Peste 40% din noii pacienti diagnosticati cu HIV au intre 20 si 29 de ani

Conform ultimelor statistici, din 43% din cei 619 romani nou-diagnosticati cu HIV au varsta cuprinsa intre 20-29 de ani, iar 64% s-au infectat prin intermediul contactului heterosexual neprotejat. Pornind de la aceste statistici, Asociatia Romana Anti-SIDA (ARAS) organizeaza o campanie de prevenire a infectarii cu virusul HIV si de incurajare a testarii in cadrul Festivalului Peninsula, in perioada 23-26 august 2012.

“Sunt doua mesaje principale pe care ne dorim sa le transmitem tinerilor peninsulari: ‘Spune Da sexului protejat’ si ‘Testeaza-te. Cand vine vorba despre HIV, ceea ce nu stii poate rani. Pe tine si pe altii.’

Am ales sa transmitem aceste mesaje si sa desfasuram campania la Festivalul Peninsula pentru ca aici se afla publicul caruia vrem sa ne adresam in mod special. Din datele organizatorilor, cei mai multi peninsulari au varste cuprinse intre 20-24 de ani. Pe de alta parte, la nivelul anului 2011, jumatate din noile cazuri de HIV depistate erau chiar in randul tinerilor cu varste intre 20-24 de ani,” a declarat dr. Maria Georgescu, Director Executiv ARAS.

Un raport publicat de Fundatia Tineri pentru tineri in anul 2012 arata ca 54% dintre tinerii cu varste intre 15-24 de ani nu au folosit prezervativul pentru fiecare contact sexual ocazional si 16,3% nu l-au folosit niciodata.

“Toate aceste statistici demonstreaza ca multi dintre tinerii activi sexual nu sunt constienti de riscurile la care se supun in cazul unui contact neprotejat. De aceea este important ca ei sa constientizeze utilitatea prezervativului in protectia impotriva virusului HIV. Foarte important este si ca tinerii activi sexual sa merga sa se testeze si in cazul unui rezultat pozitiv, sa faca tratament. Durata de viata a bolnavilor cu HIV care urmeaza continuu si cu strictete tratamentul prescris de medic este similara cu durata de viata a unei persoane sanatoase,” a adaugat dr. Georgescu.

Despre ARAS


Inregistrata oficial in Bucuresti, la 10 aprilie 1992, ca organizatie non-guvernamentala, ARAS a fost infiintata de un grup de tineri voluntari care si-au propus drept misiune: informarea si educarea tuturor categoriilor de populatie asupra pericolului reprezentat de SIDA si asupra mijloacelor de prevenire a infectiei cu HIV.

ARAS este in prezent cea mai mare organizatie romaneasca ce activeaza in domeniul prevenirii HIV/SIDA, de peste 20 de ani, oferind servicii unor categori diverse de populatie (publicul larg, tinerii din populatia generala, tineri defavorizati, copii ai stazii, consumatori de droguri injectabile, femei care practica sexul comercial, romi, persoane fara adapost etc.) din 11 judete – Bucuresti, Ilfov, Arad, Bacau, Brasov, Cluj, Constanta, Dolj,  Iasi, Neamt, Timis.

Articole similare:

  1. Peste 1 milion de români suferă de boli rare, iar 9 din 10 pacienţi nu beneficiază de tratament adecvat
  2. Statistici: O treime dintre femeile de peste 35 de ani sunt infertile. Peste 40 ani, rata infertilitatii este de 56%
  3. Statistici despre comportamentul sexual al tinerilor: 16,3% dintre tineri nu au folosit niciodata prezervativul
  4. vitMATINA Fenomenul nocebo in medicina. Ce inseamna si care sunt implicatiile pentru pacienti?
  5. Peste 150 de biciclisti au pedalat pentru inimile lor

Tags: ,

Un raspuns

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Dolcan Gabriela
    Publicat la data de 23.1.2017, ora 7:33 pm

    Am o intrebare va rog sa imi raspundeti cit de repede puteti tata a fost descoperit cu boala kaposi si a inceput chimioterapia va rog sa imi spuneti daca este molipsitoare



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !