Aspirina poate reduce riscul decesului prematur in randul pacientilor ce sufera de cancer

Administrarea zilnica a aspirinei in doze mici, pe un termen indelungat, ar putea reduce riscul decesului prematur la bolnavii de cancer, arata o analiza a studiilor de specialitate efectuata de un grup de cercetatori de la institutul clinic de epidemiologie al Spitalului Massachusetts in colaborare cu cercetatorii de la Harvard Medical School.

Autoarea principala a studiului a prezentat la inceputul acestei saptamani concluziile cercetarii in cadrul reuniunii organizate la Institutul American Association for Cancer Research in Washington, informeaza cnn.com.

Beneficiile administrarii aspirinei pentru suferinzii de cancer

Pentru a realiza acesta analiza, cercetatorii au investigat datele medicale a peste 86 de mii de femei care au participat la un studiu realizat pe aceasta tema intre anii 1980 si 2012, precum si datele medicale ale altor 43 de mii de persoane participante la o cercetare similara, ce s-a desfasurat intre anii 1986 si 2012.

De-a lungul celor 32 de ani, peste 8.200 femei si 4.600 de barbati au decedat din cauza cancerului. Riscul decesului a fost cu 7% mai mic pentru femeile care obisnuiau sa ia aspirina in mod regulat si cu 11% mai mic pentru barbatii care urmau acest tratament medicamentos.

Cea mai puternica asociere intre administrarea aspirinei pe termen indelungat si riscul scazut de deces pe fond de cancer a fost inregistrata in cazurile de cancer colorectal. In randul pacientilor ce sufereau de aceasta afectiune riscul a scazut cu 31% pentru femei si 30% pentru barbati, pe fondul administrarii aspirinei pe termen indelungat.

In cazul pacientelor ce sufereau de cancer mamar riscul decesului a scazut 11%, iar in randul pacientilor ce sufereau de cancer de prostata riscul de deces a scazut cu pana la 23%.

“Dovezile stiintifice arata o evolutie rapida a scaderii ratei de deces, datorata administrarii aspirinei pe perioade lungi de timp, in randul pacientilor ce sufera de cancer, dar si in randul celor ce sufera de boli cardiovasculare. Cu toate acestea, recomandarea de a se sfatui cu un specialist inainte de a incepe administrarea aspirinei pe perioade lungi de timp este valabila in toate cazurile,” a declarat Yin Cao, autoarea principala a studiului.

Recomandari si contraindicatii

Administrarea aspirinei nu este recomandata persoanelor care sunt predispuse sangerarilor gastro-intestinale si ulcerelor. Din studiile de specialitate efectuate pe aceasta tema reiese ca beneficiile administrarii nu depaseste riscurile pe care aspirina le prezinta cand vine vorba despre aceste doua afectiuni.

Pe de alta parte, unele cercetari de specialitate au adus dovezi solide ce arata ca aspirina poate ajuta la recuperarea pacientilor ce au suferit atac de cord sau accident vascular cerebral.

Administrarea aspirinei pentru prevenirea cancerului

In luna aprilie a anului trecut, un purtator de cuvant al US Preventive Service Task Force a facut o declaratie in care a transmis public recomandarile medicilor specialisti privitoare la administrarea unei aspirine pe zi pentru prevenirea cancerului de colon si a bolilor cardiovasculare pentru adultii cu varste cuprinse intre 50 si 69 de ani, ce prezinta un risc crescut pentru dezvoltarea acestor boli.

In concluzie, autoarea studiului a declarat ca extinderea acestei analize este necesara pentru a include si cazurile de deces inregistrate pe fondul afectiunilor asociate tipurilor de cancer, in ansamblu. Pe viitor, cercetatorii vor sa identifice grupurile tinta de bolnavi ce pot beneficia cel mai mult de pe urma administrarii aspirinei pe perioade lungi de timp, in functie de gradul de risc pe care il au fata de dezvoltarea diferitelor tipuri de cancer.

Autor: G.T.

Articole similare:

  1. Studiu: O aspirina pe zi ar putea reduce semnificativ riscul aparitiei cancerului
  2. “Alimentele miracol” pot reduce riscul de cancer?
  3. Dieta mediteraneana reduce riscul de cancer la prostata -studiu
  4. Aspirina, 1897. De la tratarea durerilor de cap la prevenirea accidentelor vasculare cerebrale
  5. Alimentatia femeii in timpul sarcinii poate creste riscul de cancer atat copiilor, cat si nepotilor ei

Tags:

Nici un comentariu

Momentan, articolul nu are nici un comentariu. Ai o parere? Fii primul care deschide discutia!

Lasa un comentariu


Do NOT fill this !