O solutie pentru infertilitate: reproducerea umana asistata medical. Vezi lista completa a clinicilor acreditate unde se realizeaza fertilizari in vitro
Un nou proiect de lege privind reproducerea umana asistata medical a fost inaintat spre aprobare in data de 22 februarie 2011. Scopul principal al proiectului este de a facilita accesul cuplurilor la tehnicile de reproducere asistata medical si de a garanta sustinerea financiara din partea statului.
Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.
Citeste aici Proiectul de lege privind reproducerea umana asistata medical (descarca in format pdf).
In Romania sunt 19 de unitati acreditate unde cuplurile pot apela la reproducere umana asistata medical. Intr-o prima transa, prin ordinul 1009/2010 au fost acreditate 14 policlinici sau departamente ale unor unitati spitalicesti:
- Laboratorul de Reproducere Umana Asistata din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sarbu” Bucuresti;
- Centrul Medical HIT-MED;
- Departamentul de Fertilizare in vitro al Centrului Medical “Med New Life”;
- Sectia Clinica de Obstetrica-Ginecologie I (Centrul de asistenta a reproducerii) din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj;
- “Clinica Polisano“ Sibiu;
- Departamentul de Medicina Materno-fetala din cadrul Hyperclinicii MedLife Bucuresti;
- Clinica Medicala “Gynera”;
- Departamentul de Medicina Materno-fetala din cadrul ”Dacia International Medical“;
- “Vivamed” Brasov;
- “Biogenesis“ Bucuresti;
- Genesys – Bucuresti;
- Genesys Fertility Center Bucuresti;
- “Iscare International” – lasi;
- “New Life BM” lasi.
Ulterior, prin ordinul 1345/2010 de modificare si completare a celui initial, alte patru unitari au primit unda verde:
- “Gynatal” Timisoara;
- Departamentul de Fertilizare in vitro din cadrul “Athena Hospital“;
- Departamentul de Fertilizare in vitro din cadrul ”Euromaterna“;
- Departamentul de Fertilizare in vitro din cadrul “Promed System“.
Intr-un final, ordinul 1494/2010 dat de catre Ministerul Sanatatii a mai aprobat un departament:
- Departamentul de FIV din cadrul ”Generis Med” Bucuresti.
Preturile pentru o fertilizare in vitro difera uneori substantial de la o policlinica la alta. De pilda, in cadrul spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sarbu” fertilizarea + embriotransferul costa 1400 euro. Din aceasta suma, 300 euro se returneaza in cazul in care nu rezulta embrioni.
La MedLife o fertilizare in vitro clasica este 1700 euro, in timp ce o inseminare artificiala variaza intre 250 si 300 euro (in functie de cate proceduri implica). Clinica mai pune la dispozitie si transfer de embrioni decongelati, pentru 400 euro, si crioprezervare embrionara. Fertilizarea in vitro cu injectarea intracitoplasmatica a spermatozoidului costa 2050 euro.
In cadrul Centrului Medical “Med New Life” o procedura de fertilizare in vitro costa 3000 de euro, in timp ce costul unui embriotransfer urca la 900 euro (vedeti preturile aici).
Biogenesis Fertility Center ofera servicii de reproducere asistata prin FIV la 9700 ron; prin apelarea la metoda embriotransferului pretul scade la 6300 ron. Injectia intracitoplasmatica cu sperma costa la aceasta clinica 12.500 ron (vedeti preturile aici).
Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.
A.C.
Articole similare:
- VIDEO UPDATE 71 de spitale din tara vor fi reprofilate in camine de batrani sau centre de permanenta. Nu va exista personal medical disponibilizat – Cseke Attila. Vezi in articol lista completa a spitalelor propuse spre comasare / reprofilare
- UPDATE Ministerul Sanatatii aloca aproape 28 milioane lei pentru reabilitare si reparatii capitale in sectiile ATI a 41 de spitale. Vezi lista completa a beneficiarilor
- VIDEO Lista spitalelor propuse pentru reprofilare si comasare va fi reanalizata, spune ministrul Cseke. “Ministerul nu va mai desfiinta spitale”, sustine Asociatia Oraselor din Romania. Vezi in text lista protestelor
- Din 2011, fertilizarea in vitro va fi decontata de statul roman, in anumite conditii
- MedLife lanseaza primul serviciu integrat de Medicina Reproductiva din Romania


Publicat la data de 19.3.2011, ora 8:15 pm
Buna ziua. Va felicitam pentru baza de date, credem ca am mai vazut-o undeva.
Publicat la data de 20.3.2011, ora 11:45 am
….in speta, pe site-ul nostru http://www.infertilitate.com, de unde ati preluat-o FARA sa mentionati sursa.
Publicat la data de 21.3.2011, ora 1:59 pm
Buna ziua,
sursele sunt precizate in text, cu link, in speta ordinele date de catre Ministerul Sanatatii prin care acele clinici au primit aprobare de functionare. Ordinele sunt publice si oricine doreste poate sa le verifice. Astfel, nu credem ca se poate pune stampila de exclusivitate asupra lor din partea nimanui.