Oamenii de stiinta au descoperit o legature intre consumul de tutun si schizofrenie

În urma unor cercetări efectuate recent, oamenii de știință au descoperit legătura cauzală ce are loc între declanșarea bolilor mintale cronice și consumul de tutun, informează Reuters. După ce au studiat circa 15.000 de fumători și 273.000 de nefumători, precum și istoricul medical al acestora în ceea ce privește prezența episoadelor specifice psihozelor – iluzii, paranoia și halucinații auditive – specialiștii au concluzionat că fumatul crește riscul apariției acestor tulburări ce conduc la apariția schizofreniei.

“Deși este greu să ne dăm seama de direcția acestei legături cauzale, în urma cercetărilor noastre am constatat că fumatul este un factor de risc pentru dezvoltarea psihozei”, a declarat James MacCabe, cercetător al Institutului de Psihiatrie Kings College din Londra.

MacCabe a adăugat, însă, că tutunul este numai unul dintre factorii care cresc riscului unei persoane pentru a dezvolta schizofrenia, ceilalți factori fiind determinați de dieta, stilul de viață și, bineînțeles, de moștenirea pe cale genetică a acestor boli.

Deși legătura dintre consumul de tutun și schizofrenie a fost observată în studiile efectuate anterior, până în prezent, mulți specialiști susțineau ipoteza conform căreia fumatul este adoptat de către cei predispuși la astfel de boli cronice pentru a contracara simptomele stresante ale schizofreniei sau efectele secundare ale medicamentelor antipsihotice.

Pentru acest studiu, James MacCabe și echipa sa de cercetători au analizat persoanele la care apar primele episode de psihoză și au constatat că 57% dintre acestea sunt fumătoare.

Robin Murray, cercetător în domeniul psihiatriei în cadrul Institutului Kings College din Londra, a declarat că legătura cauzală este explicată de funcțiile creierului responsabile pentru producerea dopaminei. “Excesul de dopamină este cea mai bună explicație biologică pe care o avem în prezent pentru declanșarea bolilor psihotice. Este posibil ca nicotina să favorizeze, prin creșterea cantității de dopamină produsă de organism, apariția și dezvoltarea psihozei”, a declarat acesta.

G.T.

Articole similare:

  1. Un nou studiu a descoperit legaturi genetice intre schizofrenie si consumul de canabis
  2. Oamenii de stiinta au descoperit o modalitate prin care se poate “dezfierbe” un ou
  3. Oamenii de stiinta anunta o noua descoperire medicala in tratamentul cu celule stem
  4. vitMATINA Ce legatura exista intre casatorie si consumul de alcool?
  5. Este gratarul bun pentru sanatate? Ce spun oamenii de stiinta

Tags: , , ,

2 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Dedalus
    Publicat la data de 10.7.2015, ora 3:03 pm

    Citat: “este greu să ne dăm seama de direcția acestei legături cauzale”

    NU au demonstrat nicio legatura cauzala!

    Au facut doar o corelatie statistica.

    Dar astea sunt inselatoare.

    De exemplu, in fiecare dimineata bei cafeau si rasare soarele. Acest lucru insemna statistic o corelatie de 100% intre cele doua evenimente (baut cafea si rasarit Soare). DAR Soarele nu rasare pentru ca iti bei tu cafeaua…. Nu exista o relatie cauzala intre cele doua evenimente, desi corelati statistica e puternica 100%.

    As avea sugestia de a nu mai prelua astfel de aberatii pe un site specializat medical.

    • Comentariu scris de Ozzy
      Publicat la data de 10.7.2015, ora 3:15 pm

      Eu as avea sugestia să nu mai aberezi tu. Ai dat un exemplu de-ți stă mintea în loc.



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !