Mersul pe bârnă

Societatea noastră democratică nu este una egalitară. Putem să o asemănăm cu un imobil cu mai multe etaje. Stăm fiecare la etajul lui, şi interacţionăm foarte puţin cu cei de la etajele de mai sus sau de mai jos, deşi ne întâlnim uneori pe coridor. Până de curând, puteam fi siguri pe podeaua etajului nostru, ca şi când ar fi fost pământul însuşi. Puteam conta pe faptul că nu vom cădea la nivelul inferior, că vom rămâne undeva la mijloc, plătindu-ne taxele şi impozitele şi câştigându-ne pâinea şi vacanţa ocazională în Grecia.

Astăzi însă, imobilul nostru social a devenit scheletic. Structurile de rezistenţă încă sunt acolo, bârne şi grinzi şi o bună parte din pereţi. Dar ca să nu cazi, trebuie să fii atent pe unde mergi. Traiul a devenit un mers pe bârnă. E ușor să-ţi ţii echilibrul când bârna nu e suspendată la înălţime. Dar când dedesubt e vizibil abisul, care a fost dintotdeauna acolo, ascuns privirii noastre de podeaua socială, fiecare mişcare, și cea mai simplă, mai banală, devine extrem de prudentă.

Nici dacă vrei, nu îndrăznești să te dispensezi de anxietate. Corpul tău nu te lasă, pentru că îi e frică de căderea în gol. S-ar putea să nu cazi niciodată – într-adevăr, majoritatea dintre noi păstrăm nivelul – dar de linişte, confort, perspectiva viitorului, nu mai poate fi vorba. Totul este un etern “acum”, concentrat în următorul pas pe bârna vieţii de zi cu zi.

Nu ai unde să te muţi, fără să sari peste nişte râpe. Poţi să faci saltul și să sper că aterizezi în picioare într-o lume mai solidă, sau să te obişnuieşti cu situaţia. Să nu dormi prea adânc noaptea, ca să nu te rostogoleşti din greşeală de pe bârnă. Să nu pierzi niciun moment controlul. Să te gândeşti mereu la ce e mai rău şi doar la ce e mai rău, ca să poţi să previi dezastrul.

Ce vreau să zic e că anxietatea înseamnă suferinţă, dar înseamnă şi rezilienţă. E normal să te temi, în condiţiile date. Desigur că se poate şi mai bine, dar nu întotdeauna prin “nesimţirea” pe care ne-o dorim uneori cu ardoare, ci prin solidaritate, persistenţă, echilibru (echilibrul se învaţă) şi uneori curajul de a mai sări peste râpe.

Autor: Vlad Stroescu, medic psihiatru in cadrul Medlife

Articole similare:

  1. Mersul pe bicicleta, o moda care ne ajuta sa scapam de kilogramele in plus
  2. Primii pasi, primele provocari. Cum se dezvolta mersul la bebelusi
  3. vitMATINA Cat de sanatos este mersul pe jos?

Tags: ,

Un raspuns

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de bogdan
    Publicat la data de 18.11.2013, ora 2:53 pm

    Pai… asta e valabil mai ales pentru cei care s-au urcat pina-n 2008 la un etaj cam inalt in raport cu potentialul. Si care acum trebuie sa faca echilibristica cam multa. Altfel, o familie cu 3000 eur venit, 500 eur rate si un 15-20.000 eur pusi deoparte pentru orice eventualitate, e relativ linistita.

    Normalitatea capitalista e asta de azi, nu cea de pina-n 2008. Si cind veti mai trai o veselie finaciara ca-n deceniul trecut, sa va asteptati si la o cadere ca-n 2009. Asha ca… cine vrea sa doarma linistit ar face bine sa coboare suficiente etaje din astea sociale incit sa aiba cu ce trai plus ceva pus deoparte.



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !