bloc. Era o batrana care explica : ea stie ca a platit dar nu mai gaseste chitanta…sau poate a avut ea halucinatii…etc. Dupa ce a plecat am comentat cu administratora: stiti ce este asta? Alzheimer! Ce are mama, care este intr-un camin de aproape 2 ani.
Dupa ce a fost internata la Obregia si i s-a pus dignosticul, am considerat ca cea mai buna solutie pentru a fi asistata permanent e sa o internez intr-un camin de batrani, ceea ce am si facut. La inceput o parte din vecini ma certau de ce nu o tin acasa si eventual sa ma ajute ei sa avem grija de ea, altii, putini cum ma asteptam, m-au felicitat si ziceau ca in tarile civilizate cand ajung la pensie multi batrani cer sa mearga la camine de batrani. Dupa ceva timp chiar si cei ce ma certau pentru optiune, mi-au dat dreptate si au zis ca am facut ce era mai bine pentru mama. Aseara am avut ocazia sa povestesc de cat de multumit sunt de evolutia buna a starii de sanatate, de la o stare apatica si mereu necomunicativa , de cateva luni bune mama a devenit comunicativa si mai activa. Sincer nu ma asteptam la asfel de rezultate.
Poate romanii isi vor schimba metalitatea si in ceea ce priveste batranete petrecuta in camin de batrani. Eu sunt convins ca situtia mamei este mult mai buna decat a celei, care ieri seara …isi platea intretinerea pentru ..palatul de vis in care traieste ..la bloc.
Desi la camin nu este lux, dar in permanenta este cineva care sa aiba grija de cei in varsta : mancare, asistenta medicala, spalat, plimbat si cam tot ce ar fi decent pentru o persoana care nu mai are posibilitatea sa aiba grija singura de ea. Dar ca aceste camine sa fie decente si accesibile, ar trebui ca mentalitatea noastra sa se schimbe referitor la statul in camine de batrani, precum si interventia statului si de ce nu a bisericii in crearea si administrarea de asemenea asezaminte, asa cum in alte tari se intampla.
Ce sa zic?! Poate …mintea romanului de pe urma.
Publicat la data de 10.9.2010, ora 3:32 am
Foarte de ACORD,cu tot ce am citit mai sus!
La un camin de batrani e asa cum,,mentalizam”fiecare!
Adica,daca iti imaginezi ca esti elev la internat sau student la camin,suporti mai usor cazarea in azil!
Sa nu ne cultivam amaraciunea,sa ne cultivam CALMUL,RABDAREA SI ASTEPTAREA!
Publicat la data de 1.3.2012, ora 10:09 pm
Felicitari … multi copii isi tin parintii langa ei pentru egoismu lor de a o avea langa ei , dar ei nu isi dau seama ca in acelasi timp se chinuie pentru ca si acel copil are si el 30 de ani cel putin … deci iti dai seama cati ani ar avea parintii lor . Dece este greu sa stai cu parintele la batranete? Simplu copilu are un loc de munca , un copil,probleme etc si in felu asta automat nu are cum sa aibe grija de parinte , fiind la munca nu are cum sa fie sub supraveghera lui si in acele 8 sau in alte locuri de munaca chiar 10 ore nu ai cum sa ai grija de ei . Nu zic ca un azil este o necesitate pentru copil sau mai ales pentru ei … hai sa ne gandim un pic batranii care ii avem acum si-au petrcut mult timp in viata ceausista in care nu erau asa de cunoscute azilele de batrani vreau sa zic ca batranii nostri pot sa perceapa azilu ca o abandonare . Nu sunt parinte nu stiu ce inseamna a fi , dar cred ca ar fi destul de greu sa cred ca cineva care l-am iubit timp de 20-30 de ani sa ma simt abandonat stiind ca e mai bine pentru mine … vreau sa zic ca ar trebuii sa ne punem in locu lor si sa ii intelegem pentru a le putea explica sa ne uitam in ochii lor si sa stim siguri ca intelegem asta , ii multumesc lui Dumnezeu ca mama inca nu a ajuns in acest stagiu si sper sa am puterea de a o ingriji si de a o ajuta asa cum a facut si ea cand eu eram mic si neputincios … Sa ne iubim parintii cat timp ii mai avem si sa ii respectam si sa incercam sa le aducem putina lumina in inima lor .
Publicat la data de 7.9.2010, ora 8:29 am
Copiilor nu le dam nastere ca sa ne ingrijeasca la batranete. Cand suntem neputinciosi ei au varsta la care au probleme specifice: de familie, de serviciu, poate chiar de sanatate.
Ati petrece ultimii ani din viata intr-un azil pentru batrani, mai ales in aceste vremuri, ar fi ideal. Intrebarea mea este: exista suficiente azile ptr. batranii care doresc acest lucru?
Publicat la data de 7.9.2010, ora 8:30 am
Stiu ca nu o sa prind nici pensia, in ultimii cinci ani a avansat varsta de pensionare cu vreo zece ani. Iar daca va veni vreodata ziua in care sa nu ma mai pot tine pe picioare si sa muncesc, o sa imi cer iertare de la copii si de la dumnezeu, si ma duc undeva intr-un loc retras, dupa cateva zile fara apa si mancare se termina zbuciumul si incepe linistea.
Publicat la data de 17.9.2010, ora 5:05 pm
Nu este asa de simplu nici sa mori,este o impresie ca te privezi citeva zile de hrana si de apa si gata s-au rezolvat problemele.Realitatea este mult mai grea.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 8:38 am
Nici nu stiu care e cuvantul…nu e folosit, oare exista?…sa iti pui calitatile in slujba unei comunitati, sa cauti alte satisfactii decat cele materiale. E un lux…
Intr-o tara in care domneste legea junglei, cum poate sa fie tratat cineva fara putere si vulnerabil?
Nici nu vreau sa ma gandesc.
Sunt bani europeni pentru directia asta? Asta ar explica totul, nu-i asa?
Teoretic, solutia poate fi buna, pentru anumite situatii, salvatoare pentru altele dar foarte putin probabil decenta si mai mult ca sigur nefunctionala in relitatea inconjuratoare.
Parca era o vorba…”cine n-are batrani sa-si cumpere?” Sau poate era din alta viata…
Si ce ciudat…nu poate fi adevarat…TOTI ajungem acolo? Ireal!!!!!
Publicat la data de 7.9.2010, ora 9:20 am
DA! dar nu in Romania.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 9:46 am
imi doresc ca pana voi ajunge acolo, la batranete, sa existe un sistem de ingrijire a pensionarilor decent in romania.
dar pana acum s-au facut prea putini pasi in acest sens.
ce avem pe piata? vechile azile de batrani aflate, cate mai sunt, in administrarea directiilor de asistenta sociale; conditiile sunt aproape de jalnice…
apoi, avem cateva organizatii neguvernamentale, care prin strangere de fonduri, donatii, 2% etc, au deschis astfel de asezaminte de caritate; locuri putine insa, dar oameni cu suflet mare lucreaza acolo
a3a alternativa, camine de batrani private; putine si cu costuri mari
toate cele 3 forma sunt clar prea putine ptr batranii romaniei aflati in disperare, cu pensii mici, bolnavi si singuri;
doar ii vedem zi de zi si nu seamana deloc cu niste oameni impliniti si fericiti
dupa o viata de munca
—-
as vrea, ca cineva sa se gandeasca sa investeasca serios in acest gen de activitate ca intr-o afacere; cu siguranta va aduce si profit daca e bine gandita
nevoia este enorma si va creste cu trecerea anilor
Publicat la data de 7.9.2010, ora 10:10 am
Sunt pensionara de 9 ani.Ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt bine,inca muncesc cu norma intreaga,plus muncile casnice.Insa ma gandesc cu groaza la vremurile cand devii neputincios.Sub nici o forma nu as vrea sa fac complicata viata copiilor mei.Mi-ar place sa ma pot retrage la un azil civilizat.Intrebarea este,daca voi putea suporta financiar?!
Publicat la data de 7.9.2010, ora 10:13 am
La azil cu mine, “LoL”, ne vedem acolo!
Daca sunt in deplinatatea facultatilor mintale la o anumita varsta si devin constient ca sunt o povara pentru cei din jurul meu, solutia optima este azilul, si asta vine din iubirea mea fata de cei dragi, nu? Caci daca iti place ideea sa-i chinui, inseamna ca dam in egoism.
Totusi, nu sunt de acord ca-ti duci batranii cu forta la azil, daca ei nu vor.
Nu am vazut un azil la noi, asa ca nu-mi pot da cu parerea, desi ma astept ca e naspa, imi imaginez ca sunt de stat! Or exista si case particulare, cu conditii decente.
Publicat la data de 8.9.2010, ora 9:46 am
ai dreptate.Sunt pensionara de 5 ani nu chiar sanatoasa dar inca lucrez pt.a mi rotunji veniturile nu vreau sub nici o forma sa fiu povara pt.copii pe care i am crescut au invatat sunt pe picioarele lor cum se spune dar in momentul cand nu voi mai putea sa am grija de mine posibil sa apelez la un azil pt. a nu le fi povara.Dar unde voi gasi unul decent unde si viata mea cat mai este sa conteze?
Publicat la data de 7.9.2010, ora 10:15 am
Eu, cand o sa fiu batran, ma voi duce la un azil. Sau, daca o sa-mi permit, o sa-mi iau un bilet “one-way” spre Tibet. Sub nici o forma nu voi fi o povara pentru copiii sau apropiatii mei. Povara inseamna inclusiv sa am unde locui si o pensie care sa-mi asigure traiul zillnic, dar sa fiu singur-cuc si sa cersesc timp si atentie (“dragul mieu, tare mi-e dor de tine, nu te-am mai vazut de o saptamana, ce mai faci, etc” – “tati, nu pot sa vorbesc acuma, is ocupat….”)
Eu cred ca aversiunea romanilor fata de aziluri este o chestiune culturala. Cuvantul “azil” e asociat cu abandonare. Dar nu trebuie sa fie asa. Daca am zice “camin de batrani”, ar fi mai ok. Caminul e un loc in care ai traiul zilnic asigurat — mincare, igiena, asistenta medicala — spre deosebire de singuratatea din apartament. Tot acolo ai socializare, interactiune cu alti oameni. Sunt sigur ca destul de multi “copii” de 30-40 de ani si-ar vizita parintii mai degraba la camin, decat la apartamentul lor, unde intotdeauna mai e ceva de facut – reparat chiuveta, facut curat, etc.
Oricum ar fi, caminul e un loc in care pot fi o povara mai mica pentru apropiati. Eu la asta ma gandesc. Eu nu cred ca e “datoria” copiilor sa-si ingrijeasca parintii batrani. Mi se pare egoism sa zici “eu te-am crescut, acuma ingrijeste-ma tu”. Chestia asta ar trebui sa functioneze pe principiul “pay-it-forward”: eu te-am crescut, acuma creste-ti si tu copiii — si eu daca pot, te ajut; daca nu pot, macar nu te incurc.
Cat despre comentariile “caminele sunt o idee buna, sa faca cineva ceva in privinta asta, sa fie mai multe”: dragi romani, atitudinea asta “sa faca cineva ceva” ne va baga in groapa. DE CE nu faci chiar tu ceva in privinta asta ? Eu am de gand sa incerc sa infiintez un azil in satul in care o sa locuiesc — daca o sa mearga, bine, daca nu – nu. Dar nu stau cu mainile incrucisate si astept sa faca ALTII ceva. Cum imi astern, asa dorm.
Daca intrebati “dar ce pot face eu, saracul de mine, asta-i investitie mare”: si eu sunt un biet angajat. Dar tot pun bani deoparte pentru pensia aia privata, si in cel mai rau caz, cand o sa ma pensionez, o sa scot toti banii si o sa-i investesc intr-un azil — pardon, camin. Dar asta varianta de rezerva, sper sa gasesc o modalitate sa infiintez caminul respectiv mai repede de 20 de ani
Publicat la data de 7.9.2010, ora 10:24 am
Am votat DA din principiu.
Nu am facut un copil ca sa aiba cine sa ma stearga la fund la batranete.
Copii nostri, la varsta la care noi am avea nevoie de ingrijire din cauza neputintei batranetii, vor avea si ei, la randul lor, problemele cu care ne confruntam noi azi.
Problema azilelor este data de calitatea precara a asezamintelor (ai zice ca sunt mai infioratoare decat celulele detinutilor), de calitatea precara a serviciilor prestate de personalul acestora, mai mult sau mai putin calificat, dar parca mai inuman pe zi ce trece. E o parere pe care mi-as dorio infirmata, nu de vreo comparatie cu azilele private (cati oare dintre noi ne permitem costuri asa de mari, comparativ cu veniturile salariale actuale?) ci de schimbare pozitiva.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 10:50 am
Am avut o matusa care a locuit in ultimii ani ai vietii la azil. Parintii au adus-o la noi deoarece era singura si departe. Nu s-a integrat in casa… multi copii, galagie, nu-si gasea locul.. asa ca a luat decizia de a se muta la azil…. abia o puteam convinge de sarbatori sa vina la noi…se simtea in largul ei acolo, cu telenovelele ei, cu micile cancanuri si barfe….. era multumita de servicii… deci cred ca tine si de firea omului…
Publicat la data de 7.9.2010, ora 11:13 am
Panarama de mai sus cu “bunica vrea la azil” este epocala! O inventie epocala, ca sa scapi de parintele care te a crescut si te a hranit si te a spalat la fund. Din pacate sport national.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 11:34 am
De fapt on RO parintii ajunsi la batranete ajung victima lacomiei copiilor lor din cauza ca ei insisi fac mari greseli in educatia copiilor.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 3:36 pm
Daca tie ti s-a intamplat , acum vorbesti cu rautate sau chiar ///. Dar, cum ziceai : rautatea si prostia sport national la romani!
[Editat de MedLive.ro]
Publicat la data de 7.9.2010, ora 11:54 am
Batranii lasati singuri la azil (ma rog, intre straini, adica tot singuri) se deterioreaza psihic (senilitate) mult mai rapid decat cei inconjurati de afectiunea familiei. E un fapt. Din pacate sunt bagati in azil batrani care realmente nu ocupa loc (dar enerveaza). Cunosc o doamna ce sta intr o casa cu 7 odai si care si-a bagat elegant mama in azil cu aceeasi poezie, ca “batrina vrea”. Ce batrin vrea fratilor sa moara singur???
Publicat la data de 7.9.2010, ora 3:21 pm
Batranii lasati singuri la azil (ma rog, intre straini, adica tot singuri) se deterioreaza psihic (senilitate) mult mai rapid decat cei inconjurati de afectiunea familiei.
Esti medic sau te dai mare? habar nu ai ce vorbesti . am mai auzit prostia asta de la un ..doctor de la obregia : inconjurati de afectiunea familiei. si ca prescriptie ii dadea : hloperidol, diazepam, si alte tampenii cu care sigur in cateva luni se ducea pe cealalta lume. asa eram si eu interpretat de acel ..asa-zis medic cand am ajuns cu mama la camera de garda..ca as vrea sa scap de ea . si acum , dupa aproape 2 ani, mama traieste si e chiar ok doar pt ca am dus-o la un camin de batrani, unde are parte de o ingrijire si medicatie buna.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 12:36 pm
Sper sa gasesc loc intr-un azil decent,in schimbul pensiei mele,in momentul in care nu ma pot ingriji singura.Chiar nu vreau sa ajung o povara pentru ai mei.Pare singura solutie rezonabila,mai ales ca cine stie ce boli grele ale batrinetii ne asteapta dupa viata asta zbuciumata.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 1:14 pm
Ne dam cu parerea si generalizam foarte usor, din pacate. In nici un caz nu sintem decit foarte putini calificati sa avem grija de “batrinii nostri”. Daca sa te ocupi de un bebelus este relativ la indemina oricarei mame, chiar daca am avea timp (dar omul mai are si serviciu si alte obligatii) nu stim sa ingrijim corect batrinii. care este alternativa la camin? Sa angajezi pe cineva – calificat?(citi sint, avem situatia materiala in care ne putem permite acest lucru: asistent personal. Hai sa fim seriosi!) Un batrin care se descurca singur (este valid) tot este singur in lumea moderna, copiii si nepotii isi vad de viata lor -nu mai exista timp nici pentru asta!- si cu cit sint solicitati mai mult devin o povara (macar psihica daca nu altfel). Sint perioade in care familia este “in jur” si sint momente bune, dar din pacate, acest ideal este departe de cazul general si mult mai raspindite sint depresiile, incapacitatea motorie, Alzheimer si alte boli. Macar de am avea un venit suficient sa putem plati asistenta medicala, baza materiala si asistenta sociala/psihologica pe care o poate oferi un camin bine organizat. Exista citeva in tara, private sau ale unor organizatii de caritate, unde sint conditii omenesti de asistenta. Unele sint patronate de organizatii religioase. Oricit de bune ar fi, conteaza mult atitudinea pensionarilor caminului, cum accepta viata in “descrestere” si cum doresc (sau nu) sa se adapteze la ea.
Comunitatile si “cluburile” de batrini pot sa ajute pe cei care chiar doresc acest lucru, prin socializarea de care au nevoie. caminul poate fi un asemenea mediu, dublat de ingrijirea medicala asigurata pe masura eventualelor agravari a starii de sanatate. Personalul calificat este pregatit sa inteleaga si manifestarile care pot sa apara pe masura inaintarii in virsta si sa actioneze corect; oricit de mult i-am iubi pe batrinii nostri putini stim si putem sa facem ce trebuie in anumite situatii. Pina nu te lovesti de asta, pare de neimaginat.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 1:47 pm
Comentariile astea cinice despre parinti si bunici care “vor la azil” ma duc la fibrilatie!
Am 46 de ani. Eu sunt orfan de la 17 ani. In anii 90 am avut pe bunica mea de 95 de ani, care avea casa ei, dar pe care am luat o in apartamentul meu de 2 camere ca sa o ingrijesc ca nu mai putea. E drept nu aveam copil dar chiar cu copil nu as fi putut s-o las sa putrezeasca acolo. Da, in ultimele luni saraca mai scapa pipi, se scula noaptea si haladuia prin casa, dar o spalam, ii faceam dus, si o pudram sa nu faca rani. Cu mina mea. Ca ii datoram atitea.
Dupa ce a murit si infirmierii care au formolizat-o au zis “Domnule ce ati ingrijit-o, ce curata e. Pai alti batrini au rani pe corpo, carne vie, escare si bube, ca copiii lor nu i ingrijesc deloc, ba chiar ii bat, sa moara naibii odata sa le ia mostenirea….”
Publicat la data de 7.9.2010, ora 1:50 pm
In cazul in care as deveni o povara pt. copiii mei, care in loc sa isi traiasca viata sa stea sa ma stearga / mute pe mine, da, m-as duce.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 2:04 pm
E greu de spus cum e mai bine, incerc sa nu mai judec pe nimeni pe tema asta.
Familia mea a avut de luat o astfel de decizie …
Bunica mea a stat la parintii mei in ultimii 18 ani de viata. Acum un an situatia statea asa: bunicii de 99 de ani(!) i se deteriora starea de sanatate pe zi ce trece, iar cei ce o ingrijeau, parintii mei (de aproape 70 de ani), nu erau nici ei intr-o forma prea buna.
Mama, care realmente nu mai facea fata nici fizic, nici psihic, a propus un camin de batrani. M-am opus cu vehementa, mi se parea ca nu e normal si cinstit. Ca sa vad totusi despre ce e vorba, m-am dus si am vizitat un astfel de camin (nu camin de stat – asta nici nu incapea in discutie). Arata destul de bine, trebuie sa recunosc (avand in vedere ca taxa lunara – fara medicamente si consumabile – pornea de pe la 25 de milioane si urca in functie de nivelul de asistenta necesar, numarul de paturi in camera etc. – bani pe care chiar eram cu totii dispusi sa-i dam daca am fi putut sa ajungem la concluzia ca asa e mai bine). Am tot amanat luarea unei decizii, desi starea de sanatate a mamei se degrada si ea, o solutie de moment fiind angajarea unei femei care venea de 3 ori pe zi sa o ajute. Bunica s-a stins acasa, si nu pot sa nu ma gandesc ca asa a fost cel mai bine, langa familie si nu printre straini. Insa, pe ce alta parte, nu pot sa nu ma gandesc si la situatia in care, chiar daca vrei sa ajuti, chiar daca iti doresti ca lucrurile sa stea altfel, sa nu ai alta solutie.
Intr-un fel, pe termen lung, pentru parintii mei ar fi devenit o problema de supravietuire, caci ei fizic nu mai faceau fata (chiar si cu ajutor, care nu putea fi permanent – caci n-au gasit pe nimeni). Sper sa nu se oboseasca nimeni sa-mi reproseze ca eu de ce n-am facut nimic – raspunsul e ca pentru ca efectiv nu aveam cum, si nu intru in amanunte.
Si atunci cand pun lucrurile din perspectiva asta, e greu sa-mi mai dau seama cum e “mai moral”. Pana la urma (oricat am urat si m-am opus ideii de a o duce pe bunica la camin), si parintii mei aveau dreptul la o batranete mai linistita, fara astfel de greutati care sa le scurteze viata. Am avut noroc, ca sa zic asa, ca bunica a fost sanatoasa, lucida si pe picioare pana la 99 de ani. Dar daca n-ar fi fost asa? Cu ce drept impiedicam eu o hotarare intr-o situatie in care, de fapt, nu puteam ajuta cu nimic? Cu ce drept ii condamnam pe parintii mei la boala si moarte inainte de vreme, doar pentru ca mie asa mi se parea moral fata de bunica? Practic, niciuna dintre decizii nu era corecta.
Ma intreb daca peste cateva zeci de ani, daca o sa constat ca devin o povara, o sa fiu in stare sa iau decizia de a ma duce intr-un astfel de camin pentru a da dreptul familiei mele sa traiasca mai usor. Acum imi zic ca da, insa stiu cum voi gandi atunci?
Publicat la data de 7.9.2010, ora 2:04 pm
Este gresita atitudinea parintilor care nu vor sa fie o povara pentru copii lor, prin faptul ca atunci cand privesc si discuta aceasta situatie din acest punct de vedere induc o gandire negativa atat pentru ei cat si pentru copii lor asupra batranetii. Familia este un lucru foarte important pentru fiecare individ, indiferent de varsta. Azilul de batrani poate fi o solutie atunci cand persoana in cauza isi doreste sa socializeze cu persoane de varsta ei. Indiferent de conditiile pe care le ofera un azil, cel ce merge acolo pentru ca sa usureze viata copiilor lui, va suferi datorita izolorii si sentimentului de neputinta si neinsemnatate. Cursul firesc al vietii este ca PARINTII SA AIBA GRIJA DE COPII SI COPII LA RANDUL LOR SA-SI AJUTE PARINTII. Suntem oameni si conditia noastra ne cere sa avem grija unul de altul. Bineinteles ca nu este usor dar, daca nu ne gasim timpul sa avem grija de parintii nostri nu ne vom gasi timpul sa avem grija de sufletele noastre. Acum locuiesc in USA si lucrez in sistemul sanitar. Azilele de aici sunt mult superiaoare celor din Romania, dar in majoritatea cazurilor cei adusi la azil nu sunt pentru ca “sunt o povara” ci pentru ca familia nu are timpul si cunostintele necesare pentru ingrijirea batranilor, DAR sunt alaturi de ei, vin si discut cu doctorii si participa la luarea deciziilor medicale. Mai sunt si “Assisted Living Facilities” unde batranii locuiesc in casutele lor in anumite comunitati unde personalul medical ii ajuta in problemele zilnice. In zona unde locuiesc eu, se pune foarte mare accent pe familie. Mie mi-ar place sa imi aduc parintii aici si sa-i am aproape cu toate probleme pe care le au ei, dar stiu ca daca ii rup din comunitatea unde au trait o viata le va fi foarte greu, chiar daca eu le ofer toate conditiile necesare pentru un trai bun. Acolo este casa lor …si stiu ca va trebui sa gasesc o solutie ca ei sa isi traiasca batranetile in casuta pe care au ridicat-o cu mainele lor, In nici un caz nu ma gandesc ca sunt departe si nu am nici o obligatie fata de ei. Ei m-au crescut cu mare dragoste, si fiecare zambet, imbratisare, sau mustrare m-au format sa fiu cine sunt astazi. Ei au fost stalpul de care m-am sprijinit cand eram obosita sau dejamagita, ei au fost trambulina dupa care saream cand ma aventuram in viata, ei sunt cei care ma primesc cu bratele larg deschise, ei sunt radacinile mele si ale copiilor mei. In concluzie.pastrati-va batranii aproape si dati-le sansa sa traiasca frumos si cu demnitate.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 2:09 pm
bun subiectul abordat si chiar obiectiv….dar, ce ne facem ca noi in Romania nu mai avem bani de pensii? nimic nu mai pare sa sustina economia, toti cei implicati in destinele tarii, guvernanti, politicieni, si chiar mafia, interlopii si chiar hotii marunti nu fac decat sa prade visteria in favoarea lor? ce naiba vom face? eu am 40 de ani cu parinti si socrii de la 65 la 70 de ani….vedeti vreo solutie in afara de acea ca ii vom ingriji asa cum vom putea? cum sa ajunga majoritatea batranilor care au o pensie de rahat, la un camin? Dumnezeu a creat lumea cu o singura lege fundamentala…….moartea!!!! Idiferent cum te cheama omule, asa ca mai reflectati cei care hotarati cumva destinul tarii romanesti. O viata usoara tuturor si o moarte la fel.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 2:26 pm
Nota – Nu stiu cum am uitat, dar sotia mea a avut un rol major in ingrijirea bunicii mele (care daca te gandesti nu era ruda cu ea!).
[Editat de MedLive.ro]
Publicat la data de 7.9.2010, ora 2:28 pm
Catre AAAAAA – Nu am avut nevoie de nici un “training” ca sa o spalam pe bunica mea senila si sa i oblojim ranile si iritatiile incat sa nu sufere in ultimele luni de viata.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 2:35 pm
am votat DA..din convingere..Ideal ar fi sa pot sa ma intretin singura, sa nu am nevoie de nimeni insa daca nu se va putea voi alege azilul ca optiune viabila. E trist sa fii singur insa si mai trist sa iti stresezi proprii copii cu probleme tale de batranete. Cand esti batran, esti altfel..oricat de mult ai vrea sa nu deranjezi, vei deranja..oricat de mult ai vrea sa fie ok..nu va fi. Vreau sa raman in memoria nepotilor ca bunica vesela, glumeata, care face prajituri de craciun si ii asteapta cu cadouri. daca nu voi fi capabila sa fac toate aceste lucruri..mai bine azilul.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 3:36 pm
Cand te copleseste singuratatea iti doresti sa ai ocazia sa schimbi o vorba cu cineva, sa-ti impartasesti necazurile, poate-s mai usor de “dus”! Nu trebuie neaparat sa fi batran, singur si ramolit. Cu oricat de multa dragoste ti-ai crescut si educat copii, niciodata nu vei considera (din egoism) ca primesti indeajuns inapoi… Si atunci esti tentat sa fugi, sa te ascunzi, sa te evapori si sa ramai cu tine doar… Intr-o casa de batrani ti-ai mai ridica moralul poate, vazand si alte persoane la fel de singure ca si tine sau mai rau… Acolo – cred – ca-ti vei dori sa pleci ca elefantul… sa nu te vada nimeni cum te stingi: de dor, de OF, de… Dar chiar si atunci cand ai opta pentru acest final ti-ai dori sa fie curat, decent, mancare buna, suficienta, medicatie si tratament adecvat suferintelor tale. Ori in Romania de azi unde poti gasi asa ceva? Si in hotelurile de lux, unde platesti bani grei, personalul te trateaza ca pe un… daca nu stai cu banii la “vedere” sau lasi sa ti se vada oarece slabiciuni! Personalul medical este pe zi ce trece mai putin si si mai putin pregatit pentru ce se intampla la noi! Orice program aprobat pentru imbunatatirea conditiilor de trai este imediat deturnat de dragii nostri conducatori prin rudele sau acolitii lor! Deci, unde mergem? Am ajuns nici macar sa avem puterea sa speram… Suntem un popor condamnat la moarte incet dar sigur…
Publicat la data de 7.9.2010, ora 7:45 pm
Nu avem bani de pensii, nu avem azile cat de cat, nu avem nimic, dar avem o gramada de pretentii.
Bunica mea, 80 de ani, traieste singura intr-o casa cu 3 camere, curte si gradina, din care foloseste doar bucataria. Si nu numai de scurta vreme, de cand ma stiu eu bunica dormea in bucatarie si nu folosea restul casei aproape deloc. Mama, 58 de ani, casa de 5 camere + gradina. Amandoua stau singure. Nu s-ar muta impreuna nici sa le tai, prefera sa se planga tot timpul ca n-au bani, ca pensia/salariul e mic, ca asa si pe dincolo. Vecinii mei, pensionari, 2 in apartament de 3 camere se plang si astia tot timpul ca pensia e mica, dar n-au vrut de nici o culoare sa-mi semneze tampenia aia de hartie cum ca n-au nimic in potriva sa-mi fac pfa cu sediu social in apartament. Ce sa le poti explica ca oricum imi desfasuram activitatea acolo si inainte, numai ca amu vreau sa o fac legal, sa platesc taxe si sa fie bani de pensiile lor. Ce sa ma zic, ca la un moment dat, bunica mi-a spus ca ea lucra de la 8 la 3 si nu a prins-o nici o zi, nici pe ea, nici pe colegele de birou, ora 3 si 15 la munca.
Ma scuzati de oftopic, dar m-am satura de articole despre “bietii nostrii pensionari”. Imi sunt taiate aproape toate posibilitatile de evolutie sociala pentru niste egoisti.
Publicat la data de 14.2.2011, ora 12:16 pm
De acord 100% .
Publicat la data de 7.9.2010, ora 7:59 pm
DA! Din momentul in care nu mai pot avea singur grija de mine, cel mai potrivit loc va fi un camin de batrani. Nu trebuie totusi sa-i judecam pe batranii care astazi se incapataneaza sa ramana acasa. Pentru ei imaginea unui azil de batrani este cel mai probabil formata din stirile de la ora 5.. e normal sa le fie teama.
Publicat la data de 7.9.2010, ora 10:00 pm
Azilul e o solutie , dar nu cea mai buna. Eu as dori sa nu supar pe nimeni cu prezenta mea si sa ma gospodaresc singura. Sper sa ma ia Dzeu inainte de a necaji pe cineva cu persoana mea.
Publicat la data de 8.9.2010, ora 12:53 am
nu vorbesc din perspectiva unui “batran”, ci a unui “copil”. sunt sigura ca exista oameni care s-ar simti bine in azil – ca la un hotel, sau ca intr-o vacanta. dar daca ne gandim la parintii nostri lucrurile incep sa sune strident. parintii au viata lor, universul lor – casa, lucruri, indeletniciri, poate animale de casa, drumuri de facut, obligatii, intalniri, prieteni etc. au chiar si “mai batrani decat ei” care sa-i faca sa se simta tineri
am cunoscut foarte multi “batrani” (pun ghilimelele pentru ca aceasta categorisire este artificiala, iar pe de alta parte oamenii care ne sunt dragi raman toata viata la aceeasi varsta) pentru care inclusiv plecarile de acasa pentru o perioada mai lunga erau nelinistitoare. cred ca o mutare intr-un azil presupune efectiv decuparea din memorie a unei parti serioase din viata respectivului si pornirea oarecum de la 0. acum depinde de situatie daca respectiva persoana doreste sa uite sau dimpotriva. probabil pentru cineva sociabil un azil cu conditii foarte bune poate fi o solutie, mai ales daca nu mai are prieteni. dar trecerea la azil este, chiar daca nu de facto o moarte, dar un semn ca aici e “sfarsitul” – un stand by – si nu stiu daca aceste consideratii sunt de natura sa confere liniste si impacare celor ajunsi in aceasta situatie.
asa ca, din partea mea, un NU hotarat azilului ca solutie permanenta. acesta va ramane ca ultima solutie, si nu una fericita, pentru situatia in care nu este viabila nici o alta varianta – inclusiv cele incluzand sacrificii din partea copiilor. vorbim evident de situatia in care persoanele respective ne sunt apropiate atat ca inrudire cat si afectiv.
Publicat la data de 8.9.2010, ora 10:55 am
Nu ma asteptam sa gasesc un raspuns , aproape adresat direct.
Multumesc Ioana B / SUA. Sufleteste ma aseman cu tine…dar diferentele reale sint insurmontabile. Sotul de linga tine este un prieten de nadejde, faptul ca dansezi este mirific – ai cu cine si unde !!!. Sa nu uitam ca in Romania asa ceva nu face un om obisnuit – problema de educatie, cultura, traditie, bun simt balcanic…resurse financiare… oricum e frumos. Iti doresc sa ai parte de o viata si o familie unita, fara sa fii vreodata nevoie sa te gindesti – nici pentru tine , nici pentru altcineva – la alternativa de a ajunge intr-un camin, indiferent cum s-ar numi si oricit de bine ai fi ingrijit. Pentru “instrainarea” din suflet, impusa sau deliberata nu exista antidot . Dragostea si prietenia necondtionata o pot doar ameliora… pentru ca sufletul nu imbatrineste ! Ma uit la mama mea care ,la 83 ani,locuieste singura, vrea sa fie independenta si inca isi doreste sa calatoreasca, sa “plece” , sa fie in societate mai ales acolo unde …inca se mai simte asteptata ( si aceste locuri si oameni sint din ce in ce mai putine).
Fata de subiectul de fata, ramin la ideea infiintarii unor camine pentru pensionari, pe modelul celor din Olanda- cred ca sint cele mai bune ca sistem, dar si politica lor in domeniul sanatatii este mult prea avansata ca sa poata fi ajunsa de Roamani in urmatorii 50 de ani.
In rest, tuturor sanatate si optimism, cu respect, Veronica
Publicat la data de 8.9.2010, ora 10:56 am
Ar trebui sa avem bunul simt sa ne sinucidem atunci cand nu se mai poate,fara sa mai asteptam toate mizeriile inutile din ultimii ani. Sinuciderea trebuie sa fie reabilitata, trebuie sa ma bucur de posibilitatea de a muri decent. Nu inteleg de ce trebuie sa ne umilim atata! Este evident ca batranetea e ceva sordid,respingator,UMILITOR!
Publicat la data de 8.9.2010, ora 11:21 am
F multi din cei care au comentat nu au fost pusi in situatia de a ‘alege’ pentru sine sau un parinte foarte in virsta si bolnav si mai ales singur/a un camin privat (azil de stat exclus, caci sperantza de viatza in acele etablilsmente este doar de citeva luni…) sau singuratatea intr-un apartament…si to ce implica ea!
Sa zicem ca infiintzarea unor astfel de institutii private sau de stat si in conditiile in care populatia Romaniei imbatrineste (si nu numai a Romaniei ar trebui sa fie in atentia celor aflati la cirma tarii (dar se pare ca visez …).
Traind un astfel de moment dificil si fiind singurul copil am internat-o pe mama la un moment dat intr-un camin privat …intr-o situatie limita (eu nefiind in tara si singurul copil), iar mama diagnosticata cu Alzheimer. In final nu am reusit sa-mi ‘iert” aceasta decizie si am adus-o linga mine, departe de tara si iarasi nu stiu daca am facut bine …caci eu inca muncesc deci nu pot fi linga dinsa …tot timpul!
Mi a ramas insa un gust amar vazindu-i pe cei care profita de o situatie deja dureroasa si cer sume astronomice pentru o ingrijire bazica …Stiu ca nu multa lume si ar fi permis sa plateasca asa sume mari si ma intreb ce se intimpla cu atitia batrini ??? Sunt si agentii care se ofera sa-ti gaseasca o asistentza la domiciliu, iarasi cu comisioane nepermis de mari si fara nici o garantie …Si cind te gindesti ca intr-o zi toti poate vom ajunge intr-o astfel de situatie …
Stiu insa ca eu personal nu-mi voi deranja familia si voi face TOTUL sa fiu intr-un loc decent … si sa asum deplin alegerea mea!!!
Publicat la data de 8.9.2010, ora 12:46 pm
Cu toate ca am avut grija atat de socrii mei cat si de parinti pana la decesul lor, am votat DA, doresc sa ma duc intr-un asezamant cu batrani, pe de o parte ca nu doresc sa fiu povara pentru cei 4 copii si familiile lor, pe de alta parte pentru ca in orice loc as fi cred ca este nevoie de voluntari pentru a-i ajuta pe ceilalti sa invete sa socializeze, sa-si petreaca timpul creativ si, astfel, m-as simti mult mai bine. Iar daca e vorba de plata, ma gandesc ca este intotdeauna o varianta care poate fi adoptata, adica vanzarea locuintei, renta, contributia copiilor etc. Sunt atatea de facut in lumea asta, doar sa ne hotaram sa alegem !
Publicat la data de 8.9.2010, ora 2:20 pm
Sa stiti ca nu toate azilele de stat din Romania sunt intr-o stare jalnica. Pe vremea cand eram studenta faceam parte dintr-un ONG si mergeam cu prietenii la Caminul pentru persoane varstnice din Sibiu. Conditiile de acolo sunt f bune, conducerea caminului isi da toata silinta ca lucrurile sa mearga bine. Acolo sunt rezidenti batranei care isi poarta singuri de grija (se spala, se imbraca, mananca). Persoanele care nu isi pot avea singuri de grija sunt internate in alt azil din oras, dar acolo este “plansul si scrasnirea dintilor”. Discrepanta intre cele doua este uimitoare.
In decursul acestor vizite discutam cu batraneii, le duceam mici atentii, ii colindam de Craciun… Totusi, cred ca este falsa impresia ca in aceste camine batranii socializeaza si petrec mai bine timpul cu cei de varsta lor. Poate doar cei care nu au nici o ruda care sa ii caute…
M-a marcat povestea unui batranel de 88 ani, fost invatator. Avea 6 copii. M-am intrebat ce a fost in sufletul lui: pe vremea cat era in activitate, era un om respectat in satul sau; copiii sai (din cine stie ce motive nu il mai cautau)… Oare cum se simtea el acolo, in compania celor neputinciosi de varsta sa, fiecare cu povestea sa impovaratoare, cu gradul lui de absurditate si rigiditate.
Viata ne poate rezerva surprize mai putin placute si nu totul depinde de vointa noastra, mai ales in ultima parte a vietii. Referitor la intrebarea sondajului, sincer, nu as putea raspunde in acest moment. Suntem atat de diferiti si exista atatea variabile in joc, incat nu cred ca se poate generaliza.
Va doresc tutror sanatate astfel incat sa nu fiti o povara pentru copii (asa cum afirma unii dintre comentatorii de mai sus), dar nici sa nu ajungeti in azil, oricare v-ar fi optiunea!
Publicat la data de 8.9.2010, ora 2:23 pm
Ironia este ca vad ca de drama batranilor se vorbeste foarte lejer (daca devine “problema” sa plece la azil ce mare smecherie?). In schimb posesorii de caini batrani, cu cancere, mamaaa, trag de bietul animal ani de zile, pina sa se decida sa-l “adoarma”, desi animalul face pe el, i se amputeaza un picior, e orb, surd.
Publicat la data de 8.9.2010, ora 3:02 pm
nu mai fiti asa incrancenat
se vorbeste lejer pentru ca problema a fost pusa abil
nu s-a intrebat: “ce spuneti despre azilele pentru batranii (vostri)?” ci “v-ati petrece ultimii ani la azil?” – dupa parerea mea, felul in care se pune intrebarea este o marlanie: daca ne obisnuim cu ideea azilului pentru noi (din diverse motive: lipsa de egoism, amintirea vreunei rude de care am avut grija, dorinta de a scapa de viata pe care o ducem in prezent etc.) va fi mai usor sa se treaca la faza urmatoare si sa ni se propuna azilul ca solutie pragmatica pentru parintii nostri…
in rest, mi-am exprimat parerea mai sus. cred ca lumea ultra-modernizata spre care tindem are ca efect secundar o abandonare a batranilor, datorita instrainarii induse de modul de viata – in opozitie cu lumea patriarhala a tarilor mai putin dezvoltate. nu e deloc un lucru ok, dar asta este. pe de alta parte, dorinta de a scapa de rude pentru a ajunge la mostenire se practica pe la noi dinainte de infiintarea azilelor…
nu cred ca o discutie despre azile pentru batrani este total nelalocul ei – pentru simplul motiv ca exista persoane care nu mai au alta alternativa – dar modul publicitar in care acest articol pune problema mi se pare lipsit de onestitate.
Publicat la data de 8.9.2010, ora 2:51 pm
Problema si delicata dar si extrem de dificila.Personal nu ma pot antepronunta pe o astfel de tema,. Dar odata, El hotaraste, cand va trebui, de buna seama.Parcurgerea comentariilor, marturisesc mi-a fost insa extrem de utila din multe puncte de vedere.
La nivel de moralitate, imi place sa fiu alaturi de romanca traitoare in USA dar diferentele sunt devastatoare.Aici, in RO, problemele socio-morale, din pacate, sunt cumplite, cu tendinta de acutizare si mai accelerata ca in ultimii 20 de ani, de unde si o lipsa totala de sperante macar. Se traieste de azi pe maine, asa ca decizia este – pentru mine, imposibila.
Din pacate, exista situatii si situatii. Unele tip “Ionel” de exemplu, dar si opuse celei semnalate de catre acesta cand, parintele a intins o mana de ajutor fiului si sotiei acestuia, cei doi comportandu-se ca doi excroci de cea mai joasa factura. Cand au obtinut “semnatura”, cei doi-trei, le-au “cumparat apartamentul” iar mai apoi i-au uitat, abandonandu-i, Ionele…
Capitolul moralitate la noi romanii, a scazut catastrofal si nu doar sau numai din cauza lipsurilor/banilor. Avem sufletul “bolnav, golit si inrait”
Intr-o astfel de suferinta, stapaniti doar de dorinte aberante de a avea “cat mai multi bani si cat mai repede -indiferent de mijloacele utilizate”, dispretul fata de parinti si fata de familie ca celula sociala de baza, ne condamna, afundandu-ne si mai mult in noroiul social, in lamentari si in suferinte din ce in ce mai insurmontabile.
Cultul parintilor? Ce va fi fiind oare ?
Abia apoi, cand astea vor fi clarificate, solutionate, am putea decide unde” Ti-ai petrece ultimii ani ai vietii….”
Publicat la data de 8.9.2010, ora 4:51 pm
Ca raspuns la problema azilului de batrani o sa va reamintesc ca in Italia si alte tari mai vechi in UE sunt o gramada de imigranti din Romania si Republica Moldova care se ocupa anume de jobul asta. Cred ca stiti la ce ma refer.
Familia prefera sa angajeze un imigrant, caruia ii asigura cazare in conditii bune, mancare si salariu. De regula o femeie, dar se intalnesc si barbati in acest rol. Angajatul are datoria de a se ocupa de batran si de casa acestuia, astfel incat sa nu fie necesar ca persoana in varsta sa fie rupta din mediul in care a trait si plasata in azil. Se rezolva in acest mod si problema singuratatii, fiindca batranul va fi acompaniat aproape in permanenta.
In tarile vestice exista foarte, foarte multe familii care apeleaza la imigranti din tari mai sarace pentru un astfel de job. Mie personal nu mi se pare o idee rea deloc.
Cati dintre voi, cei cu ceva posibilitati materiale, ati fi dispusi sa angajati un om dintr-o tara mai saraca pentru a va ingriji la domiciliu pe voi sau pe parintii vostrii?
Publicat la data de 9.9.2010, ora 10:57 am
Am votat nu pentru mine si am decis acelasi lucru pentru mama mea anul acesta.
Mama a avut un AVC ischemic cu hemiplegie stanga la 83 de ani si asta peste un Parkinson “de batranete” pe care-l avea de 10 ani. Am externat-o pe targa infectata cu klebsiella fara tratament neuro cu “prognostic foarte rezervat”. Da, spitalele din Romania.
Deci era dependenta total avand nevoie de ingrijire (si medicala) permanenta.
Am inceput sa caut solutii, sa intreb si sa vizitez centre.
Cele care ofera conditii modeste costa 1400 Ron/luna la care se adauga medicamentele, analizele si materialele de ingrijire (care fiecare in parte costa mult). Conditiile normale costa 1800 Ron/luna plus celelalte.
O ingrijitoare/ingrijitor la domiciliul bolnavului costa pe luna 1000-1200 Ron pentru 10 ore/zi (fara sambata si duminica). Ora de noapte este 15 Ron.
La acestea se adauga perfuziile si injectiile, sonda urinara intre 30 si 50 Ron, kinetoterapia cu 25 Ron/ora.
Centrul nu ni-l permiteam deci m-am mutat la ea si am angajat o ingrijitoare 10 ore pe zi.
Si de multe ori m-am gandit ce pacat ca nu pregatim astfel de ingrijitori care sa nu fie neaparat fiintele primitive care fac aceasta munca.
Este mai bine ca batranii sa fie la ei acasa dacat in centrele de la noi. Le-am vazut pe cele din judetul meu.
Publicat la data de 9.9.2010, ora 3:49 pm
am citit comenturile celorlalti oameni care survoleaza p-aici
)ma amuza enorm pt ca nu vad decat figuri,impresii ..etc…
am 26 de ani si poate ca nu o sa ajung acolo,dar daca ajung,da! sunt de acord sa stau intr-un azil….caci singuratatea este cea mai veche si mai grea boala a tuturor timpurilor!
hey? respect mey!
Publicat la data de 14.2.2011, ora 2:49 am
[...] daca stiu cum arata nepotii lor, desi stau in acelasi oras. Invariabil, pensionarii se retrag in case de pensionari. Imaginea mitica a familiei asa cum o stiam eu nu mai exista”, scrie si Mihaitza, cititor [...]
Publicat la data de 11.11.2011, ora 11:38 am
Nu vreau sa critic pe nimeni vreau doar sa va povestesc despre familia mea. socrii mei au fost despartiti de tineri si au crescut 2 copii separati, dar sotul meu tot a ales-o pe mama lui la varsta de 14 ani. Ei bine ea a murit saraca la 57 de ani , nu stiu cum si in ce fel ne-ar fii ajutat , dar cu ce a putut a facut-o. socrul meu nu a stiut niciodata de copii, de nepoti, de nimic. Tot noi ne mai duceam la el cu cate ceva , sa vada copii un exemplu in noi, de copii buni. El niciodata nu era multumit. In 30 de ani nu a stiut o data drumul sper casa noastra, facut singuri si cu multe rate si sacrificii. a avut multi bani, dar nu asta e important, important e ca acum e bolnav de 1 an si nu am avut de ales si acum l-am luat la noi. Nu am gasit in sat nici macar un om sa vrea sa vina la el , pentru nici o suma de bani. A fost rau si arogant. E un om cu multe pretentii. Dar acum face pe el, toate cele, nu vrea sa fac nimic din ce a spus doctorul. E disperat ca poate moare. avem serviciu, nu-i pasa, are pensie, nu-i pasa , o tine la el. Nu-i nimic, chletuim noi ca ne e rusine de el sa-i cerem bani, dar ce ne facem? Am platit pe cineva ( nu am gasit decat o ruda de-a mea ) sa vina doar la pranz 2 ore, ca atat poate, dar nu mai stiu ce sa fac. toata noaptea se agita si vrea de toate. Dimineata suntem rupti la serviciu. Avem doar 2 camere. ce ne facem? Nu putem sa-l ducem la azil. Eu ma gandesc acum, in cunostinta de cauza ca toti trebuie sa ne pregatim intr-un fel batranetea. Da , putem deveni poveri pentru copii. La varsta de 50 de ani vrei sa-ti ajunti copii si parintii, dar nu e usor si nici nu se poate cum cred multi. Inainte de a acuza , trebuie sa vedem realitatea. E crancena. Nu vreau averi, nu vreau bani…… Deci concluzia….. E TRIST! FARA REZOLVARE!!!