Cum recunoastem tulburarea bipolara. Cauze, simptome si diagnostic

Tulburarea bipolara, numita si depresie maniacala, este o conditie medicala care determina schimbari extreme de dispozitie. Persoanele afectate se pot simti foarte fericite pentru cateva saptamani, ca apoi sa se cufunde intr-o depresie adanca. Durata acestor stari variaza in functie de fiecare pacient in parte.

Faza simptomelor depresive
Fara tratament, o persoana afectata de tulburarea bipolara poate experimenta episoade intense de depresie. Simptomele includ tristete, anxietate, pierderea energiei si dificultati de concentrare. Pacientii isi pot pierde interesul fata de activitatile care ii satisfaceau inainte. De asemenea, acestia se pot ingrasa sau pot slabi, dorm prea mult sau prea putin si au ganduri suicidale.

Faza simptomelor maniacale
In timpul unei faze maniacale, pacientii au tendinta de a se simti euforici, ceea ce duce la o stima de sine exagerat de mare si la agitatie. Comportamentele nesabuite, inclusiv cheltuielile risipitoare, indiscretiile sexuale si abuzul de substante, sunt comune in aceasta faza.

Tulburarea bipolara de tip I si tulburarea bipolara de tip II
Persoanele cu tulburare bipolara de tip I au episoade maniacale sau episoade mixte, avand unul sau mai multe episoade depresive. Persoanele cu tulburare bipolara de tipul II experiementeaza episoade depresive majore. Acestia experiemnteaza hipomania, o conditie care este mai putin intensa decat mania su care dureaza mai putin de o saptamana.

Episoadele mixte
Persoanele care au episoade mixte experimenteaza mania si depresia in acelasi timp. Acest lucru duce la un comportament imprevizibil si este mai comun in randul pacientilor care au dezvoltat tulburarea bipolara la o varsta frageda, in special in timpul adolescentei. Estimarile arata ca 70% dintre pacientii cu aceasta afectiune experimenteaza episoade mixte.

Cauzele tulburarii bipolare
Medicii nu sunt in totalitate siguri de cauzele tulburarii bipolare. Teoria principala sugereaza ca substantele chimice din creier fluctueaza anormal. Atunci cand nivelurile anumitor substante devin prea mari, pacientul dezolvta mania. Atunci cand nivelurile sunt foarte scazute, acesta experimenteaza depresia.

Cine este predispus la dezvoltarea tulburarii bipolare?
Tulburarea bipolara afecteaza barbatii si femeile in mod egal. In cele mai multe cazuri, debutul simptomelor are loc intre 15 si 30 de ani. Persoanele care au rude ce sufera de tulburarea bipolara au sanse mai mari sa fie diagnosticati cu aceasta afectiune. Evenimentele stresante si abuzul de droguri pot declansa ciclul starilor contradictorii.

Diagnosticarea tulburarii bipolare

Un pas important in diagnosticarea tulburarii bipolare este excluderea altor factori care ar putea cauza schimbarile de dispozitie. Acestea pot include infectii ale creierului sau alte afectiuni neurologice, abuzul de substante, problemele cu tiroida, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie, efectele secundare ale unor medicamente sau alte tulburari psihice. Nu exista niciun test de laborator pentru identificarea tulburarii bipolare. De obicei, psihiatrul pune diagnosticul bazandu-se pe istoria medicala a pacientului, pe starea sa de spirit si pe alte simptome.


Programeaza-te pentru o consultatie la una din urmatoarele clinici:

Sursa: WebMd

    A.C.

    Articole similare:

    1. Tulburarea bipolară ca unitate
    2. Tulburarea obsesiv-compulsiva: cauze, simptome, tratament
    3. Cum recunoastem oreionul. Simptome, diagnostic, tratament si profilaxie
    4. Cum recunoastem bolile reumatice. Simptome, diagnostic si tratament
    5. Boala Parkinson: cauze si simptome

    Tags: ,

    100 comentarii

    Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

    1. Comentariu scris de un TAB
      Publicat la data de 31.12.2013, ora 11:12 am

      Eu am avut o depresie si 2 episoade maniacale. In 2010, la implinirea varstei de 35 ani m-am trezit singur, fara familie, fara copil si fara o relatie stabila. Imi pusesem sperantele ca voi cuceri o fata pe care am asaltat-o cu avansurile timp de 2 ani. Bine, asaltat e mult spus, adica nu am fost chiar agasant cu ea. O sunam nu foarte des si o mai abordam pe yahoo messenger. Visam o familie armonioasa cu ea, dar in 2010, dupa 2 ani de “campanie”, am realizat in mod definitiv ca de fapt fata NU MA VREA. Am sistat atunci orice legatura cu ea si am cazut in depresie. Pe fondul pierderii acestui “ideal”, la agravarea starii mele de depresie au contribuit si… retelele de socializare. Am vazut pe pe aceste retele de socializare prieteni si colegi de-ai mei care erau (sau cel putin pareau) impliniti si fericiti, adica aveau postate poze cu familiile lor, cu copiii lor, cu prietenii lor, cu sejururile lor pe la mare, pe la munte, prin alte tari si isi prezentau care mai de care job-urile si starile. Am si eu un job bun, dar lucrez in alt oras decat cel natal, ceea ce iar ma nemultumeste. In fine, apogeul depresiei m-a facut sa inghit 40 de pastile de diazepam si 19 pastile de distonocalm pe care le-am dizolvat bine in prealabil, intr-o cana plina pe jumatate cu apa pentru a-si face mai bine si mai repede efectul din dorinta de a muri neaparat. Am fost gasit a doua zi de o vecina de-a mea, care mi-a facut o cafea tare sa ma trezeasca din somnolenta, dupa ce anterior dadusem semnatura la echipajul de pe ambulanta ca nu vreau sa merg la spital sa-mi faca spalaturi stomacale.
      A urmat bineinteles internare o luna la Obregia pentru tratarea depresiei.
      Depresia m-a tinut pana pe la inceputul anului 2012. Intre timp vecina mea a devenit sotia mea si am un copil cu ea, care s-a nascut in august 2012.
      Uite asa, am ajuns si eu sa ma simt implinit si fericit. Aveam si eu familie, copil, serviciu bun, statut social bun si mi-am luat si o masina buna. Din acel moment am inceput sa am un boom de personalitate, adica toate aceste schimbari in bine m-au facut sa ma cred cel mai tare din parcare si am intrat in episod maniacal. Mi se parea ca toata lumea e a mea si doream sa arat tuturor ca si eu sunt tare. Risipeam banii, ma plimbam prin oras fara rost cu masina cu muzica la maxim (favorita era Ro-mania – “Calusul”), opream masina si luam oameni care faceau autostopul ducandu-i in localitatea lor fara ca eu sa am treaba in acea localitate si fara sa le iau bani pentru transport. La un moment dat am intalnit in drum un om cu un acordeon. Am oprit masina langa el si i-am dat 10 lei sa-mi cante “primirea la nunta”. Am mers la un restaurant de unde cu un vocabular de smecher, dar decent am cumparat o sticla de vin de 750 ml cu 1 milion de lei, pe care ulterior i-am facut-o cadou unui batran pe care l-am luat la ocazie. Am mai mers la un restaurant de unde am cumparat o plasa de pulpe de pui la cuptor pe care le-am dat cersetorilor. Si multe astfel de fapte.
      Epatam, dar n-o faceam intentionat. Subconstientul meu imi dicta sa ma comport asa, adica imi dicta “sa ies in fata”, ca destul fusesem “necajit”.
      Binenteles ca am ajuns din nou la Obregia de data asta cu TBA, internat non-voluntar pe declaratia sotiei mele. M-au sedat aia acolo cu haloperidol de m-au facut carpa. Asta se intampla la sectia 15 unde sefa era o distinsa expirata doamna doctor Nastase Rodica, care “omora” pacientii cu tratamente invechite si naucitoare. In niciun caz sa nu ajungeti pe mana ei.
      Cand m-am externat, potolit, am realizat ca se intamplase ceva rau cu mine, imi aduceam aminte de toate faptele de epatare pe care le facusem si mi-am dat seama ca fusesem lipsit de ratiune. Nu intelegeam pe atunci de ce ma comportasem asa si imi era teama sa nu fac alt episod, pentru ca riscam sa pierd serviciul si se alegea praful de tot.
      Am renuntat la haolperidol, pentru ca imi dadea o stare de moleseala si imi curgeau balele. Am urmat tratament cu Ketilept si Depakine, care au fost mai bune, adica nu ma mai simteam ca o carpa.
      In iunie 2013 am facut din nou episod maniacal. De data asta cauzele si simptomele au fost altele, acelea de indignare fata de “sistemul” care ma internase anterior. Nu mai risipeam bani aiurea, nu mai ascultam muzica la maxim, nu ma mai plimbam fara rost cu masina. Pur si simplu eram suparat pe “sistem” si vroiam sa demonstrez ca de fapt eu nu am nicio boala psihica si fusesem internat anterior degeaba. M-am dus la tara unde n-am dormit trei nopti la rand si mi-am tot pus intrebari mie insumi, incercand sa aflu ce e in neregula cu mine si de ce am TBA. N-am reusit sa ma lamuresc complet din dialogul cu mine insumi si la insistentele sotiei si ale celor din jur m-am internat din nou, de data asta hotarand singur sa ma internez ca sa ma tratez. Repet: imi era teama sa nu-mi pierd serviciul. De data asta am avut parte de un tratament modern si eficient, cu Seroquel si Depakine, care nu imi dadeau stare de moleseala. Am fost la Sectia 7 Obregia la doamna doctor Cumpata, care e o doctorita priceputa, merge pe tratament modern si sta de vorba deschis cu fiecare pacient. O alta doctorita foarte buna de la Obregia este doamna doctor Gabriela Marian, sefa sectiei 8. Dansa merge tot pe tratament modern si e de parere ca daca subiectul nu mai face niciun episod timp de 3 ani, atunci subiectul este vindecat si se poate intrerupe medicatia treptat pana la zero.
      Dupa externare am realizat ca am doua variante pentru a-mi lamuri si rezolva problema: sa merg la un psihoterapeut sau sa ma (re)intorc la credinta adevarata in Dumnezeu. Ambele dau rezultate, dar eu cred ca este mai eficienta credinta in Dumnezeu intrucat parerea mea este ca tulburarea bipolara este o afectiune a sufletului.
      Asadar, eu am ales varianta cu credinta in Dumnezeu si am mers la Manastirea Prislop din Hateg, la mormantul Parintelui Arsenie Boca, unde m-am rugat sa-mi fie bine mie si familiei mele. Acolo m-am simtit ca intr-un colt de rai cu energie pozitiva, lumina si liniste. Pelerinajul la mormantul Parinteleui Arsenie Boca m-a linistit sufleteste si m-a echilibrat. De atunci am inceput usor, usor sa imi pun intrebari despre ce se intamplase cu mine si sa gasesc raspunsuri. Mi-am gasit raspunsuri dupa cum am prezentat mai sus.
      Acum, dandu-mi seama de cauzele si simptomele episoadelor mele maniacale, am devenit constient de ele si pot sa garantez in proportie de 99,9 % ca eu nu voi mai face niciun episod maniacal, chiar fara medicamente.
      Observ pe net ca in Romania foarte multe persoane sufera de TBA. E de inteles. In Romania se traieste prost si foarte prost. Majoritatea tinerilor pana in 30 de ani si chiar peste aceasta varsta nu au o familie, un serviciu satisfacator si stabil care sa le aduca venituri suficiente pentru a desfasura o viata sociala normala, avand deci mai multe nemultumiri. Numeroasele facultati de stat si particulare, care au rasarit in Romania ca ciupercile dupa ploaie, le-au luat banii si i-au “mintit” pe tinerii care le-au absolvit ca vor deveni oameni cu job-uri bune si vor lucra la birou. Sa fim seriosi: probabil ca nici macar nu exista suficienta padure (mai ales dupa defrisarile in masa care s-au facut) din care sa se faca birouri pentru zecile (poate chiar sutele) de mii de absolventi ai numeroaselor facultati din Romania. E plina Romania de taximetristi si vanzatoare de magazin cu licente de diferite facultati. Acesti tineri isi pierd ani din viata si ajung pe la vreo 30-35 de ani fara sa realizeze mai nimic, traind totusi cu speranta ca vor avea la un moment dat o viata mai buna. Si cand se trezesc la o varsta mai inaintata (cum a fost cazul meu la 35 de ani), si cand se mai uita si pe retelele de socializare si vad vietile unora cu realizarile lor, da depresia in ei. Apoi, dupa o perioada de tratament, se imbarbateaza si in momentul cand se intampla un lucru bun in viata lor (cat de mic) se produce efectul invers: maniacalul care se manifesta dupa cum am prezentat mai sus (uite cine sunt eu: cel mai tare din parcare).
      Aceasta cauza nu trebuie generalizata. Exista si alte multe cauze producatoare de depresie sau TBA. Spre exemplu am aflat de poveste unei femei, casatorite, cu 2 copii si cu venituri in familie de circa 10.000 RON, dar care a cazut in depresie severa, din cauza faptului ca era neglijata si ignorata total de sotul sau, care de cand venea de la serviciu si pana se culca, statea cu o tableta in mana si naviga pe internet. Femeia a mers la psihoterapeut care i-a identificat cauza depresiei si a ajutat-o sa depaseasca criza, bineinteles si cu medicamente. A fost chemat si sotul femeii in fata psihoterapeutului, care sot nu intelegea ce cauta acolo, ca cica el n-are nimic, fara sa realizeze berbecul de el ca de fapt el era cauza depresiei sotiei sale.
      In fine, este de retinut ca exista cauze diverse provocatoare de astfel de boli.
      Ele pot fi identificate si combatute, asa cum am spus, prin psihoterapeut sau prin credinta adevarata in Dumnezeu.
      Referitor la traiul oamenilor mai fac urmatoarele precizari:
      Nu se poate spune care doctrina e mai buna: comunista sau capitalista. Teoretic ambele sunt facute pentru oameni si ambele sunt eficiente, cu conditia sa nu fie aplicate prost.
      Comunismul a avut pacatele lui, dar macar atunci diviziunea muncii era bine definita (nu erau pacaliti tinerii cu numeroase facultati de stat si particulare), tinerilor li se ofereau case si servicii. Oamenii se casatoreau de tineri si faceau imediat copii, asa cum este normal si sanatos (nu ca mine care la 38 de ani am copil de 1 an jumate).
      Nu exista internet sau bombardament media care sa le strice mintile cu tot felul de prostii: manele, pornografie, pacanele, jocuri diverse cu impuscaturi, cu monstri, cu bomboane sau bilute, cu ferme de animale sau orase virtuale, pe care se castiga puncte (le ce-or folosi punctele acumulate?!), videochaturi cu femei care se dezbraca (fac aici o paranteza si zic ca nu-i inteleg pe cei care platesc bani multi ca sa vada femei goale pe videochat, atata timp cat internetul e plin de site-uri pornografice unde pot sa vada toate felurile de femei si toate stiulurile de sex), retele de socializare care pot provoca efecte negative de genul “iarba din gradina vecinului pare intotdeauna mai verde si mai frageda” etc.
      Copiii si adolescentii nu se mai joaca in fata blocului, jocuri gen: de-a v-ati ascunselea, flori, fete, filme sau baieti, coarda, tenis de picior, coarda etc, ci stau in fata unui calculator, necontrolati de parinti (care la randul lor au treaba pe alt calculator sa dea de mancare la animalele de pe ferma virtuala sau sa castige cat mai multe puncte pe jocurile cu bomboane sau bilute, ori sunt plecati in alta tara la munca, iar copiii sunt in grija bunicilor care habar nu au ce fac copiii pe calculator) si isi strica mintea.
      Neexistand toate aceste prostii in vremea comunismului toata lumea traia fericita. Familiile erau armonioase, fiind celulele de baza ale societatii in adevaratul sens al cuvantului. Se faceau petreceri frumoase, adevarate cu rudele, cu prietenii.
      Restaurantele erau putine, frecventate de adulti, “oameni seriosi” si se inchideau la ora 22:00. Acum e plin pamantul de tot felul de restaurante, birturi, bodegi si cluburi unde oamenii (si mai ales minori de 15-17 ani) beau de-si pierd mintile si comit fapte penale.
      Ma rog, pe vremea comunismului exista inconvenientul ca se intrerupea curentul, ca nu se gaseau alimente prin magazine (nimeni n-a murit insa de foame), ca nu exista libertatea expresiei, ca militia si securitatea speriau oamenii etc, dar punand in balanta, cred ca era mai bine asa, intrucat nu existau atat de multi oameni cu tulburari psihice.
      Militia si securitatea, cu toate pacatele lor, au avut si o latura buna in sensul ca tineau oamenii sub control, nu-i lasau sa-si strice mintile si asigurau siguranta oamenilor. Copiii mergeau singuri la scoala cu cheia la gat si se jucau in fata blocului, fara sa fie paziti de parinti. Nu existau atat de multe rapiri, talharii, violuri, escrocherii si omoruri ca acum.
      Si capitalismul e bun, dar numai daca este aplicat in litera teoriei si nu prost aplicat cum este acum.
      Ce au facut conducatorii tarii din ’89 si pana acum? Au pus pe butuci industria, se stie in ce conditii de asa-zise privatizari, lasand oamenii fara locuri de munca, au “supt” tara prin diverse “inginerii”, au indatorat crunt tara cu miliarde de euro de la fondurile monetare internationale si au saracit tara in ultimul hal.
      Observ totusi ca actualmente oamenii au inceput sa tipe ca nu mai pot, ca televiziunile vorbesc tot mai vehement despre starea proasta a tarii.
      In fine, se vede cu ochiul liber. Sau cum ar zice Sebastian Papaiani in filmul “Cu mainile curate”: “Nu se vede si fara binoclu?”.

      SA TRAITI BINE!

      • Comentariu scris de RODICA
        Publicat la data de 15.5.2014, ora 10:09 am

        O POVESTE DE VIATA EMOTIONANTA, AM CITIT CU EMOTIE TOT CE AI RELATAT,MI-ESTE TEAMA CA SOTUL MEU AR PUTEA AVEA ACEASTA BOALA SI NU STIU CE SA FAC.

        • Comentariu scris de necesar
          Publicat la data de 22.5.2015, ora 7:09 pm

          Pai, tocmai ai pus botul la o minciuna a psihiatriei. Nu exista boli mintale. In loc sa te gandesti la asa ceva despre sotul tau, mai bine te-ai gandi cum sa il iubesti , cum sa aveti o relatie cat mai stransa si sa nu il vezi ca pe un strain.

          • Comentariu scris de Liviu
            Publicat la data de 7.3.2017, ora 12:25 am

            Corect !

      • Comentariu scris de E
        Publicat la data de 5.9.2014, ora 11:40 am

        Am citit comentariul dumneavoastră cu foarte mare interes și mă bucură faptul că ați găsit un răspuns problemelor cu care v-ați confruntat. Cred că în ” tratarea” sufletului răsunsul la întrebarea ”de ce?” rezolvă jumătate din problemă. Psihologia/Psihiatria te ajută să definești științific anumite simptome, să îți cunoști problema în amăunt, iar asta e într-adevăr important. Însă adevărata terapie eficientă se află la Dumnezeu.

        Și eu m-am confruntat cu așa ceva. Nu pot să spun că am scăpat de problemă definitiv, deoarece odată instalată ea rămâne acolo gata să recidiveze într-o clipă de neatenție sau când mă confrunt iar cu situații dificile din viața mea. Partea bună e că pot să mă mențin sub control , că am învățat să îmi recunosc boala. La primele simptome îmi găsesc imediat tratament prin Biserică, la Dumnezeu.

        • Comentariu scris de Cristian Munteanu
          Publicat la data de 18.2.2015, ora 5:12 pm

          Personal, cred ca intrebarea “De ce?” nu este cea mai buna intrebare pe care poti sa o pui. Mintea umana functioneaza prin intrebare- raspuns, deci ne punem intrebari si cautam raspunsuri la ele. Numai ca intrebarile bune ne cresc calitatea vietii,cele neinspirate ne-o scad. In plus, daca esti in mijllocul raului si nu stii sa inoti, nu iti foloseste la nimic sa stii de ce ai ajuns acolo, ci mai degraba cum sa iesi. In loc de “De ce?” as intreba “Cum pot sa ies din aceasta situatie?”, “Ce pot invata din asta?”, “Ce este bun in aceasta situatie?”…Sunt alt fel de intrebari, care dau cu totul alt fel de raspunsuri.

      • Comentariu scris de bnb
        Publicat la data de 10.3.2015, ora 3:41 pm

        Intr-o oarecare proportie ma regasesc in cele relatate de tine. Tind sa cred ca puteai face pasul inspre biserica direct, fara sa apelezi la medicamente.

        • Comentariu scris de Florina
          Publicat la data de 14.3.2017, ora 8:01 pm

          Tratamentul cu medicamente este necesar,este boala psihica ,nu se tine in frau doar prin rugaciune!Am o sora care are aceasta problema,daca nu isi ia tratamentul isi schimba comportamentul imediat.

      • Comentariu scris de Elsa
        Publicat la data de 18.3.2015, ora 4:51 pm

        Foarte folositor si biunevenite cele postate. In cea ce priveste vremea comunismului te cotrazic pt ca am trait pe pielea mea. Diferenta de clasa era fooooaarte adainca, marcata de ca tata e ingineri, pt ca erau putini, taiau si spanzurau si ca mama era profesoara, pt ca taia la note. Ca sa repeti anul erai considerat schizofrenic, retardat si clar parintii dadeau spagi si plocone ca sa aibe un copil normal. Copilul vazand ca asa merge treaba s-a transformat in shmeker, care, ajungand la maturitate tragand dupa el trauma repetentelor…

      • Comentariu scris de Mary
        Publicat la data de 18.5.2015, ora 3:37 pm

        Felicitari pt sinceritate si gandirea echilibrata si curata de acum. Si mult success in mentinere. Subscriu celor scrise despre vremurile traite acum.. asta e adevarata cauza a tuturor tulburarilor noastre de orice fel.

      • Comentariu scris de necesar
        Publicat la data de 23.5.2015, ora 7:03 pm

        Vad ca inca nu te-ai prins. TAB e in realitate foarte rara. Explozia de TAB se justifica prin dorinta psihiatrilor de a da un neuroleptic ca sa fie siguri ca te linistesc. Mai mult, in loc ca populatia sa devina mai sanatoasa, psihiatrii inventeaza boli si prin discursul si prestigiul dat de titulatura de medic, te conving ca suferi de o boala sau alta. Inainte nu existau atatia bolnavi psihic pentru ca nici nu existau psihologi si nici psihiatrii ca si acum. Inainte daca aveai o perioada mai grea, nu era nimic, trecea. Acum nu mai trece: ti se pune eticheta, esti privat de drepturi, de facto si ti se spune ca trebuie sa iei tratament toata viata. Pricepe ca ai avut o perioada mai proasta si ar fi trecut daca nu aveai deaface cu psihiatria. Psihiatria nu e medicina. E un agent de control al comportamentelor nedorite din societate. Psihiatria nu are lege.

        • Comentariu scris de mozo
          Publicat la data de 8.5.2016, ora 8:32 pm

          Tulburarea de personalitate bipolara este o boala foarte des intalnita. Este o tulburare greu de diagnosticat si de un psihiatru daca nu studiaza cu atentie cazul, pentru ca o poate confunda cu tulburarea de personalitate bordeline care are simptome foarte asemanatoare si pentru un diagnostic deferential este nevoie de un timp de cercetare a istoricului pacientului si puse toate intrebarile posibile pentru un diagnostic corect iar asta nu se face in doua zile.
          Da intradevar este o boala tratabila daca este diagnosticata corect, pentru ca este de doua tipuri: 1 si 2. Un psihiatru cu experienta care totusi iti da diagnosticul corect te interneaza in spital pentru tratament medicamentos, care nu te ajuta decat pe termen scurt sa iesi din depresie si te mentine sub control insa odata ce iesi de acolo vei fi dependent de medicamente si boala poate recidiva oricand. Oameni buni un pshiatru da te ajuta pentru ca te stabileaza in timpul internarii dar nu te poate vindeca de aceasta boala definitiv, cum nici un medic nu iti poate garanta ca daca ai sinuzita si te tratezi ea nu mai recidiveaza, la fel cum o masea netratata nu se vindeca doar daca iei calmante. Am dat exemplu sinuzita ca boala fizica, insa la fel este si cu TBA care este o boala a sufletului. Doctorii in general indiferent de spicializarea lor te ajuta sa lupti cu boala oferindu-ti tratament medicamentos, dar absolut niciunul nu iti va putea garanta ca nu vei mai fi bolnav de aceea boala. Fiecare boala care o intampina corpul nostru pleca intai mental din fustrari, griji, umilinte, neputinte, invidie, tradare, singuratate si ganduri negative, etc iar apoi toata aceasta suferinta trece in corp. Pana si o nemernica de durere de masea are cauze sufletesti si de acolo pleaca durerea, calmantul doar o amorteste insa poate in ziua urmatoare durerea reapare daca problema care o ai nu este rezolvata.

          Recomand celor care sufera de aceste simptome sau trec printr-o perioada de depresie, tristete, ganduri sinucigase, sau suferinte de care sunt coplesiti sa apeleze la un psihorerapeut, nu asteptati ca timpul sa rezolve problemele din trecut sau prezent pentru ca timpul trece pe langa noi si problemele raman, se aduna si rod neincetat din noi ca un vierme lasandu-ne goi si lipsiti de viata si energie. Orice problema aparuta trebuie discutata nu tineti in voi durerea, si nu va reprimati durerea, nu va izolati, chiar si cand simtiti ca nu mai e cale de iesire. Ati putea spune ca durere ca a voastra nu mai exista si ca nu o puteti depasii dar ganditi-va ca in lumea asta exista oameni cu probleme mult mai mari comparativ cu a voastra. Am simtit la un moment o depresie groaznica in urma unei despartiri urate fiind inselata si am spus ca viata s-a terminat ca nu o sa mai pot sa ma adun, si nu reuseam sa ies din depresie.
          Pe fondul acestei depresii am pierdut job dupa job, nu puteam sa am un loc de munca stabil, , si am intrat intr-o depresie si mai mare considerandu-ma inutila pe lumea asta ca nu sunt buna de nimic si toti ma resping.
          Desi nu aveam ganduri de sinucidere eram intr-o depresie severa si ma izolasem de absolut toata lumea. Bun la un moment dat am constientizat ca trebuie sa fata si sa merg mai departe. Desi m-am rugat rugaciunea nu m-a ajutat, nu puteam sa trec peste ce a facut fostul iubit si numai acele ganduri negative le aveam in minte. Dar apoi mi-am zis poate pe lumea asta sunt oameni care sunt paralizati sau bolnavi de cancer sau oameni handicapati cu probleme mult mai mari decat ale mele si totusi isi traiesc viata mai departe, deci pot si eu.

          Recomand ceea ce m-a ajutat pe mine, sa apelez la un psihoterapeut. Desi multa lume spune : “De ce sa merg la psiholog? nu sunt nebun, nu am nici o problema! acolo merg cei cu probleme psihice, care sunt psihopati si etc”.
          Va inselati amarnic daca ganditi asa ceva. Psihopatii nu merg la psiholog de buna voie ci sunt dusi fortat de familie care nu le mai poate tolera comportamentul distructiv si abuziv fata de ei. Toti oamenii despre care afirmam ca sunt rai si produc numai suferinta au in spate o copilarie foarte dureroasa, pentru ca nu au fost iubiti si apreciati in copilarie, fie au fost abuzati sexual sau emotional sau au fost batuti sau chinuiti si au crescut numai cu exemple negative in jur de la care nu au invatat nimic bun, si nu au constiinta asupra faptelor.
          Mergeti la un psihoterapeut cand simtiti ca viata va scapa de sub control, nu va mai gasiti locul, cand aveti ganduri sinucigase sau depresive, sau orice alta problema care nu o puteti rezolva singuri. Multi zic ca daca au prieteni si le spun lor ce probleme au si primesc sfaturi e foarte ok pentru ei. Dar va puneti intrebarea cate din acele sfaturi sunt potrivite? Poate par utile insa nu neaparat sunt cele potrivite si daca presupun si niste alegeri e posibil sa le faceti pe cele gresite. Nici un psihoterapeut nu da sfaturi dar te ajuta sa te cunosti pe tine, sa iti poti raspunde celor mai adanci temeri, sa intelegi de ce urmezi un tipar de compoartament gresit si distructiv si care sunt cauzele, te provoaca sa fii sincer cu tine insati, si te ajuta sa gasesti raspunsuri si solutii la intrebarile care te macina. Pentru cei care cred ca ei isi pot rezolva singuri problemele fara Dumnezeu si fara un psihoterapeut intrebati-i peste cativa ani cat de fustrati si nefericiti sunt.

      • Comentariu scris de Marius
        Publicat la data de 27.6.2015, ora 12:06 am

        Depresia e boala secolului, dar nu vad de ce nu mi-as lua mandrie in faptul ca am reusit sa salvez trei coechipieri de la `moarte` intr-un mediu virtual supus unor termene si conditii pe care de multe ori ezit sa le citesc, vorbesc strict de jocurile PC. Esti un pic ciudat daca nu suferi de o tulburare psihica la randul tau. Ce`i drept gheara mandriei te trage in bratele nefericirii, dar n`am vazut un om mai plin de sine sa faca gestul de a se arunca in gol. Cer scuze pentru ambiguitatea in scriere. Da, am 28 de ani si da, am mers multa vreme fara servici, prieteni, batand campii pe retelele de socializare. Ma uit adesea in gradina altuia, dar ma gasesc de multe ori fericit, fie ca am o bucata de tort in frigider, fie ca am gasit o scama pe covor, avand mereu in vedere ca asta poate sa fie tot o tulburare psihica. La sfarsitul zilei in general imi iau un pic de timp de gandire si mandrie, va sfatuiesc sa faceti la fel si sunt de parere ca depresiile contribuie la progresul si succesul unui individ, atat doar sa nu fie vreun soi de depresie seculara si genul de episod tulburator de proportii legendare sau mai stiu eu cum ii mai zice. Semnat -prietenosul bipolar- P.S. Urasc sa fiu bipolar pentru ca e marfa…

      • Comentariu scris de Florea Elena
        Publicat la data de 3.5.2016, ora 11:53 am

        Acum la varsta de 37 de ani sufar de depresie bipolara si ma regasesc in ceea ce ai redat mai sus imi doresc sa ma fac bine si sa infrunt viata asa cum este ea cu bune si rele.

      • Comentariu scris de m
        Publicat la data de 8.6.2016, ora 8:54 pm

        domnule, esti minunat!!! si o sugestie…cica iubirea face minuni…daca iti pui inima in tot ce faci alta stare dobandesti…preocuparea de a te dedica iti da vitaliatate si un rost, un scop, o motivatie, scapi de carcasa uscata a neimplinirii si mai esti si un bun crestin…ca doar crestinismul e religia iubirii…nu-i asa?

      • Comentariu scris de unul ca voi
        Publicat la data de 2.1.2017, ora 8:25 am

        am citit povestea ta… iti trebuie curaj sa impartasesti unele detalii din episoade. stiu cum e deoarece eu sunt la al 3-lea episod , in declin (pe tratament ) . si DA . am ajuns la concluzia ca este O BOALA A SUFLETULUI si constiintei ne-echilibrate. (desi… specialistii nu au cum sa inteleaga asta si ne indoapa cu “stabilizatoare emotionale si re-echilibratoare psihice”. si colac peste pupaza… sunt si farmacist. deci as intelege chimia din toata treaba. Dar cum am spus…. fiind la al 3-lea episod, voi inghiti pastilele DIN NOU tocmai sa demonstrez faptul ca dezechilibrul chiar este la nivel spiritual, NU mental. Iti doresc tot binele si sunt convins ca toti care sunt ca noi sunt de aceeasi parere.
        PS: credinta in D-zeu ajuta, dar pana la o limita si cu ea(chiar nu cred ca este un om acolo sus care taie si spanzura cu un fulger in mana ca in mitologia greaca. :) ) ) TOti suntem lumina si intregul UNivers este in fiecare dintre NOI.
        Totul esteENERGIE si VIBRATIE IN JURUL NOSTRU, DE LA CEL MAI MIC…. atom :)

    2. Comentariu scris de elena
      Publicat la data de 26.4.2014, ora 9:47 pm

      Esti in on puternic bravo.ce a cost in sufletul tau so tot chinul print care ai trecut numai tu I’ll stii. …multa sanatate!

    3. Comentariu scris de ara
      Publicat la data de 28.4.2014, ora 8:59 am

      am ras , am plans si in final ti-am dat mare dreptate in tot ce spui!
      poate ai trecut prin aceste incercari tocmai ca sa intelegi in profunzime lucurile si ca sa o feri sprijin si protectie familiei tale si tie.
      bafta multa in tot ce faci!!

    4. Comentariu scris de Claudiu
      Publicat la data de 6.7.2014, ora 11:49 am

      De 10 ori mai intersant si mai informativ comentariul decat articolul.

    5. Comentariu scris de dan
      Publicat la data de 21.7.2014, ora 5:01 pm

      Draga un TAB,
      Ai postat un comentariu emblematic pentru o operatiune psihologica.
      Nefericirea ta este ca timpul nu se poate da inapoi si nici invia Impuscatul. Prezentul este asa cum trebuie iar individul are o singura optiune, adaptarea.
      Sa auzim numai de bine.

    6. Comentariu scris de Beti
      Publicat la data de 5.8.2014, ora 2:30 pm

      Foarte interesant ce ai relatat. Am citit totul cu placere . Ai dreptate in multe privinte si e bine ca , desi foarte tarziu , incepem sa ne dam seama ca am fost furati si indatorati de catre conducatori pentru interesele lor, iar copiii nostri vor trebui sa plateasca datoriile pentru prostia si lasitatea noastra. Sanatate.

    7. Comentariu scris de Viorica Adriana
      Publicat la data de 3.9.2014, ora 11:30 am

      Sufar de tulburare bipolara.Tratamentul meu consta in Convulex 500mg de 3 ori pe zi si Seroquel 50mg,1 pastila seara.Cred ca pastilele ma zapacesc si mai mult si as vrea sa renunt la ele.Exista si alte modalitati de a te trata in afara de pastile?

      • Comentariu scris de ionut
        Publicat la data de 9.9.2014, ora 10:07 pm

        Eu spun sa iei tratamentul în cintinuare fara sa renunți la el
        Cunosc pe cineva care are aceiasi problema doar ca trebuie sa ia 800 și orfiril de 1000 de doua ori pe zi

        • Comentariu scris de Viorica Adriana
          Publicat la data de 18.9.2014, ora 12:03 pm

          Multumesc pentru sfat,Ionut,m-am convins ca nu se poate fara tratament.Am renuntat pentru 10 zile la tratament (cateva zile m-am comportat normal)…apoi am picat iar in starea de tristete…Am ajuns la concluzia ca este foarte important sa continui cu pastilele..:)

          • Comentariu scris de necesar
            Publicat la data de 22.5.2015, ora 7:13 pm

            Ca o intrebare la care sa reflectezi. Crezi ca psihiatrul tau ar lua asa ceva? Ar merge la un psihiatru. Sunt oameni si ei. Nu o sa vezi asa ceva.

            • Comentariu scris de mozo
              Publicat la data de 8.5.2016, ora 8:57 pm

              Pentru necesar @

              Si doctorii sunt multi cu afectiuni si probleme, si daca un psihoterapeut intampina probleme si ajunge in depresie nu va lua tratament medicamentos ci va merge sa faca psihoterapie daca nu isi poate rezolva problemele emotionale. Un psihiatru si un psihoterapeut nu are voie sa isi practice meseria pana nu face el insusi sedinte de terapie pentru a-si rezolva problemele emotionale si pana nu primeste aviz de la Colegiul Medicilor respectiv Colegiul Psihologilor. Nu recomand sa mergeti sa va internati la psihiatrie pentru tratament daca suferiti de tulburare bipolara decat daca acel medic psihiatru are si licenta ca psihoterapeut (adica pe langa facultatea de medicina 6 ani + 5 ani rezidentiat pe psihiatrie plus o formare pe consilere psihologica sau alte tipuri de formari in psihoterapie sau hipnoza, etc) pentru ca nu va ajuta si veti fi mereu dependenti de medicamente. Vreti sa va vindecati de aceasta boala? apelati la un psihoterapeut care are experienta in tratarea acestei afectiuni, nu orice psihoterapeut pentru ca fiecare face un anumit tip de formare si nu toti au in experienta lor pacienti cu sufera sau au suferit de aceasta boala. Cautati un psihoterapeut specializat pe asa ceva.

    8. Comentariu scris de anonimus
      Publicat la data de 23.9.2014, ora 4:00 pm

      Este important, intr-adevar sa urmezi tratament, dar nu suficient. Tratamentul „te tine in viata”, adica iti tine in frau simptomele pe termen mai scurt sau mai lung (sunt multe persoane care recidiveaza chiar sub tratament, dar este necesar sa iti identifici cauzele bolii pentru a putea intr-un final sa faci pace cu propria-ti persoana si sa-ti intaresti „eu”-ul, asa incat la un moment dat sa ajungi sa fii stapana pe tine si sa nu mai depinzi atat de mult de medicamente. Poveste postata de „un TAB” este interesanta. El pare ca are boala sub control si probabil ca nu mai depinde atat de mult de medicamente. Ceea ce l-a facut pe el sa depaseasca cu succes simptomele bolii a fost faptul ca dupa depresie a reusit sa obtina de la viata ceea ce isi dorea cel mai mult (familie si copil) si asta l-a facut sa depaseasca depresia. Binenteles ca atat de bucuros a fost omul incat a intrat in maniacal. Este totusi de apreciat ca si-a analizat cauzele depresiei si ale maniacalelor, le-a identificat si a ajuns intr-un final sa-si tina boala in frau. Este posibil ca el sa ajunga la un moment dat sa nu mai depinda de medicamente. Se poate spune, insa, ca el a avut sansa ca i s-a schimbat viata in bine si astfel dupa problemele pe care le-a avut a ajuns sa tina boala sub control. Nu toti cei cu probleme psihiatrice au sansa pe care a avut-o el, aceea de a li se schimba viata in bine si de aceea nu reusesc sa-si tina boala sub control, ajungand sa se intristeze din nou de neajunsurile vietii. Daca depresia nu o poti controla, caci vine din necazuri, totusi episoadele maniacale ar putea sa ti le explici. Este de asemenea interesant ceea ce a spus „un TAB” cum că tulburarea bipolara este o afectiune a sufletului si de aceea el a ales sa se „trateze” cu credinta in Dumnezeu, rugandu-se la Mormantul Parintelui Arsenie Boca simplu „sa-i fie bine lui si familiei lui”, ulterior reusind sa-si gaseasca echilibrul sufletesc. Cred ca cei cu tulburare bipolara pot sa incerce sa urmeze exemplu lui. Suntem CEEA CE FACEM, iar Dumnezeu ii da fiecaruia viata pe care o merita. Sunt convins ca daca ne (re)intoarcem la Dumnezeu CU SUFLETUL DESCHIS si ne rugam cu sinceritate pentru BINE, Dumnezeu ne va asculta rugaciunea!

    9. Comentariu scris de andreea
      Publicat la data de 25.10.2014, ora 9:48 pm

      Ma bucur sa aud ca anumite probleme pot sa fie rezolvate.

    10. Comentariu scris de andreea
      Publicat la data de 25.10.2014, ora 9:49 pm

      Multa sanatate!

    11. Comentariu scris de M
      Publicat la data de 26.10.2014, ora 7:55 pm

      Am fost un om de succes as putea spune, cu rele si cu bune ca oricare dintre noi, cu defecte si calitati.Sufar de depresie grava si adancita. Tulburare bipolara – clar. Inceput accentuat de schizofrenie. Stiam. Banuiam, de ani de zile. Nici una dintre astea nu au fost tratate. Testele psihologice, vizitele la psiholog mi-au confirmat. Ideea NU este ca nu ma pot face bine si NU este ca nu am puterea sa infrunt. Ideea este ca nu mai vreau sa o fac.

    12. Comentariu scris de Bia
      Publicat la data de 28.10.2014, ora 2:48 pm

      Poti sa o faci!lupta si treci peste.Si eu sufar de depresie bipolara si ma omoara chestia asta.Mi-am pierdut multi prieteni din cauza asta si inca o fac pentru ca ei nu inteleg.Dar o sa continui sa lupt.Te rog,fa-o si tu

      • Comentariu scris de laura
        Publicat la data de 11.8.2015, ora 9:06 pm

        sunt sigura ca sufar de depresie, mi e teama sa merg la un specialist.

    13. Comentariu scris de dan
      Publicat la data de 18.11.2014, ora 5:13 pm

      si eu lupt cu aceasta boala , din anul 2003 ,vreau sa spun ca nu mai am nici un prieten ,mi-am pierdut toti pritenii , bataie , mi-am luat la geau , sunt cu mana in gips , m-am ferit sa nu-mi dea in cap si mi-a rupt mana , au intrat peste noi in casa niste talhari cu bite de baseball , si ne-au rupt cu bataia , boala asta cred ca este din cauza singuratatii ,sau din cauza izolarii , foarte indelungate , eu am lucrat foarte mult pe taxi , se poate trage si de la statia de emisie receptie , boxe , muzica (tinnitus ), am fost internat de 4 ori la obreja , si tot nu mi-a trecut , imi tiuie urechile foarte tare , si nu stiu cum sa trec de boala asta cumplita , aveam zile cand mergeam zeci de kilometri pe jos , doar , doar sa scat de tiuit , dar tot nu mi-a trecut , nu stiu de la ce se trage , daca poate sa-mi dea si mie cineva un sfat ce sa fac , multumesc .

    14. Comentariu scris de D
      Publicat la data de 22.11.2014, ora 1:37 am

      Nu prea cred ca vreti cu adevarat sa iesiti din depresie, sa stiti si voi ca Dumnezeu nu a lasat lucru pe pamant sa nu poata fii rezolvat de om inclusiv sa se vindece singur de depresIe…. am gasit un film foarte interesant , scrieti pe youtube ‘cum sa iti vindeci viata’.

    15. Comentariu scris de Deea
      Publicat la data de 15.1.2015, ora 10:16 am

      Am ajuns si eu pe aceasta pagina din curiozitatea de a afla ce inseamna tulburare bipolara pt ca apare tot mai des in vocabularul romanilor si am fost uimita sa descopar aceasta lectie de viata….Inca o data concluzia este ca primul pas in tratarea problemelor de natura psihica este, in primul rand, acceptarea lor….Felicitari domnule!Ma gandesc ca ai dus o adevarata lupta si nu a fost deloc usor.Parerea mea este ca daca ati reusit sa scapati de aceasta problema, chiar nu mai conteaza “tratamenul”.Mult succes pe mai departe!

    16. Comentariu scris de Deea
      Publicat la data de 15.1.2015, ora 11:35 am

      Succes tuturor!

    17. Comentariu scris de adrian
      Publicat la data de 16.1.2015, ora 6:10 am

      Am dat un search pe google din pura curiozitate. Ma uitam la un serial si am auzit cuvantul “bipolar” si am fost interesat sa aflu mai multe. Tin sa specific ca am atacuri de panica de circa 2 ani si o nevralgie intercostala tot asa de circa 1-2 ani, acum de vreo 3 luni am inceput si tratament medicamentos insa unul foarte lejer, este vorba de niste pilule compuse din 3 medicamente printre care si rivotril, insa cum spuneam cantitatiile sunt foarte mici 0,0024 mg rivotril, iau o astfel de pilula de obicei odata pe zi, rareori de doua ori. Insa am observat in ultimul an ca sunt foarte trist, am renuntat la doua facultati, sunt foarte paranoic, nu lucrez, am inceput sa ma si interiorizez foarte tare si sa nu mai socializez, eram genul care daca nu iesea o zi din casa o lua razna, dar acum petrec foarte mult timp in casa, chiar si o saptamana fara sa ies deloc. Dupa toate cele spuse mai sus, s-ar putea sa fii devenit o persoana bipolara?
      Va multumesc!

    18. Comentariu scris de Ada
      Publicat la data de 23.1.2015, ora 11:39 am

      Buna tuturor.
      Si eu tot asa am auzit de TBP prima data la televizor si azi mi-am facut timp si am cautat.Intr-adevar, ca bine zicea cineva mai sus, articolul nu a fost atat de interesant , cum a fost comentariul domnului.
      La mine nu stiu daca e neaparat TBP desi unele simptome, mai ales faza cu depresia , apar destul de des.
      Episoadele tristete-fericire sunt foarte dese la mine, fara a avea excese, am fost si sunt rationala, si nu m-am gandit niciodata la sinucidere, pentru ca nu stiu ce e dincolo, daca e mai bine sau mai rau, si de ce le-as provoca celor pe care ii iubesc din tot sufletul asa o durere fara rost.Ii iubesc prea mult si vreau sa ii am alaturi mereu.La mine episoadele de depresie apar din grija excesiva fata de familia mea, fiind sufficient sa aud o salvare pe strada si sa trag concluzia ca ar putea fi in ea cineva dintre ai mei.
      Episoade maniacale nu am avut niciodata, cum am spus , sunt rationala, tin la imaginea mea dar cand sunt fericita am tendinta sa fac cumparaturi, ceva cat de mic pentru sufletul meu, dupa care ma macina vina ca am cheltuit banii pe care asa greu ii muncesc.
      De multe ori am zis ca as merge la un psiholog , caruia sa ii explic starile mele,din pacate insa locuiesc intr-un oras mic, iar cei de aici nu imi inspira incredere.
      Am fost la psihologul scolii cand am implinit 18 ani, avand atunci la fel un episode de grija excesiva.
      Probabil ca ceva mi-a declansat problema asta , ceva din trecut, dar nu pot sa leg ceva anume de aspectul asta.
      II vad pe altii din jurul meu relaxati, sau prea agitate sa castige bani..eu is realista si ma gandesc mereu ca doar o viata am de trait, ca nu merita sa ma chinui doar ca sa agonisesc, ca prefer sa imi traiesc viata.
      Din ultimul comentariu a nu se intelege ca nu fac nimic, am un job stabil, bine platit, o familie frumoasa..insa punand in balanta…cand vad cat alearga unii ca sa castige bani sa isi ia o masina, eu consider ca momentele alaturi de familie intr-un concediu sunt mai importante decat masina in sine.Si referitor la ce spunea Adrian in mesajul de mai sus, faptul ca s-a izolat..si noi ne-am izolat in casa, dar pun lucrul asta pe seama faptului ca am selectat prietenii, avem prieteni putini, cu care ne vedem constant si nu ne deranjeaza faptul ca nu iesim o saptamana.Preferam timp de calitate decat in fiecare seara sa iesim si sa pierdem aiurea timpul.
      Cred cu tarie ca totusi fiecare an fiecare saptamana ne afecteaza, ne maturizeaza, ne schimba modul de a fi si de a gandi..si poate pentru unii aceste schimbari sunt mai greu de suportat, pentru altii mai usor..
      Eu cumva sunt impacata cu mine, doar ca episoadele cu depresia ma afecteaza cel mai tare..cam stau terorizata de frica de a nu se intampla ceva..si asta ma face sa ma gandesc ca as putea avea o problema ..

      • Comentariu scris de lory
        Publicat la data de 14.7.2015, ora 11:50 am

        Buna!
        Poti face sedinte de psihoterapie si pe skype.Eu sunt din galati si aici nu am gasit pe nimeni competent.Fac de 7 luni cu o doamna psih.din Bucuresti si sunt foarte multumita.E un proces lung, uneori destul de dureros dar descoperi cu adevarat cine esti si cel mai important inveti sa te iubesti si sa te accepti,

    19. Comentariu scris de Virginia
      Publicat la data de 30.1.2015, ora 10:04 am

      e prima oara cand comentez ceva pe net dar nu m-am putut abtine. foarte, foarte interesant si de foarte mare actualitate totul, articol si comentarii

      • Comentariu scris de anonim
        Publicat la data de 30.1.2015, ora 10:10 pm

        Buna seara,

        Am ajuns si eu pe acest site in cautarea unor raspunsuri. Am 24 ani si cred ca si eu sufar de aceasta boala, prima depresie am avut-o acum 2,5 ani, aveam ganduri sinucigase si credeam ca nu sunt in stare de nimic, asta in contextul in care cu cateva luni inainte chiar ma simteam realizat din toate punctele de vedere. Am avut mai multe crize in perioada aceea dar nu am vrut sa consult un doctor. pe parcursul acestor 2,5 ani am mai avut depresii/euforii dar nu la o intensitate asa mare.
        In urma cu cateva luni m-am simtit foarte euforic, ma credeam in stare sa mut muntii din loc (chiar imi placea starea) aveam f multa incredere in mine, nu stateam 30 min in casa si dormeam foarte putin. Problema este ca dupa 2 luni de euforie am cazut intr-o depresie de 2 luni in care au inceput sa imi vina toate gandurile ciudate in minte si nu vorbeam cu nimeni, dormeam foarte mult, nu iesam din casa, nu ma mai interesa de nimic, iesam cu prietenii doar ca sa nu ii pierd (aveam experienta din trecut stiam ca starea o sa treaca). Si toate aceste lucruri fara sa patesc ceva sau sa am probleme. Aceasta stare m-a tinut pana acum 2 zile cand am inceput sa imi revin inesplicabil. Ma sperie toate aceste schimbari bruste de comportament. Acest mesaj este scris azi cand sunt intr-o stare f buna, daca il scriam acum 2 zile nu stiu cum era formulat. Mentionez ca am un job bun, multi prieteni, imi mai trebuie o iubita :)
        Pareri?

    20. Comentariu scris de mira
      Publicat la data de 4.2.2015, ora 5:45 am

      salut, tot din acelasi motiv sunt si eu pe aici, si Dumnezeu stie cati or fi in situatia noastra ; cred ca ar trebui sa infiintam o asociatie intre noi, pentru ca fiecare are o poveste in spate, pe care o purtam si care la un moment dat devine o povara de care ar fii mult mai bine sa ne debarasam, altfel ne doboara ;
      nu am putut sa citesc decat jumatate din postarile voastre, nu dorm nopti intregi si caut raspunsuri pe internet la miile de intrebari ce-mi rascolesc mintea necurmat,
      asa se face ca am dat de paginile acestea …. toti depresivii ca mine si ca voi, suntem doar niste victime ale sistemului, dar ideal ar fii sa ne intoarcem la Dumnezeu cu toata inima si sa ne lasam calauziti de EL
      am fost si eu internata de 3 ori la psihiatrie, sub haloperidol si alte otravuri pe care nu le mai tin minte, stiu doar ca am intrat in spital ca un om bolnav si am iesit de acolo ca o leguma expirata ….
      cand am inceput sa imi revin dupa tratament, am decis ca orice ar mai venii peste mine in viata, indiferent cat de greu mi-ar fii, sa caut refugiu in Biblie si la Dumnezeu
      stiu ca nu prea place asta, dar va spun sincer, e singura solutie, pentru ca Dumnezeu care a creat omul, este Singurul care il poate re-crea, in asa fel incat sa nu recurgem la solutii care ne distrug ca oameni ; este o inselaciune satanica sa credem ca trebuie sa ne dereglam creierii mai intai, pentru ca apoi sa fie reasezati la locul lor ;
      ce se incearca acolo, este de a ne face sa uitam trecutul, ne indoapa cu pastile care ne fac sa vedem viata in roz si sa radem ca prostii din orice, dupa care, cand ne trezim din betia acelor medicamente, ne dam seama ca defapt problemele noastre sunt tot acolo si se agata din nou de noi, iar noi trebuie sa le reluam sau nu, cadem din nou sau nu, sau poate altceva intervine intre timp in viata noastra si cadem in alta extrema, pentru ca in final, dupa cateva zeci de ani sa intelegem defapt ca am fost prea tineri si prea naivi si ca nu am inteles viata, nu am stiut cum sa ne rezolvam problemele, nu am avut si noi parte de niste persoane “coapte la minte si serioase” care sa ne vrea binele, sa ne ajute cu sfaturi, sau sa ne ajute oricum, numai sa depasim frumos si elegant aceste probleme, fara sa devenim carpe, sa ne rezolvam problemele si sa depasim greutatile vietii in asa fel incat sa nu fie nevoie sa ne imbatam cu chimicale o vreme si apoi sa o luam de la capat de cateva ori pana, ori innebunim, ori ne sinucidem, ori invatam din greseli in cel mai fericit caz si nu mai trecem pe acolo, ne luptam lupta cea buna, asa cum ar trebuii sa facem, pentru ca viata este o lupta, si cine nu lupta, cade invins, lovit din toate partile.
      Si de ce sa nu lupti ? ai alta obtiune ? ai alta viata ? esti sigur ca “dincolo” dai de ceva mai bun si mai frumos ? astept sa imi spuneti ca sunteti interesati sa infiintam o asociatie aici pe net, sa vorbim, sa ne plangem, sa ne ajutam ….
      ce mare filozofie a viata asta ?! dar ce mare paguba e moartea !!!….
      sunt Mira, am o experienta de o viata ca invinsa, nu ca invingatoare, am fost lovita din toate partile, biruita de multe ori, doborata, trantita la pamant cu nervii, cu moralul, financiar, familial, social, etc, cu toate, dar continui sa ma lupt desi ma intreb de multe ori de ce si pana cand, dar asta este viata, o lupta cu cei din jur, o lupta cu cei din casa, o lupta cu tine insuti pana la urma, si ma tem ca lupta cu tine insuti este cea mai grea lupta pentru ca multe sunt in tine si in mine care se razvratesc impotriva eu-lui …..
      haideti, curaj ! astept vesti pe adresa mirona-simcea@hotmail.fr
      stiu ca e o nebunie, adica sper sa nu fie pana la urma, dar incerc sa ajut si eu daca pot cu ceva sfaturi, pentru ca bine mi-ar fi prins si mie cateva vorbe intelepte daca s-ar fi gasit cineva sa imi spuna ce sa fac cand eram doborata de depresie ; o vorba buna, o mangaiere, un sfat sanatos, daca il dai cuiva la un moment de rascruce, poate salva o viata sau un suflet, sau poate mai multe daca e vorba de o casnicie, sau de copiii unei persoane/familii ……
      va doresc multa sanatate si numai bine,
      cu drag, cineva ca voi

      • Comentariu scris de Ioan
        Publicat la data de 14.2.2015, ora 10:17 pm

        Buna! Voi cei ce constientizati boala si urmati din convingere un tratament sunteti aproape vindecati si ati putea sa-i indrumati si pe cei mai grav decat voi, care nu constientizeaza boala, refuza un tratament -nu pot sa duca o viata normala- cum am si eu o fiica bolnava de 8 ani, dar refuza sa mergem la psihiatru. Are 29 de ani, si a cazut psihic in facultate, in anul 2. Nu si-a terminat studiile, nu lucreaza, si nici macar nu ar putea sa isi tina un serviciu, nu stiu cum sa procedez. Va rog sa-mi dati un sfat. Are toate simptomele TBA.

        • Comentariu scris de mira
          Publicat la data de 7.3.2015, ora 5:26 pm

          Ioan, din cate vad sfatul meu nu a ajuns la tine, asa ca mai scriu o data
          cand eu aveam 24 de ani m-am imbolnavit foarte tare si pana dupa 32 de ani am fost internata deseori in spitale printre care si la psihiatrie am ajuns
          nu mai recomand nimanui sa ajunga acolo, dar este nevoie de multa vointa personala si de ajutor din partea celor din jur (daca exista)
          dar mai de pret decat oricine si orice, nu ezitati sa chemati ajutorul Lui Dumnezeu, pentru ca EL este Singurul Medic care poate vindeca toate bolile si pe orice om care Ii cere Lui ajutorul prin credinta
          asadar, va doresc sa aveti credinta in Dumnezeu si EL va lucra

          • Comentariu scris de Ioan
            Publicat la data de 8.6.2015, ora 10:21 pm

            Multumesc pentru raspuns.
            Vreau sa adaug ca a avut o internare, in urma cu 4 ani, dar am scos-o dupa o saptamana, la cererea noastra, si am rugat doctorul sa nu-i puna diagnostic sa nu o stigmatizam, sperand ca va vrea sa faca tratament individual pe cont propriu, dar am gresit. Nu am realizat ce inseamna o tulburare de personalitate.
            Dupa doua saptamani de la externare a refuzat sa mai faca tratamentul cu 200mg seroquel / zi.
            Atunci am internat-o pt ca intr-un moment de criza s-a incuiat in casa si a amenitat ca da foc.
            Acuma, nu mai avem cu cine sa vorbim, s-a izolat de lume, inclusiv de noi. mai nou nu mai mananca aproape nimic, produse de origine animala, nu mai consuma de 3 ani. Este foarte slaba si fara puteri. Nu vrea sa asculte de sfaturile noastre. Nu vrea sa merga la nici un medic, nici macar la stomatolog – desi i-au aparut carii dentare.
            Ne rugam la Dumnezeu, dar sunt de parere ca daca nu facem nimic lucrurile nu merg in bine, si este nevoie de tratament pt constientizarea bolii.
            Acuma nu avem cu cine discuta.

            • Comentariu scris de mira
              Publicat la data de 14.7.2015, ora 12:04 am

              “Acuma nu avem cu cine discuta.” FALS !!!

              asemenea afirmatie este falsa ! Cand TOATA lumea ti-a intors spatele, cand ai tai din casa nu te mai asculta, sa sti ca UNUL SINGUR sta si asteapta ca tu sa ii vorbesti si EL sa te asculte !
              Daca nu-ti raspunde, asteapta ! asteptarea ta face parte din planul LUI ….
              ti-as spune mai multe daca as putea fii sigura ca ai urechi de ascultat !!!

              • Comentariu scris de alex
                Publicat la data de 6.8.2015, ora 2:06 pm

                @mira, cred ca si tu ai nevoie de psihiatru, foarte urgent!
                Ce sa asculte “ai tai din casa” aberatiile si psihozele tale?!
                Atata timp cat “ei” lucreaza si te intretin -ca tu nu poti- cat ei au o viata, socializeaza, si tu nu poti asta, cine-i bolnav?! Cine sa asculte de cine?

      • Comentariu scris de Adi
        Publicat la data de 22.8.2016, ora 10:39 pm

        Mira, mi-ai parut cea mai aproape de sufletul meu ,cu framantarile si intrebarile tale . Curajoasa idee de a face o asociatie sau nu stiu cum i-ai zis tu ,a celor bolnavi cu sufletul – depresie si tulburare bipolara .
        am sa iti scriu pe mail ,sunt Adriana

    21. Comentariu scris de Rebeca
      Publicat la data de 20.2.2015, ora 8:44 pm

      Buna!

      Recent am facut un test si mi-a iesit ca sunt predispusa la bipolaritate.Asa ca am cautat informatii mai multe despre acest subiect.
      Marjoritatea manifestarilor se regasesc si in comportamentul meu,adica de multe ori sunt foarte euforica si simt ca as putea face orice si ca nimic nu ma impiedica,iar de alte ori plang,plang mult si fara motiv.
      Nu am luat asta in seama pana acum,adica nu foarte serios,mi se parea ca e ceva ciudat cu mine dar nu stiam ce si puneam totul pe seama celor intamplate in viata mea.
      Ideea e ca,cu 2 ani in urma unchiul meu a murit.Era una dintre persoanele pe care o iubeam cel mai mult si de care eram foarte aporpiata.Moartea lui a surpirins si adectat pe toata lumea,avand in vedere ca a fost una brusca si total neasteptata.Problema mea e ca,eu nu prea m-am descarcat si ca m-am inchis in mine.BNu am vorbit cu nimeni despre ce s-a intamplat,asa ca,vorbeam singrua(nu judecati).Nu stiam cu o sa vorbesc cu cei din jur,inca nu stiu,pentru ca nu stium cum sa o fac,imi e frica.
      Am vorbit pentru prima data despre asta si tot ce simteam abia la un an si jumatate,cu o prietena.
      Crizele astea sunt oarecum,din ce in ce mai dese,si da,am observat o crestere in greutate,dar nu stiu de ce,avand in vedere ca am o dieta destul de echilibrata.
      Ma tot intrabam ce e cu mine,si de multe ori ma gandeam ca poate am o problema,cred ca asa si este.M-am gandit de mai multe ori sa vad un specialist,sau sa fac terapie,credeam ca sunt in depresie.
      Voi ce credeti?

      Nota:Sunt o adolescenta de 16 ani.

      • Comentariu scris de Rebeca
        Publicat la data de 20.2.2015, ora 8:47 pm

        Scuzati greselile!

      • Comentariu scris de mira
        Publicat la data de 5.3.2015, ora 8:23 pm

        scumpa adolescente de 16 ani, ai aflat cumva ca este Cineva Sus in cer care te-a creat, care Si-a dat viata ca pret de rascumparare pentru tine si toti ceilalti semeni ai tai ? ti-a spus cineva ca tineretea ta pusa in slujba si in Mana Sa iubitoare, valoreaza nestemate, ca sufletul tau tanar inchinat Lui, Creatorul Cerului si al pamantului, are un pret atat de mare incat Dumnezeu a dat pe Singurul Lui Fiu la moarte, ce mare Pret !!! ai auzit tu despre toate astea ?
        toti sunte trecatori, toti oamenii mor intr-o zi, unii dintr-o data, altii dupa lungi si grele suferinte, dar important este unde se duc sufletele noastre, la odihna vesnica sau la chin vesnic ?
        cred ca asta ar trebuii sa ne preocupe mai mult ca orice, tu ce zici ?
        mai mult conteaza viata asta trecatoare, decat vesnicia fara sfarsit ? ce zici ?

    22. Comentariu scris de olicut
      Publicat la data de 5.3.2015, ora 3:06 pm

      Buna!
      Ma bucur ca am intrat pe acest site.Am o sora ce are diagnostic TBA.In acest moment este internata in spital-sectia de psihiatrie de 2zile.Citind acest articol am inceput sa imi fac sperante ca se poate vindeca intr-o zi.Sunt vreo 10 ani de cand au inceput episoadele maniacale si cele de depresie.Are 37 de ani,necasatorita,fara un job.A avut job-uri bune in strainatate dar pe care le-a pierdut din cauza afectiunii.E singura si spera ca intr-o zi va intalni omul care sa o iubeasca si sa o accepte asa cum e si sa o inteleaga.Abia astept sa-i spun de voi.Poate voi o sa o intelegeti mai bine atunci cand noi nu mai putem.Poate nu se va mai simti atat de singura.A fost una dintre cele mai frumoase fete ale generatiei ei,mandretea parintilor,,Miss-ul liceului”,sora mea frumoasa si descurcareata ce e acum de nerecunoscut din cauza tratamentului.Sper sa fie cineva acolo care citeste ce scriu eu acum…si care aude ,,strigatul” ei mut.

      • Comentariu scris de mira
        Publicat la data de 5.3.2015, ora 8:34 pm

        buna, o poti vizita zilnic pe sora ta ? poti macar tine legatura prin telefon cu ea ?
        are internet la spital ? poate comunica cu cineva ? cu mine spre exemplu, m-as bucura sa ii fiu de ajutor, dar daca nu este posibilitatea comunicarii, nu stiu cum sa ajung la sufletul ei
        oricum e bine de stiut ca frumusetea omului trece ca si iarba de pe camp ; mie nu mi-a spus nimeni ca imbatranesc, si am luptat cu viata pana intr-o zi cand m-am speriat, am realizat ca am imbatranit si ma intrebam cand asa de repede ?!
        dar raman amintirile, multe din ele cu tristeti si dureri ; astea ne macina noua nervii si sanatatea ! si normal ca nu putem scapa de ele
        Daca Dumnezeu m-ar fi dezamagit vreodata, nu as fi indraznit sa va vorbesc despre EL ca singura speranta, dar pentru ca ramane Singurul alaturi de noi in necazuri, in nevoi, in incercari, in suferinte, am decis sa va spun si voua cu toata increderea si indrasneala, ca EL este Medicul Suprem, Salvatorul si Mangaietorul, iar toti aceia care se incred in EL, nu vor ramane de rusine si pot sa marturiseasca toata viata lor binele care l-au primit si Cine este Binefacatorul ….. gustati si vedeti ce BUN este Domnul !!!

        • Comentariu scris de Bogdan
          Publicat la data de 1.4.2015, ora 8:33 pm

          Bună. Am 20 de ani şi primul episod de depresie l am suferit la 17 ani. Nu am vb cu nimeni despre starea mea de atunci. A trecut brusc. În urmă cu un an am suferit primul episod maniacal serio . A durat cam o luna, până a reusit familia să mă interneze la psihiatrie. Am stat o săptămână. Am făcut tratament cu convulex,olanzapina de 5 mg şi rivotril 2 mg. Am renunţat la tratament pt că nh făceam faţă la şcoală. Toate astea au avut urmări,am rămas repetent deşi nu sunt tâmpit Şi am renunţat la şcoală. Asta s a întâmplat anul trecut. Peste vară ieşeam vu prietenii şi ne program. Acum am renunţat la droguri. După ce s a terminat vara m am izolat în casa şi s a instalat depresia. Stăteam toată ziua în casa şi nu făceam nimic. Stăteam foarte mult în pat şi nu dormeam nopţi la rând,mă simţeam că un nimic,am avut gânduri sinucigaşe. Pur si simplu doream să pun capat agoniei dar nu am făcut-o. Am început să mai iau pastile care cred că m au ajutat puţin. Episodul asta a durat 4 luni foarte lungi. Nici acum nu mi am revenit complet. Toata leneveala pe parcursul celor patru luni si a spus ferm cuvântul. Am slăbit foarte mult,aveam scobituri în obraji,nişte cearcăne de zombi si masa musculara mi a scăzut foarte mult.Acum,de la multele nopţi nedormite am rămas cu nişte pungi sub ochi permanente de care nu ştiu cum să scap si îmi simt capul plin de oboseală mereu,parcă mintea mi e dosita undeva adânc. Nimeni nu m a ajutat câtuşi de puţin,doar Dumnezeu mi a dat putere să mă ridic si să ies cumva din starea aia deşi nu mi am revenit complet. Singurul ajutor adevărat este Dumnezeu,Dumnezeul ortodocşilor,nu al sectantilor. Singura mea şansă cred că este călugaria. Doar aşa mă văd ajuns la mântuire,care ar trebui să fie ţelul principal al tuturor pentru că chiar există o viaţa viitoare,în rai s au iad,depinde de fiecare dintre noi.Va veni ziua în care vom fi nevoiţi să spunem ce am făcut cu timpul nostru pe pământ. Viaţa aceasta nu îşi are rostul în ea însăşi ci în cea viitoare. Dumnezeu să vă ajute si să vă călăuzească pe calea cea dreaptă !

          • Comentariu scris de mira
            Publicat la data de 6.8.2015, ora 12:14 am

            Draga Bogdan, nu exista alt Dumnezeu, doar Unul Singur !!!
            Citeste Cuvantul Lui lasat in Biblie, aceasta carte care este UNICA !
            doar oamenii o interpreteaza diferit si de aceea sunt diferite religii,
            dar Dumnezeu este Unul si Acelasi, citeste in Biblie despre EL si
            EL te va calauzi acolo unde EL stie ca iti este locul !!!
            Fii credincios LUI Dumnezeu
            si nu nesocoti pe cei care se incred in EL la fel ca si tine,
            dar care L-au inteles si cunoscut in mod diferit de cum L-ai inteles si cunoscut tu personal ! …. fii binecuvantat de Domnul Isus !!!

    23. Comentariu scris de Eleonora
      Publicat la data de 10.4.2015, ora 5:49 pm

      Buna ziua, tuturor, de la UN TAB si pana la Bogdan, ultimul comentariu care imi apare azi.

      Am 31 de ani si la varsta de 20 de ani (adica cu 11 ani in urma) am fost diagnosticata cu TULBURARE BIPOLARA la spitalul de Psihiatrie din Cluj. Diagnosticul a aparut in urma a doua tentative de suicid, esuate din nefericire pentru mine. Mi-au facut si 4 “sedinte” de socuri electrice, m-au tinut o luna in sectia inchisa si o luna la semi-inchisa. Am iesit mai distrusa decat am intrat. Dar au urmate alte internari, la aceeasi Psihiatrie si in aceeasi sectie inchisa.

      Doar cine are o astfel de boala stie ce inseamna sa duci o lupta permanenta cu tine insuti/insati si sa fii condamnat la un SUFLET PUTREZIT INTR-UN TRUP VIU, sa te chinuiesti sa zambesti cand iti vine sa urli si sa te dai cu capul de pereti, sa iti smulgi parul din cap si sa vrei sa te arunci de la fereastra sau in fata trenului.

      Eu am luat tratament 6 ani de zile, cu Solian, Rispolept, Convulex, Levomepromazin si altele de care nu imi amintesc pentru ca am vrut sa uit. Sa uit tot si ce nu am stiut. M-am ingrasat infiorator de tare, concuram lejer cu barajul de la Vidraru si am spus STOP. Mai bine mor decat sa continui sa arat ca un monstru. M-am lasat de tratament si acum am 5 ani de cand nu mai iau nimic, desi numai Dumnezeu stie cum sunt inca in viata. Ma simt atat de ratata incat nu numai ca viata nu mi-a reusit dar nici moartea nu imi reuseste, altfel as fi murit cand trebuia.

      Toata boala aceasta nenorocita si perfida (atat la mine cat si la cei din jur pe care ii stiu diagonsticati) nu e decat un strigat urias spre cer si spre cei din jur de a fi iubiti, acceptati asa cum suntem. Mentalitatea invechita a tarii noastre ne arata cu degetul sau supusi intrebarii “Te doare ceva? Mana, capul, plamanii? Atunci nu ai nimic!” Dar sufletul doare cel mai tare, el e pe rug in fiecare clipa si arde necontenit.

      La mine episodul maniacal dureaza foarte putin iar cel depresiv nu inceteaza niciodata. Ma trezesc noptile la 00:00, 01:00, 02:00, 03:00, 04:00 fara sa imi propun,bineinteles, ma trezesc si incep sa ma plimb prin camera, imi tremura mainile, plang pana vomit, aproape imi pierd cunostinta de atata plans, deschid fereastra si ma uit spre cerul acela instelat si senin in linistea carui il rog pe Dumnezeu sa ma ia si sa ma lase sa ma odihnesc pentru ca am obosit. E prea mult pentru mine… si nu doresc nimanui sa treaca prin starile acestea care doar infernul de a nu fi iubit si de a nu iti (mai) gasi locul in lume ti-l poate furniza.

      Boala mea a avansat vertiginos de cand a murit tata (soarele meu) si dupa ce barbatul pe care l-am iubit m-a parasit nefiind suficient de frumoasa si inteligenta pentru el. Dar in sinea mea stiu ca doar eu sunt de vina pentru boala aceasta care vina ca o pedeapsa de la Dumnezeu pentru pacatele mele (erotice cu precadere, asa cum corect se mentioneaza si in articolas).

      Ma gandesc ca inainte sa mor, daca voi mai avea o tentativa cu succes, sa las bilet ca medicii de la Mina Minovici sau alt Institut de cercetare medicala, sa imi ia trupul pentru cercetarea mai ales a creierului. Poate asa… as da un minuscul ajutor medicinii sa disece un creier ros de TBA si cine stie… dupa alte creiere disecate poate vor gasi cauza sau leacul pentru generatiile ce vor veni…

      • Comentariu scris de DAN_TM
        Publicat la data de 14.4.2015, ora 8:03 pm

        Scuze, am apasat din greseala tastatura si s-a trimis mesajul.Nu disperati.Santem toti produsul a ce ne inconjoara, santem ceea ce gandim, ce vedem.Inarmativa cu ganduri bune.Stiu ca mi-e greu sa scriu asa ceva caci ce propun e greu si ptr mine.Ganditi-va ca starile pe care le avem sant date si de efectele secundare ale chimicalelor care le luam.Credeti-ma ca am incercat cam toate chimicalele posibile, adica doctorii au incercat pe mine, caci le spuneam ce simt si imi dadeau ce credeau.Acum sant constient ca de la ele am stari aiurea si le constientizez si-mi spun ca eu sant cel de dinainte, nu ce am ajuns din cauza lor.Are efect.Incercati.Nu pierdeti nimic.Trebuie multa hotarare.Te gandesti si-ti spui ca e cea mai mare batalie a vietii tale.Luptele cruciatilor cred ca sant nimic pe langa ce am tras in unele zile.Nu am insirat lista pastilelor.E muuuult prea lunga.Credinta in altceva decat realitate oarba e mare lucru.Si gandul ca D-zeu poate ierta mult mai mult decat putem pacatui noi.Ideea de pacat nu am avut-o pana nu am cazut in boala asta.Traiam asa de linistit cu o constiinta adormita.Apoi a urmat o constientizare brusca a toate prostiile ce le-am facut.Nu stiu daca voi fii fiind iertat, daca exista o viata dupa moarte.Cert ca m-am nascut cumva intr-un altfel, cu boala asta.Extrem de lucid, groaznic de lucid.E o pacoste cu care sper sa ma impac.Incercati sa va iertati pe voi prima data.Incercati sa va apreciati cat de cat.

    24. Comentariu scris de DAN_TM
      Publicat la data de 14.4.2015, ora 7:23 pm

      Va salut.Sant uimit cat de multi santem cam in aceeasi oala.Am ajuns din intamplare aici.Beleaua mea a inceput de la o despartire de o cucoana.Depresie cu internare doua saptamani in spital.Cucoana respectiva nu are nici pe dracu.La mine a fost cam prima.Am tinut mult, dar toate au o limita.Nu i-am putut satisface toate nevoile ei si am hotarat sa inchei.Dupa internare mi-am pierdut jobul(Doamne ajuta, nu mi-l mai doresc deloc, niciodata).M-am angajat apoi la o firma unde am avut un accident de munca-femurul fracturat de cateva sute de kile de piatra.Au urmat vreo doi ani de recuperare si din cauza doctorilor.Trei operatii, din care una gresita.Toate urmate de nopti nedormite, chinuri, mers in cadru, in carje.Pana la 37 de ani si pana la accident ma credeam cel mai cel.Simteam ca lumea e a mea, orice pot realiza, etc, stiti si voi cum e cand ai job bine platit, femeie pe plac, casa , etc.Acum am un job decent, iau inca pastile, am posibil tulburare bipolara, cu toate ca doctorul scrie in reteta depresie recurenta.Sufar din cauza ca ma simt neimplinit sufleste alaturi de cineva neinteresat material.Am dat doar cam de asa ceva.Cu toate astea, sper sa gasesc pe cineva total dezinteresat, cu toate ca situtia mea e ok.Sper sa nu se supere doamnele.Stiu ca sant eu de vina ca le-am facut toate voile si au profitat de mine.Cred ca toate se intampla cu un motiv.Cineva ne trage de maneca uneori.Viata se razbuna cateodata.

    25. Comentariu scris de DAN_TM
      Publicat la data de 14.4.2015, ora 7:40 pm

      Acum am 4o de ani, dar am un defect.Ma enerveaza ca arat cam de max 30 de ani si nu ma pot integra intre cei de varsta mea la servici.Mi-am facut amici printre cei mai mici, caci astia de 40 peste sant seriosi, fac glume tampite la care nu am priza.In 7 aprile a fost ziua mea si am imparit dulciuri la servici(asa e obiceiul).Le-am spus, cand m-au intrebat cat fac, ca schimb prefixul.Aha, deci faci 30 – a fost reactia.Asta ma indispune intrucatva, fiind dat la o parte din discutiile lor savante despre familie, copii, cheltuieli.

    26. Comentariu scris de Vera
      Publicat la data de 24.4.2015, ora 7:57 pm

      buna tuturor,

      Am 30 de ani si am fost diagnosticata cu TAB in urma cu cateva luni, cand am avut al 2-lea episod grav, medicii nu mi-au gasit medicatie potrivita decat la Obreja-Bucuresti, eu locuind in provincie.
      Episodul mi s-a declansat cu putin inainte de nunta mea, probabil si factorul declansator.Mirele m-a parasit ..si evident am anulat toata nunta.Mi-am pierdut si jobul pt ca nu mai faceam fata, si prietenii m-au abandonat.
      Dar..viata merge inainte! Soarele rasare tot timpul.

    27. Comentariu scris de bogdan
      Publicat la data de 8.5.2015, ora 11:52 am

      Încercaţi sa mergeţi sa vă spovediti. Da sa spuneţi tot că altfel vă faceţi mai mult rău. Stati liniştiţi, preotul nu vă judeca. Si canonul primit trebuie îndeplinit întocmai. Altfel nu se iartă. Singura noastră scăpare e la Dumnezeu. Rugaţi vă înainte ca sa vă Dea Dumnezeu cuget bun sa asterneti toata mizeria din suflet pe hârtie si ,înarmaţi cu curaj,mergeţi la duhovnic si citiţi tot tot. E bine sa vă rugaţi că Dumnezeu sa vă îndrume spre duhovnicul potrivit. După spovedanie trebuie dusa o lupta cu noi înşine dar mai asemenea cu vrăjmaşul ca păcatele spovedite sa nu le facem din nou că atunci am făcut totul in zadar. Duhovnicul o sa vă îndrume paşii spre vesnicie. Rugaţi vă vă rog si pentru mine. Dumnezeu sa vă ajute !

    28. Comentariu scris de anca
      Publicat la data de 27.5.2015, ora 4:40 am

      Multumesc tuturor….e bine sa vb cu….de-ai tai.
      Sper sa continuati si sa facem…clubul nostru…pt ca doar cei care trec prin asta ii pot intelege pe semenii lor.
      Voi reveni si cu povestea mea…
      Foarte lucid si limpede Tab….dar va imbratisez cu prietenie si empatie pe toti…
      Dumnezeu sa ne ajute !

    29. Comentariu scris de mr.geo
      Publicat la data de 6.6.2015, ora 11:24 am

      Buna,sufar si eu de o tulburare psihica sau nust cum sa o numesc pt ca traiirile si starile se shimba mereu, am stari in care nu pot sta locului simt doar disperare si teroare,nu am pofta de mancare deloc,nu prea pot sa adorm noaptea, ma chinuie mult, si undeori la nivel psihic am niste simturi ciudate si inexplicabile, cand ma uit in jur si vad ceva brusc imi sare o senzatie ft ciudata inexplicabila care ma macina urat urat,de ex daca vad un obiect parca as intra cu gandul in el, e ft ciudat si inexplicabil,si totul mi se pare fara rost si etc,simturi si senzatii foarte ciudate si inexplicabile, nu pot sa le descriu doar sa le simt,pe urma cate-o data am ganduri care nu-mi dau pace , de ex de ce exista viata asta dc ne-am nascut si etc toate acestea ma macina urat.am si stari de confuzie cand nu mai stiu ce simt toate-s amestecate, parca intru in alta dimensiune a creierului.aceste stari sunt o perioada ft severe dupa se amelioreaza dar dupa gen 6-7 luni revin tot mai rau,si in timpul in care ma simt mai bine revin asa cate-o data dar cu intensitate scazuta si dureaza ft putin. nust ce pot fi astea si daca se pot rezolva, eu mi-am pus baza in credinta si sper sa pot scapa o data de el. as vrea sa aud si de la voi cateva pareri si sfaturi. va multumesc ft mult,sanatate si doamne ajuta la toti!

      • Comentariu scris de Rosa
        Publicat la data de 5.7.2015, ora 3:25 am

        Buna, Geo. Uite parerea mea sincera: lumea din jurul nostru se schimba mai repede decat cresc si se dezvolta indivizii..Faptul ca nu ne mai bucuram de viata din cauza ca alergam mereu in speranta ca vom prinde evolutia si vom tine pasul cu ea este principala cauza a depresiei. Intai oamenii devin anxiosi (speriati de tot ce e in jur), apoi constientizeaza ca nu au timp sa se adapteze, iar de aici apare stresul si apoi depresia e la vreo 2 pasi..2 sfaturi: incearca sa traiesti prezentul cu bune si rele (astfel vei trece incet peste framantarile trecutului) si 2 impaca-te cu tine si alege-ti prietenii dupa un singur criteriu: sufletul! Curaj!

    30. Comentariu scris de Dennis
      Publicat la data de 18.6.2015, ora 11:40 pm

      Buna seara doamnelor,domnilor,

      Am citit cu mare atentie fiecare comentariu in parte, m-am pus in situatia fiecaruia ca sa pot “simti” cele traite.

      Numele meu este Dennis, imi pare bine de cunstinta :)

      Pot spune ca sufar fara un atestat medical de sindromul Bipolar – maniaco-depresiv. Fac afirmatia aceasta deorece eu ma cunosc mult mai bine decat orice medic calificat care se orienteaza dupa un tablou de manifestari a diagnosticului.

      Imi este putin greu sa folosesc cuvinte complicate caci am inceput sa ma familiarzez cu limba germana de aici de la Munchen.

      In acest moment , 18.06 2015 , sustin ca sufar de o depresie ,cu manifestarile acesteia dupa o perioada de 6 luni de episod maniacal.

      Ideea este ca, nu faceti prostia nici una/unul dintre voi a va gandii ca totul s-a sfarsit si va trebuii sa puneti punct.

      O sa va amuze impartasania mea ca imi face placere ceeea ce simt, si in perioada aceasta ma combat cu stari de molesala, lipsa de activitate si proasta concentrare la locul de munca si in privat.

      Este ceva ce din interior imi spune .. stiu ca esti bolnav..ceva nu functioneaza in momentele acestea(ma refer la inca vreo 2-3 luni) , dar stai linistit se putea si mai rau.

      Intr-adevar starea a fost declansat brusc de factori externi (ca serviciul)

      Am (am avut) :) ) , o pozitie importanta in ceea ce tine de increderea celor din jur in mine, o incredere pierduta pana si de partenera mea de viata datorita desigur altor persoane mult mai sus-puse din punct de vedere profesional si material , posibil si acelea indignate sau “lovite” in momentul respectiv de depresie vis-a-vis de succesul financiar din perioada mea de MANIE..

      Depresia aceasta venita brusc dupa manie o vad ca un caine ce ma bantuie si asimilez toate persoanele din jurul meu (am o viata activa inconjurata de colegi , exceptand pe prietena mea pe care inca o consider parte din mine) ca pe niste “caini” , caini care deseori imi apar in vise , iar eu cu curaj le sar in fatza si le rup gurile in doua, este ceva care bantuie ,aceasta suparare (depresie) vine de undeva , dar e ceva ce nu ma poate invinge.
      Pot spune cu mana pe inima ca astept sa apara celalalt episod in care “afluxul de gaze” din creier trec pe modul intensiv ca sa pot din nou crea, produce, gandii si actiona mai bine dacat oricine altcineva din moemntul acela.
      In cazul in care deteriorarea vietii sociale cat si financiare o sa se resimta , clar ca apelarea la un specialist va fi de indata, dar daca stau bine sa ma gandesc in mainile cui voi putea ajunge vreodata ,in mainile carui “mai bolnav” care se numeste medic si m-ar umple de tranchilizante … Dumnezeu este totul chiar daca iti este greu uneori sa accepti asta.

      Sfatul meu este ca odata ce aceasta boala efectiv simti ca te controleaza apeleaza la cineva apropiat ca impreuna cu acesta sa apelezi la un specialist..

    31. Comentariu scris de anca
      Publicat la data de 19.6.2015, ora 10:47 pm

      Deci….pina la urma….care ar fi concluzia.
      Cu medicamente sau fara?
      Imi pare rau ca …un TAB…nu mai participa la discutiile noastre.

    32. Comentariu scris de raluca
      Publicat la data de 7.7.2015, ora 12:48 am

      Suntem oameni si avem voie sa fim tristi sau veseli, abatuti sau exuberanti… Nu orice schimbare de dispozitie e o tulburare bipolara.
      Ma gandesc ca relatiile se schimba, oamenii se schimba, noi ne schimbam. In jurul nostru vin oameni noi, pleaca prieteni vechi, Toate aceste modificari pot sta sub semnul unui progres sau dimpotriva, al regresului. Uneori putem controla ce ni se intampla, alteri nu.
      E bine insa sa acceptam schimbarile cu incredere in destinul nostru si in planul Divin, cu seninatate si liniste. Sa daruim iubirea noastra copiilor, parintilor, rudelor, animalelor… Sa multumim pentru ca respiram, gandim si mergem… Sa cerem iertare pentru greselile facute si sa ne exprimam regretele pentru neplacerile cauzate….
      Sa ne bucuram!

      • Comentariu scris de mira
        Publicat la data de 6.8.2015, ora 12:52 am

        Dragi TABi, ca orice om (sau oamana) care ma numar si eu printre voi, observ ca nu numai sindromul acesta il avem in comun, dar si nevoia de a comunica intre noi este de asemenea prezenta.
        Probabil ca impartasindu-ne experientele mai mult sau mai putin triste pe care le-am trait si le traim in viata de zi cu zi, ne-ar ajuta sa ne cunoastem si sa ne sfatuim unii pe altii cum sa trecem peste probleme “ca gasca prin apa”, fara sa fim afectati din punct de vedere psihic, deci fara sa ne lasam daramati de tristete si neputinta.
        Vad ca unii se plang de leneveala …. are si asta un nume stiintific ;
        eu sufar, mai ales in week-end, de lene cronica acuta, pentru ca in timpul saptamanii lucrez de imi sar capacele, asa ca nu am timp nici de lene, nici de boala ….
        Dar ce este lenea ? o definitie trasnet ar fii aceasta : lenea este obiceiul unui om de a se odihnii inainte sa oboseasca.
        Dat fiind faptul ca ne lasam invinsi de tristete, ajungem sa fim depresivi, apoi inactivi si in final, cand ne mai surade putin soarta, zambim si spunem ca am avut o perioada in care am fost tare lenesi incat nu am facut altceva decat am dormit ….
        Concluzia mea : din cauza ca traim precum o barca pe oceam purtata de vanturi si de valuri in orice directie fara ca sa o putem controla, traim agitati, panicati, speriati, infometati, insetati, arsi de soare sau batuti de vanturi, etc si bla, bla, bla …. si cand realizam ca timpul trece si imbatranim in timp ce altii sunt realizati, fericiti, impliniti, le merge bine si nu le pasa de nimeni si de nimic …. atunci BUUUUUM !!! explodam fie de durere, fie de altceva, dar exploziile acestea launtrice ne deterioreaza interiorul emotional si psihic atat de tare incat toate functiile organismului sunt afectate si ne mai intrebam de ce devenim TAB-isti ????
        “Pacea Lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, sa locuiasca deplin in inimile voastre si multumiti Domnului pentru toate lucrurile !” este un verset biblic de care avem toti nevoie in vremurile acestea tulburi.
        Nu suntem decat victimile acestor vremuri tulburi si tulburarea isi spune cuvantul in fiecare dintre noi …..
        De aceea va indemn cu toata dragostea, intoarceti-va la Dumnezeu si faceti din EL refugiul sufletelor voastre, iar EL va da fiecaruia linistea si pacea de care avem nevoie, ca sa ne putem bucura si noi de viata, fara droguri (medicamente), fara oscilatii din acestea, acum bine, maine rau si tot asa ….

        • Comentariu scris de Dan
          Publicat la data de 1.10.2015, ora 7:01 pm

          Dragã Mira,

          Dacã lucrezi de-ti sar capacele, ai gãsit solutia!
          Eu m-am lãsat dus de inertie si am continuat sa conduc propria firmã timp de nouã ani dupã accidentul cu comã declansator al bolii.
          Acum nu numai cã am pierdut firma pe care am creat-o pentru familie, dar, am pietrdut si familia si m-am inglodat în datorii.
          As vrea un job, dar mi-am erodat la maximum credibilitatea.
          Cred cã la complexitatea bolii se impune o solutie complexa!
          Da! Dumnezeu este mereu prezent in gândul majoritãtii bipolarilor, dar, in perioadele de depresie severã, nu te rogi, si atunci apare mustrarea constiintei. In perioada de manie brei sã recuperezi si devii o povarã pentru cei din jur, atât ca raportare la Dumnezeu cât si ca activitãti pe care vrei sã le recuperezi pentru toatã perioada depresiei.
          De aceea cred cã este foarte important sã ne gãsim un loc de muncã ce obligã la un ritm liniar care sã îndulceascã tendinta de oscilatie manie-depresie.
          Dacã nu cer prea mult, te rog sã precizezi ce lucrezi.
          Ar fi interesant de stiut meseriile pe care le putem asimila în ciuda bolii sau ce-o fi asta ce trãim cu totii.
          Ideea unui loc unde ne putem împãrtãsi experientele e bunã cu conditia de-a fi convinsi cã ne expunem.

          • Comentariu scris de anca
            Publicat la data de 4.10.2015, ora 5:28 am

            Nu stiu de ce dar am impresia ca noi suntem mai educati si inteligenti ca oamenii…asa zisi…normali…sau..liniari..sau plati…cum te exprimi tu.Nu cred ca o meserie de genul…plat ne-ar ajuta orea mult…mai degraba o ocupatie care sa permita sincope in perioade de depresie…si sa potentete capacitatea creativa din asa zisele …manii.

          • Comentariu scris de Dennis
            Publicat la data de 23.2.2016, ora 1:32 am

            Stima Dan, Serviciile cele mai indicate la bipolari sunt serviciile in aer liber, stima! Nici decum in spatii inchise

    33. Comentariu scris de Nela
      Publicat la data de 6.8.2015, ora 1:04 am

      Am 30 ani si am avut 2 epidoade de tulburari bipolare unul in urma cu un an si jumatate cand in urma unor probleme f mari am cazut in depresie grava vroiam sa mor.menzionez ca sunt mama a 2 copii.m-am trziit intr-o seara rugandu-ma la Dumnezeu sa ma ia la El impreuna cu cei 2 copii parinti mei sunt crestini…le-am zsi sa se roage pt mine pt ca ceva neobisnuit mi se intampla…..vreau sa va spun cu mana pe inima ca numai bunul Isus m-a salvat a fost o lupta mare pt sufletul meu pt ca Satan vroia sa ma acapareze cu orice pret…m-am agatat de Domnul si El m-a salvat.M-am intors la Dumnezeu si vorbind cu pastorul incercam sa imi explic dc am avut timp de o saptamana lupta cu spiritele prin casa…va spun sincer mi se inchidea tv singur apoi se deschidea…aerul conditionat la fel …fel de fel de zgomote intrebam copii si spuneau ca ei nu aud nimic…offf greu mi-a fost..nu mai stiam ce sa mai cred atunci insuflata de duhul sf de fiecare data cand era cate un episod neobisnuit ma rugam si spunram “in numele lui Isus oprestete”si revenea totul la normal…ce sa va spun sufla vantul in casa ca afara cand mergeam sa vad dc se umfla perdeaua constatam ca geamul era inchis de fapt…mi s-a orit masina din start in mijlocul drumului…in alta zi cand am urcat in masina incepuse sa cante un cd.pe care eu nu il pusesem de cativa ani……ai mei nu m-au crezut am sunat-o pe mama sa ii spun sa se roage pt mine…caci l-am gasit pe Isus dar ca se intampla ceva f ciudat si ca nu pot sa imi ecplic ce….anume este dar ca Domnul ma va salva….mama nu m-a crezut…nimeni nu ma credea eram in strainatate singura cu 2 copii.cei din jur ziceau ca sunt nebuna…mama mi-a zis ca ea nu stie ce sa zica si sa ma descurc….nici eu nu mai stiam ce sa cred ce este real si ce nu parasita de toti stiam ca Domnul este acolo ca eu il gasisem si ca El ma va salva…intr-o zi in masina dupa ce si mama mea crestina fiind mi-a inchis telefonul pt ca eu ii spusesem ca il gasisem pe Isus dar ca in acelasi timp sunt niste spirite care nu imi dau pace dar ca El ma va salva eram disperata m-am uitat catre cer si I-am zis Domnului : nu stiu ce se intampla nimeni nu ma crede…spun ca sunt nebuna de fapt m-au dus la spital dar dupa 3zile m-au externat pt ca totul era ok pt medici..si stiam ca il am numai pe El ..atunci am zis nu am nevoie de nimic altceva chiar daca toata lumea e impotriva mea nu am nevoie decay de tine di am sa merg dincolo de celalalt capat al lumii dar te rog Isuse nu ma parasi eu Te-am gasit si asta nu e o nebunie te rog sa imi spui ca nu e doar imaginatia mea…vreau sa va spun ca atat am zis.:am nevoie sa stiu ca tu esti cu mine …iar cand am deschis ochii pe ecranul de la radioul meu din masina era scris WHIT ME!!! Dragi mei m-am intors la Domnul am inceput sa citesc biblia si pe masura ce citeam parca ma regaseam mai mult in ea.”Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu ca sa puteti tine pept impotriva uneltirilor diavolului.”Efeseni6.11 “Caci noi nu avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunerecului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care dunt in locurile ceresti”Efeseni6.12 “Ei vor lupta impotriva ta dar nu te vor birui cacu Eu sunt cu tine ca sa te scap, zice Domnul”Ieremia1.19 Iar al 2lea epidod a fost imediat dupa ce am luat botezul cand L-am primit pe Isus ca Mantuitor dar de data asta o stare de extaz prin care mi se parea ca nimic ma poate darama zile in sir de insomnie lipsa poftei de mancare avesm impresia ca sfarsitul lumii e la usa si venirea lui Isus .de aceasta data Domnul imi vorbise printr-o prietena de suflat care imediat cum m-am intors acasa de la biserica in ziua botezului mi-a zis:Nela in numele Domnului iti spun sa ai mare grija ca o sa fi atacata de Satan nu uita ca si Isus a fost dus in pustie sa fie ispitit..am stat 3saptamani in spital dar credinta si rugaciunea nu lipsesc .totul este in mana LUI.la mine nu stiu daca edte vb despre TBP medicul si mi-a zis pastorul in schimb mi-a raspuns cu versetele de mai sus spunandu’mi ca Satan nu a vrut cu nici un chip ca eu sa ma intorc la Domnul si astea sunt atacuri….indiferent ce si cum un lucru este sigur Isus este viu si nimic nu se intampla fara voia Lui Dumnezeu a Lui sa fie slava in veci…..pt mine pot sa va spun ca in ambele episoade am avut impresia ca nu apartin acestei lumi este ciudat dar ca persoana direct implicata va spun ca eu cred ca asta a fost planul Domnului pt mine daca nu as fi trecut prin asta nu l-as fi cunoscut niciodata

      • Comentariu scris de gabi
        Publicat la data de 25.3.2016, ora 2:47 am

        Nela, draga mea, nu te cunosc dar am regasit pe cineva drag in tine in povestea ta. Prin aceleasi lucruri a trecut cineva f draga mie si ea si fata ei, si crede ma ca isus ala de care vorbesti nu e Iisus, aceleasi lucruri le a patimit si draga mea si toate o i au tras de la botez. Dupa cum povestesti presupun ca la evanghelisti te ai botezat. Cu draga mea am mers cind a fost acasa la manastire la duhovnicul meu, un om sfant si smerit si nimic din cea vazut in ea nu era de la Dumnezeu. Duhul ala sfant de care zici nu are nici o impartasire cu bunu Dumnezeu. Incearca sa ti ridici mina la frunte sa ti faci o sfanta cruce si vei vedea ca nu poti. Roaga te la Dumnezeu sa ti scoata in cale un duhovnic ca e pacat, mai ales ca ziceai ca ai si 2fete, ai pt ce trai, si vei vedea atunci ca nici Tab nu mai e Tab.

    34. Comentariu scris de duraila
      Publicat la data de 4.10.2015, ora 6:58 pm

      Salutare!
      Intamplator am ascultat un interviu cu celebra cantareata Demi Lovato, care a vorbit despre lupta acesteia cu tulburarea bipolara. Va invit sa ii acesati site-ul de socializare despre persoane cu aceasta problema: http://bevocalspeakup.com/ . Multa sanatate!

      • Comentariu scris de Angelina
        Publicat la data de 23.11.2015, ora 5:13 pm

        Buna !

        Trebuie sa introduce-ti in alimentatie pentru tot restul vietii alimente bogate in litiu ,iaurt,cereale integrale,ape minerale.etc. Omega 9 ulei de masline ,omega 3 ulei de in ,peste si alte alimente sanatoase ,care hranesc creierul ! Nu putem astepta performante de la un organism hranit necorespunzator ,sunt norocosi cu ereditate puternica,dar astia sunt putini ! Eu lucrez in Anglia cu persoane cu tulburari psihice;ALIMENTATIA FACE DIFERENTA ,PSIHOTERAPIE ,RECOMAND TRATAMENT DE INTRETINERE CU DOZE MODERATE,NU TRATAMENTUL VINDECA TRATAMENTUL ESTE O PUNTE CARE TE AJUTA SA TRECI UN HAU ,HAUL INSA TU IL TRECI ! CREDINTA ESTE O PSIHOTERAPIE EFICIENTA ,VA PUTETI RUGA CHIAR DACA NU CREDETI DUMNEZEU NU ESTE CA NOI INTINDE O MINA TUTUROR !

    35. Comentariu scris de mihaela
      Publicat la data de 4.2.2016, ora 2:22 am

      si eu am acest diagnostic si este exact asa am perioade cand sunt vesela parca nu stiu ce minune s-a intamplat si cheltui bani,dupa care vine o perioada de tristete imi pare rau de ceea ce am facut toata viata mea,imi amintesc lucruri rele,operatii de polipi din copilarie dureroase etc somn nu am ma simt singura desi sunt inconjurata de oameni imi e frica de ei permanent de barbati ma refer am 40 ani la anul si sunt virgina si bineinteles ca imi e frica de viol ii urasc pe barbati pt organul lor sexual si cred ca si eu as fi vrut sa fiu barbat in plus eu m-am nascut bolnava cu intoleranta la lactoza si acum imi face rau laptele cd eram mica eram rahitica acum sunt obeza nu-mi place de mine nu ma iubesc iubesc oamenii in special pe doamna dr psihaitru SPIRU LUIZA-a fost dragoste reciproca intre noi de la prima vedere .pacat ca dansa e fff ocupata si nu avea timp necesar sa vb cu mine cat vroiam eu.eu ma consider ca un organ al dansei ,o port in inima mereu si ma gandesc tot timpul la dansa.cred ca e un atasament exagerat dar de cand sunt am avut acest atasament fata de cineva.imi e frica de viata ,imi e frica sa traiesc ,dar si de moarte.imi e frica de morti.in rest vreau sa spun ca ma fost un copil de nivel mediu la scoala.am facut totusi o facutate particulara,am luat licenta,dar la ce ma ajuta dc eu nu pot sa lucrez nu ma simt apta.prin casa mai fac curat,dar la mancare nu ma pricep,doar mancaruri simple.multumesc mult pt acest ste.nu exista boli si boolnavi de fapt.tb sa traiasca si dr si noi toata lumea sa fie fericita…asta e…egali suntem cd murim …o sa va mai scriu altadata

    36. Comentariu scris de Cristina
      Publicat la data de 5.2.2016, ora 12:08 am

      sunt diagnosticata cu depresie bipolara de mai bine de 3 ani si urmez un tratament cu depackin,abilify si venalafaxina. am avut doua tulburari grave maniacale care s-au manifestat in mod divers.patologia in cauza a avut prima manifestare la 43 de ani deci intr-o varsta mai avansata cand din cauze necunoscute, poate prea multa singuratate ,griji si izolare nu cautata din adins locuid in acel moment in Cluj,venita de putin timp din Italia ,am inceput sa cred ca sunt urmarita, ca la televizor se vorbea numai de mine, auzeam voci care spuneau cuvinte urate si ma simteam ingrozitor.la un moment dat ne-mai suportand situatia am intrat in baie si in fatza oglinzii prin care eu credeam ca sunt observata am luat medicamente, un pumn de antibiotice si o alta doza buna de anticoagulante. cand am vazut ca nimeni nu intervine am avut eu marea stare de spirit sa chem ambulanta si asa am ajuns sa stau inchisa 5 zile in spital la sectia de psihiatrie la”inchisi”, cu tratament care ma facut sa ma simt lejer mai bine dar cu frica de a muri .unicul lucru pe care il doream era sa ies afara si dupa acele 5 zile sotul a semnat facandu-ma sa ies pe raspunderea lui. al doilea ”esec emotzional”lam avut dupa trei luni dupa ce am last tratamentul si am facut lucruri inspaimantatoare.vorbeam cu lumea pe tren si le suradeam tuturor,am urcat o vale foarte abrupta impreuna cu fetita mea de 8 ani pana sus facandu-i sa se simta ca pasarile care zboara, am crezut ca sunt Maria,si fiica mea este Isus si i-am luat toate hainutele frumose ,dandui haine ponosite ca sa fie credinciosa,am invocat pe Dumnezeu si multe altele si toate acetea in decurs de 3 zile pana am ajuns di nou in spital unde mi sa dat tratamentul care l-am sris si mai sus si care pot spune ca functioneaza bine. acum nu mai am momente de depresiune nici maniacale dar faptul ca ma confrunt cu o patologie nu tocmai usoara ma face deseori sa ma simt nefericita. Acum locuiesc din nou in Italia si merg la psihiatru de 2 ori pe luna si mi sa recunoscut invaliditatea de 80%.Eu nu ma consider acum asa bolnava ,am multe proiecte in curs si ce e mai frumos ca prieteni nu ma trateaza ca pe un bolnav si nici familia.im-i tin un jurnal de activitatzi pe care imi doresc sa-l respect cat mai mult si un jurnal al ”durerii” unde scriu toate lucrurile care nu i-mi fac placere si e o terapie. deasemenea am participat si la terapie de grup si va asigur ca functioneaza .va urez toate cele bune

      • Comentariu scris de Angelina
        Publicat la data de 10.1.2017, ora 9:41 pm

        Draga Cristina tu ai descris cu lux de amanunte un episod de schizofrenie ,depakin trateaza epilepsia strict ! Psihiatrii de renume nu trateaza tulburarea bipolara cu droguri tari ,pentruca tulburarea bipolara este cauzata de afectarea temporara a balantei chimiei creierului, secretarea de hormoni . in plus sau in minus . Aceasta se doreste a se reechilibra cat mai natural posibil .
        Sunatoare pt . depresie , sedative naturale pt. episodul maniacal euforic . Valeriana ,pasiflora ,lavanda , tei , etc, Saruri de litiu .
        Cu respect Angelina

    37. Comentariu scris de Dennis
      Publicat la data de 23.2.2016, ora 1:22 am

      Buna seara , sunt persoane care scriu aici ,care din pacate nu se confrunta doar cu sindromul bilpolar , inainte de a judeca pe cel de langa dvs. priviti-va bine in oglinda si intrebati-va daca viata dvs este cu totul altfel decat *al lui , a ei*

      Puneti problema altfel, sindromul bipolar si mania,excesul de energie si de zel si abundenta de informatii cu care se confrunta creierul uman in perioadele respective ale manifestatiilor , poate fi un dar de la Dumnezeu si nu o boala

      sunt multe nume importante in istorie care s-au confruntat cu aceasta boala inclusiv Mihai Eminescu care avea o imaginatie si o creatie de natins .. d-nilor medici inainte sa indopati pacientii cu medicamente care ii aduce in starea de leguma, priviti inauntru lor si incercati sa le vindecati ranile

    38. Comentariu scris de gabi
      Publicat la data de 25.3.2016, ora 2:21 am

      buna, sunt gabi. ma doare pt voi, eu nu sufar de nimic dar am avut pe cineva diagnosticata cu TAB, si vazind unde a ajuns in parte va inteleg pe voi cei bolnavi. Mi se rupe sufletul pt ca era tot ce iubeam mai mult pe lume si a ajuns rau de tot, dar totul pleaca din voi. E doar o amarita de boala sufleteasca si acolo trebuie cautat raspunsul in sufletul vostru. Cautati va un duhovnic bun si o sa fiti uimiti cit de usor treci peste toate atunci. La bunu Dumnezeu e raspunsul si acolo fara indrumare nu poti ajunge. Si nu ai cum sa l ai pe Dumnezeu aproape si sa ti mearga rau, nu ai cum credeti ma

    39. Comentariu scris de minodora
      Publicat la data de 2.5.2016, ora 8:48 pm

      Buna seara.Sotul meu este diagnosticat cu TAB.Se afla acum la a doua internare, prima fiind in 2014.Mi se pare ca episodul asta e mai complicat decat primul.Poate ca faptul ca a stat atat de mult acolo , printre bolnavi nu i-a facut bine.Acasa nu cred ca as fi facut fata comportamentului sau … dezechilibrat , intrucat avem un copilas de 9 luni.
      Timp de doi ani a urmat tratament cu depakine si seroquel.Observ ca aceste episoade maniacale se instaleaza in momentele in care reuseste sa duca la indeplinire planuri pentru care munceste mult( prima data a terminat casuta in care locuim, a doua oara i- a adus unele imbunatatiri).Pune mult suflet in ceea ce face si este perfectionist din fire.Cand ne era lumea mai draga, a inceput sa se poarte din ce in ce mai ciudat, iar eu nu puteam sta cu mainile in san, a trebuit sa-l duc la spital.Bineinteles ca e inca suparat pe mine , dar sunt sigura ca atunci cand o sa-si revina complet o sa inteleaga.In momentul de fata , el nu recunoaste ca are o problema , e revoltat pe medici .Consider ca nu trebuie sa renunte la tratament ( in acesti doi ani doza i-a fost diminuata , ajungand la cea mai mica).
      Ce as putea face pentru el?Il ascult, desi nu e tot timpul dispus sa vorbeasca.Nu pot fi de acord cu ceea ce sustine , pentru ca , din cate vad , el nu face uneori distinctia intre film / imaginatie si realiate.Sper ca o sa treaca acest episod, dar ce pot face pentru el , ca sa nu o luam iar de la capat?

      • Comentariu scris de Dennis
        Publicat la data de 3.5.2016, ora 8:42 pm

        Buna seara stimabila doamna Minodora ! Tin sa remarc ca am citit cu atentie mesajul dvs si tin sa va judec ca si opinie Personala ; este urat din partea dvs ca v-ati aruncat sotul intr-o clinica tinand cont ca v-a fost devotat si tot odata punea suflet in ceea ce facea . Poate ca bucuria dumnealui a fost nemarginita de indata ce a terminat ce si-a propus ,poate ca nici dvs nu sunteti langa el asa cat are nevoie tinand cont ca remarcati ca face Parte din grupul Celor ce au Tab. Dvs trebuie sa intelege-ti ca internandu-l intr-un Spital nu l-ati vindecat. Tab-ul nu se vindeca, singurul Mod ce fac medicamentele este sa te Puna pe Pilot Automat fara trairi si Clipe.. Cauta-ti ce l-a multumit ce l-a suparat ,Fiti alaturi de el ca o doamna -femeie adevarata sau mai bine nu-i faceti rau . Stima

    40. Comentariu scris de un alt TAB
      Publicat la data de 4.5.2016, ora 1:21 pm

      doamna Minodora, ati facut foarte bine ca l-ati internat pe sotul dvs la o clinica de specialitate. sotul dvs a avut o problema de natura psihiatrica, iar dvs, oricat ati fi incercat sa-l ajutati, nu aveati cum, pt ca in primul rand nu aveti calificare in psihiatrie, iar in al doilea rand, indiferent ce ati fi facut, sotul dvs n-ar fi inteles, ba mai mult v-ar fi acuzat ca aveti ceva cu el, ca el este normal, iar dvs sunteti cea anormala si vreti sa-i faceti rau, situatia putandu-se agrava. ati sesizat corect ca episoadele au survenit ca urmare a unor realizari pe care le-a facut sotul dvs, ca el este un om care pune suflet in tot ce face, fiind perfectionist si ca nu face distinctia intre film/imaginatie si realitate. acestea sunt exact cauzele care au dus la intrarea sotului dvs in episoadele respective. internarile pe care le-a suferit sotul dvs au fost de natura a-l aduce cu picioarele pe pamant. el acum constientizeaza pe undeva ca a avut o problema, dar din cauza orgoliului, este foarte suparat ca a ajuns sa fie internat la o asemenea clinica si cauta vinovati pentru ceea ce i s-a intamplat, acuzandu-va pe nedrept ca dvs i-ati facut un rau cand l-ati internat, cand de fapt singurul vinovat este el si nimeni altcineva, iar dvs i-ati facut un mare bine atunci cand l-ati internat. in general, oamenii care intampina un necaz au tendinta de a cauta in toate partile vinovati, cand de fapt ei insisi sunt vinovati de ceea ce li se intampla. va dau un exemplu. cunosc un barbat care avea o viata normala, cu familie, cu doi copii si lucra ca sofer de TIR. in urma cu 5 ani a fost prins baut la volan si i s-a facut dosar penal. din acel moment s-a dus totul de rapa. a pierdut permisul si implicit si serviciul, s-a apucat serios de baut de necaz, devenind si violent, a pierdut si familia, sotia nemaisuportandu-i comportamentul, divortand si plecand cu copiii, iar la acest moment omul este intr-o depresie severa si a devenit obsedat de ideea ca o vecina de-a lui i-a facut farmece pentru a pierde tot, idee pe care o sustine in continuare cu inversunare, ajungand chiar sa o violenteze pe respectiva vecina, cand de fapt el este singurul vinovat de tot ce s-a intamplat, pornind de la faptul ca s-a urcat baut la volan, iar ulterior nu a stiut sau nu a putut sa-si gestioneze consecintele faptei sale si mai grav, a cazut in patima alcoolului. revenind la situatia dvs, tin sa va atentionez ca nu e usoara. sotul dvs este in perioada de negare a problemei lui si de acuzare a medicilor si mai ales a dvs pe nedrept de problema lui si de faptul ca l-ati internat, crede el, pe nedrept. pareti o femeie lucida si inteleapta. tot ce aveti de facut este sa reusiti, nu stiu exact cum, sa-l faceti sa inteleaga faptul ca a avut o problema, survenita din cauzele pe care in mod corect le-ati sesizat dvs, ca dvs nu ati vrut sa-l internati neaparat, dar ati fost nevoita sa faceti acest lucru, intrucat simptomele lui s-ar fi putut agrava si ar fi putut face multe fapte necugetate care ar fi dus la consecinte nedorite, unele poate iremediabile. despre tratament nu stiu exact ce sa va zic, cat este de necesar. poate ca la acest moment este necesar pentru a-l tine in frau, mai ales ca el nu-si recunoaste problema. este posibil ca in viitor sa nu mai aiba nevoie de tratament, dar asta numai in momentul in care sotul dvs isi va da seama intr-un final ca a avut o problema si ca el este singurul vinovat de ce i s-a intamplat. nu vreau sa pozez in mare specialist in aceasta problema. mi-am permis sa-mi dau cu parerea intrucat ceea ce i s-a intamplat sotului dvs, mi s-a intamplat si mie, din aceleasi cauze pe care dvs le-ati detectat la sotul dvs. si eu am acuzat-o pe sotia mea ca are ceva cu mine si ca ma interneaza pe nedrept. ulterior, gandindu-ma mai bine si analizand tot ce-am facut, intr-un final mi-am dat seama ca intr-adevar singurul vinovat pentru tot ce mi s-a intamplat sunt doar eu, iar sotia mea mi-a facut un mare bine atunci cand m-a internat. fiecare internare a fost ca o lovitura in cap, de natura sa ma aduca cu picioarele pe pamant din exaltare, ultimul episod avand consecinte destul de grave in plan profesional si familial si, desi am tot acuzat-o pe sotia mea ca m-a internat pe nedrept, intr-un final, am reusit sa-mi dau seama cum stau lucrurile si am revenit cu picioarele pe pamant. sper sa reuseasca si sotul dvs. succes!

      • Comentariu scris de minodora
        Publicat la data de 4.5.2016, ora 2:29 pm

        Va multumesc,domnule! Cred ca nu mi-a mai ramas decat sa astept sa revina ”cu picioarele pe pamant” .Multa sanatate!

        • Comentariu scris de un alt TAB
          Publicat la data de 10.5.2016, ora 10:39 am

          Nu e usor, dar nici imposibil. Ceea ce e important si bine este ca sotul dvs are un suflet bun si vrea sa ajute oamenii. Este necesar insa sa-si dea seama ca acest lucru trebuie facut in limitele normalului, adica dupa posibilitati si fara a pune in pericol propria familie. Asta referitor la faptul ca a adus oameni ai strazii in propria locuinta. In ceea ce priveste celelalte fapte, cred ca se aplica acelasi principiu al constientizarii si respectarii limitelor normalului, deci dupa posibilitati si fara a pune in pericol propria viata si familie. Trebuie, deci, ca sotul dvs sa-si dea seama cand si ce anume a gresit si sa mearga mai departe cu incredere, cu sperante, cu vise etc. La acest moment, exista riscul sa cada in extrema cealalta, adica sa creada ca tot ce a facut a fost gresit si astfel sa se descurajeze, sa ajunga sa sufle si-n iaurt, sa-i fie frica sa mai faca ceva de teama de a nu gresi din nou si astfel sa cada in depresie. Practic acesta este mecanismul tulburarii bipolare, care functioneaza dupa proverbul: pana nu te lovesti cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe cel de jos. Cine cade jos (scuzati pleonasmul) si nu constientizeaza de ce a cazut si ce trebuie sa faca pt a se ridica fara sa se mai loveasca, fie ramane jos, fie se ridica cu elan exagerat si se loveste din nou cu capul de pragul de sus. Suntem oameni si gresim. Toti gresim. Asta nu inseamna ca tot ce facem e gresit si tot ce-am gresit e intotdeauna un capat de tara. Doamne ajuta!

    41. Comentariu scris de minodora
      Publicat la data de 4.5.2016, ora 1:32 pm

      Domnule Dennis , trebuia sa ma uit la el si sa fiu mandra ca aduce in casa in toiul noptii oameni ai strazii, sa-i culce, sa-i hraneasca , sa-i spele?sa am eu grija de ei , ca de copilul nostru va avea grija Dumnezeu? (asta este doar un exemplu al comportarii lui in acest episod de manie )
      La spital nu l-am abandonat, l-am vizitat zilnic.
      Familiile sufera mult mai mult decat cei cu TAB.Ii sunt alaturi asa cum pot, dar nu pot accepta sa fie pus copilul in pericol.Sper ca Dumnezeu imi va asculta ruga si vom trece cu bine si peste asta!

    42. Comentariu scris de tata
      Publicat la data de 4.7.2016, ora 11:16 pm

      salut. si eu sunt o bipolara. Urmez UN TRATament cu olanzapina si carbamazepina. acum fac o profilaxie la un centru privat de 21 zile cu ser fiziologic, magneziu, eufilina, riboxina intravenos plus vitamina b6 si b12. am avut epizoade maniacale in 2011, 2013 si 2015 urmate de depresie. ma regasesc in cele relatate mai sus. Dumnezeu ii da fiecaruia ceea ce a meritat!!! curaj, mai mult sport, gindire pozitiva, alimentatie sanatoasa, credinta in Dumnezeu si bafta tuturor!!!

    43. Comentariu scris de teodora
      Publicat la data de 30.7.2016, ora 8:05 am

      Soțul meu a fost diagnosticat în urma cu patru luni cu tulburare bipolara.problema grava, în cazul lui, este ca mă respinge total.dupa prima internare a renunțat la scurta vreme la tratament și mica spus sa plec pe ca eu sunt vinovata de tot ce înseamnă se întâmplă. Ca sa evit un comportament agresiv din partea lui am plecat. La începutul lunii a făcut un nou episod maniaca și a fost din nou internat.medicul psihiatru susține ca aversiunea fata de mine sa mai diminuat, dar eu nu sunt convinsa.il vizitez zilnic la spital.Ma ac epata pentru ca știe ca nu o poate face altcineva (nu avem copii și nici alte persoane dispuse sa ajute și pe care soțul meu sa le accepte.) Mă tem ca la externare îmi va spune sa plec.Va rămâne singur ceea ce nu e de dorit.Ce mă sfătuiți sa fac?

      • Comentariu scris de Emil
        Publicat la data de 2.10.2016, ora 10:07 am

        Fugi in lume, Monica.

        Vezi ca poti deveni, fara sa constientizezi, victima violentei in familie.
        Si nu ti-o doresc.
        Traiesc drama surorii mele si este sfasietoare.

        Mai devreme sau mai tarziu vei constata ca ai luat o decizie inteleapa.

    44. Comentariu scris de Monica M
      Publicat la data de 27.8.2016, ora 3:55 pm

      Vad multe cazuri aici pe site si ma minunez…si eu recunosc ca am o tulburare psihica….multe boli…un bebe la fel cu probleme grave ..un sot…daca ar fi sa incep sa reflectez la cate probleme am avut si avem ar fi trebuit sa ma internez de mult la nebuni dar nu am incercat ca sama intaresc, sa ma rog, sa caut solutii mai pe inteles si cred ca asta ar trebui sa faceti si voi cei care tot scrieti pe aici …

    45. Comentariu scris de Catalin
      Publicat la data de 20.9.2016, ora 9:50 pm

      Doresc în primul rând să transmit celor ce cred în Dumnezeu că este bine că sunt creștini, dar să nu devină o obsesie credința lor în Dumnezeu, să nu devină fanatici ai aceste credințe sau ai altei credințe deoarece pot afecta viața celor apropiați.
      Când cineva are o “suferință sufletească”, sunt de parere că trebuie să-și aleagă un duhovnic foarte bun sau un psihoterapeut foarte bun. Spun duhovnic sau psihoterapeut, deoarece amândoi îndeplinesc cam aceleași funcții, și anume de a ajuta persoane ca dumneavoastră, unul dintre dânșii acordând ajutor fără bani sau ar trebui să fie fără bani. Bineînțeles, alegerea fiind făcută după posibilitățile materiale ale fiecaruia. Următorul pas fiind în a cere sfatul unui medic specialist, și anume unui medic psihiatru. Acceptați-vă așa cum sunteți, nu va fie rușine în a cere ajutorul unui medic specialist și nu afectați viața celor dragi vouă.
      ;)
      PS. Viața nu este tocmai ușoară, trăim într-o societate care este în continuă dezvoltare și acest fapt implică că suntem într-o continuă adaptare.

    46. Comentariu scris de Jon
      Publicat la data de 25.2.2017, ora 12:13 pm

      Exista o lege in legatura cu aceasta afectiune ? Casa de asigurari acorda facilitati pt. tratament sau consultatie?

    47. Comentariu scris de Catina
      Publicat la data de 12.3.2017, ora 11:05 pm

      Pentru..un TAB..
      Chiar ești de apreciat pentru curajul tău de ați împărtăși povestea .. Felicitări!!!.. și eu am găsit în comentariul tău cea mai bună explicație și descriere a ceea ce poate însemna TAB, menționez că sunt soția (fără nici o urmă de îndoială!!)..unui TAB. Am citit multe articole legate de acest subiect dar nu îmi erau clare multe lucruri, ca de exemplu am rămas cu impresia că o criză maniacală poate fi declanșată doar de un stres, nicidecum de o situație chiar de excepție apărută în viața unei astfel de persoane.Sunr mult prea multe de povestit și mult prea dureros și deja e a doua oară și de prea mult timp!!.(cea de a 2 criză maniacală a început în decembrie)..eu aflând de un astfel de posibil diagnostic în urmă cu aprox 2 luni….Acum am ajuns eu la capătul răbdării, am reușit să îl duc la o primă programare la un psihiatru cu mari eforturi dar, cum era de așteptat , nu s-a întâmplat nimic prea bun la această primă întâlnire iar , din păcate, la a doua programare sunt aproape sigură că soțul meu nu va mai ajunge!!…Momentan simt că singura modalitate să îl trezesc la realitate e să plec, cel puțin pentru o perioadă, mai ales că avem un copil mic care, după părerea mea , a început să fie afectat….Oare se poate ca așa ceva să îl aducă cel puțin intr-o zonă în care să înceapă să conștientizeze că am dreptate ?? . Și că trebuie să facă mai mult efort pentru el , in primul rand apoi măcar pentru​ minunea de copil pe care o avem împreună.. Atât de străin mi se pare acum față de băiatul de care m-am îndrăgostit încât parcă simt că pe zi ce trece încep să mă îndepărtez de el!!, comportamentul lui efectiv mă șochează!!…chiar și așa, gândindu-mă că poate doar” boala “din el ” vorbește”!!…Suntem stabiliți în altă țară și , fiind la început de drum cu această problemă,, nu știu cum vor decurge lucrurile, nici nu știu dacă poate fi internat involuntar sau doar in cazul in care o criză îl va face agresiv cu noi familia!!..nici de asta nu mai sunt sigură chiar dacă de 15 ani suntem împreună și niciodată nu aș fi putut gândi așa ceva despre !

      Mult succes tuturor celor care trec prin asta sau celor care sunt alături de ei!

    48. Comentariu scris de Silvia
      Publicat la data de 17.3.2017, ora 3:04 am

      Buna seara…recent am aflat cate lucruri interesante poti gasi pe google…spre exemplu site-ul acesta…in urma dramelor mele sentimentale povestite unei prietene cum ca nu ma mai inteleg cu iubitul meu care suntem impreuna de 9 ani ,eu avand 27, prietena mea mea mi-a spus ca e posibil ca iubitul meu sa sufere de o boala psihica numita bipolarism…WTF?? Am zis nuuu asa ceva nu e posibil!!!! La 28 de ani (el avand 28 ani)sa fii bolnav psihic!!!imposibil!! Dand un search pe google am dat de siteul acesta si m-qu impresionat foarte tare toate comentariile , deoarece le-am citit pe toate cu lux de amanunte si am ajuns la concluzia ca sufera de aceasta boala a sufletului…nu are un loc de munca stabil,sunt zile intregi in care sta inchis in camera(locuim impreuna),se izoleaza,are rabufniri nervoase,tipa urla injura tranteste, si mai rau este ca m-a si lovit de cateva ori in furia lui, si in momentjl acela i-am vazut furia din ochi care ma inspaimanta de fiecare data,la fiecare cearta…oricum noi avem certuri in fiecare zi incepute de el de la toate prostiile…o data ne-am certat rau de tot ca am mutat locul unei creme…si nu ma pot intelege cu el in niciun fel sare de la o stare la alta…si culmea este ca sunt eu simt ca ma iubeste dar nu se exteriorizeaza pentru ca a avut o copilarie putin mai traumatizanta nesimtind iubirea unei mamei nu pentru ca nu are o mama ci pentru ca mama lui nu i-a dat de inteles ca il vrea…si acum toate frustratile lui si le varsa asupra mea…cand ma vede in suferinta pe el il excita lucrul asta…are tabieturile lui idioate care,daca ,se opreste din a face unul dintre ele incepe scandalul…intotdeauna la fiecare cearta zice ca ii tauie urechile si il doare capu am crezut ca zice asa sa ma impresioneze pe mine dar citind experientele altor oameni am realizat ca el chiar sufera de o boala care trebuie tratata din timp…chiar ma simt la un inceput de drum care nu stiu cum sa il incep cum sa procedez si ce sa fac!!! Am vrut sa pun de multe ori punct relatiei datorita certurilor si a multor alte lucruri dar de fiecare data m-a convins sa nu fac..ma convins cu dragostea cu care imi vorbesti si nu vroiam sa accept ca el este bolnav psihic..dar azi am realizat ca el…saracu…are nevoie de ajutor :( …i-am zis de cateva ori ca este bolnav psihic dar bineinteles ca dadea vina pe faptele mele care erau niste idiotenii si pe care el le pusese la suflet si le dadaea foarte mare importanta…si faptul ca eu nu il sustin in ceea ce vrea sa faca lucrul asta il termina …nu il ambitioneaza…sper ca bunul Dumnezeu sa ma ajute …sa il ajut sa realizeze ca boala exista ….poate ma insel eu…dar dupa tot ce am citit aici…cam are toate semnalmentele…oare cum sa incep ,ar putea sa ma ajute cineva…la psiholog nu vrea sa mearga,am inceract sa il conving sa mergem impreuna dar zice ca nu e nebun si nu stiu ce sa mai fac…eu chiar il iubesc si stiu ca si el pe mine,nu suntem casatoriti dar daca nu se schimba sau macar sa accepte ca are o problema eu nu mai pot psihic sa indur…tratamentul care mi-l aplica el …psihic , emotional si mai ales fizic…multumesc!!!

      • Comentariu scris de Liviu
        Publicat la data de 20.3.2017, ora 7:02 pm

        Silvia, în opinia mea eu zic că vă chinuiți și irosiți viața degeaba, asta nu se mai poate numi o relație, și eu am fost în aceeași situație acum aproape 2 ani într-o relație de 7ani, aveam planuri mari de viață … Dar când numai este chimie si obiceiuri în comun, singura soluție este despărțirea, sună rău dar nu o să-ți pară rău deloc crede-mă

      • Comentariu scris de Catina
        Publicat la data de 12.4.2017, ora 5:38 pm

        Dragă Silvia, așa cum am povestit mai sus și eu trăiesc cu un om bolvav de TAB, ești de admirat că te străduiești așa de mult să îl ajuți și ai rămas lângă el dar trebuie să te gândești și la tine!!..In mine încă nu a dat, chit că mă amenință foarte des , dar eu am decis deja și plec împreună cu copilul nostru de 3 ani.. Adevărul e că , din cauza suferinței mele din ultimele 4 luni, de când a început cea de a 2 criză maniacală, eu chiar nu mai am sentimente față de omul care a devenit, total diferit de cel de care m-am îndrăgostit și cu care sunt împreună de 15 ani!Oricum deja nu mai e vorba numai de mine, băiețelul nostru e deja afectat de ceea ce vede, un tată irascibil care se enervează din orice prostie sau dacă încerci să îl contrazici cu cele mai solide argumente.Plus de asta grija mea nu s-a terminat aici și , probabil cum ai citit deja, copiii pot moșteni această boală de la părinții lor, așa cum se întâmplă cu soțul meu care o moștenește de la mama lui.Nimeni nu îți poate spune ce să faci, tu trebuie să îți dai răspuns la această întrebare, dar oricare va fi decizia ta trebuie să te gândești în primul rând la tine!
        Sper să te ajute Dumnezeu și pe tine și pe el, eu doar asta mai pot să fac ptr soțul meu..Să mă rog!



    Lasa un comentariu


    Do NOT fill this !