INTERVIU Dr. Lacramioara Petrescu, medic cardiolog: “Alimentatia nesanatoasa este un factor de risc ce duce la aparitia bolilor cardiovasculare”. Alimente recomandate si alimente interzise pentru buna functionare a inimii

Cum ne influenteaza ceea ce mancam / Foto: Agerpres

Foarte putini adulti cu varsta cuprinsa intre 18 si 45 de ani obisnuiesc sa acorde importanta prevenirii bolilor cardiovasculare, insa acestea reprezinta cauza principala de mortalitate in Romania. Mai mult decat atat, medicii sustin ca varsta pacientilor care fac infarct sau accident vascular cerebral a scazut pana aproape de 30 de ani. Desi restrictiile alimentare sunt greu de acceptat, trebuie cunoscut faptul ca alimentatia este unul dintre elementele care configureaza starea de sanatate a inimii. Dr. Lacramioara Petrescu face o serie de recomandari alimentare, atat pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, cat si pentru tratarea lor.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.

Rep: Care este legatura dintre alimentatie si bolile cardiovasculare?

Dr. Lacramioara Petrescu: Alimentatia influenteaza aparitia bolilor cardiovasculare. Alimentatia nesanatoasa constituie un factor de risc ce conduce la aparitia bolilor cardiovasculare, prin alimentatie nesanatoasa intelegand excesul de sare, excesul de grasimi, absenta nutrientilor necesari pentru o buna functionare a organismului etc. Aceste obiceiuri alimentare nesanatoase duc la aparitia dislipidemiilor, la cresterea tensiunii arteriale si la aparitia bolilor cardiovasculare. Chiar si in cazul persoanelor fara o afectiune cardiovasculara, o alimentatie corecta previne aparitia acestor boli. Insa regimurile individualizate pentru anumite categorii de pacienti se discuta si sunt recomandate de catre medicul curant in functie de afectarea cardiaca a fiecarui pacient.

Rep: Pe langa faptul ca se impune o selectie a alimentelor este important sa acordam atentie si cantitatilor in care le consumam?

Dr. Lacramioara Petrescu: Sigur. Excesul alimentar duce la aparitia obezitatii, alaturi de sedentarism si de stilul de viata curent, iar obezitatea este un factor de risc important pentru aparitia bolilor cardiovasculare. Conteaza nu numai ce mancam, dar si cat mancam. Referitor la cantitatea de alimente, la numarul strict de calorii, de toate aceste aspecte se ocupa in detaliu medicii nutritionisti. Noi, cardiologii, recomandam adesea si un consult de boli de nutritie, atunci cand este necesar. Este important si pentru persoanele care doresc sa slabeasca sa nu urmeze diete drastice, citite in ziare sau aflate de la vecini, pentru ca si procesul de slabire trebuie sa fie unul gradat si sa respecte anumite reguli, pentru a nu crea dezechilibre in organism.

Rep: Ce criterii exista in alcatuirea unei alimentatii corecte. Ce substante ne sunt recomandate si care dintre acestea sunt interzise?

Dr. Lacramioara Petrescu: Daca vorbim despre persoanele sanatoase, acestea trebuie sa aiba o dieta echilibrata, care sa contina toate componentele alimentare esentiale, adica proteine, lipide, glucide. Trebuie respectat numarul si orarul meselor si asigurat un numar de calorii necesar pentru functionarea corecta a organismului. In cazul persoanelor cu afectiuni cardiace, acestora li se recomanda sau interzic anumite alimente sau componente alimentare. Spre exemplu persoanele cu dislipidemii vor avea un continut scazut de lipide in alimentatie. Persoanele cu diabet vor avea un continut scazut de glucide.

Rep: Este suficient sa respectam un minim de reguli alimentare pentru a preveni si a combate afectiunile cardiovasculare?

Dr. Lacramioara Petrescu: Sigur ca regimul alimentar trebuie asociat si cu regimul de viata. Trebuie combatut sedentarismul, trebuie efectuata activitate fizica moderata de cel putin trei ori pe saptamana, trebuie evitat fumatul si de asemenea trebuie evitat excesul alimentar.

Rep: Cate tipuri de regim exista pentru pacientii cu boli cardiovasculare?

Dr. Lacramioara Petrescu: Exista mai multe tipuri de regim sau combinatii ale acestora,: cel cu continut scazut de sare (regimul hiposodat), cel cu continut scazut de grasimi (regimul hipolipidic), cel cu continut scazut de glucide (regimul hipoglucidic), regimul hipocaloric si mai exista un regim particular pentru hiperuricemii, adica pentru acei pacienti care au o cantitate ridicata de acid uric in sange.

Regimul alimentar trebuie individualizat pentru fiecare pacient in parte. Acest lucru este realizat de medicul cardiolog curant in functie de factorii de risc si de afectiunea cardiaca de care sufera pacientul.

Alimente recomandate si alimente interzise pentru buna functionare a inimii

1. Regimul hiposodat. Acest tip de regim presupune un continut scazut de sare in alimentatie (2-3g./zi). Este indicat pacientilor hipertensivi, celor cu insuficienta cardiaca precum si ori de cate ori medicul cardiolog face o recomandare in acest sens.

Alimente interzise: Alimentele care au un continut crescut de sare utilizat in momentul preparii, cum este exemplul alimentelor conservate, muraturile in sare, telemeaua, mezelurile, alunele, semintele. Nu sunt indicati amelioratorii de gust de tip delicat, vegeta, toate avand continut foarte crescut de sare. Ar mai trebui evitate alimentele semipreparate, cele de tip fast-food, dressingurile din aceleasi considerente. Toate acestea au un continut foarte mare de sare.

Cu ce ar putea fi inlocuita sarea? Sarea obisnuita, alimentara, poate fi inlocuita cu o sare care are un continut scazut de sodiu si care se gaseste in farmacii. Este o sare potasica. Aceasta poate fi folosita de catre pacienti la prepararea alimentelor, daca nu exista contraindicatii din partea medicului.

Toata lumea trebuie sa evite consumul de sare? Persoanele sanatoase care nu au o contraindicatie legata de consumul de sare vor avea un regim normal, fara exces, adica aproximativ 6 g de sare/zi, ceea ce inseamna o lingurita rasa de sare. Nu este necesar ca toata lumea sa manance foarte putina sare. Am avut pacienti, persoane sanatoase, care aveau valori tensionale scazute si care nu consumau sare, desi nu aveau recomandare pentru asta. Auzisera ca ar fi sanatos sa procedeze astfel.

Alte recomandari: Trebuie stiut ca alimentele in stare naturala, legumele contin deja o anumita cantitate de sare. Practic pacientilor carora li se recomanda un regim hiposodat ar trebui sa nu mai adauge sare in momentul prepararii alimentelor, asimiland cantitatea de sare care exista déjà in acestea, in stare naturala. Este foarte important ca atunci cand se achizitioneaza alimentele sa fie citite etichetele cu atentie, fiecare aliment avand precizata cantitatea de sodiu. In cadrul acestui tip de regim vor trebui selectate alimentele cu un continut cat mai redus de sodiu.

2. Regimul hipolipidic. Acest tip de regim presupune un continut scazut de grasimi (lipide) in alimentatie. Este recomandat pacientilor cu dislipidemii (incluzandu-se cele doua mari categorii: hipercolesterolemia si hipertrigliceridemia), pacientilor care au deja manifestari ale aterosclerozei (localizare fie coronariana cardiaca- angina pectorala sau infarct de miocard, fie cu localizare carotidiana sau la nivelul membrelor), pacientilor supraponderali/obezi.

Alimente interzise: Mezelurile, in special carnatii, salamul, Kaiser, costita, dar si cremvurstii si parizerul deoarece majoritatea mezelurilor contin cantitati foarte mari de grasimi si sare. De asemenea trebuie evitate: carnea de porc, carnea grasa de oaie, branzeturile grase (untul, smantana, cascavalul, branza topita). Nu se recomanda consumul in exces de oua (nu mai mult de trei pe saptamana).

Alimente recomandate: Carne de pui careia i se inlatura pielita, peste, carne de vita, legume, fructe, lactatele care au continut scazut de grasime si fructe atunci cand nu exista contraindicatii pentru acestea legate de prezenta diabetului.

Alte recomandari:

Este bine ca alimentele sa fie preparate prin fierbere, la cuptor, la gratar sau la aburi si mai putin prin prajire.

Pestele este foarte sanatos si pentru persoanele care nu au o afectiune cardiovasculara. Este bine sa se consume de cel putin doua ori pe saptamana. Pestele gras- somonul, tonul sunt bogati in acizi grasi Omega 3. Ei nu scad colesterolul, insa au influenta benefica asupra trigliceridelor.

Trebuie citite etichetele produselor si alese acele branzeturi care au maxim 5-6% continut de grasime, lapte si iaurturi degresate.

Legumele pot fi consumate fara restrictie, insa in cazul fructelor persoanele cu diabet sau cele obeze trebuie sa tina seama de cantitatea in care le consuma. Aceste persoane trebuie sa evite fructele care au continut ridicat de glucide precum bananele si strugurii.

3. Regimul hipoglucidic. Acest tip de regim este indicat persoanelor cu diabet zaharat, obezitate sau sindrom metabolic, adica o asociere a glicemiei crescute, cu hipertensiunea, obezitatea abdominala si dislipidemia. Acest sindrom presupune o asociere a regimului hiposodat, hipolipidic, hipoglucidic si hipocaloric.

Alimente interzise: Dulciurile care cresc glicemia si trigliceridele, fructele dulci, alcoolul si in special berea, alunele, semintele, de evitat legumele cu continut mare de glucide (cartofi, mazare), excesul de paste fainoase, paine.

4. Regimul pentru hipruricemii, pentru persoanele cu acid uric crescut in sange.

Alimente interzise: Carnea in exces si in special carnea de vanat sau organele, alcoolul, ciocolata.

Alte recomandari: In ceea ce priveste alcoolul, excesul evident ca nu este recomandat. In cantitate moderata, insemnand 50 ml. de tarie sau 50-100 ml. de vin sau 330 ml. de bere, alcoolul poate fi consumat de persoanele sanatoase zilnic, daca nu exista o contraindicatie din partea unui alt medic. Alcoolul, in special vinul, are un efect favorabil asupra vaselor si inimii prin cresterea colestorulului bun- HDL, in exces poate determina cresterea tensiunii arteriale, a trigliceridelor, acidului uric, glicemiei, pe langa efectele nefavorabile asupra ficatului. Excesul de alcool poate determina o forma de cardiomiopatie dilatativa , adica de marire a inimii si scadere a functiei sale contractile, ducand la insuficienta cardiaca. Excesul de alcool poate induce si tulburari de ritm, poate decompensa o insuficienta cardiaca.

Cateva reguli de alimentatie care trebuie respectate si de catre persoanele sanatoase, cu particularitatile deja mentionate pentru pacientii cu afectiuni cardiovasculare:

  • Respectarea orarului meselor, in special a celor trei mese principale, intre care se pot interpune doua gustari bazate in general pe un fruct sau un iaurt.
  • Respectarea unei diete echilibrate, bazata insa in special pe un aport crescut de legume si fructe proaspete, alimente neprocesate industrial, prepararea alimentelor prin fierbere/cuptor/aburi/gratar si nu prajire.
  • Se poate consuma carne de pui, curcan, vita slaba.
  • Pestele trebuie inclus in alimentatie de cel putin doua ori pe saptamana.
  • Branzeturile si lactatele vor fi consummate in functie derecomandarile deja precizate.
  • Alimentele bogate in fibre sunt foarte sanatoase – cerealele, painea integrala/graham/neagra; persoanele cu diabet trebuie sa fie atente la cantitatea acestora.
  • Se poate consuma ulei vegetal la salate/gatit; nu trebuie consumat in exces de catre persoanele supraponderale datorita aportului caloric crescut.
  • Alcool in cantitate moderata, daca nu exista contraindicatie.
  • O cafea pe zi, daca nu exista contraindicatie.
  • Mancarurile se pot condimenta; folosirea condimentelor – nu vegeta/delikat- ci a celor naturale - dafin, cimbru etc. – este utila mai ales pentru a da gust alimentelor in regimurile fara sare.
  • Alimentatia corecta trebuie combinata cu celelalte masuri generale: renuntarea la fumat, combaterea sedentarismului, corectia excesului de greutate, consultarea medicului specialist nutritionist pentru discutarea in detaliu a dietei personalizate pentru fiecare pacient in parte.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.

Cristina Bobe, dr. Lacramioara Petrescu

Articole similare:

  1. Infarctul miocardic si cardiopatia ischemica- simptome, factori de risc, solutii medicale. Dr. Lacramioara Petrescu, medic specialist in cardiologie, a discutat online cu cititorii MedLive.ro
  2. Dr. Lacramioara Petrescu: Marea greseala a pacientilor cu cardiopatie ischemica este ca intrerup tratamentul atunci cand se simt mai bine
  3. Sase idei pentru a ne mentine memoria in cea mai buna forma
  4. Dr. Adina Petrea, medic neurolog: “Anticonceptionalele sunt un factor frecvent incriminat pentru aparitia accidentelor vasculare cerebrale”
  5. AUDIO Aparitia calculilor biliari are cauze genetice si nu poate fi evitata prin regim alimentar. Interviu cu dr. Emil Marcel Bogdan, medic primar chirurgie generala

Tags: , , , ,

10 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de oana
    Publicat la data de 7.2.2011, ora 3:19 pm

    carnewa de vita este mai contraindicata decit carnea de porc fiind cea mai bogata in cholesterol. doctorii ar trebui sa fie mai atenti cu ce recomanda oamenilor

    • Comentariu scris de carne
      Publicat la data de 7.2.2011, ora 6:41 pm

      Nu stiu de unde vin toti necunoscutii cu asemenea teorii, neargumentate (macar un link dintr-o revista de specialitate daca dadeati). Pe de alta parte, daca luam la bani marunti carnurile din galantarele romanesti ne-am ingrozi de citi pui cu dioxina am desco[peri. Lucrez intr-un laborator de profil, am facut citeva analize, din pura curiozitate.

      • Comentariu scris de gheorghe
        Publicat la data de 8.2.2011, ora 8:20 am

        De ce te miri? Nu ai observat ca in Romania daca cineva moare in spital toate rudele acelui decedat devin dintrodata super specialisti si acuza doctorii de malpraxis? Asa si cu Oana de mai sus. Stie ea mai bine. Stiu si eu un adevar de la bunica. Omul trebuie sa manace doar ce ii face bine si sa evite tot ce ii cade rau la stomac. Cu o singura conditie? Sa manance si sa bea atat cat ii trebuie nu m ai mult!

  2. Comentariu scris de George
    Publicat la data de 8.2.2011, ora 10:28 am

    Daca e sa mancati carne macar mancati doar carne de peste.

  3. Comentariu scris de Tzompi
    Publicat la data de 8.2.2011, ora 10:31 am

    Cei cu afectiuni cardiace “din senin” sunt o minoritate. Majoritatea sau beau (chiar “moderat”), sau fumeaza, sau sunt obezi, sau maninca sarat sau gras de nu se poate. De exemplu obsesia nationala ca “moarea de varza face bine”. Moarea fiind o saramura destul de concentrata care nenoroceste vasele sanguine. Moarea? Poate … moartea.

  4. Comentariu scris de M
    Publicat la data de 8.2.2011, ora 1:47 pm

    Sunt tare curioasa cati din cei care sunt cu adevarat bolnavi de inima au posibilitatea respectarii recomandarilor dnei doctor. Care este rata imbolnavirii cardiace in randul care emit teorii zilnice netinand cont de realitatea sociala din Romania? Cati din cei care ne insulta in orice moment (obezi, nesimtiti, lacomi sau mai stiu eu cum) au curajul sa se uite in ochii celor peste 90% romani care nu-si permit poate decat din cand sa manance omeneste. Pai in afara ce un ceai chior, paine cat cuprinde, margarina, cartofi, fasole, cate un mar sau o portocala aruncate ca nu mai corespund, ce mai consuma majoritatea celor suferinzi? Coborati oameni buni de sferele in care traiti si emiteti teorii, aici in Romania de azi, printre cetatenii condamnati la moarte, incet dar sigur!

  5. Comentariu scris de Alex Din Umbra
    Publicat la data de 10.2.2011, ora 1:07 am

    Buna,
    Am si eu cateva recomandari pertinente alaturi de alti comentatori de pe forum:
    Contraindicatii:
    * Fara carne, oricum nu traiti in jungla sa traiti din vanat.
    * Fara vegetale, doar nu sunteti ovine, bovine sau porcine.
    * Fara grasimi fie ele vegetale sau animale, corpul isi produce singur cele necesare pentru lubrifiere.
    * Fara paste sau orice produse de panificatie deoarece se umfla la contactul cu lichidele stomacului.
    * Absolut fara ducliuri, amareli, sareli sau chestii amarui, gusturile in general genereaza pofte care va indeamna la alimente nepermise.
    * Evitati sucurile acidulate, neacidulate, sintetice sau naturale, nu sti niciodata cine a fost stors acolo.
    * Evitati apa, va balonati fara nici o valoare nutritiva
    Indicatii:
    * Aer, mult aer.

  6. Comentariu scris de DP
    Publicat la data de 11.2.2011, ora 10:57 am

    Buna ziua, ma aflu in situatia d-nei sau d-lui M.E adevarat, am ceva kg. bune in plus, asta dupa ce am facut sport de performanta(canotaj), m-am lasat, nu am mai avut posibilitatea sa fac sport de intretinere-pt ca in Romania, SPORT inseamna BANI,si pur si simplu a trebuit sa muncesc, cinstit, (si implicit pe bani putini), si sa-mi cresc copiii.In familie la noi, nu se duc bani nici pe bautura nici pe tigari! Copiii mei ar trebui sa fie sanatosi, strong, pentru ca din cauza lipsei banilor nu merg aproape niciodata la fast food(stiu, nu e un lucru rau, dar ca si copii, adolescenti, sigur si-ar dori si ei macar cu colegii uneori sa mearga).Si cu toate astea,abia reusesc sa “intind salariile”ca sa pot sa asigur mancarea gatita zilnic si pachetul pentru scoala la copii, fara sa pot plati facturile toate.Stiu ca nu e problema dv. tot ce am scris eu si nu ne va scoate nimeni din saracie(paradoxul este ca MUNCIM!), dar, de muuult timp vreu si stiu ca pot, sa incep sa mananc ALTFEL, adica salate, legume fierte sau la gratar, carne fiarta sau la gratar(mi-am cumparat STEAMER)…, dar nu reusesc deoarece TREBUIE sa gatesc, sa fac mancare mai multa, sa ajunga pentru cateva zile, caci am 2 copii, deci suntem 4 persoane in familie si nu sunt bani pentru a cumpara in permanenta legume fresh, fructe,carne…. Nu consider ca termenele”öbez”si “supraponderal” sunt jigniri, sunt termeni folositi in medicina pentru cel care depaseste greutatea normala cu un anumit nr. de kg..Jignirea cea mai mare mi se pare asta, acum, ca am fost nevoita sa scriu lucruri pe care le intampin cu durere in familie zi de zi, cu toate ca nu am stat niciodata fara serviciu!Ceea ce am vrut sa subliniez este ca nu toata lumea “se mentine”grasa din nesimtire,multi dintre noi stim teoria, dar practica ne omoara!

    • Comentariu scris de gigel
      Publicat la data de 18.5.2013, ora 9:49 pm

      ,, in Romania, SPORT inseamna BANI,,,,nu s de acord ….sunt atatea dealuri frumoase si vai si munti cine te opreste sa le vizitezi .?.si nu platesti nimic…..stresul intradevar ne omoara ,,mai bine,, ca sa zic asa..

  7. Comentariu scris de STEFAN CONDOS
    Publicat la data de 19.2.2014, ora 8:18 am

    BUNA DIMINEATA AM O INTREBARE LA DUMNEAVOASTRA SUNT SUFERIND CU [ CARDIOMIOPATIE DILATATIVA,,,,, INSUFICIENTA CARDIACA CLASA IV NYHA,,,,,CARDIOPATIE ISCHEMICA CRONICA NEDUREROASA,,,,,,, DIABET MELLITUS TIP 2 DEZECHILIBRAT NEUROPATIE DIABETICA PENTRU INIMA AM TRATAMINT [DIGOXIN 0,25 MG CARVEDILOL 6,25 DIUREX 50 AM SI PROSTATA CARE E AN VALORI NORMALE FOKUSIN AM FACUT ANALIZE LABORATOR IANUARIE 2014 GLUCOZA PREZENTA+++ GLICEMIE 330 PE DATA 15 01 2014 DUPA CARE ALTE ANALIZE PE 6 02 2014 REZULTATE GLUCOZA PREZENTA++ ACID URIC SERIC 7,8 GLICEMIE268 HDL COLESTEROL 20 TGO54 TGP71 TRIGLICERIDE SERICE 750 AM FOST LA ONESTI LA DOCTOR NUTRITIONIST UNDE MI SA RECOMANDAT SIOFOR 2 PE ZI DIAPREL MR60 2 DIMINEATA GLUCOBAY50 3 PE ZI MI SA RECOMANDAT LIPANTIL145 1 TB PE ZI SAU SE POATE EVENTUAL ASOCIA CU OMACOR 1000 1TB ZI INTREBAREA MEA ESTE TREBUIE SA IAU SI LIPANTINUL SI OMACOR SAU NUMAI UNUL DIN ELE SIMTOME AMETESC FOARTE MULT CATE ODATA CAD SI JOS SAU CAND MA TREZESC DIN SOMN SI VRAU SA COBOR DIN PAT MI SE ANTUNECA VEDEREA SI AMETESC RUGAMINTEA MEA ESTE LA DUMNEAVOASTRA SUGERATIM UN REGIM PENTU CA SE BAT AN CAP DIABETUL CU TRIGLICERIDELE UNELE ZIC DA LA DIABET SI ALTELE DE LA TRIGLICERIDE NU ASTEPT UN REGIM SEPARAT CARE SA NU SE INFLUENTEZE DIABET CONTRA TRGLICERIDE VA MULTUMESC SARU MANA UN PENSIONAR DIN TG OCNA



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !