Cel mai performant aparat de rezonanta magnetica, IRM 3Tesla, disponibil la MedLife

IRM 3 Tesla / Foto: MedLife

Incepand din luna ianuarie, un nou aparat de imagistica prin rezonanta magnetica, IRM 3Tesla, o noutate chiar si la nivel international, este disponibil in Hyperclinica MedLife Grivita. IRM 3T este de doua ori mai puternic decat un aparat obisnuit de rezonanta magnetica, imaginile obtinute fiind mult mai clare, fapt ce permite detectarea unor afectiuni in stadiu incipient. Datorita vitezei mari de scanare, IRM 3T este mai recomandat pentru copii si pentru persoanele claustrofobe, spre deosebire de aparatele clasice IRM. Durata mica de examinare, de 15-60 de minute, asigura un confort sporit pacientilor, iar performantele aparatului pot limita sau chiar exclude utilizarea substantei de contrast si a sedativelor.

Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) sau Rezonanta magnetica nucleara (RMN) reprezinta o investigatie moderna, foarte performanta, ce ofera informatii mai precise decat radiografia, ecografia sau tomografia computerizata. RMN-ul foloseste un camp magnetic si unde de radiofrecventa pentru a oferi imagini ale diferitelor organe si tesuturi ale corpului. In anumite situatii, pentru o mai buna vizualizare a organelor, se pot folosi substante de contrast.

Ce afectiuni depisteaza noul tip de IRM?

IRM 3Tesla este solutia optima pentru pacientii care sufera de afectiuni cerebrale, ale coloanei vertebrale (hernii de disc, patologie vertebrala sau de cordon medular) si ale sistemului musculo-scheletal. Rezolutia scannerului 3T permite vizualizarea in detaliu a vaselor sangvine de dimensiuni foarte mici, angiografiile realizate cu IRM 3Tesla putand inlocui, in anumite cazuri, angiografiile invazive care se realizeaza prin cateterism. De asemenea, IRM 3T este utilizat cu succes in investigarea afectiunilor neurologice, ortopedice, abdominale si pelvine, iar prin imagistica functionala si spectroscopie, ofera informatii suplimentare pentru diagnostic.

Poate IRM 3Tesla detecta cancerul?

IRM 3T permite medicilor radiologi sa diferentieze cu mai mare acuratete afectiunile benigne de cele maligne, acestea din urma putand fi depistate in stadiu incipient. Studii recente efectuate cu acest aparat au demonstrat ca IRM 3T este eficient in depistarea cancerelor de prostata si de san, permitand vizualizarea tumorilor canceroase de dimensiuni milimetrice. Complementar cu mamografia si ultrasonografia, IRM poate oferi informatii care cresc gradul de acuratete a diagnosticului imagistic.

Cum trebuie sa ma pregatesc inainte de o testare IRM?

In functie de aparatul IRM utilizat, dar si de tipul de examinare, este posibil ca medicul sa va ceara sa nu mancati nimic cu 3-6 ore inainte de testare. Daca nu vi se fac alte recomandari, va puteti urma rutina zilnica si, daca urmati un anumit tratament, va puteti lua medicamentele in mod normal. Anumite investigatii pot necesita administrarea orala sau injectarea, de catre cadrele medicale, a unei substante de contrast pentru o mai buna vizualizare a organelor.

Inainte de examinare trebuie sa va scoateti bijuteriile, ceasul, ochelarii, acele de par, agrafele, si sa indepartati orice alte obiecte care pot contine metal (stilou, chei, monede, aparate auditive, piercing-uri). De asemenea, trebuie sa stiti ca, in timpul examinarii, anumite tatuaje realizate cu pigmenti metalici pot produce o senzatie de caldura locala.

Anuntati medicul daca suferiti de orice fel de afectiune medicala sau daca ati trecut printr-o interventie chirurgicala recenta.

In cazul in care aveti montat un sterilet, anuntati medicul ginecolog inaintea efectuarii unei examinari IRM sau intrebati radiologul despre compatibilitatea purtarii acestui dispozitiv in timpul examinarii.

Desi nu s-a dovedit ca IRM poate influenta evolutia sarcinii, se recomanda evitarea examinarii in primul trimestru.

Nu pot efectua IRM pacientii care:

  • au stimulator cardiac si alti biostimulatori;
  • sunt purtatori de proteze osoase metalice;
  • au proteze cardiace valvulare, stenturi vasculare sau orice alte implanturi metalice care sunt declarate incompatibile cu explorarea IRM.

Programarile se pot face la numarul de telefon 021 9646.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.

Citeste si:

Sursa: MedLife

Articole similare:

  1. VIDEO Prima nastere scanata prin rezonanta magnetica RMN, realizata la Berlin
  2. Inca o nastere de tripleti la MedLife, dupa inseminare artificiala
  3. MedLife va asteapta la Scoala Parintilor
  4. MedLife lanseaza primul serviciu integrat de Medicina Reproductiva din Romania
  5. O tumora cerebrala gigant de 7 cm a fost operata cu succes la un copil de 2 ani si 5 luni, la MedLife

Tags: , , , ,

7 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Presada
    Publicat la data de 22.1.2011, ora 9:54 pm

    Asi dori sa stiu daca ma ajuta IRM 3 TESLA la depistarea problemelor vasculare ale piciorului ,cat ma costa aceasta investigatie si in ce proportie este decontata de Casa de Sanatate .Multumesc

  2. Comentariu scris de andreea
    Publicat la data de 2.2.2011, ora 9:09 am

    va rog as dori sa stiu cat costa o examinare la compiuter irm 3 t
    va multumesc

  3. Comentariu scris de ion
    Publicat la data de 26.4.2011, ora 11:42 pm

    60 minute la un SAR dublu decat 1,5T e putin????
    Daca tineti un pacient 60 min la 3T il scoateti gata prajit.
    Cine va scrie articolele?

  4. Comentariu scris de Lia
    Publicat la data de 8.3.2013, ora 9:00 pm

    Buna seara,
    As dori sa stiu cat costa un IRM cerebral si daca se fac reduceri pentru pensionarii care nu sunt din Bucuresti.
    Va multumesc anticipat

  5. Comentariu scris de grigore alina
    Publicat la data de 11.12.2013, ora 11:14 pm

    Buna ziua. un copil de 1 an (8kg) poate face un examen rmn cu acest aparat si in cadrul clinici dvs. Multumesc

  6. Comentariu scris de Mihaela C
    Publicat la data de 18.2.2014, ora 9:35 pm

    Buna seara.Aparatul IRM 3 TESLA poate depista problemele vasculare? Cat costa aceasta investigatie? Asemenea probleme se pot rezolva in cadrul clinici dvs? Multumesc!

  7. Comentariu scris de Radu S.
    Publicat la data de 7.7.2014, ora 3:01 pm

    Cat costa IRM la prostata. Am abonament Classic. Multumesc



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !