INTERVIU Dr. Catalin Popa, chirurg oftalmolog: “Riscul aparitiei hipertensiunii intraoculare creste la pacientii cu boli cardiovasculare”

Hipertensiunea intraoculara degenereaza in glaucom/Foto:Photoxpress.com

Hipertensiunea intraoculara se descopera, de cele mai multe ori, intamplator, fiind o afectiune lipsita de simptome. Desi descoperirea ei tine mai degraba de intamplare, nu inseamna ca aceasta afectiune nu poata da nastere unor complicatii grave. Aproximativ 20% dintre cazurile de hipertensiune intraoculara degenereaza in glaucom. Persoanele care sufera de boli cardiovasculare trebuie sa fie, la randul lor, atente, pentru ca sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta aceasta afectiune.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro

Reporter: Ce este hipertensiunea intraoculara?

Dr. Catalin Popa: Ar trebui sa definim mai intai tensiunea oculara, care reprezinta presiunea cu care continutul globului ocular apasa pe peretii globului ocular. Hipertensiunea intraoculara este considerata o tensiune mai mare decat normalul, acesta fiind de 21-22 mm. coloana de mercur. Hipertensiunea intraoculara se asociaza foarte frecvent cu glaucomul. Inainte chiar glaucomul era definit ca hipertensiunea intraoculara. Definitia este alta acum, glaucomul fiind o afectare a nervului optic. 10-20% din cazurile de hipertensiune intraoculara evolueaza spre glaucom, spre afectarea cronica a nervului optic.

Rep: Ce motive au dus la schimbarea definitiei glaucomului?

Dr. Catalin Popa: Definitia s-a schimbat pentru ca s-a constatat ca exista oameni cu hipertensiune intraoculara, care nu au modificari de nerv optic, nu au modificari caracteristice glaucomului. Atunci afectiunea lor nu este glaucom, ci doar hipertensiune intraoculara.

Rep: Cum poate fi depistata hipertensiunea intraoculara de catre pacient? Ce semne ar trebui sa il intrepte catre medicul specialist?

Dr. Catalin Popa: In majoritatea cazurilor hipertensiunea intraoculara, pana la o anumita valoare, 25 sau chiar 30 de mm. coloana de mercur, poate sa nu aiba niciun fel de simptom. De regula este descoperita intamplator. Cu alte cuvinte este foarte important ca pacientul sa faca o consultatie de rutina intr-un cabinet de oftalmologie, unde sa i se poata masoara si tensiunea intraoculara. De multe ori pacientii se prezinta pentru dureri de cap, senzatie de jena oculara, dar aceste simptome nu sunt legate de hipertensiunea intraoculara in sine, ci pur si simplu fenomenele coincid.

Rep: Exista o anumita perioada de timp la care pacientul trebuie sa faca o astfel de consultatie?

Dr. Catalin Popa: Perioada aceasta difera in functie de varsta si de ocupatia fiecarui pacient. De regula ar trebui facuta o consultatie anuala. Din fericire majoritatea tinerilor au contracte de medicina muncii si de obicei pacientii sunt trimisi o data pe an pentru a face o consultatie oftalmologica de rutina, mai ales cei care lucreaza mult la calculator sau soferii. Teoretic, pentru persoanele pana in 45 de ani, o consultatie ar trebui facuta cam o data la doi ani, dar dupa aceasta varsta este importanta vizita anuala la medicul specialist. Nu poti sti cand apare hipertensiunea intraoculara. Pe de alta parte dupa 45 de ani apar si alte probleme ale ochiului care ar trebui depistate cat mai precoce.

Rep: Ce cauze duc la declansarea hipertensiunii intraoculare?

Dr. Catalin Popa: Mecanismele prin care apare hipertensiunea intraoculara nu sunt foarte bine cunoscute. Cert este ca se produce un dezechilibru intre productia de umor apos, de lichid care se produce permanent in ochi, si eliminarea lui. Umorul apos este in permanenta eliminat. Rata lui de eliminare scade sau productia de umor apos creste, iar posibilitatile de eliminare nu mai fac fata acestui mecanism si atunci se acumuleaza in interiorul ochiului. Astfel creste tensiunea in peretii ochilor. Exista si o serie de factori care pot influenta masurarea acestei tensiuni intraoculare, precum grosimea corneei, adica partea transparenta care acopera irisul. Daca aceasta este mai groasa, atunci si tensiunea va fi mai mare.

Rep: Hipertensiunea intraoculara este o afectiune depistata recent din moment ce spuneti ca nu exista informatii prea multe in aceasta privinta?

Dr. Catalin Popa: Nu este depistata recent, dar se tot lucreaza in acest sens de multi ani. Hipertensiunea intraoculara este una dintre problemele vechi, dar nerezolvate 100%.

Rep: Ce implicatii presupune hipertensiunea intraoculara asupra vederii?

Dr. Catalin Popa: Hipertensiunea intraoculara nu modifica vederea decat in momentul in care ea se transforma in glaucom. Atunci cand apare glaucomul este afectat nervul optic si produce, implicit, pierderi de camp vizual, pierderi de fibra nervoasa, iar in felul acesta vederea scade progresiv. Daca nu se iau masuri se ajunge chiar si la orbire, in urma aparitiei glaucomului.

Rep: Glaucomul este singura boala in care poate degenera hipertensiunea intraoculara?

Dr. Catalin Popa: Da. Alta boala nu prea mai poate surveni in urma hipertensiunii intraoculare.

Rep: Exista anumite activitati zilnice care pot provoca hipertensiunea intraoculara?

Dr. Catalin Popa: Din punctul meu de vedere nu exista anumite activitati care ar putea provoca o crestere a tensiunii intraoculare. In anumite situatii se poate produce o crestere de cateva fractiuni de secunda atunci cand se produc cresteri ale tensiunii intracraniene, adica atunci cand ridicam ceva brusc sau cand stranutam. Insa hipertensiunea intraoculara produsa in acest mod este pasagera, nu tine decat cateva secunde. O activitate intensa la calculator sau privitul foarte mult la televizor nu determina modificari semnificative ale tensiunii intraoculare.

Rep: Ce persoane sunt predispuse la hipertensiunea intraoculara?

Dr. Catalin Popa: Riscul de hipertensiune intraoculara creste odata cu varsta, pentru ca este mai probabil ca mecanismele de eliminare a umorului apos sa fie perturbate odata cu avansarea in varsta. La persoanele cu tulburari circulatorii, deci cu boli cardiovasculare, poate creste riscul aparitiei hipertensiunii intraoculare.

Rep: La copii se poate declansa aceasta afectiune?

Dr. Catalin Popa: La copii hipertensiunea intraoculara este, de cele mai multe ori, asociata cu glaucomul juvenil sau congenital. Numai in felul acesta se diagnosticheaza hipertensiunea intraoculara, insa cazurile acestea sunt extrem de rare.

Rep: Sunt multi adulti afectati de hipertensiune intraoculara?

Dr. Catalin Popa: Nu este o afectiune tocmai rara. Este chiar destul de des intalnita.

Rep: Cum poate fi tratata hipertensiunea intraoculara?

Dr. Catalin Popa: Hipertensiunea intraoculara nu se trateaza in toate cazurile, ci doar in momentul in care se constata riscul de a se transforma in glaucom. Daca acest risc este unul ridicat, atunci se prefera ca boala sa se trateze chiar din stadiul de hipertensiune intraoculara, pentru a evita complicatiile. In momentul in care survine glaucomul, iar nervul optic sufera modificari, acele modificari sunt ireversibile.

Rep: Purtarea lentilelor de contact poate cauza hipertensiunea intraoculara?

Dr. Catalin Popa: Nu, acesta este un mit. Nu exista legatura intre purtarea lentilelor de contact si tensiunea intraoculara. Lentilele de contact se afla pe suprafata globului ocular si nu exercita o presiune asupra acestuia.

Rep: Care sunt sansele de a scadea tensiunea intraoculara?

Dr. Catalin Popa: Scaderea spontana nu este posibila, ci doar cu tratament. Insa nu trebuie tratata neaparat o tensiune intraoculara. Trebuie constatat doar riscul de a degenera in glaucom. Daca riscul este mare, atunci este preferabil ca afectiunea sa fie tratata inainte de a aparea modificari cronice si ireversibile la nivelul nervului optic.

Autor: Cristina Bobe

Articole similare:

  1. Menopauza timpurie creste riscul de boli cardiace
  2. Poluarea din marile orase creste riscul de deces in cazul persoanelor care au supravietuit unui accident cerebral vascular
  3. VIDEO Complicatii postoperatorii in hipospadias: fistule, stenoze sau dilatari ale uretrei, sangerari. Interviu cu dr. Mihaela Avram Popa, medic specialist chirurgie pediatrica
  4. Ciclul menstrual neregulat, asociat cu riscul crescut de boli de inima
  5. Obezitatea creste riscul de depresie. Si invers

Tags: , , , , ,

5 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Geo
    Publicat la data de 28.3.2011, ora 10:36 pm

    Multumim de articol.

    Bine, dar ce-ar trebui sa facem ca sa intarziem, sa prevenim hipertensiunea, in caz ca suntem predispusi ca sa n-ajungem la glaucom?

    Multumesc,

  2. Comentariu scris de marius max
    Publicat la data de 29.3.2011, ora 1:43 pm

    Buna ziua. Tensiunea mea a fost de 145/95. Am 42 de ani si 130 kg la 190 cm inaltime.Uneori, in timp ce privesc un punct fix la o distanta ca nu pot fixa un obiect ptr. ca parca imi pulseaza imaginea.E de rau?

  3. Comentariu scris de AURELIA BICAN
    Publicat la data de 3.11.2011, ora 9:07 pm

    Multumesc domnului doctor pentru informatiile privind patologia ochiului.Am si eu o intrebare: OS keratita herpetica din copilarie,vederea afectata; OD membrana epiretiniana incipienta,vedere foarte buna.(cu ochelari pt miopie)Ciudat este ca la OS TO este foarte buna 15-18,pe cand la OD,cel cu care vad foarte bine TO tinde spre limita superioara 19-22.Nici un medic nu a stiut sa-mi explice.Comentariile dlui dr. Popa m-au mai lamurit.Astept informatii suplimentare .Va multumesc, Aurelia Bican

  4. Comentariu scris de Mihaela
    Publicat la data de 12.1.2013, ora 4:32 pm

    Buna ziua. Mi-am luat tensiunea oculara si a iesit diferenta de 4 unitati . 12 si 16 .
    Vad bine atat de la distanta cat si de la apropiere. Mai am niste flashuri in coltul ochiului drept ,ma ustuta mai tot timpul si mi-i simt obositi . Anul trecut tensiunea a iesit mai mare 17 si 22 ,mi-am facut campul vizual care a iesit ok. Astept informatii si sfaturi .Multumesc mult.

  5. Comentariu scris de Capatina Rela
    Publicat la data de 12.12.2013, ora 2:11 pm

    Buna ziua,
    Va rogfrumos sa ma ajutati nu mai pot!!! de ceva timp am niste dureri de ochii cand stanagu cand dreptu dar nu amandoi odata nu pot spune ca durerile le am intr-un anumit anotimp vad ff bine dar daca nu iau antinevragic si nu dorm 1h nu imi pot reveni ajung pana la a vomita ce sa fac ce credeti ca este ????astept raspuns.Va multumesc



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !