Cum ne afecteaza sanatatea statul pe scaun

Statul pe scaun pentru o perioada lunga de timp este asociat cu un risc crescut de dezvoltare a problemelor de sanatate, in special insuficienta cardiaca si moarte prematura. Un nou studiu arata ca persoanele in varsta, care au stat pe scaun timp indelungat, au sanse mai mari  sa dezvolte un handicap, indiferent de obiceiurile acestora. Sedentarismul, determinat in special de locul de munca, are un impact major asupra sanatatii.

“Comportamentul sedentar este un factor de risc separat (in cazul unui potential handicap), a explicat autorul studiului, Dorothy Dunlop, profesor la Northwestern University’s Feinberg School of Medicine. Dunlop a evaluat obiceiurile a 2000 de barbati si femei de peste 60 de ani, in materie de activitate fizica. Studiul a urmarit si capacitatea acestora de efectua, in mod normal, activitati zilnice.

“Indiferent de cat de mult timp au petrecut efectuand o activitate fizica moderata, cu cat au petrecut mai mult timp stand pe scaun, cu atat erau mai predispusi la a dezvolta un handicap”, a afirmat Dunlop.

Cu toate acestea, care este legatura dintre cele doua? Dunlop nu a putut spune cu certitudine, dar a afirmat ca expertii cred ca statul pe scaun pentru o perioada lunga de timp determina incetinirea ritmului in care muschii ard grasimi. De asemenea, sangele curge mai “anevoios”. Muschii inactivi si un flux sanguin anormal pot contribui la aparitia hipertensiunii arteriale, a bolilor arteriale sau a diabetului.

Studiul lui Dunlop a gasit o legatura dintre cele doua, nu o relatie cauza-efect.

Potrivit autorului studiului, persoanele in varsta ar trebui ca, indiferent de cata activitatea fizica efectueaza, sa isi diminueze comportamentul sedentar.

“Cum faceti asta? Ridicati-va atunci cand vorbiti la telefon. Parcati mai departe atunci cand mergeti cu masina la cumparaturi. Plimbati-va atunci cand mergeti dupa cafea sau apa, fie ca sunteti acasa sau la locul de munca. Aveti posibilitatea sa utilizati un pedometru pentru a urmari activitatea.”

Un alt studiu, realizat de catre cercetatorii de la Kansas State University, a aratat ca persoanele care petrec ore intregi stand pe scaun, fara sa se ridice au un risc mai mare de a dezvolta probleme grave de sanatate (cancer, diabet si boli de inima)

Cercetatorii spun ca aceste descoperiri au implicatii pentru persoanele care lucreaza la birou, pentru soferii de camion si alte categorii de persoane care stau pe scaun, mai multe ore pe zi, perioade lungi de timp. Pentru a reduce riscul aparitiei bolilor cronice, persoanele in cauza ar trebui sa faca tot posibilul sa se miste mai mult.

“O multime de locuri de munca la birou necesita perioade lungi de stat pe scaun, ceea ce poate fi periculos pentru sanatatea dumneavoastra din cauza lipsei de activitate si a consumului redus de energie”, a explicat Richard Rosenkranz, profesor la Kansas State University.

“Statul pe scaun este un factor de risc, nu o boala[...] Este o problema comparabila cu obezitatea si in curand va ajunge la nivelul fumatului”, spune Peter Katzmarzyk, director executiv la Pennington Biomedical Research Center in Louisiana State University System in Baton Rouge.

Sursa: WebMd

A.C.

Articole similare:

  1. De la statul pe scaun ore intregi, la vorbitul la telefon: Care sunt factorii ce reprezinta un risc de cancer?
  2. vitMATINA Cum ne afecteaza sanatatea nesiguranta locului de munca – studii
  3. vitMATINA Ce este mai sanatos, sa stai pe scaun sau in picioare?
  4. Obezitate, probleme comportamentale, afectiuni psihice. Cum afecteaza parintii fumatori sanatatea copiilor
  5. Bucurestiul, cel mai zgomotos oras din Romania. Cum ne afecteaza poluarea fonica sanatatea

Tags:

Un raspuns

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de maria
    Publicat la data de 28.2.2014, ora 9:35 pm

    nu sunt de aceeasi parere cu voi



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !