Este acneea o boala infectioasa?

Cosuri rosii, colectii albicioase, noduli rosii violacei infiltrati reprezinta tabloul acneei inflamatorii, intalnita la adolescenti dar si la adulti. O intrebare frecventa in consultatiile pacientilor cu acnee este “Nu puteti sa imi luati o proba de acolo sa vedem ce microb gasim?” Care este adevarul?

Mecanismele de producere a acneei sunt destul de complexe: contribuie primordial productia excesiva de sebum, modificarea vascozitatii acestuia, retentia de sebum si descuamarea in interiorul canalelor glandelor. Se formeaza astfel o pasta vascoasa, care duce la “infundarea canalului”, formarea de puncte negre si microchiste albe. Aceasta este forma uscata, retentionala, de acnee.

Forma inflamatorie, care face subiectul acestui articol, are in plus un raspuns inflamator exagerat al pielii, caracterizat clinic prin inrosire. Acest raspuns este partial genetic determinat, partial dependent de prezenta unei bacterii in profunzimea canalului glandelor, numita Propionibacterium acnes. Este o bacterie anaeroba, (traieste in lipsa oxigenului, deci nu ar supravietui la suprafata pielii); se gaseste in TOATE glandele sebacee, nu doar in cele care formeaza cosuri. Rolul ei nu este deci unul direct, ci doar de accentuare a inrosirii. Nu o putem recolta si nici cultiva in laboratoare obisnuite, ci doar in cele sofisticate, de cercetare. Si chiar daca am gasi-o, nu ne-ar oferi nici un plus de informatie… doar stim deja ca este acolo, nu?

Bine… dar avem pustule, nu? Pustulele inseamna sau nu infectie?

Ei bine, nu totdeauna!

Colectiile albicioase pot fi formate din sebum, cum e cazul acneei, dar e bine de notat ca desi similar ca aspect, sebumul nu este puroi, cum e in pustulele clasice.

Deci ce se poate intampla daca facem o analiza bacteriologica?

Putem sa nu depistam nici un microb, colectia fiind sterila. Este cazul acneei minore, corect ingrijite, netraumatizate.

Putem gasi bacterii saprofite ale pielii, cu care convietuim pasnic si care pot determina pustule doar la persoanele cu dezechilibre imunitare. Un exemplu este stafilococul alb. O astfel de infectie de regula nu necesita tratament, sau daca am face o cura standard de antibiotice, desi vom observa o ameliorare temporara minora, evolutia acneei nu va fi de fapt influentata semnificativ.

Daca insa la examenul bacteriologic depistam o bacterie patogena, avem intr-adevar o problema: ne aflam in fata unei acnei complicate cu o suprafinfectie.

Cel mai frecvent, pacientul isi agreseaza cosurile in conditii de igiena precara (maini nespalate, fata nedemachiata etc) si in acest caz de obicei gasim un stafilococ auriu, germene rezistent pe suprafete, usor de “importat” pe piele (de exemplu de pe bara din tramvai, telefon-obraz etc). In general observam o acnee brusc agravata, cu multi noduli rosii si multe pustule galbui, intinse dincolo de zonele obisnuite. Se face tratament antibiotic bactericid, cu alte antibiotice decat cele uzuale in acnee, in cure mult mai scurte decat cele standard pentru acnee, se urmeaza o dezinfectie riguroasa a suprafetelor, mainilor si lenjeriei. Observam o revenire lenta a acneei la stadiul prealabil, peristenta mai indelungata a nodulilor, niciodata insa vindecarea!

Deci… “Din bube mucegaiuri si noroi, /Iscat-am frumuseti si preturi noi” … Este foarte important sa discernem informatia corecta in bombardamentul informational, mai ales intr-o afectiune atat de sensibila pentru pielea si sufletele noastre.

Autori:

Articole similare:

  1. Ce cauzeaza si cum poate fi tratata acneea la adulti
  2. Nu numai adolescentii se lupta cu acneea. Cinci cauze ale acneei la adulti
  3. VIDEO INTERVIU De ce apare acneea la femeia adulta? Dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog, a discutat online cu cititorii MedLive
  4. Este obezitatea o boala transmisa social?
  5. Fumatul nu este doar un mod de socializare ci si o boala cronica. Femeile si dependenta de nicotina

Tags: , ,

Nici un comentariu

Momentan, articolul nu are nici un comentariu. Ai o parere? Fii primul care deschide discutia!

Lasa un comentariu


Do NOT fill this !