Marturia unui ipohondru: Daca ma doare mana ma gandesc ca sunt in pragul unui atac de cord
O zi din viata unui ipohondru / Foto: PhotoXpress
“Nu stiu sigur daca as putea fi catalogata din punct de vedere clinic ca ipohondru, dar cred ca am multe simptome. Modul in care acest lucru imi influenteaza viata nu e dramatic, totusi ma face sa ma simt neobisnuit”. Cristina, 24 de ani, a povestit pentru MedLive.ro modul in care ipohondria ii influenteaza viata de zi cu zi.
Cum se manifesta la mine ipohondria? Va pot povesti.
Daca sunt intr-un mijloc de transport in comun, iar in jurul meu sunt oameni care tusesc sau stranuta, incep sa respir altfel, intr-un mod in care am senzatia ca pot evita virusurile sau microbii din aer. Uneori, acest lucru ma face sa ma sufoc, iar cand ma indepartez de “sursa de infectie” simt nevoia sa respir adanc, sa imi reoxigenez organismul.
Daca urmaresc o emisiune la televizor in care este vorba de o persoana bolnava, gasesc si cea mai mica asemanare si presupun ca sufar si eu de aceeasi afectiune. De exemplu, intr-un program difuzat recent la televizor se vorbea despre o femeie care cantarea peste 200 de kilograme si suferea de hernie, care facea ca burta ei sa para si mai mare decat ar fi trebuit sa fie. Imediat m-am gandit ca, la cele 44 de kilograme ale mele, burta mea pare totusi mare, asa ca am dedus ca as putea avea hernie.
Daca mi se intampla sa nu ma simt tocmai bine intr-o zi oarecare sau am o stare de disconfort, ma gandesc ca sigur am ceva foarte grav, asa cum ar face orice ipohondru. Daca am palpitatii, de pilda, ma gandesc automat ca am o afectiune la inima sau, mai rau, pot sa cred chiar ca am o gaura in inima pe care doctorii n-au descoperit-o. Daca ma doare mana ma gandesc daca nu cumva sunt in pragul unui atac de cord.
Cand mi se intampla sa trec prin astfel de situatii, nu alerg imediat la doctor, dar starea mea psihica este afectata ceva timp. De cele mai multe ori, ipohondria nu imi afecteaza modul in care relationez cu oamenii sau in care ma comport. Pot duce o viata normala, dar senzatia de panica este mereu acolo si sunt permanent mai ingrijorata de sanatatea mea decat ar trebui.
Ipohondria, in termeni medicali “hipocondria”, reprezinta preocuparea excesiva sau teama de a suferi de o boala grava. De cele mai multe ori, starea de anxietate persista chiar si dupa un consult medical in care bolnavul este asigurat ca temerile legate de simptomele sale nu au o baza medicala solida.
Tu te confrunti cu astfel de situatii?
Autor: Cristina
Articole similare:
- Vitaminele isi pierd calitatile, daca sunt tinute in incaperi umede, precum baia sau bucataria
- Cum oprim un atac de panica
- “Urata” din viata mea: “Cand toti imi spun sa gandesc pozitiv, eu spun OK, zambesc, dar apoi raman singur cu ale mele”. Medicul psihiatru Ioana Pop si jurnalistul Vlad Mixich au discutat online despre depresie, anxietate, stres
- Persoanele care se simt puternice sunt mai inexacte in planificarea timpului necesar realizarii unui obiectiv
- Dincolo de limitele mintii umane. Un barbat a incercat sa isi amputeze singur mana pentru a-si salva viata
Tags: atac de cord, ipohondrie, main, stranut, tuse
Publicat la data de 21.6.2010, ora 2:12 am
Eu stiu sigur ca sunt ipohondru.La fel ca tine daca vad un film despre orice problema medicala incep sa cred ca am si eu..
Tu insa ai doar 24 de ani…Nu mai baga de seama orice.Ai tot timpul mai tarziu.
Publicat la data de 21.6.2010, ora 9:11 am
Ipohondria este o dereglare psihica ce poate si trebuie sa fie tratata.
Publicat la data de 21.6.2010, ora 11:49 am
Eu sufar de asa ceva, as putea spune chiar intr-o forma grava. Totul a inceput dupa moartea tatalui meu, in August 2009. Practic de atunci am inceput si tratament (si psihiatric si psihologic) si pot spune doar ca sunt un pic (foarte putin) mai bine.
La mine situatia este un pic diferita. Mie nu imi e frica de toate bolile….ci doar de una….cancer….la orice durere/scaun mai ciudat…etc. imi e frica (tatal meu nu a avut asa ceva…a murit din cu totul alte motive). M-am saturat de starea asta pana peste cap. Nu o mai suport. Ma apuca plansul aiurea….simt ca nu mai sunt un sot adevarat si mai ales, nu mai sunt un tata adevarat pentru copilul meu si asta ma doare cel mai tare. Ma “usuca”, pentru ca imi iubesc copilul la nebunie….si sa stiu ca nu sunt ceea ce are ea nevoie (are 6 ani) ma darama psihic si mai tare.
Am ajuns la capatul rabdarii (din fericire, nu am ganduri de sinucidere…cel putin pana acum nici macar nu imi trec prin cap…”ca o posibilitate”). Am inceput sa nu ma mai suport eu insami. Nu stiu ce sa mai fac….orice ajutor este bine venit.
Vreau sa incep din nou sa traiesc. Sa ma bucur de familie…sa nu ma mai sperii ca am ceva la colon atunci cand am diaree (scuzati expresia), sa nu ma mai gandesc la tampenii cand ma dor oasele…..sa ma bucur de viata….sa ma bucur de vacanta (cand o sa vina, peste doua luni)….SA MA BUCUR DE ORICE!!!! Pentru ca am uitat asta…am uitat sa ma bucur.
Publicat la data de 21.6.2010, ora 2:37 pm
măi Zeus, eşti copil ?
///
ia copilul de mânuţă , dute cu el la plimbare până adoarme în braţele tale
dute acasă , fă un duş, mănîncă nişte smochine şi iubeşte-te cu soţia
pe urmă lasă -te în voia somnului binefăcător şi te vei trezi mângâiat de razele soarelui şi de mânuţa îngeraşului pe care l-ai adus pe luime
ce vrei mai mult de la viaţă ?
[Editat de MedLive.ro]
Publicat la data de 21.6.2010, ora 3:13 pm
Nu su sunt copil…am 33 de ani….dar nu pot sa imi controlez gandurile si emotiile. Cand apare o durere, cat de mica, simt cum iau foc pe dinauntru si ma gandesc la ce e mai rau.
Si ma gandesc la ce dor imi e de copilul meu….chiar si atunci cand sunt cu ea….simt ca imi e dor de ea….daca intelegi ce vreau sa spun…..
Publicat la data de 21.6.2010, ora 9:47 pm
Ipohondria este doar efectul unei alte probleme, poate anxietate, depresie, cine stie ce tulburari neurovegetative, boala de stres post traumatic (avand in vedere pierderea recenta si poate munca stresanta ce o ai). E bine sa consulti si un medic experimentat de urgente (acestia vad cele mai multe cazuri de acest gen, putine ajung la psiho). Orice tratament ai primi e bine sa-l urmezi cu strictete si nu astepta schimbari semnificative mai devreme de un an.
Probabil ca ai primit deja sfaturi de miscare fizica cat mai multa (chiar pana la epuizare – mars, jogging, bicicleta, inot, tenis, dans) dar nu excesiv de intensa daca sanatatea nu-ti permite. Deasemenea, cauta sa reexperimentezi tot ce ti-a facut placere in trecut si ai abandonat sau nu-ti mai poti permite. Incearca si aromoterapia cu busuioc si lavanda (la mine a avut efecte bune atunci cand medicatia parea ineficienta). Vezi si exercitii de respiratie pentru scaderea ritmului respirator (aici ajuta si miscarea fizica). Cauta pe net si incearca sa identifici adevarata problema pentru ca e foarte important sa nu o lasi sa evolueze – vei ajunge la probleme organice reale. Nu uita, ipohondria e doar unul din efectele problemelor insirate mai sus.
Cel mai important, fara meditatii, yoga si voodoo de acest gen. Nu incerca sa controlezi nimic prin puterea mintii, iti vei face mai rau. Probabil ca ai primit deja de la psiho sfatul de baza – nu te asezi in pat decat atunci cand iti vine sa inchizi ochii de somn.
Publicat la data de 21.6.2010, ora 11:56 am
O super epigrama,normal nu-mi apartine si nu am ipohondria de a mi-o revendica:
Ipohondrul,dupa mine
E acel mare natarau
Care nu se simte bine
Daca nu se simte rau!
Publicat la data de 21.6.2010, ora 3:56 pm
Eu nu sufar de ipohondrie, insa traiesc cu cineva care sufera.
Sotia mea are toate simptomele necesare pentru a o putea diagnostica de ipohondrie, insa nu recunoaste nici daca o pun sa citeasca despre asa ceva si vede cate similitudini sunt intre ce au studiat unii priceputi si ce reactii are ea la diversi stimuli. Am fost cu ea la Urgenta de mai multe ori decat imi pot aduce aminte si nimic nu a vindecat-o.
Ce ma intereseaza, ca sfat, este cum ar trebui sa se poarte cel de langa un ipohondru. Ce sfaturi sa-i dea? Ce raspunsuri sa-i dea atunci pune intrebari mai dificile? Este cazul sa invat medicina doar ca sa o pot consola cu niste argumente pertinente?
Chiar sunt in dificultate cateodata pentru ca raspunsurile mele nu intotdeauna o linistesc, putand chiar sa augmenteze reactiile.
Multumesc anticipat pentru orice sfaturi.
Publicat la data de 21.6.2010, ora 9:51 pm
Vezi comentariul meu de mai sus. Problema reala a sotiei tale este cu totul alta. Verfica simpomele tipice de anxietate, depresie, atacuri de panica, stres post traumatic si vezi ce se potriveste cel mai bine. Cu siguranta exista si alte simptome pe care nu le bagati in seama. Sursele in limba engleza sunt cele mai bune.
Publicat la data de 21.6.2010, ora 4:23 pm
Probleme de oameni care o duc prea bine…
Publicat la data de 21.6.2010, ora 4:56 pm
Chiar asta am vrut sa scriu si eu mai sus, apoi mi s-a parut prea dur..
Cred ca nu o duc foarte rau financiar, daca nu ar avea ce manca si ar duce grija zilei de maine nu si-ar mai face griji aiurea. Ar avea griji reale de care sa se ocupe.. Sau daca (doamne fereste) ar avea probleme de sanatate reale cum au sau au avut multi dintre noi, care stiu sa se bucure totusi de viata.
Publicat la data de 21.6.2010, ora 6:39 pm
Eu am aceeasi problema, si am trata-o partial, prin sport…
va recomand sa alergati treptat seara pana o sa ajungeti dupa o luna sa alergati 10-12 km… sa vedeti ce va zbiara gandurile de boli din cap…
a. si sa nu uit… mult sex
Publicat la data de 22.6.2010, ora 7:51 am
Mergeti, fratilor la psiholog / psihiatru,///!
O sa muriti incercand sa nu va imbolnaviti!.
Mare-i gradina ta, Doamne!!!!!
p.s.: geniala epigrama postata de ipolite… spune tot
Publicat la data de 22.6.2010, ora 8:13 am
Am suferit si eu de ipohondrie. Nu este o placere deloc. Am facut psihoterapie 4 luni, dar acum imi controlez foarte bine acele impulsuri de a crede ca am toate bolile posibile. In sfarsit, ma pot bucura de viata. Nu asteptati, daca aveti asa ceva, mergeti la psiholog! Ma rog, psihoterapeut, care este un altfel de psiholog. Si aveti grija sa practice psihoterapie cognitiv-comportamentala, ca nu merge cu alta forma de terapie. Credeti-ma, stiu!
Eu v-as da numele celui la care am fost eu, dar mi-e sa nu fie sters comentariul. Din pacate, nu toti te pot ajuta cu adevarat.
Succes!
Publicat la data de 23.6.2010, ora 12:30 pm
Buna
Ipohondria este o forma de dereglara anxioasa.Pe langa sfaturile de bun simt, de genul mananca sanatos, fa sport, dormi suficient, gandeste pozitiv, o abordare care te va ajuta este sa incerci sa iti infrunti si sa iti accepti gandurile / temerile. Sa discuti cu o persoana de incredere (numai o singura persoana, deoarece cand ai pareri multiple te indepartezi de la scopul tau) care sa te ajute sa vezi lucrurile din perspectiva : adica ok gandesc asa o perioada, dar astea nu se vor materiliza niciodata. Accept ca am aceste ganduri, nu incerc sa le opresc in vreun fel (cu cat incerci sa le opresti cu atat vor veni mai des) si sunt constienta ca sunt doar ganduri. Pe masura ce le vei accepta , vor inceta sa mai apara. Ceea ce e important e sa ai rabdare (sa lasi timpul sa treaca- nu o atitudine de genul gata le-am acceptat, de ce nu au trecut?) si la fiecare val de negativism sa incerci cumva sa plutesti peste el. Adica nu sa te nu te mai gandesti si il ignori, dar sa zici ok este aici asta este pentru o perioada, dar asta nu ma impiedica la nimic din ceea ce am de facut.
De asemenea nu cred ca sa cauti cauzele pentru tulburarea ta poate duce un aport semnificativ, pentru ca ok sa zicem ca le gasesti in momentul de fata, dar ce se intampla daca aceasta tulburare reapare in viitor? stai sa cauti cauzele din nou ? NU. Incerci din nou sa le rezolvi prin aceeasi metoda (acceptare, lasat timp sa treaca) si se vor rezolva mai usor si mai repede pentru ca stii ca ai mai facut-o o data , stii exact cum ai facut-o , deci o poti face din nou.
Publicat la data de 23.6.2010, ora 12:37 pm
Inca ceva. Un site (vezi ca au si forum si sa vorbesti cu oameni care au aceeasi problema ca si tine conteaza enorm- m-au enervat comentariile de mai sus cu “tu nu ai probleme ” – oamenii nu inteleg daca nu trec prin asa ceva) este http://www.panicend.com
Informeaza-te si aplicand metoda descrisa mai sus car pur si simplu e un rezumat al unei metode din psihologie, toate problemele tale se vor rezolva.
Publicat la data de 24.6.2010, ora 1:08 pm
Pentru Zeus
Consulta mai intai un psihiatru, mai mult ca sigur ca vei primi ceva medicatie care te va ajuta si apeleaza la ajutorul unui psiholog. Daca esti hotarat sa-ti rezolvi problemele le poti rezolva. Multa sanatate iti doresc!
Publicat la data de 7.7.2010, ora 1:32 am
Te inteleg mai mult decat perfect. Am gasit forumul cautand informatii la ora 2 jumatate noaptea despre cancerul pulmonar…la fel cum o fac de cateva luni. Nu cred ca mai trebuie sa argumentez sau sa exemplific asemanarea dintre noi. Eu am 22 de ani si fumez de 2 ani, nu incredibil de mult. De cand am o jena usoara, trecatoare in partea dreapta a pieptului, am si pasarica asta in cap. Totusi sper ca vineri sa mi-o rezolv. Am vorbit cu cineva la spitalul de pneumologie si imi voi face investigatii. Oricum medicul s-a uitat la mine ca la felul 14 cand i-am explicat despre ce e vorba.
Sanatate!
Publicat la data de 6.4.2011, ora 9:59 pm
Si eu am aceasta problema,e nasol pt ca ajungi sa nu te mai bucuri de viata, de nimic, te gandesti numai la boli, desi eu sunt contienta ca probabil imi e prea bine si nu am alte griji si prin urmare imi fac.Cel mai rau lucru este cautatul de informatii pe internet ,asta ne inbolnaveste.
Publicat la data de 13.4.2011, ora 5:19 pm
O da. De ex: De 3 sapt. ma doare in partea dreapta jos si un pic piciorul. Am crezut ca am apendicita . Dar nu. De ce? Pai, cand am uitat de aceasta ,,durere,, nu mai aveam nimic . Dar cand am reinceput cu : Durere de stomac, transpiratii, ameteli , palme ude in permanenta si fermentarea burtii din cauza fricii a inceput iar sa ma doara. O dar inainte era cu cancerul. Ma durea capul? Credeam ca am tumora celebrala. Mi-au sangerat gingiile ? Leucemie direct. Mi-a iesit o bubita pe mine . Pojar cu complicatia de meningita, encefalita sau nu mai stiu eu ce . Ma doare in dreptul buricului?E-coli . Obraji inrositi?Lupus. Durere in piept atac de cord. Ameteli? Epilepsie. sI cate mai cate exemple. sPer ca v-am ,,ajutat ,,cu experientele mele ipohondrice! La revedere!
Publicat la data de 18.12.2011, ora 12:15 am
exact aceleasi simptome le am si eu,de vreo 3 ani.am fost la toti medicii posibil,pt ca imi imaginam boli.de vreo 5 zile simt ceva la un san si acuma mie frica sa nu am cancer.nu ma doare,dar daca ma gandesc prea mult ca o sa am cancer de san,parca incep si durerile.bine oricum miercuri sunt programata la mamograf.mor ce frica mie