Saptamana Europeana a Vaccinarii. In Romania rata vaccinarii în randul populatiei tinere a scazut substantial si Ministerul Sanatatii se confrunta cu numeroase cazuri de infectii care ar putea fi prevenite prin vaccinare

Reactia negativa a populatiei cu privire la vaccinare reprezinta o tendinta noua peste tot în lume si, din nefericire, refuzul vaccinarii se întalneste în mod frecvent în randul parintilor si al copiilor. „Publicul întelege din ce în ce mai greu necesitatea vaccinarii, pentru ca nu mai vede, în ziua de astazi, sechele ale bolilor infectioase grave, precum poliomielita – tocmai datorita faptului ca vaccinarea, în ultima jumatate de secol, a fost foarte eficienta. În aceste conditii, nemaiavand exemple care sa arate pericolul bolilor infectioase, publicul nu mai întelege necesitatea vaccinarii”, conform dr. Cristian Oana, membru al Societatii Nationale de Medicina Familiei/ Medicina Generala.


Ministerul Sanatatii se confrunta cu numeroase cazuri de infectii si boli care ar putea fi prevenite eficient prin realizarea unor programe de vaccinare coerente.

Cancerul de col uterin cauzat de infectia cu HPV (Virusul Papilloma Uman) este o boala care poate fi prevenita prin vaccinare si este cauza principala pentru mortalitatea în cazul femeilor cu varsta cuprinsa între 25 si 44 de ani. Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca numarul de cazuri noi de cancer de col uterin va creste cu 21% pana în anul 2025.  „Romania are cele mai multe cazuri de cancer de col nediagnosticat pe an, în întreaga Uniune Europeana. Preventia pe termen mediu poate fi reprezentata de un program de screening cu testul Babes-Papanicolau, la nivelul întregii populatii. Pe termen lung, profilaxia cancerului de col uterin poate fi determinata prin vaccinare împotriva infectiei cu virusul HPV”, spune Dr. Ruxandra Dumitrescu, ginecolog.

Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, desi pneumonia este o bola care poate fi tratata, reprezinta principala cauza pentru mortalitatea infantila, la nivel global. Pneumonia provoaca mai multe decesuri în randul copiilor decat o fac SIDA, malaria şi tuberculoza laolalta.

Dr. Oana Falup, medic pediatru din Brasov, completeaza: „Vaccinarea antipenumococica ar trebui sa reprezinte o prioritate, pentru ca, la nivel mondial, boala produce mortalitatea a peste 1 milion de copii cu varsta mai mica de cinci ani”. Dr. Falup a evidentiat faptul ca, în Brasov, au fost descoperite cazuri de rezistenta foarte mare a infectiei pneumococice la antibiotice si ca „implementarea unui program de vaccinare va reduce incidenta bolilor pneumococice invazive (meningita, septicemia/bacteremia), precum si a pneumoniei si de asemenea, otitei acute medii”.

Romania se situeaza pe primul loc din Uniunea Europeana în ceea ce priveşte mortalitatea cauzata de cancerul de col uterin.

→ Cancerul de col uterin are un impact social devastator pentru paciente.
Ne referim la agravarea dramatica a starii de sanatate, la renuntarea definitiva sau temporara la locul de munca, incapacitatea de a se ocupa pe termen scurt şi mediu de familie, precum si nevoia de sprijin din partea familiei pe perioada tratamentului. La acestea se adauda implicatiile financiare: pacientii se confrunta cu cresterea costurilor aditionale tratamentului si a monitorizarii si controlului bolii.

→ La nivelul bugetului de stat, daca luam în calcul doar tratamentul medicamentos si în ipoteza tratarii tuturor pacientelor diagnosticate cu cancer de col uterin, costul acestui tratament se ridica la 14% din totalul bugetului anual alocat programelor nationale si 40% din totalul fondurilor alocate programului de oncologie, cu o crestere din ce în ce mai mare de la an la an.

→ Principalele masuri de prevenire a cancerului de col uterin:
a)      preventie primara: Vaccinarea anti HPV recomandata femeilor între 9 si 45 de ani.
b)      preventie secundara: Testul de screening Babes-Papanicolau pentru depistarea precoce a anumitor leziuni precanceroase şi pentru mentinerea sub control a unei posibile infectii.

→ Programele de preventie sunt mult mai eficiente si mai putin costisitoare decat tratamentele curative.
a)      Ministerul Sanatatii plateste anual 60 de milioane de euro pentru pacientele bolnave de cancer de col
b)      Desfasurarea unui program de preventie prin vaccinare împotriva HPV pentru 70% dintre persoanele specifice unei cohorte este în valoare de 10,5 milione de euro.
Adica, fiecare roman ar plati  aproximativ 50 de centi pentru un program de vaccinare împotriva HPV care este eficient pe termen mediu si lung.

Astfel, în Saptamana Europeana a Vaccinarii, ce se desfasoara în perioada 21 – 27 aprilie, Coalitia de Prevenire a Cancerului de Col Uterin din Romania se alatura luptei pentru vaccinare, cu mesajul ”Vaccinarea este un drept fundamental si cea mai buna metoda de preventie a bolilor infectioase” .

Pentru a sprijini Saptamana Mondiala a Vaccinarii si cea de-a 7-a editie a Saptamanii Europene a Vaccinarilor, Ambasada Statelor Unite în Romania a gazduit o masa rotunda pentru a discuta masuri de preventie a bolilor, cum ar fi vaccinurile. Conform cu datele oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii, vaccinarile salveaza la nivel global viata a peste trei milioane de oameni si protejeaza milioane de persoane de suferinta generata de boli cum ar fi: pojar, oreion, rubeola, gripa, precum si cancer de col uterin, reprezentand o importanta economie la bugetul de sanatate al statului. Printre participantii la dezbatere s-au numarat Ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein, Secretarul de Stat în Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu Cercel, precum si reprezentanti ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ai Fundatiei Renasterea, Asociatiei Medicilor de Familie din Bucuresti si Societatii Nationale de Medicina Familiei/Medicina Generala.

Ambasadorul Gitenstein a declarat  „Vaccinurile au rolul de a îmbunatati starea de sanatate a familiilor si a comunitatii si scad costurile pentru tratamentul bolilor care pot fi prevenite”. Cu privire la îngrijorarile conform carora retelele de social media sunt folosite pentru a raspandi perceptii gresite despre vaccinuri, Ambasadorul a recomandat ca „Guvernul, furnizorii de servicii de sanatate si ONG-urile sa lucreze împreuna pentru a transmite informatii corecte în retelele de social media pentru a elimina confuzia despre vaccinuri”. Dr. Amalia Canton, Director de Sanatate Publice în cadrul Ministerului Sanatatii a mentionat ca „Scopul tuturor activitatilor care celebreaza <Saptamana Europeana a Vaccinarii> este combaterea perceptiilor greşite ale populatiei şi personalului medical care au ca rezultat comportamente ce determina o acoperire vaccinala deficitara şi reaparitia unor boli infectioase. Vaccinarea reprezinta un instrument puternic de prevenire a unor boli grave”.

Articole similare:

  1. Trei decese din cauza gripei AH1N1 in Romania. Masuri de igiena si preventie prin vaccinare
  2. VIDEO Dr Radu Mihalca: Singurele cazuri de ejaculare precoce care pot fi prevenite sunt cele legate de infectiile aparatului genital
  3. Traian Basescu: Noua lege a sanatatii ar putea fi adoptata prin asumarea raspunderii
  4. Ministerul Sanatatii demareaza campania de vaccinare impotriva gripei de sezon
  5. Schema de vaccinare obligatorie in Romania

Tags: ,

33 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de aaa
    Publicat la data de 27.4.2012, ora 11:03 am

    Da, vaccinurile au fost utile in istoria omenirii. Din pacate, la mizeriile pe care le fac in ultima vreme companiile farmaceutice in goana lor pentru profit, a devenit mai periculos sa faci un vaccin decat sa nu-l faci. E pur si simplu o chestie de risc calculat, iar faptul ca tot mai multa lume devine constienta de asta e un lucru bun.

    • Comentariu scris de Eddy
      Publicat la data de 28.4.2012, ora 1:46 am

      Da, sigur! De-aia în țările în care scade rata de vaccinare încep să crească rata mortalității și rata morbidității…

      Dacă n-ar fi lumea plină de „experți în medicină” care de meserie „celebrități media” (sau pe românește, neica nimeni doritori de a fi în centrul atenței) poate că n-ar muri așa mulți oameni din pricina stupidității și incoștienței unor asemenea indivizi.

      Și pentru toți cei care acuză companiile farmaceutice de dorința de a face profit, aveți măcar idee cât de scumpe sunt testele clinice și costurile de cercetare care sunt absolut necesare (și e bine că e așa) pentru un nou medicament și care e raportul între medicamente testate și medicamente care într-adevăr sunt eficiente și sunt suficient de sigure pentru a fi date ca tratament? Vă plăce sau nu, fără aceste companii, nu ar exista medicamente, iar costurile, dacă nu sunt acoperite în timp din vânzarea putinelor medicamente care ajung să fie eficace și conforme cu legislația, companiile farmaceutice ar da faliment, n-ar mai exista, evident, nici medicamentele și ne-am întoarce la speranța de viață medie de 30-40 de ani, așa cum era înainte de apariția medicinii moderne și se tratau TOȚI NUMAI CU „NATURISTE”!

      • Comentariu scris de unu
        Publicat la data de 28.4.2012, ora 9:49 am

        Tu vaccineaza-te linistit, statul lucreaza pentru tine. E pana la urma optiunea ta personala daca ai incredere sau nu in ce pun baietii in vaccinuri. Io nu am incredere. Un exemplu foarte bun e cacealmaua cu grip porcina.

        In Finlanda au stat la coada sa se vaccineze, s-au vaccinat 98% din finlandezi. Acum, dupa ce isteria a trecut, spalatii pe creier de acolo au constatat ca de fapt vaccinul a lasat paralizati o gramada de oameni (mai multi decat au patit altceva de la virusul in sine). Statul finalndez plateste acum ajutoare de handicap celor carora vaccinul le-a distrus viata. Comaniile farmaceutice isi vad bine-mersi de treaba. Guvernul (adica tot fraierii de rand spalati pe creier, platesc).

        http://wakeup-world.com/2011/10/19/finland-admits-swine-flu-vaccines-cause-chronic-nervous-system-disorders/

        http://birdflu666.wordpress.com/2010/11/17/links-between-gsk-and-finlands-swine-flu-vaccine-watchdog-spark-complaints/

        http://www.naturalnews.com/033816_swine_flu_vaccines_neurological_disorders.html

        Pe de alta parte stiu pe multi care au ajuns 85-90-95 de ani fara nici un vaccin si fara prea multe medicamente.

        • Comentariu scris de gigi b
          Publicat la data de 29.4.2012, ora 8:29 pm

          hahaha…exact ce spuneam!

          Postaci care isi “argumenteaza” elucubratiile cu articole false si mincinoase de pe bloguri obscure.

          Stai tu linistit, finlandezii sunt cu mult mai inteligenti decat poti spera tu sa fi vreodata asa ca lasa intoxicarile si prezinta dovezi reale daca ai.

          Oricum, pana la Finlanda te mananca Romania.
          Romania are si cea mai scazuta rata de vaccinare, si cea mai redusa speranta de viata, si cea mai mare mortalitate infantila si cei mai multi bolnavi in ceea ce priveste bolile transmisibile si care pot fi prevenite prin vaccinare (uita-te numai la Hepatite unde numarul bolnavilor e comparabil cu al tarilor africane)

          • Comentariu scris de mihai
            Publicat la data de 29.4.2012, ora 10:33 pm

            Lucrezi la o firma care produce vaccinuri ? .. sau distribui asa ceva ? ..
            … pentru ca sugerezi asta puternic …

            • Comentariu scris de gigi b
              Publicat la data de 30.4.2012, ora 6:38 pm

              Deloc!

              Doar ca spre deosebire de tine:
              - pot gandi si singur
              - imi pot argumenta fiecare afirmatie
              - pot dovedi cu date reale tot ce spun
              - nu simt nevoia sa urmez turma de ignoranti, mai ales cand realitatea va contrazice

              “Frumoasa” incercarea ta de a abata atentia de la subiectul discutat prin divagatii si apropo-uri ieftine. Doar ca nu tine.
              Cifrele (si deci realitatea) te contrazic.
              Nu poti sa-ti argumentezi pozitia si nu esti in stare sa aduci dovezi in sprijinul tau (pentru ca nu ai si pentru ca nu intelegi subiectul).

              PS: pune mana si tu pe cate o carte de specialitate, din cand, si incearca sa mai si gandesti inainte de a deschide gura. Aici, totusi, nu suntem pe stadion

    • Comentariu scris de gigi b
      Publicat la data de 28.4.2012, ora 9:30 pm

      “a devenit mai periculos sa faci un vaccin decat sa nu-l faci.”
      Nu mai spune? Ai dovezi?
      Nu, blogurile panicarde si conspirationiste nu sunt dovezi, ma refer la cifre, studii si teste clinice, literatura de specialitate, etc.

      Daca ai intelege macar putin din subiectul discutat si daca ai putea rationa limpede ai vedea ca in comunitatile unde vaccinurile nu se utilizeaza (sau unde s-a renuntat la utilizarea unor anumite vaccinuri) rata imbolnavirilor si a mortalitatii este mult mai mare decat mediana.

      Cat despre riscuri calculate, tu nici macar nu esti in stare sa definesti riscul, dar sa-l mai si calculezi. O afirmatie facuta dupa ureche nu e risc calculat (dar tu iti repeti asta doar pentru a te convinge ca faci bine ceea ce faci, desi nu stii ce faci de fapt si nu intelegi subiectul vizat)

  2. Comentariu scris de tudor74
    Publicat la data de 27.4.2012, ora 11:40 am

    Fratilor bateti campii !

    HPV e prezent in proportie de 80% din persoanele active sexual, numarul mare este datorat de faptul ca nu ai cum sa te pazesti de el decat prin abstinenta. FOlosirea prezervativului nu ajuta pt ca virusul se tramsmite prin contact cu pielea si nu prin schimbul de fluide. Mai mult, organismul dezvolta imunitate la efectele virusului (condiloame in zona genitala), efecte care dispar in cateva luni (mult mai repede la barbati), astfel incat il vei transmite mai departe fara sa stii.

    Vaccinul de care vorbiti … mai bine zis aberati, e frectie diana la picior de lemn daca virusul e deja prezent in organism.

    Deci, aranjand talmes balmesul Medlive, stirea ar trebui sa sune asa:
    - ca femeie fa testul papanicolau si analize pentru a stabili daca ai prezenta una sau mai multe din tulpinile HPV (sunt jur de 120 de tulpini descoperite). Daca nu ai HPV, vacineaza-te si continua sa faci test Papanicolua anual sau de doua ori pe an daca ai peste 30 de ani. Daca ai HPV continua sa faci testl papanicolau la 6 luni indiferent de varsta.
    - ca barbat fa-ti analizele si cam atat .. nu ai ce sa faci. Vaccinurile mentionate de Medlive sunt NUMAI pentru femei si nu le protejeaza decat impotriva a 4 tulpini (type 6, 11, 16, 18)

    Cea mai buna protectie impotriva HPV e vaccinarea INAINTEA inceperii vietii sexuale si pe cat posibil limitarea numarul de parteneri.

    • Comentariu scris de atreus
      Publicat la data de 28.4.2012, ora 12:50 pm

      sursa: wikipedia…
      vaccinul este util si pentru barbati si previne raspandirea virusului. Chestia e ca ai ce sa faci!!!!
      Companiile farmaceutice fac profit? Bine fac! Mai bine ar interzice medicamentele homeopate care chiar nu au nici un efect!

  3. Comentariu scris de Mihai
    Publicat la data de 27.4.2012, ora 12:00 pm

    Mda, bine ca despre celelalte vaccinuri nu se pomeneste nimic. Exista vaccin impotriva Hep A si Hep B, cred ca-i mai usor sa iei o hepatita de tip A decat sa capeti HPV, iar Hep B se raspandeste tot prin contact sexual ca si HPV (plus transfuzii, dentist, etc). Plus ca, daca ajungi la un medic in Vestul Europei, ti se indica sa faci rapel la vreo 2-3 vaccinuri la fiecare 10 ani (acele minunate vaccinuri care-n Ro se fac pana termini scoala generala)

  4. Comentariu scris de tudor74
    Publicat la data de 27.4.2012, ora 1:07 pm

    “Comentariu scris de aaa
    Publicat la data de 27.4.2012, ora 11:03 am
    Da, vaccinurile au fost utile in istoria omenirii. Din pacate, la mizeriile pe care le fac in ultima vreme companiile farmaceutice in goana lor pentru profit, a devenit mai periculos sa faci un vaccin decat sa nu-l faci. E pur si simplu o chestie de risc calculat, iar faptul ca tot mai multa lume devine constienta de asta e un lucru bun.”

    Of Doamne ! Alt hippie flower power care crede ca vaccinurile sunt modul prin care guvernul !

    Intrebarea este: Esti gata sa pariezi cu viata copilului tau nevaccinandu-l ? Si daca da, te rog du-ti copilul nevaccinat in padure si stai acolo, nu-ti adu copilul tau purtator de toate bolile langa copii vaccinati dar care au sistemul imunitar compromis (cazuri rare dar exista).

    id10ts!

    • Comentariu scris de MCris
      Publicat la data de 27.4.2012, ora 2:06 pm

      Am fost recent la o prezentare de afaceri la Intercontinental (!). F. multi din cei prezenti tuseau incontinuu (cu pauze desigur). Am plecat imediat pentruca n-am vrut sa mai iau o gripa care sa ma afecteze 1-2 saptamani. Am mai vazut acest lucru si la o sedinta filmata intr-o sala mare dintr-o universitate bucuresteana. Fratilor, daca sunteti bolnavi tratati-va si stati acasa, nu mai veniti in locuri publice sa ne imbolnaviti si pe noi!

    • Comentariu scris de aaa
      Publicat la data de 27.4.2012, ora 2:29 pm

      Am facut pana acum doar vaccinarile obligatorii si strict necesare la ambii copii. Sunt de varsta prescolara si nu intentionez sa le mai administrez nimic de acum incolo. Asta spre deosebire de alti parinti “moderni” care arunca milioane pentru a injecta bietilor copii tot felul de cocktailuri care mai de care mai pline de “bunatati” si efecte secundare.

      Daca tot vorbim de idioti care inghit orice galusca servita de oficialitati ar trebui sa ne uitam un pic in oglinda. E vorba de informare si daca tot ai google la indemana n-ar strica sa dai un google dupa antivaccin. Sau dupa cazuri gen Julie Gerberding care sar din gradina CDC in ograda Big Pharma cu atata naturalete.

      Iti recomand de asemenea sa mai citesti despre medicina homeopata, noi am trecut de ceva vreme pe aceasta metoda dupa ce ne saturasem de milioanele aruncate pe rafturi intregi de panadol, nurofen, antibiotice, siropuri de tuse si alte nebunii.

      • Comentariu scris de tudor74
        Publicat la data de 27.4.2012, ora 8:46 pm

        Medicina homeopata ? Puteam sa jur ca vii cu prostii de genul asta ! Prin vaccinuri guvernul te monitorizeaza, ai grija sa nu iti cada tichia de staniol de pe cap!

      • Comentariu scris de Eddy
        Publicat la data de 28.4.2012, ora 2:03 am

        Homeopatia e apă chioară!

        Apropo, dacă tot îți plac cazurile-exemplu, să-ți indic eu unul în care legătura cauzală EXISTĂ între folosirea homoepatiei și moartea unei fetiție de doar 9 luni din cauza unei execme pentru că a avut părinți „deștepți” ca tine care au refuzat să o trateze cum medicină reală, nu cu apă chioară : Gloria Thomas!

        Legat de Julie Gerberding, numai o minte tulbure nu poate vedea de ce CDC și companiile farmaceutice chair AU legătură una cu alta din moment ce ambele părți lucrază cu medicină reală, aia bazată pe dovezi și studii științifice riguroase, nu pe povești și bla-bla.

        Ca fapt divers, ce faci tu cu menționarea unor insinuate legături incorecte se numește „otrăvirea fântânii” și este o eroare logică și o tehnică retorică specifică paraziților politici care în loc să răspundă la subiect încearcă devierea atenției de la subiect și murdarirea părții adverse prin insinuări și/sau acuze nefondate, învinuire prin asociere (altă eroare de gândire) și alte asemenea tehnici retorice lipsite de onestitate.

      • Comentariu scris de gigi b
        Publicat la data de 28.4.2012, ora 9:25 pm

        Medicina homeopata? …hahaha, de unde pana unde medicina domnisoara ?

        Homeopatia n-ar nicio treaba cu medicina sau invers. Homeopatia e remediul pseudo-stiintific al ignorantilor. Deh, ce sa le faci, unii cred ca totul se rezolva daca sugi o frunza de brusture

      • Comentariu scris de George
        Publicat la data de 29.4.2012, ora 1:45 pm

        Tot respectul pentru dvs.

      • Comentariu scris de George
        Publicat la data de 29.4.2012, ora 1:47 pm

        Medicina a devenit o afacere, un business, iar pacientilor nu li se recomanda ce este cu adevarat cel mai bun pentru ei, ci li se recomanda ceea ce le este impus de marile companii farmaceutice.

        Dupa ce ca oricum medicamentele, o mare parte din ele, ne fac mai mult rau decat bine (astfel devenind un business), este si mai rau.

    • Comentariu scris de badincontra
      Publicat la data de 30.4.2012, ora 11:08 am

      “Intrebarea este: Esti gata sa pariezi cu viata copilului tau nevaccinandu-l ? Si daca da, te rog du-ti copilul nevaccinat in padure si stai acolo, nu-ti adu copilul tau purtator de toate bolile langa copii vaccinati dar care au sistemul imunitar compromis (cazuri rare dar exista).”
      Nu mai judeca pe altul. Eu mi-am nenorocit copilul acceptand vaccinurile ‘obligatorii’, ca sa aflu ulterior ca doctorii minteau ca ar fi impuse de lege. Nu exista act medical obligatoriu in Romania. Nu poti fi obligat sa le faci.
      Si, in al doilea rand, daca le faci te expui unor riscuri in mod sigur, care nu ti se aduc la cunostinta. Daca ai proleme din cauza lor apoi, medicii iti vor spune adevarul poate, cel mult, dar se spala pe maini de tine si sanatatea nu ti-o pot reda.
      Am citit cum se produc vaccinurile, am intrebat specialisti despre ceea ce nu am inteles, si concluzia este ca ramane la latitudinea fiecaruia daca mai doreste sau nu sa riste acceptandu-le.
      Si nu mai spune prostii – cei nevaccinati nu poarta mai multi microbi, ba din contra! Iar tu, care esti pro vaccinare in mod evident, de ce sa te temi de prezenta unui nevaccinat si sa-l trimiti in padure – doar esti vaccinat si protejat zici, nu?

  5. Comentariu scris de Bucur
    Publicat la data de 27.4.2012, ora 2:09 pm

    Pai daca rahatul si urina de maidanezi, capusele, paduchii si alti factori patogeni sunt “la putere” in Romania, sa ne mai miram ca ne “confruntam cu numeroase cazuri de infectii”?

  6. Comentariu scris de unudepenet
    Publicat la data de 28.4.2012, ora 12:47 am

    sincer? problemele de sanatate s-au agravat in romania datorita saraciei… fara bani, doctorii nu te baga in seama… :(

    • Comentariu scris de Bucur
      Publicat la data de 30.4.2012, ora 1:35 pm

      Ar trebui daca ar fi un sistem corect, doar platim asigurari de sanatate, nu?

  7. Comentariu scris de un epidemiolog corect informat
    Publicat la data de 28.4.2012, ora 8:02 pm

    tinerii sunt reticenti la vaccinarile de mai sus – anti-HPV si anti-pneumococica – dintr-un singur motiv: COSTURILE enorme ale acestor vaccinuri. niciunul nu este inclus in programul de imunizare la varstele tinere, despre care mentionati in articol. raman doua explicatii: ori ati fost platiti de companiile producatoare sa scrieti articolul, ori l-ati scris pentru ca va va ajuta la promovarea in profesie.

    • Comentariu scris de Eddy
      Publicat la data de 5.5.2012, ora 1:42 am

      Minți cu bună știință sau din ignoranță. HPV-ul a fost cuprins în DOUĂ campanii naționale iar mașina de propagandă mincinoasă anti-vaccinuri mânată de fanaticii religioși a făcut ca rata de vaccinare după a 2-a companie să fie un uluitor și imens 5%.

  8. Comentariu scris de CAP LIMPEDE
    Publicat la data de 28.4.2012, ora 8:25 pm

    Exista in fauna Romaniei un personaj devotat trup si suflet in lupta impotriva vaccinarilor in general , si impotriva vaccinului impotriva cancerului de col uterin in special. Si astea le face pe fata avand un blog ,, Lumea lui EUFROSIN “. Individul este un fost predicator neo-protestant, momentan a trecut in viata monahala ,fiind calugar ortodox intr-o manastire din jud. Cluj.Cititi interventiile personajului, care este fara nici o legatura cu medicina, dar in lumea mistico-religioasa va surprinde. Consider ca mii de femei care mor in ROMANIA din cauza refuzului de vaccin ,sant victima acestui individ, fata de care autoritatile de resort nu au nici o reactie.

    • Comentariu scris de mihai
      Publicat la data de 29.4.2012, ora 10:39 pm

      “… mii de femei care mor in ROMANIA din cauza refuzului de vaccin… ” ??!!
      … nu ai deloc capul limpede prietene …

      • Comentariu scris de gigi b
        Publicat la data de 30.4.2012, ora 7:01 pm

        “… nu ai deloc capul limpede prietene …”

        Nu-i acuza pe altii de ceea ce suferi tu. Nu-i frumos.

        Daca ai dovezi stiintifice care demonstreaza altceva prezinta-le.
        Altfel abtine-te si nu vei mai parea ridicol.

        PS: din postarile tale anterioare rezulta ca vorbesti mult si degeaba, n-ai fost in stare sa aduci un singur contra-argument in sprijinul tau, habar n-ai despre ce vorbesti (in general), iar complexitatea subiectului de fata de depaseste cu mult.

  9. Comentariu scris de lala
    Publicat la data de 29.4.2012, ora 9:27 am

    imi pare rau sa vad asa o campanie de dezinformare pe un site pe care in general am gasit informatii utile. rata uriasa a cancerului de col nu e cauzata de lipsa vaccinarii ci de lipsa screening-ului. la noi nu exisa conceputul de preventie si monitorizare, femeile ajung la medic cand deja e prea tarziu. mai bine ati scrie un articol despre cat de vital e controulul periodic si testul papanicolau. sanatate!

  10. Comentariu scris de mai lasa-ne
    Publicat la data de 30.4.2012, ora 10:39 am

    bre, mai lasa-ne cu vaccinarea HPV … ce nu si-au facut companiile farma planul la vanzari? E cineva care nu si-a luat comisionul? sa va vaccinati voi primii, pe fetele, pe nevestele si pe mamele voastre si dupa aia, poate ne mei gandim …

  11. Comentariu scris de ionica
    Publicat la data de 30.4.2012, ora 5:24 pm

    Buna,
    Comentariile postate pana acum, in mare parte ma fac sa rad, deoarece se observa, cu ochiul liber, arondarea la o opinie sau alta.
    Ma mir ca cel mai mare “profesionist” intre ghilimele, pe numele sau Stainu, nu si-a spus AUTORIZATA sa parere. Acest “baiat de baiat” care si-a gresit meseria a facut gafa dupa gafa si a … iesit din decor cu toate ca inca … are o fonctie importanta in MS.
    Cei care sun total de parerea vaccinarii sunt vizibil in slujba acestor firme de productie, deoarece argumentele domniilor lor sunt de doi lei.
    Sa o luam cu statistica. De unde MS-ul are o statistica exac ta a cauzelor de mortalitate, daca te vaccinezi sau nu?
    Este exact cum a fost cu gripa porcina si alte manipulari grosolane trecute si prezente.
    Orice nu este pe linia vaccinarilor este o chestiune oscura si fara argumente. Tot ce este favorabil vaccinarii este perfect si implacabil adevarat.
    Oare asa sa fie? Dupa parerea mea, adevarul este in alta parte, dar in nici un caz in curtea firmelor de facut bani, cu numele lor furnizorii de vaccinuri, deoarece nimeni nu are posibilitatea sa afle ce se baga acolo si mai ales ce efecte adverse au si atunci …
    Oricum sunt destul de multe voci autorizate a unor mari specialisti care se indoiesc de necesitatea oarba de vaccinare.
    Asa dragi postaci in slujba vaciinatorilor mai invatati sa scrieti, fara a fi banuiti de partizanat de doi lei.
    Apropo de acel vaccin minunat de col uterin! De ce este interzis in unele tari civilizate? Din cauza ca se iau dupa persoane oscure?
    Sa fiti iubiti!

    • Comentariu scris de Eddy
      Publicat la data de 5.5.2012, ora 1:59 am

      Numai insinuări ieftine și deviații irelevante. Întrebarea este „este vaccinul o formă de prevenție eficientă împotriva bolilor infecționase?”, iar răspunsul e „Categoric da”.

      Iar despre insinuări, Crisopher Hitchens a spus la un moment dat „Ceea ce se afirmă fără dovezi, poate fi respins fără dovezi”, și așa e și aici.

      Orice control de stat sau privat poate releva ORICUI dacă în vaccinul X sau Y e alttceva decât ceea ce producătorul a pus pe etichetă și, ca parte responsabilă și pasibilă PENAL, este obligat să declare EXACT acest lucru. Nerespectarea reglementărilor în mod voit și cu intenție e o aberație demnă de indivizi rupți de realitate care nu pricep că orice detectare a unor asemenea practici nu numai că sistează vânzările produsului, nu numai că implică amenzi solide, nu numai că poate duce la obligativitatea retragerii de pe piață a produsului, dar poate duce firma in FALIMENT, lucru evident oricui are minte să judece și n-are mentalitate conspiraționistă sau încărcată emoțional și ideologic.



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !