Nevoia de respect a medicilor. Cum cuantifici respectul în România? Cine e respectat la noi?

Am citit deunăzi un excelent articol, în care era vorba, printre altele, despre nevoia neîmplinită a medicilor de recunoaștere socială. Nevoia de respect. Medic fiind și eu, prima mea reacție a fost cea de simpatie. Și eu resimt lipsa recunoașterii sociale. Adolescența târzie e și vremea marilor decizii de viață, și medicina e una dintre ele. Dacă e să fim absolut sinceri cu noi înșine, cu toții am fost atrași, la optsprezece ani, de eventuala recompensă socială a statutului de medic. Atracție formulată în termeni nobili, “vreau să salvez vieți”, “vreau să ajut oamenii”, etc, și în care nu neg că poate există un sâmbure de altruism, dar și o doză de narcisism, de fantezie a unei poziții priviliegiate în lume, ce presupune respectul, admirația și dragostea celor din jur.

Ori, după anii euforici ai facultății, cei mai mulți dintre noi descoperă că nici nu poate fi vorba despre cele visate la începuturi. Atât în interiorul breselei, cât și în raport cu restul lumii, statutul de tânăr medic român nu e cel de persoană respectată, ci, în cel mai bun caz, de persoană tolerată. Te poți estima fericit dacă ți se permite să exiști între limitele unei supraviețuiri decente. De la trista faimă a minusculelor salarii de rezident (în realitate, salariile medicilor sunt foarte mici indiferent de gradul profesional, de unde și ușurința acceptării, în ciuda dilemei morale, a plăților informale), la nenumăratele palme peste bot pe care politicienii ni le-au administrat, indiferent de regim, trecând prin îndreptățita furie și disperare mocnită a pacienților care îndură nu doar deficiențele concrete ale sistemului de îngrijiri, dar și interfața lui învechită și umilitoare, și prin catastroficul portret mediatic din ultimii ani (medicul șpăgar și incompetent, pe mâna căruia mor oameni), creditul pe care am fi putut conta în meseria noastră e epuizat.

E foarte ușor, așadar, să te retranșezi într-o stare de nemulțumire cronică, dar tăcută, de victimă, în care îți contemplezi cu amărăciune ruina visului de adolescent și dai vina, cinic, pe cei puternici și răi și pe societate. Și deși între “respectat” și “tolerat” se întinde pustiul ratării, o astfel de atitudine e un mecanism de apărare narcisic. Iar mecanismele de apărare au un singur rol: acela de a păstra nemișcată starea de fapt.

Cum cuantifici respectul în România? Cine e respectat la noi? Care sunt semnele recunoașterii sociale? Cum știi că ești respectat? Un automobil voluminos generează mai multă admirație decât o realizare profesională. Imaginea de la televizor, din hiper-realitate, e mai influentă decât expertiza construită în decenii. Conștiinței noastre colective îi vine foarte greu să-și imagineze un respect care nu e bazat pe putere, teamă sau invidie.

Și e o problemă care în sine e golită de sens, o problemă decadentă. Respectul trebuie să vină ca o consecință a acțiunilor noastre, el nu e un scop în sine decât poate în anii adolescenței, sau atunci când avem probleme de identitate, când nu știm prea bine cine suntem. Să spui că lipsa de respect e principala noastră problemă e circular, e ca și cum ai spune că suntem nefericiți pentru că nu suntem împliniți. Ca orice mecanism de apărare, e un cerc vicios, care aruncă doar întuneric asupra problemelor foarte concrete, cele care pot fi enunțate în termeni clari: corupția, lipsa de bani, de infrastructură, de dezvoltare și educație profesională, de mentori, de comunicare corectă atât cu pacienții cât și cu decidenții, printre altele. Problemele care din cauza cărora nu contează cât de bun medic ești, care îți abolesc talentul și pregătirea și care, atâta timp cât există, vor face ca orice carieră medicală onestă în România să eșueze în sindromul de burn-out.

Înainte de nevoia de respect, există o altă nevoie, mult mai imediată și mai dureroasă decât cea dintâi. Nevoia de încredere. Înainte de a obține respectul pacientului meu, trebuie să mă lupt să-i obțin încrederea, să-l câștig de partea luptei pe care o avem de dus împreună. Poate că în restul relațiilor sociale care domnesc în societatea contemporană, respectul e posibil fără încredere. În medicină, ar fi un non-sens. Unde e nevoia de încredere în studiile fondului investitorilor străini?

Recunoașterea socială va veni, poate, atunci când vom ieși din echilibrul nostru instabil și patologic și vom începe să adresăm aceste probleme. Când statutul de “tolerat” va fi intolerabil.

Autor: Vlad Stroescu, specialist psihiatru

Articole similare:

  1. Cine sunt cel mai bine platiti medici bugetari din Romania?
  2. Studiu: Niciun drept al pacientilor nu este respectat in totalitate in Europa
  3. Modalitatea de salarizare a medicilor romani si organizarea spitalelor se vor schimba
  4. Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa urmeze sfaturile medicilor si sa evite expunerea prelungita la soare
  5. Compania farmaceutica Pfizer, amendata cu zeci de milioane de dolari pentru mita data medicilor in Europa de Est si China

Tags: ,

5 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Andrei
    Publicat la data de 10.4.2013, ora 1:58 pm

    “Un automobil voluminos generează mai multă admirație decât o realizare profesională” – complet fals. In ochii cocalarilor poate sau daca chiar te doare ce zice vecinul.

    Respectat trebuie sa fii in mediul tau si in grupul tau de prieteni, iar eu personal nu vad nici o diferenta intre profesia de medic sau sudor si de ce l-ai respecta pe unul mai mult decat pe celalalt.

    Respectul fata de medici ar putea incepe cu respectul medicilor fata de pacienti. Presupunand ca medicii sunt ceva mai “inteligenti”(studii… samd) ar putea ei sa faca primul pas. Medicii in Romania nu se comporta cu pacientii ca si

    Eu personal, am fost si sunt uimit de respectul medicilor din vestul europei fata de pacienti.

    Dragi medici, ar trebui sa va schimbati atitudinea.

    • Comentariu scris de Madalina
      Publicat la data de 10.4.2013, ora 6:57 pm

      Medicii trebuie respectati. Repectati pentru munca lor care ne este foarte importanta. Insa si ei la randul lor trebuie sa realizeze cercul vicios. “Admiratia” pe care ti-o aduce o masina, o casa sau alte bunuri materiale nu e admiratie e cel mult invidie. Si dorinta individului de a “privi de sus” la alti indivizi nu ii face cinste.
      Daca ne-am dori mai putin in plan material si am respecta principii sanatoase de viata ca respectul pentru munca cinstita chiar si cu castig mai mic, am fi o societate mult diferita de cea in care traim astazi.
      Adolescentul care si-a ales sa salveze vietii a fost superior moral adultului pe care maturitatea l-a adus la invidia pentru un statut social mai ridicat.
      Respectele mele domnule doctor.

    • Comentariu scris de Stefan
      Publicat la data de 10.4.2013, ora 7:25 pm

      Imi place articolul si este adevarat ca la noi este respectat doar cel care are putere (a se citi poate sa iti faca rau sau bine). Romanii sufera de lipsa de integritate. Si sunt plini de ura, in micimea lor. Asta se intampla pentru ca nu exista o corelatie intre “fapta si rasplata” in societatea noastra.
      Medicii de la noi sunt mult mai omenosi decat cei din occident; acolo exista respect dar sub forma unui profesionalism rece. La noi oamenii sunt mai omenosi.
      Exista si uscaturi, multe la numar, pentru acolo unde nu e lege si ordine, toate neregulile prolifereaza. Si asta nu numai in sistemul medical.

  2. Comentariu scris de decretelul epocii de aur
    Publicat la data de 12.4.2013, ora 11:59 am

    Cum bine ati sesizat, societatea romaneasca e lipsita de respect pentru profesii in general. E logic. Dacă nu ne respectam noi intre noi nici ca vecini, nici ca prieteni ori cunostinte, atunci ce asteptari sa mai avem? Care meserie este respectata in Romania? Cea de gazetar? De miner? De politician, de polițist, de judecator, de profesor, de drumar sau care? Oare nu vedem in ce criză morală adâncă suntem?
    Dacă nici preoții nu mai sunt respectați, pentru că fac ceea ce fac, iar credincioșii văd, chiar dacă nu spun nimic…
    Oare nu vedem că lipsa de responsabilitate de la toate nivelele sociale duce la criza valorilor? Dacă nu avem nici o valoare de respectat, să ne mai mirăm că nici pe noi înșine nu ne respectăm?
    Pragmaticilor mereu le place să le închidă gura ”filozofilor”, spunând că problemele morale nu sunt stringente, că nu rezolvă lipsa banilor, că nu dau de mâncare. Fals! Unde n-ai moralitate, n-ai nici mâncare, că ți-o fură vecinul, n-ai nici bani, că-ți dă în cap hoțul, n-ai nici instituții, că le subminează politicienii venali, (și așa mai departe) !
    N-avem nimic pentru că n-avem nici minte, nici suflet. Asta și merităm…

  3. Comentariu scris de Nora
    Publicat la data de 12.4.2013, ora 12:23 pm

    Sunt de acord, medicul trebuie respectat. Dar si eu, ca pacient, trebuie sa primesc acelaşi respect de la medic. Insa respectul pentru medic nu trebuie sa insemne spaga ca sa isi faca treaba. Si niciunul dintre pacienti nu ar trebui sa dea spaga pentru ca in acest mod sunt discriminati pacientii care nu au bani si nu au unde sa dea spaga medicului. Bolnavul care vine la medic nu este cu nimic vinovat ca salariul acestuia este mic.



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !