De ce te doare tot corpul dupa o zi petrecuta pe scaun

Gât rigid, umeri incordati si dureri de spate, dupa ce stai toata ziua la lucru, cel mai probabil pe un scaun de birou prost conceput?

“Orice poziție statica pe care o adoptam pentru o perioadă lunga de timp se va transforma în cele din urmă in durere, deoarece organismul nu este construit să facă acest lucru”, spune Joan Vernikos, fost om de știință la NASA, scrie thrillist.com.

Ea a descoperit că o pozitie statica prelungită poate duce la efecte asupra sănătății similare cu cele pe care astronauti le sufera dupa ce au petrecut timp în microgravitatie – degenerare musculara si osoasa, dureri din spate.

“Cei mai mulți oameni stau pe loc de la șase până la 13 ore pe zi si aceasta imobilitate contribuie la bolile moderne, cum ar fi diabetul zaharat, obezitate, cancer, boli de inima”.

In timp ce aceste boli se dezvolta in ani de zile, durerea ce apare atunci cand te ridici de pe scaun dupa ce ai stat ore intregi la birou e imediata. Iată de ce totul te doare după o zi petrecută legat de scaun.

Mușchii tăi se irosesc

Atunci când stai toată ziua, știi ce fac muschii tai? Mai nimic. “Nu e important numărul de ore pe care il petreci asezat pe scaun, ci cate ore neîntrerupte adopti aceasta pozitie statica”, a spus Vernikos. Atunci când a realizat un studiu cu persoane care stateau culcate în pat 24 de ore pe zi, ea a constatat că ridicatul în picioare la fiecare jumătate de oră a fost suficient pentru a preveni efectele nocive ale unui stil de viață imobil.

Efecte nocive asupra nervilor

Statul pe scaun ar putea fi relaxant pentru corpul tau, dar pentru nervi e tortura. Poziția nenaturală provoacă nervi tensionati, ceea ce duce la durere in tot corpul.

Dacă stai într-o singură poziție suficient de mult timp si nu te misti, muschii se contracta si tensionezi si nervii.

Dar, din moment ce acesti nervi sunt influentati de fiecare mișcare, nu ar trebui să simțim durerea tot timpul? Nu chiar, spune Vernikos.

“Este diferit sa stimulezi muschii pentru a se contracta și relaxa atunci când esti angajat într-o activitate. Daca muschii se contracta si nu te misti pentru o lungă perioadă de timp, vei avea dureri în partea inferioara a spatelui si a umerilor.

Partea superioară a corpului se apleaca inainte

Probabil ați văzut acele diagrame despre cum să ai o pozitie corespunzătoare la birou: umerii relaxati, ochii la acelasi nivel cu ecranu, brate paralele cu podeaua, spatele drept. Insa, te apleci, fie ca vrei, fie ca nu. Când te apleci în timp ce stai pe scaun, capul este tras în jos și înainte de gravitație. Coloana vertebrala va incepe sa se curbeze si corpul tau va experimenta durere, a remarcat Vernikos.

Efecte asupra discurilor lombare

Coloana vertebrală te implora să te ridici. Poziție verticală aseaza discurile din partea inferioara a spatelui într-o pozitie corectă și reduce la minim presiunea suportata. Cand stai pe scaun, pe de altă parte, se forțează vertebrele, crescând riscul de dureri cronice de spate.

“Mușchii slabesc și vertebrele se pot deplasa, nervii dintre discuri sunt comprimati. Toate acestea sunt o sursă imensă de durere”, a adaugat Vernikos.

Iată o veste buna: studiile efectuate de Vernikos și alți cercetători au descoperit că ajustarea poziției la fiecare 15-30 de minute previne modificări ale discurilor lombare. Așa că, ridica-te pentru o cafea, o discutie cu un coleg de birou sau doar pentru a privi pe fereastra si vei simti clar mai putina durere.

Te lupti cu un instinct natural

Vernikos consideră că unul dintre motivele principale pentru care corpurile noastre răspund cu durere la o o pozitie statica prelungita se datoreaza instinctului nostru natural de a ne mișca.

“Organismul are nevoie să se miște, are o nevoie biologică de a se deplasa. Când nu ne mișcăm, suferim.”

Vernikos sugerează ca solutia la durere este mișcarea. Chiar si cand te ridici dupa o sticla cu apa sau mergi pana la la imprimantă, aceste lucruri sunt suficiente pentru a contracara durerea.

Autor: A.R.

Articole similare:

  1. Petreceti mult timp stand pe scaun? Cum puteti combate efectele negative ale sedentarismul
  2. Cum ne afecteaza sanatatea statul pe scaun
  3. Care este strategia ideala: Mai putin timp petrecut pe scaun sau mai mult sport?
  4. VIDEO De ce ne doare capul? Dr. Oana Neagu: In principiu, nu e normal. Orice durere de cap care persista trebuie sa fie investigata
  5. vitMATINA Ce este mai sanatos, sa stai pe scaun sau in picioare?

Tags: ,

2 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de emil serban
    Publicat la data de 2.3.2017, ora 12:52 pm

    Sfatul este foarte bun. Nu uitati insa de ergonomia de la locul de munca. De asemenea, terapiile manuale (ex: Yumeiho) sunt de un real folos dupa o zi de munca

  2. Comentariu scris de bancher
    Publicat la data de 2.3.2017, ora 3:21 pm

    sfatul e bun…din pacate, dupa ce se instaleaza hernia de disc, nu te mai ajuta., Cu sau fara ridicat de pe scaun, tot te doare spatele.



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !