Reconstructie faciala: “rezultate incomparabile” datorate folosirii unor imprimante 3D

Un locuitor al Tarii Galilor care a ramas desfigurat dupa un accident de motocicleta a cunoscut o schimbare radicala a vietii datorita procedurilor de reconstructie faciala prin intermediul unor imprimante 3D, o tehnologie inovatoare care ofera “rezultate incomparabile” conform chirurgilor, transmite AFP, citat de Agerpres.

Victima a unui grav accident de motocicleta in 2012, Stephen Power a suferit fracturi ale pometilor, ale maxilarului superior, ale craniului si nasului. Dupa accident el a fost nevoit sa ramana internat in spital timp de 4 luni. Ramas desfigurat, Stephen Power obisnuia sa nu iasa din casa fara sa poarte sapca si ochelari de soare pentru a-si ascunde cat mai mult din chip.

In prezent el spera, asa cum a declarat miercuri pentru BBC, ca nu va mai fi nevoie sa se ascunda, dupa o interventie chirugicala care este prezentata la Muzeul Stiintific din Londra cu ocazia expozitiei ’3D Printing: The Future’ (Imprimarea 3D: Viitorul).

Pentru a-i reface simetria fetei, chirurgii de la spitalul Morriston din Swansea (Tara Galilor) i-au reconstruit pometii obrajilor folosind implanturi realizate cu ajutorul unei imprimante 3D, pornind de la un model de reconstructie.

“Rezultatele sunt mai bune decat orice altceva am fi putut obtine prin metode diferite. Este incredibil. Aceasta tehnologie ne permite sa fim mult mai exacti”, a subliniat Adrian Sugar, chirurgul care l-a operat pe Stephen Power.

“Am putut observa diferenta imediat ce m-am trezit din anestezie”, dupa o interventie chirugicala care a durat 8 ore, a mai precizat pacientul in varsta de 29 de ani.

Sursa foto: Agerpres

Articole similare:

  1. Pericolul folosirii incorecte a medicamentelor. Ce facem cu antibioticele?
  2. vitMATINA Igiena faciala. Cum ne spalam corect pe fata?
  3. Premiera medicala in Romania: O operatie de reconstructie de bazin cu alogrefa a fost realizata cu succes la Spitalul de Ortopedie MedLife
  4. Vaccinul tetravalent anti-HPV are parte de rezultate considerabile

Tags: , ,

Nici un comentariu

Momentan, articolul nu are nici un comentariu. Ai o parere? Fii primul care deschide discutia!

Lasa un comentariu


Do NOT fill this !