Cercetatorii au descoperit mecanismul cerebral care controleaza nevoia de glucoza

Cercetatorii britanici au descoperit un mecanism cerebral despre care cred ca ar controla dorinta de alimente bogate in glucoza si spun ca reusita ar putea duce, in viitor, la un tratament mai bun contra obezitatii, scrie Mediafax.

Intr-o serie de experimente pe sobolani, cercetatorii de la Imperial College din Londra au descoperit un mecanism care pare sa “simta” cat de multa glucoza ajunge la creier si determina animalele sa caute o sursa suplimentara de glucoza in cazul in care detecteaza un deficit. In cazul oamenilor, ar putea avea un rol in controlarea nevoii de dulciuri si alimente bogate in amidon.

Glucoza, o componenta a carbohidratilor, este principala sursa de energie utilizata de neuroni.

“Creierul nostru se bazeaza in mare parte pe glucoza pentru energie, dar in trecutul nostru evolutionar aceasta ar fi putut fi greu de obtinut. Deci avem o preferinta inradacinata adanc pentru alimente bogate in glucoza si le cautam”, a declarat James Gardiner, care a condus studiul si a publicat descoperirile in editia de luni a Journal of Clinical Investigation.

Echipa de cercetatori a pornit de la o ipoteza potrivit careia o enzima, numita glucokinaza, implicata in procesul de detectare a glucozei in ficat si pancreas, ar putea avea un rol in controlarea dorintei privind aportul de glucoza. Glucokinaza se gaseste in hipotalamus, parte a creierului care controleaza mai multe functii, printre care si aportul de hrana.

In cadrul experimentelor, savantii au descoperit ca, atunci cand sobolanii petrec 24 de ore fara hrana, nivelul de activitate al glucokinazei din hipotalamus creste puternic.

Sobolanilor li s-a dat acces la o solutie care continea glucoza, dar li s-a oferit si hrana lor normala. Cand cercetatorii au crescut activitatea glucokinazei in creier folosind un virus, soarecii au consumat mai multa glucoza, preferand-o hranei normale. Cand activitatea enzimei era redusa, animalele au consumat mai putina glucoza.

Gardiner a declarat ca, in cazul oamenilor, ar putea fi posibila reducerea nevoii de glucoza prin schimbarea dietei, iar un medicament care ar putea actiona asupra acestui sistem ar putea sa previna obezitatea.

“Foarte probabil, oamenii au niveluri diferite ale acestei enzime, astfel ca lucrurile functioneaza diferit in cazul fiecarei persoane”, a spus Gardiner. “In cazul unora, mancatul de alimente mai bogate in amidon la inceputul mesei ar putea fi o metoda de a obtine sentimentul de satietate mai rapid, tintind practic acest sistem, ceea ce ar insemna ca mananca mai putin per total”, a mai spus James Gardiner.

A.C.

Articole similare:

  1. Cercetatorii americani au descoperit mutatii genetice care scad riscul cardiovascular
  2. Cercetatorii au descoperit rolul somnului in imbunatatirea memoriei
  3. Cercetatorii americani au creat primul model 3D care imita tesutul cerebral viu- studiu
  4. vitMATINA Cercetatorii au descoperit un nou medicament care poate bloca dependenta de morfina si heroina
  5. Cercetatorii au descoperit procesul prin care “colesterolul bun” devine disfunctional si blocheaza arterele

Tags: , ,

Nici un comentariu

Momentan, articolul nu are nici un comentariu. Ai o parere? Fii primul care deschide discutia!

Lasa un comentariu


Do NOT fill this !