Pacient cu meningiom cerebral recidivat, operat cu succes la Centrul de Neurochirurgie Spinala si Cerebrala NeuroLife

O echipa medicala a Centrului de Neurochirurgie Spinala si Cerebrala NeuroLife a efectuat cu succes o interventie de indepartare a unei tumori cerebrale unui pacient de 60 de ani. Pacientul a fost diagnosticat cu meningiom cerebral atipic recidivat, localizat fronto-parietal, pe partea stanga. Inainte de a fi preluat de medicii centrului NeuroLife, pacientul a suferit trei interventii chirurgicale de indepartare a tumorii, insa in ciuda operatiilor, a tratamentelor de tip  radioterapie si a controalelor periodice, aceasta recidiva mereu in alte zone ale creierului.

La sfarsitul anului 2014, un nou meningiom i-a aparut la baza craniului, urmat de inca doua meningioame mai mici, in zona frontala, ce i-au afectat miscarile din jumatatea dreapta a corpului, in special mana, pe care ajunsese sa n-o mai poata folosi deloc.

In acest stadiu, dupa ce mai multi medici din Romania au calificat acest caz ca fiind “inoperabil”, singurii medici care au acceptat sa preia cazul fac parte din echipa medicala coordonata de Dr. Dan Suiaga, medic specialist neurochirurgie in cadrul NeuroLife si cei de la International Neuroscience Institute (INI) din Hanovra.

Pacientul a ales sa se opereze in Romania

Interventia s-a desfasurat in doua etape: prima operatie a avut loc in luna august, cand au fost extirpate tumorile cele mai mari. In luna septembrie, a urmat partea a doua a operatiei, cand au fost indepartate celelalte tumori.

Postoperator, controalele imagistice au stabilit o evolutie favorabila, pacientul si-a recuperat o parte insemnata din abilitatile afectate si urmeaza sedinte de kinetoterapie si controale imagistice periodice, pentru a preveni recidivele sau aparitia formatiunilor tumorale in alte zone ale creierului.

“La primul consult la centrul NeuroLife, cu o saptamana inainte de interventie, pacientul avea o hemipareza dreapta predominant brahiala si o afazie motorie. In ziua anterioara operatiei era deja complet hemiplegic pe partea dreapta si cu o afazie mixta (motorie si senzitiva).

Dupa interventiile efectuate in cadrul centrului nostru, pacientul a avut o evolutie neasteptat de buna, acesta si-a recuperat o parte insemnata din abilitatile afectate, abilitati locomotorii, de memorie si de vorbire, iar dupa o luna, evolutia favorabila i-a permis sa isi reia activitatile obisnuite”, a declarat Dr. Dan Suiaga.

Meningiomul cerebral este o tumora benigna ce se dezvolta de la nivelul meningelui cerebral sau spinal, cu caracter recidivant la un interval mare de timp postoperator. Cel mai frecvent, meningioamele se gasesc la suprafata creierului sau la nivelul bazei craniului. Unele meningioame sunt clasificate ca atipice, ceea ce inseamna ca se afla la granita dintre benign si malign.

Centrul de Neurochirurgie Spinala si Cerebrala NeuroLife este gazduit de Spitalul de Ortopedie MedLife si este coordonat de Prof. Dr. Stefan Mindea, medic primar neurochirurgie, si dr. Dan Suiaga, medic specialist neurochirurgie, doi dintre cei mai experimentati neurochirurgi romani la ora actuala.

Centrul NeuroLife ofera pacientilor servicii medicale integrate, pentru o gama larga de afectiuni neuro-oncologice tratabile chirurgical. De asemenea, in cadrul centrului, pot fi efectuate interventii minim invazive prin intermediul unor tehnici care permit tratarea oricarui.

In cadrul centrului pot fi efectuate interventii minim invazive prin intermediul unor tehnici care permit tratarea oricarui tip de tumora la cap si la coloana si rezolvarea unor cazuri extrem de complexe, multi pacienti putand pleca acasa incepand cu ziua urmatoare interventiei.

A.C.

Articole similare:

  1. VIDEO INTERVIU Cand apelam la neurochirurg? Dr. Dan Suiaga, medic specialist neurochirurgie, a discutat online cu cititorii
  2. Premieră naţională: Mastectomie endoscopică la un pacient cu ginecomastie bilaterală, efectuată la Centrul de Diagnostic şi Tratament al Patologiei Mamare MedLife
  3. O tumora cerebrala gigant de 7 cm a fost operata cu succes la un copil de 2 ani si 5 luni, la MedLife
  4. VIDEO Neurochirurgul Stefan Mindea a operat un chist arahnoidian pe creier. Cand apare, care sunt simptomele si in cat timp pleaca pacientul acasa
  5. O serie de anomalii in dezvoltarea cerebrala a fetusului duce la autism

Tags: , , , , , ,

Nici un comentariu

Momentan, articolul nu are nici un comentariu. Ai o parere? Fii primul care deschide discutia!

Lasa un comentariu


Do NOT fill this !