VIDEO INTERVIU Cat de periculoasa este bacteria Helicobacter Pylori si cum o depistam? Dr. Alina Bondoc, medic specialist gastroenterolog, a discutat online cu cititorii

Bacteria Helicobacter Pylori, care infecteaza mucoasa stomacului si a duodenului, este una dintre cele mai raspandite bacterii din lume. Care sunt investigatiile prin care o putem depista? Ce simptome prezinta infectia cu Helicobacter Pylori si ce afectiuni determina? Cum se trateaza eficient? Dr. Alina Bondoc, medic specialist gastroenterologie, a discutat online cu cititorii MedLive.ro si a raspuns acestor intrebari intr-un interviu video.

Dr. Alina Bondoc este medic specialist gastroenterolog, in cadrul Hyperclinii MedLife Titan. Vezi aici programul doctorului Anca Podaru in vederea unei programari.

Vezi in materialul video de mai jos explicatiile medicului referitoare la afectiuni, simptome si riscuri.

Afla din interviu care sunt investigatiile neinvazive prin care se depisteaza bacteria Helicobacter Pylori si cum trebuie sa ne pregatim pentru testul respirator

Articole similare:

  1. VIDEO INTERVIU Cand este necesara artroscopia? Dr. Mihai Rascu, medic specialist ortopedie, a discutat online cu cititorii
  2. VIDEO INTERVIU Afectiunile ORL la copii. Dr. Oana Constantinescu, medic specialist ORL, a discutat online cu cititorii
  3. De ce apar si cum se trateaza durerile de spate? Dr. Alina Posea, medic reumatolog, a discutat online despre durerile de spate si spondiloza
  4. VIDEO INTERVIU Cum scapam de cearcane? Dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog, a discutat online cu cititorii
  5. VIDEO INTERVIU Dr. Delia Simion, medic specialist reumatolog, a discutat online cu cititorii despre artroza

Tags: , ,

60 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Ioan
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 1:09 pm

    Care este riscul de a dezvolta cancer gastric pentru persoanele infectate cu Helicobacter Pilory ?

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:08 pm

      Persoanele infectate cu Helicobacter dezvolta in proportie de 100% leziuni compatibile cu diagnosticul de gastrita. Ulcerul peptic apare la 15% dintre pacienti, iar cancerul gastric in proprotie de 1%. Altfel spus, riscul de a dezvolta adenocarcinom gastric este de 2-3 ori mai mare fata de populatia generala neinfectata.

  2. Comentariu scris de milovan cosmin
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 1:39 pm

    doamna doc. am varicela ce tratament pot sa iau.

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:09 pm

      Varicela este o infectie virala determinata de virusul varicelo-zosterian. Nu are nici o legatura cu infectia cu Helicobacter pylori.
      Va puteti adresa medicului de familie sau specialistului de boli infectioase pentru recomandari specifice.

  3. Comentariu scris de Ion. A
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 1:58 pm

    Buna ziua,
    In urma unor recente analize efectuate prin recoltarea sangelui, rezultatul la “ANTICORPI ANTI-HELICOBACTER PYLORI (calitativ – met. imunocromatografica) a fost POZITIV.

    Va adrsesez rugamintea sa-mi spuneti daca trebuie continuate investigatiile pentru stabilirea cu exactitate a diagnosticului ori se poate prescrie un tratament doar in baza analizei deja efectuata.

    Multumesc!

    Cu stima,

    Ion. A

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:14 pm

      Daca anterior aveti o analiza serologica negativa – Ac anti Hp absenti, iar intre cele 2 analize nu ati luat antibiotice pentru orice alta infectie, putem concluziona ca ati achizitionat infectia recent si se poate recomanda antibioterapie specifica, pt infectia Hp.
      Daca aveti doar aceasta analiza efectuata, nu este suficient, trebuie efectuat inca un test pt confirmare. Testul respectiv poate fi invaziv – biopsie prelevata in timpul endoscopiei digestive superioare, sau neinvaziv.
      Tipul de test si respectiv, recomandarea de endoscopie vor fi precizate de medicul gastroenterolog.

  4. Comentariu scris de Mihai
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 2:05 pm

    Buna ziua. Cum putem evita sa ne infectam cu aceasta bacterie? Persoanele cu gastrita sau reflux gastric sunt mai predispuse la infectie? Multumesc.

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:18 pm

      Mecanismele de transmitere ale acestei infectii sunt: calea oral-orala, fecal-orala (alimente contaminate, maini nespalate etc) sau gastro-orala (in scop experimental sau accidental, prin dispozitive nesterilizate corect).
      Relatia cauzala cu gastrita este urmatoarea: infectia cu Hp determina gastrita acuta, respectiv cronica, nu invers. Relatia cauzala cu refluxul este mai complexa, studiile sint controversate pe acest aspect, si anume tratamentul infectiei poate demasca uneori simptomele de reflux gastroesofagian latent.

  5. Comentariu scris de Mihai N.
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 2:08 pm

    Stimata doamna,

    Infectia cu respectiva bacterie poate accentua un fond alergic preexitent?

    Totodata va rog sa ne comunicati daca exista remedii naturiste eficiente care pot inlocui tratamentul cu antibiotice.

    Multumesc

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:21 pm

      Nu. In cazurile de urticarie recurenta sau cronica sau in caz de angioedem recurent, infectia cu Hp este citata printre factorii etiologici. Medicul alergolog va recomanda un test, de obicei neinvaziv – testul respirator sau antigenul din materiile fecale.
      Desigur, daca testul este pozitiv, infectia va trebui tratata.

      Nu recomand remedii naturiste.

  6. Comentariu scris de Liliana G.
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 2:38 pm

    Buna ziua,
    Am o tuse seaca de mai mult timp, uneori cu expecroratii pana la senzatia de voma, in general dimineata, la schimbarile de temperatura si in spatii inchise cu miros de vechi sau mucegai. Am fost la un medic alergolog la Bucuresti si mi-a pus diagnosticul de astm bronsic alergic.Mi-a dat tratament Symbicort, Xyzal si Aerius alternativ cate 6 saptamani.Am urmat acest tratament dar nu am scapat de tuse.
    Un medic alergolog de la Craiova mi-a spus ca nu am astm bronsic si mi-a pus diagnostic de BRCE, rinita alergica si in urma analizelor din sange a reesit ca am bacteria Helicobacter Pylori.
    Am facut tratamentul indicat de medic. Nu am mai repetat analizele sa vad daca mai persista bacteria.
    Intrebare: Pot sa am aceasta tuse din cauza bolii de reflux gastroesofagian si a bacteriei Helicobacter Pylori?
    Multumesc!
    Cu stima.
    Liliana G.

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:26 pm

      Diagnosticul de BRGE trebuie confirmat de un medic specialist gastroenterolog, care va stabili si oportunitatea unei endoscopii digestive superioare.
      Tusea, de obicei iritativa se incadreaza intr-adevar intre simptomele atipice de BRGE.
      Infectia cu Helicobacter insa nu cauzeaza tuse.
      Va recomand retestare pt infectia Hp. Pentru stabilirea tipului de test trebuie sa fiti evaluat in cadrul unei consultatii. Exista si teste neinvazive, asa cum am precizat mai sus. Nu este cazul sa repetati analiza serologica (din sange).

  7. Comentariu scris de Pacient
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 2:41 pm

    Cum se contracteaza Helicobacter Pylori?
    Cum se trateaza eficient Helicobacter Pylori si cum stim sigur daca am scapat de ea?
    Este posibil sa fie nevoie de reluarea tratamentului si daca da, va fi un tratament diferit?

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:30 pm

      Cea mai frecvent intalnita este ruta de infectare fecal-orala (alimente contaminate, maini murdare etc)
      Tratamentul eficient se bazeaza pe antibiotice, exista mai multe scheme care cuprind 2-3 antibiotice si un antisecretor. Durata si tipul de medicamente vor fi stabilite de medicul specialist.
      Verificarea eradicarii infectiei se face de obicei printr-un test neinvaziv, la cel putin 2 saptamani de la terminarea tratamentului. Testele disponibile, inclusiv in Romania sunt: testul respirator (se efectueaza in 15 minute si avem rezultatul pe loc) si antigenul fecal Hp.
      Daca infectia nu a fost eradicata, de obicei se initiaza un tratament diferit, cu alte antibiotice decat prima data.

  8. Comentariu scris de Florin
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 2:45 pm

    Buna ziua,

    In urma cu 6 luni am fost diagnosticat cu BRGE. Am facut analizele de sange si Helicobacter Pylori a iesit pozitiv (+3). In urma unui tratament de 1 luna am reluat analizele si Helicobacter Pylori a iesit negativ.
    Poate fi bacteria Helicobacter Pylori cauza care a declansat BRGE?
    Puteti sa imi recomandati un tratament medicamentos pentru BRGE (va precizez ca am urmat tratament cu Nexium si in prezent urmez un tratament cu Famotidina care a mai ameliorat din simptome) si un regim alimentar?

    Va multumesc!

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:37 pm

      Hp nu declanseaza boala de reflux. Aceasta infectie determina gastrita acuta si cronica, ulcer gastric sau duodenal si, in timp, cancer gastric (la 1 din 100 de pacienti) si de limfom MALT.
      Tratamentul infectiei poate determina aparitia simptomelor de reflux, la o anumita categorie de pacienti, deoarece vindecarea gastritei si restabilirea integritatii mucoasei gastrice duce la o secretie crescuta de acid clorhidric. Cu toate acestea, se prefera eradicarea infectiei vizavi de riscul de progresie catre gastrita cronica atrofica, metaplazie si cancer gastric sau riscul crescut de ulcer peptic.

      Nu ati precizat cum ati fost diagnosticat cu BRGE. S-a efectuat endoscopie digestiva superioara? Tratamentul a fost de tip step-up sau step-down? Pentru recomandari de dieta si tratament pt BRGE este bine sa va prezentati la o consultatie la specialistul gastroenterolog.

  9. Comentariu scris de Andreea
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 4:56 pm

    Ce complicatii pot sa apara atunci cand infectia cu HP este corelata cu o hernie hiatala?

    Va multumesc,

    Andreea

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:42 pm

      Hernia hiatala este o modificare anatomica ce favorizeaza refluxul gastroesofagian, dar multi pacienti pot fi asimptomatici.
      Infectia cu Hp determina, asa cum am precizat la comentariile anterioare, gastrita, ulcer, cancer.
      Nu este o corelatie directa, cele 2 entitati patologice au istorie naturala, prognostic si complicatii diferite.
      Cel mai corect este sa va sfatuiti cu medicul specialist in cadrul unei consultatii, pentru a evalua cazul concret al pacientului respectiv.

  10. Comentariu scris de Alina
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 5:45 pm

    Buna ziua ! Se poate face operatie de colecist laparoscopic daca persoana a fost operata acum 10 ani de hernie inghinala unde i s-a pus o plasa abdominala ?!
    Multumesc !

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:43 pm

      Da, se poate.

      In cadrul unei consultatii la chirurgie generala puteti afla detaliile tehnice ale unei colecistectomii laparoscopice.

  11. Comentariu scris de rodika
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 6:17 pm

    HP ca si alte bacterii si virusuri convietuieste cu noi si poate cauza diverse boli. Considerati ca e necesar sa o ucidem fara a avea nici un simptom de boala provocata de ea? E posibil ca efectele secundare ale tratamentului sa devina mai grave decat eventuala boala pe care HP o putea provoca?

    Multumesc.

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:48 pm

      Intr-adevar, 70% dintre persoanele infectate cu Hp sunt asimptomatice. Portajul este mare, in special in tarile in curs de dezvoltare.
      Ghidurile de diagnostic si tratament acceptate international recomanda testarea doar a persoanelor simptomatice.
      Cu toate acestea, atunci cand prezenta infectiei este dovedita, beneficiul eradicarii acesteia pe termen lung este incontestabil. Nu pot recomanda ignorarea prezentei unei bacterii carcinogenetice.
      Efectele adverse ale tratamentului pot fi periculoase, atunci cand este vorba de o reactie alergica severa imediata, care este totusi un eveniment rar. Alte reactii adverse sunt minore si consider ca beneficiul eradicarii infectiei depaseste riscurile asumate de cel care ia antibiotice cu prescriptie medicala pt 7-10 zile.

  12. Comentariu scris de costache
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 7:03 pm

    Buna ziua,
    Am 51 ani,1,75 m ,90 kg ,
    -la 24 ani am avut gastrita ,
    -la 31 ani -ulcer gastro duodenal cu hemoragie interna
    Pana la 45 ani m-am chinuit cu dureri ,balonari stari permanente de voma ,chiar daca urmam diferite scheme de tratament si ferindu-ma tot timpul de alimentele contraindicate in aceasta afectiune si de alcool( insa de tutun nu )
    La 45 ani am urmat o schema de tratament format din trei tipuri de medicamente urmate in doua etape(nu-mi amintesc denumirea acestora) si am renuntat definitiv la fumat.
    De atunci ,multumesc DOMNULUI ,nu am mai avut dureri ,greata (balonari in functie de ceea ce consumam,dar mai rar)
    Va rog sa-mi spune-ti daca trebuie sa repet tratamentul ca masura preventiva (ce schema de tratament imi recomandati -cealalta am uitat-o)
    Va multumesc

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:52 pm

      Nu recomand repetarea unui tratament, chiar daca acesta a fost eficient anterior, fara a fi vazut de medic.
      Daca schemele de tratament luate anterior (cu cele 3 tipuri de medicamente) au fost pt tratamentul infectiei cu Helicobacter, recomand retestare, pt a verifica eradicarea infectiei.
      Se poate utiliza un test neinvaziv (respirator sau din materiile fecale) daca sinteti asimptomatic.
      Cel mai corect este insa sa va prezentati la o consultatie la gastroenterolog sau la medicul internist, pt a face recomandarile potrivite in cazul dvs.

  13. Comentariu scris de Ion Atim
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 8:22 pm

    Buna seara,

    Ce puteti spune despre tratamentele naturiste daca cele cu antibiotic nu dau rezultate?

    Despre mierea de Manuka ce stiti?

    Multumesc

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:53 pm

      Nu recomand tratamente naturiste sau preparate apicole pt o infectie bacteriana.

  14. Comentariu scris de anca petrar
    Publicat la data de 27.8.2013, ora 11:07 pm

    Buna ziua!
    As dori sa stiu daca exista posibilitatea sa fiu infectata cu aceasta bacterie stiind ca saptamna trecuta cumnata mea a fost diagnosticata cu aceasta bacterie! Oricum saptaman viitoare am programare la ginecolog, eu fiind insarcinata in 6 luni, si ii voi cere imi faca trimitere pt. a face aceasta analiza. dar eram curioasa sa stiu daca aceasta bacterie poate, in cazul in care eu as fi infectata, sa afecteze fatul……nu prezint nici un simptom din cele specifice bacteriei…..dar ma intreb? In speranta unui raspuns, va multumesc anticipat!

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:55 pm

      Infectia cu Hp la gravida nu afecteaza fatul. Pt ca sinteti asimptomatica, chiar daca testele arata ca aveti infectia (test repirator sau din materiile fecale, nu serologie!), as amana tratamentul antibiotic pana dupa nastere si oprirea alaptarii.
      Decizia insa trebuie corelata cu recomandarile ginecologului dvs.

  15. Comentariu scris de Luxa
    Publicat la data de 28.8.2013, ora 9:44 am

    Există o legatura intre aceasta bacterie si anemia megaloblastica?

    Mulțumesc.

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 3:02 pm

      Exista 2 tipuri de gastrita atrofica, si anume gastrita cronica atrofica multifocala determinata de infectia cu Helicobacter, si gastrita atrofica autoimuna, care se asociaza cu anemia pernicioasa (un tip de anemie megaloblastica).
      Infectia cu Hp determina un tip de gastrita atrofica, iar un anumit tip de anemie este consecinta unei gastrite autoimune, care este o afectiune mostenita. Deci nu avem o legatura etiologica intre cele 2 entitati.
      Insa pacientii cu gastrita atrofica asociata Hp sunt la risc de a dezvolta carcinom gastric. Acest risc poate scadea prin eradicarea infectiei.
      Si gastrita atrofica autoimuna creste riscul de adenocarcinom gastric de circa 3 ori fata de populatia generala.

  16. Comentariu scris de PACURAR
    Publicat la data de 28.8.2013, ora 11:06 am

    care sunt simptomele si cum le recunoastem din timp ?

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 3:05 pm

      70% dintre persoanele infectate sunt asimptomatice.
      Cei simptomatici pot avea dureri epigastrice (“in capul pieptului”), greata si varsaturi.
      Atunci cand este prezent ulcerul, acesta se poate manifesta de la inceput, direct printr-o complicatie – hemoragie digestiva exteriorizata prin scaune melenice (de culoare neagra) si/sau varsaturi cu sange proaspat sau “in zat de cafea” (hematemeza). Alte complicatii ale ulcerului sunt stenoza pilorica si perforatia.
      90% dintre ulcerele duodenale se asociaza cu infectia cu Helicobacter pylori.

  17. Comentariu scris de Anne
    Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:42 pm

    Buna ziua,am avut si eu aceasta bacterie,am sanse mari sa o am din nou daca am avut-o???

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 3:07 pm

      Este bine sa va testati din nou, la cel putin 2 saptamani dupa terminarea tratamentului (optim la 4 saptamani). Exista teste invazive (examen histopatologic sau test rapid la ureaza) in cursul endoscopiei, sau teste neinvazive (test respirator sau din scaun). Nu recomand efectuarea serologiei in cazul dvs (analiza din sange) pt ca este neconcludenta.
      O consultatie la gastroenterolog/internist va stabili care este tipul de test potrivit in cazul dvs.

  18. Comentariu scris de Cocuta
    Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:46 pm

    Buna ziua domna doctor,
    Va rog frumos sa ma lamuriti si pe mine intr-o problmea a fiului meu de 13 ani care are o hipersalivatie de pe la varsta de 6 ani.Acum este mai abundenta, fapt pentru care inghite ff des noaptea, in timp ce doarme.Tin sa precizez ca m-am invartit numai si numai in zona dr orl-isti.Mi s-a spus ca nu este nici o problema.Pe mine ca mama ma tot nelinisteste aceasta pb a fiului meu.Spuneti-mi daca aceasta saliva abundenta poate avea cauze care tin de gastro?va multumesc frumos, Cu respect,
    Cocuta

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 3:08 pm

      Putin probabil sa fie o cauza digestiva a simptomatologiei fiului dvs.
      Cu toate acestea, pediatrul va stabili care sunt testele si/sau atitudinea de urmat in cazul unui pacient de 13 ani.

  19. Comentariu scris de Corina
    Publicat la data de 28.8.2013, ora 2:55 pm

    Buna ziua,

    Ati mentionat ca: “Persoanele infectate cu Helicobacter dezvolta in proportie de 100% leziuni compatibile cu diagnosticul de gastrita.”

    Am un nivel ridicat de helicobacter de cativa ani, deci pp ca am gastrita (acum urmez tratamentul pt helicobacter).
    Nu am nici un simptom. Puteti sa imi spuneti, va rog, care sunt simptomele gastritei si daca se vindeca – daca da, cum se trateaza?

    Multumesc

    • Comentariu scris de Dr. Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 3:12 pm

      Presupun ca nivelul ridicat de Helicobacter se refera la titrul crescut de anticorpi antiHp de tip IgG, adica la serologie, analiza din sange. Aceasta nu reflecta statusul actual al infectiei, adica nu arata daca sinteti infectat in prezent.
      Ar trebui efectuat un alt test, probabil in cazul dvs neinvaziv (le-am mentionat mai sus). Daca infectia se confirma, trebuie sa primiti antibiotice.
      Este de preferat insa ca tipul de test si tot istoricul medical sa fie detaliate in cadrul unei consultatii, pentru a nu trece peste semne si simptome clinice semnificative.

      • Comentariu scris de Corina
        Publicat la data de 28.8.2013, ora 3:17 pm

        Multumesc pt raspuns. Am facut testul..am urmat tratament cu antibiotice si iarasi testul si iarasi antibiotice.

        Intrebarile mele sunt legate de gastrita:
        “care sunt simptomele gastritei si daca se vindeca – daca da, cum se trateaza?”

        Multumesc

        • Comentariu scris de Alina Bondoc
          Publicat la data de 28.8.2013, ora 5:32 pm

          Simptomele gastritei: dureri epigastrice, greata, varsaturi, inapetenta.
          Da, se vindeca.
          Se trateaza cu scheme terapeutice care includ 2 sau 3 antibiotice si un antisecretor (inhibitor de pompa de protoni), pt o durata de 7, 10 sau 14 zile.

          In cazul dvs trebuie evaluate schemele de tratament anterioare si incercata, eventual o schema diferita.

  20. Comentariu scris de Iulia Rosca
    Publicat la data de 28.8.2013, ora 3:12 pm

    Intalnirea online s-a incheiat. Va multumim.

    Redactia MedLive.ro

  21. Comentariu scris de Sorin Savu
    Publicat la data de 28.8.2013, ora 3:18 pm

    Buna ziua,
    Am 64 ani si de vreo cativa ani am HP. Am facut un tratament cu antibiotice acum vreo 2 ani dar HP a iesit tot pozitiv.
    De curand am facut o endoscopie digestiva superioara unde a reiesit o gastrita, esofagita si ulcer duodenal. Mentionez ca nu am dureri de stomac insa am facut aceasta endoscopie datorita unei senzatii de jena in gat la inghitire.
    Am primit tatament cu nexium si motilium cat si regim pentru aceasta. (Am uitat insa sa mentionez medicului si de HP…)
    Ar trebui reluat intai un tratament pentru eliminarea HP si apoi tratata gastrita? Sau e ok acest tratament data fiind situatia destul de precara a sistemului digestiv superior?

    Multumesc mult,
    Sorin

    • Comentariu scris de Alina Bondoc
      Publicat la data de 28.8.2013, ora 5:37 pm

      Avand diagnosticul de ulcer duodenal diagnosticat endoscopic, trebuie obligatoriu evaluat statusul infectiei cu Hp (nu ati precizat ce tip de test a aratat ca aveti inca infectia Hp) si aceasta trebuie tratata. In caz contrar, ulcerul va recidiva. Asa cum am precizat si mai sus, 90% dintre ulcerele duodenale se asociaza cu Hp.
      Alegerea antibioticelor trebuie sa fie facuta insa in functie de tratamentul anterior.

  22. Comentariu scris de mihaela surlea
    Publicat la data de 29.8.2013, ora 11:18 am

    Buna ziua!!! Am fost operata de tumora sigmoidala am facut si citostaticeacum am terminat de 1 luna si CT ul a iesit ff bine… ,am colon iritabil si as vrea sa va intreb daca pot lua ENTEROGERMINA 5ml,daca da,as vrea sa stiu cum si cat timp ??? va multumesc

  23. Comentariu scris de Alina Bondoc
    Publicat la data de 29.8.2013, ora 12:01 pm

    Nu ati precizat cu cat timp in urma s-a facut interventia chirurgicala, daca tumora sigmoidiana a fost obstructiva sau nu si daca oncologul a recomandat colonoscopie totala postoperator (sau s-a efectuat preoperator). Este de preferat sa fiti evaluata in cadrul unei consultatii de gastroenterologie sau oncologie digestiva, pt a stabili etiologia cea mai probabila a simptomelor digestive si oportunitatea unei reevaluari endoscopice. Abia apoi se poate stabili durata administrarii probioticelor, precum si necesitatea asocierii cu dieta si cu alte medicamente.

  24. Comentariu scris de cristi beldiman
    Publicat la data de 3.9.2013, ora 9:44 pm

    Buna seara.AM fost diagnosticat cu HP in luna iulie si am urmat un tratament cu antibiotice,nexium,motilium ,in urma cu 2 sapt. am inceput sa am usoare arsuri de stomac,esofag,mentionez ca eructez si am flatulente f frecvente,intepaturi in zona burtii.

  25. Comentariu scris de Alina Bondoc
    Publicat la data de 4.9.2013, ora 9:55 am

    Buna ziua
    Este necesar sa se evalueze eradicarea infectiei cu Hp, printr-unul din testele mentionate mai sus, neinvazive sau printr-o biopsie gastrica prelevata in cursul endoscopiei. Nu ati precizat ce varsta aveti.
    Cel mai corect este ca tipul de test sa fie ales de catre medicul gastroenterolog sau internist in cadrul unei consultatii, luand in considerare contextul clinic si istoricul medical al dvs.

  26. Comentariu scris de cristi beldiman
    Publicat la data de 4.9.2013, ora 8:22 pm

    Va multumesc pt raspuns,am 38 ani arsura o am de la esofag in jos pina in cosul pieptului,mentionez ca am baut cam o luna o combinatie de mai multe ceaiuri (albastrele,anghinare,teci de fasole ,trei frati patati),TRATAMENTUL A FOST CU NEXIUM,MOTILIUM,DE-MOL,AMOXICILINA,CLAMTORICIN.in aceasta perioada am tinut regim alim,am mincat mai multe salate .

  27. Comentariu scris de CIOTEA
    Publicat la data de 12.9.2013, ora 1:20 pm

    Am facut un test de sange pentru depistare helicobacter, iar rezultat a fost de 0,81 cu valori de referinta între 0,4-1,1. În aceste condiţii consideraţi că exista o problemă? Trebuie să urmez un tratament cu antibiotice?Vă precizez că nu am nici o durere în zona stomacului. Vă mulţumesc!

  28. Comentariu scris de Alina Bondoc
    Publicat la data de 12.9.2013, ora 3:06 pm

    Laboratorul Medlife precizeaza: titru de anticorpi IgG antiHp sub 0,9 – rezultat negativ, iar peste 1,1 rezultat pozitiv. Intre aceste valori, rezultat echivoc.
    Presupun ca valorile de referinta de la laboratorul la care ati efectuat analiza se refera la acelasi lucru (ar trebui sa mentioneze peste ce valoare a titrului se considera rezultatul pozitiv).

    In acest caz, rezultatul este echivoc (neconcludent) si ar trebui facut un alt test pentru a vedea statusul infectiei la dvs. Daca sinteti asimptomatic, este de preferat un test neinvaziv, adica cel respirator sau cel din materiile fecale.

  29. Comentariu scris de Daniel B.
    Publicat la data de 11.2.2014, ora 10:14 am

    Buna ziua ,
    am 44ani , 177 cm , 90 kg , am fost diagnosticat cu ulcer gastroduodenal la 23 ani , care se pare ca a fost rezolvat atunci cu Ranitidina .Probleme mai apar toamna / primavara cu arsuri gastrice , dar problema cea mai mare este respiratia urat mirositoare sesizata de familia din jurul meu , eu nu o sesizez .Va rog sa-mi recomandati calea de urmat , daca e necesar testul pt depistarea Helicobacter , etc .

    Cu stima ,Daniel B.

  30. Comentariu scris de Daniel B
    Publicat la data de 11.2.2014, ora 12:53 pm

    Buna ziua ,
    am 44 ani , 177 cm , 90 kg , nu fumez , nu beau , am fost diagnosticat cu ulcer gastroduodenal la 23 ani si dupa un tratament cu Ranitidina la acea vreme , rana s-a vindecat .Mai am ceva arsuri gastrice toamna si primavara dar problema cea mai mare este respiratia urat mirositoare pe care o constata familia din jurul meu , eu nu o sesizez ..Va rog sa-mi recomandati calea de urmat , este vorba de Helicobacter ?
    Cu stima ,
    Daniel B

  31. Comentariu scris de farcas alina
    Publicat la data de 22.3.2014, ora 1:03 am

    Buna seara d-na doctor
    Am 38 de ani si in urma rezultatelor copro,am aflat ca sunt pozitiva la bacteria Helicobacter Pylori,as avea rugamintea la dvs sa-mi spuneti ce tratament ar trebui sa urmez,ce antibiotice mai exact.Va multumesc si astept cu mult interes raspunsul dvs

  32. Comentariu scris de JIEANU GEORGETA
    Publicat la data de 1.4.2014, ora 11:44 am

    Buna ziua,am 42 ani si am fost depistata cu hp,am dureri foarte mari in capul pieptului si radiaza in spate ,incat am impresia ca ma dor si plamani.Problema este ca sunt alergica la antibiotice.urmez tratament cu duspatalin,controloc si de-nol.Intrebarea mea este cum tratez hp,daca sunt alergica,medicul mi-a spus ca nu are ce sa-mi faca.As dori un raspuns ,va multumesc!

  33. Comentariu scris de STOICA MARIO
    Publicat la data de 21.4.2014, ora 8:10 pm

    BUNA ZIUA SUNT MAMA UNUI COPIL DE 7 ANI SI AM DESCOPERIT ANUL TRECUT IN SEPTEMBRIE CU GASTRITA SI HELYCOBACTER PYLORI COPILUL ARE DURERI FOARTE MARI IN CAPUL PIEPTULUI SI FOARTE MUTE STARI DE VOMA VA ROG VRUMOS SA IMI DATI UN RASPUNS CU CE I POT TRATA SAU SA IMI DATI ADRESA DUMNEAVOASTRA DE LA CABINET.VA MULTUMESC

  34. Comentariu scris de ELENA
    Publicat la data de 23.4.2014, ora 4:30 pm

    Buna Ziua si un Paste plin de lumina si multa sanatate pt la randul dv aveti nevoie pt a ne trata pe noi .Fetita mea are 15 ani si de mica are un fon alergic vara la 8 anisori a avut o gastrita cu heli pe care am tratato atunci acum mai ia uneori xyzl ,uneori seara mai are dureri rar ,iar acum eructati si senzati de sufocare am facut testul pt helico si a iesit echivoc 0.73
    valori rferinta mai mic de 0,9 NEGATIV
    MAI MARE DE 1,1POZITIV
    momentan are rosu in gat si ia augumentin si omez .?Ce sa fac sa incepem si pe cel de helico concomitent ca sa nu mai trebuiasca sa ia din nou antibiotic sau trebuie tratate seperat????? si ce schema sa urmam pe care so putem asocia cu ce avem acum .Va multumesc din suflet si daca aveti timp sa ne raspundeti mai din timp (are si o talasemie minora cu HGB 10.2)

  35. Comentariu scris de ELENA
    Publicat la data de 23.4.2014, ora 4:32 pm

    Buna Ziua si un Paste plin de lumina si multa sanatate pt la randul dv aveti nevoie pt a ne trata pe noi .Fetita mea are 15 ani si de mica are un fond alergic vara la 8 anisori a avut o gastrita cu heli pe care am tratato atunci, acum mai ia uneori xyzl , sau omez uneori seara mai are dureri rar ,iar acum eructati si senzati de sufocare am facut testul pt helico din sange si a iesit echivoc 0.73
    valori rferinta mai mic de 0,9 NEGATIV
    MAI MARE DE 1,1POZITIV
    momentan are rosu in gat si ia augumentin si omez .?Ce sa fac sa incepem si pe cel de helico concomitent ca sa nu mai trebuiasca sa ia din nou antibiotic sau trebuie tratate seperat????? si ce schema sa urmam pe care so putem asocia cu ce avem acum .Va multumesc din suflet si daca aveti timp sa ne raspundeti mai din timp (are si o talasemie minora cu HGB 10.2)

  36. Comentariu scris de angelica giol,braila
    Publicat la data de 28.7.2014, ora 4:07 pm

    Buna ziua,spuneti -mi si mie va rog la Medlife Gl faceti si polipectomii?E vb de tatal meu care in urma cu 3-4ani a rezecat 2 polipi la 25-30cm de m.a si in urma biopsiei a rez ca sunt benigni.in urma cu 2zile a sangerat din nou la scaun si cred ca s au format din nou.de aceea va intreb daca sa venim la Medlife Gl

  37. Comentariu scris de Biliciu Maricica
    Publicat la data de 18.8.2014, ora 5:43 pm

    Buna ziua,am 58 de ani si pe 5 mai am facut o analiza de sange si mia iesit hp,valoarea25,81.Am primit de la medicul de familie urmatorul tratament;amoxicillinum,claritec si controloc de 20(10 zile)plus inca o luna controloc.Am facut testul din scaun si rezultatul a fost pozitiv.Am primit in continuare inca o luna tr cu nexium de 40,acum sunt la inca o luna de nexium de 20,durerile nu au disparut in totalitate am cateodada niste crize groaznice de stomac.Am fost trimisa la un medic internist si mia dat urmatorul tratament fara nici o alta investigatie;aceleasi antibiotice,plus nexium de 40,sapte zile,sucrafaltum,otilonium bromidum,ce ma sfatuiti ca ar trebui face,multumesc mult,astept raspuns



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !