Odihna insuficienta adauga centrimetri in plus la circumferinta taliei

Adultii britanici care nu dorm suficient pe durata noptii au un risc crescut pentru a deveni supraponderali sau obezi si au parte de un metabolism lenes, potrivit unui studiu efectuat recent de cercetatorii de la Universitatea din Leeds, Anglia. Persoanele care se odihnesc numai sase ore pe noapte au cu 3 centimentri mai mult in talie, prin comparatie cu cele care beneficiaza de un somn de noua ore in fiecare noapte, noteaza oamenii de stiinta, conform sciencedaily.com.

Rezultatele studiului aduc dovezi suplimentare confom carora somnul insuficient ar putea contribui la dezvoltarea bolilor metabolice, precum diabetul zaharat, si declansa alte probleme grave de sanatate, asociate in special excesului de kilograme.

Studiul, condus de Dr. Laura Hardie, cercetatoare a departamentului de Epidemiologie Moleculara din cadrul Universitatii din Leeds, a analizat asocierile dintre durata somnului, dieta alimentara si greutatea corporala, precum si alti indicatori ai sanatatii pe plan metabolic, precum tensiunea arteriala, nivelul de colesterol si zahar din sange si functiile tiroidiene.

Pentru a realiza acest studiu, cercetatorii au analizat datele medicale a 1.615 adulti, care au completat un raport pentru a declara timpul alocat odihnei zilnice si obiceiurile lor alimentare. De asemenea, participantilor la studiu li s-au masurat greutatea corporala, circumferinta taliei si tensiunea arteriala.

Constatarile au fost publicate in revista de specialitate “Plos One”.

“Numarul persoanelor obeze din intreaga lume s-a dublat in ultimii 30 de ani. Dupa cum arata o serie de studii realizate pe aceasta tema, obezitatea contribuie la dezvoltarea numeroaselor boli si in special a diabetului zaharat de tip II. Din acest motiv, intelegerea factorilor ce contribuie la declansarea obezitatii are implicatii cruciale pentru domeniul sanatatii publice,” declara Greg Potter, unul dintre autorii principali ai studiului.

Desi studiile efectuate anterior pe aceasta tema constata ca odihna insuficienta poate contribui la alcatuirea unei diete alimentare mai putin sanatoase, studiul de fata nu a gasit asocieri semnificative in acest sens.

Cu toate acestea, constatarile sunt insemnate si subliniaza importanta odihnei pentru sanatatea intregului organism.

Raportul arata ca odihna insuficienta este asociata unui nivel scazut de colesterol bun, un alt factor ce contribuie la declansarea problemelor de sanatate. Colesterolul HDL ajuta la scaderea nivelului de colesterol rau din organism si protejeaza impotriva aparitiei bolilor de inima.

“Adultii care au declarat ca obisnuiesc sa doarma insuficient au fost mult mai predispusi acumularii de kilograme in plus, prin comparatie cu participantii care se odihnesc in mod corespunzator. Constatarile noastre subliniaza importanta obtinerii unui somn de calitate pe perioada noptii, dar necesarul de ore de odihna poate varia de la sapte si pana la noua ore pe noapte, in functie de organism,” conchid autorii studiului.

Autor: G.T.

Articole similare:

  1. Lipsa somnului adauga centimetri in plus la circumferinta taliei
  2. Circumferinta prea mare a taliei, factor de risc major de deces prematur-studiu
  3. Cum sa scapi in mod eficient de grasimea din jurul taliei?
  4. Ce indica stratul de grasime din jurul taliei?
  5. Mituri despre odihna care nu aduc decat oboseala

Tags: , , ,

Nici un comentariu

Momentan, articolul nu are nici un comentariu. Ai o parere? Fii primul care deschide discutia!

Lasa un comentariu


Do NOT fill this !