Afectiunile care se pot ascunde in spatele oboselii cronice

Te simti obosit? / Foto: BigStockPhoto.com

Te simti in permanenta epuizat? Vrei sa urmaresti un film si adormi de la primele scene. Toti stim cum e sa fii obosit, mai ales daca avem o raceala sau o infectie virala. Dar atunci cand lipsa de energie este constanta si oboseala devine permanenta este deja cazul sa consulti un medic.

Extenuarea este o stare de oboseala persistenta si constanta. Starea resimtita este similara cu aceea din timpul unei raceli sau de dupa o noapte de nesomn. Daca suferiti de oboseala cronica, va puteti simti dimineata, la trezire, la fel de obositi cum erati seara inainte de culcare, sunteti neproductivi la munca. Este posibil chiar sa nu aveti energia necesara pentru a indeplini activitatile de zi cu zi.

In cele mai multe cazuri, cauza nu este oboseala. Poate fi vorba de o rinita alergica, anemie, depresie, fibromialgie sau alta afectiune.

Rinita alergica

Simptome:

  • oboseala;
  • dureri de cap;
  • congestie nazala;
  • stranuturi repetate.

Rinita alergica este o cauza frecventa a oboselii cronice. Boala poate fi tratata relativ usor. Pentru a fi diagnosticata, medicul va verifica simptomele si va determina factorii alergeni care au declansat-o. Cei mai comuni factori alergeni sunt polenul, insectele (acarienii sau gandacii de bucatarie), parul de animale, mucegaiurile si ciupercile, schimbarile bruste de temperatura.

O metoda de a reduce simptomele rinitei alergice este evitarea alergenilor, care poate fi ajutata de medicamentatia adecvata, recomandata de medic.

In cazurile severe, este posibil ca medicul sa va recomande tratament cu corticosteroizi, la care se pot adauga antihistaminicele administrate oral si un spray nazal.

De asemenea, imunoterapia poate fi foarte eficienta in unele cazuri. Imunoterapia consta in administrarea regulata, prin injectare, a unei doze de alergen, care este marita periodic. Acest tip de tratament este insa unul de durata; este nevoie de trei – cinci ani pana sa isi demonstreze eficienta.

Anemia

Simptome:

  • oboseala;
  • ameteli;
  • senzatia de frig;
  • iritabilitate.

Anemia este una din principalele cauze ale oboselii cronice, in special in cazul femeilor insarcinate si a celor care au fibroame sau polipi pe colul uterin. Anemia poate aparea si la persoanele care sufera de hemoroizi sau afectiuni gastrointestinale, precum ulcerul sau cancerul gastric. Alte cauze ale anemiei includ unele boli cronice si insuficienta de fier, acid folic sau vitamina B12.

Epuizarea fizica apare atunci cand hemoragiile duc la scaderea nivelului de hemoglobina. Hemoglobina are rolul de a transporta oxigenul din plamani catre celelalte organe. Atunci cand organele si tesuturile nu primesc o cantitate suficienta de oxigen, incepeti sa va simtiti extenuati.

Pentru a confirma diagnosticul de anemie, medicul va va recomanda sa faceti o analiza a sangelui. Daca lipsa de fier este cauza oboselii, atunci tratamentul va include si un supliment de fier. De ajutor in acest caz sunt si alimentele care contin fier, precum spanacul, brocoli sau carnea rosie.

Depresia si anxietatea

Simptomele depresiei:

Uneori depresia si anxietatea sunt sursa oboselii cronice. De fapt, intre 60 si 80% din persoanele care sufera de oboseala cronica au o afectiune psihica. Depresia afecteaza de doua ori mai multe femei decat barbati, dar de multe ori se manifesta si la nivelul intregii familii. De obicei apare intre 15 si 30 de ani.

Femeile pot suferi de depresie postnatala. Unele persoane sunt afectate de depresie sezoniera, care se manifesta in special iarna, perioada cand se simt triste si obosite. Depresia severa este de asemenea unul din simptomele tulburarii bipolare.

Daca suferiti de depresie, va puteti simti tristi toata ziua iar interesul pentru activitatile obisnuite scade. Pe langa oboseala, persoana depresiva mananca prea putin, doarme insuficient, se simte lipsita de scop si speranta.

Simptomele anxietatii:

  • stare de agitatie;
  • dificultati de somn;
  • ingrijorare excesiva;
  • sentimentul de “a fi in alerta” in cea mai mare parte a timpului;
  • nervozitate

Daca sunteti deprimati sau aveti simptome specifice anxietatii, in primul rand mergeti la doctorul dvs. curant pentru o consultatie. Daca nu exista cauze fizice care sa determine depresia sau anxietatea, acesta v-ar putea prescrie un tratament medicamentos sau v-ar putea indruma catre un specialist.

Desi cauzele exacte ale depresiei si anxietatii sunt deseori neclare si greu de determinat, acestea sunt afectiuni tratabile. Medicatia, psihoterapia sau o combinatie intre cele doua va pot ajuta pentru ameliorarea simptomelor.

Fibromialgia

Simptome:

  • oboseala cronica;
  • dureri musculare;
  • dureri ale articulatiilor;
  • tulburari de somn;
  • anxietate;
  • depresie.

Fibromialgia este o cauza frecventa a oboselii cronice si durerilor musculare, in special in cazul femeilor. Fibromialgia si sindromul oboselii cronice sunt considerate afectiuni distincte, dar asociate: au simptome comune si afecteaza grav viata cotidiana.

Daca suferiti de fibromialgie, va simtiti obositi indiferent de cate ore ati dormit. De asemenea, somnul este nelinistit, va treziti des, desi s-ar putea sa nu va amintiti aceste pasaje a doua zi, si puteti avea probleme de concentrare.

In foarte multe cazuri, datorita oboselii constante, persoanele afectate de fibromialgie fac mai putina miscare, fapt care poate atrage dupa sine probleme legate de starea psihica. Cea mai buna metoda in acest caz este sa faceti cat mai mult sport. Exercitiile fizice au efect benefic asupra starii de spirit, somnului, inlaturand astfel senzatia de extenuare.

Totusi, daca va hotarati sa faceti exercitii fizice, luati-o incet si mariti ritmul pe masura ce va acomodati. Stabiliti-va un program fix, astfel incat sa evitati suprasolicitarea.

Alergiile alimentare

Simptome:

  • oboseala;
  • somnolenta;
  • urticarii;
  • mancarimea pielii;
  • gust metalic in gura;
  • dificultati de respiratie.

Desi se presupune ca mancarea ar trebui sa constituie un aport de energie, unii doctori sunt de parere ca intolerantele alimentare si alergiile determina exact contrariul. De fapt, oboseala poate reprezenta chiar un semnal de alarma cu privire la o alergie sau intoleranta alimentara.

Discutati cu medicul despre beneficiile dietei eliminatorii in acest caz. Aceasta dieta presupune eliminarea din meniul zilnic a alimentelor susceptibile a declansa intoleranta alimentara. De asemenea, medicul va poate recomanda un test alergologic.

Cardiopatia ischemica

Simptome:

  • oboseala, chiar atunci cand efectuati activitati;
  • angina stabila sau instabila.

Daca constatati ca obositi repede chiar si atunci cand faceti ceva care obisnuia sa vi se para usor, poate e timpul sa discutati cu medicul dvs. despre posibilitatea de a suferi de cardiopatie ischemica. Cardiopatia ischemica este o boala care poate deveni fatala. Daca oboseala are aceasta cauza, atunci tratamentul medicamentos poate ajuta la diminuarea simptomelor si reducerea starii de oboseala.

Artrita reumatoida

Simptome:

  • oboseala;
  • rigiditate musculara, mai ales dimineata;
  • dureri articulare;
  • inflamatii ale articulatiilor.

Artrita reumatoida este o boala inflamatorie, care poate duce la invaliditate. Cea mai buna metoda de combatere este tratamentul precoce.

Apneea in somn

Simptome:

  • oboseala cronica;
  • sforait;
  • senzatia de extenuare, chiar si imediat dupa trezire.

Sforaitul apare atunci cand fluxul de aer inspirat prin gura sau nas in plamani este perturbat in timpul somnului. Uneori, sforaitul apare si cand sunteti foarte obositi. Dar apneea in somn mai presuspune si episoade mai lungi sau mai scurte in care respiratia se opreste in timpul somnului.

Apneea in somn este rezultatul unui nivel scazut de oxigen in sange, ceea ce impiedica aerul sa ajunga la plamani. Insuficienta oxigenului afecteaza, de asemenea, inima su functionarea creierului. Uneori, singurul simptom care va avertizeaza ca suferiti de apnee in somn este oboseala cronica.

Discutati cu medicul dvs. despre necesitatea efectuarii unei polisomnografii. In plus, incercati sa slabiti, daca sunteti supraponderali si sa renuntati la fumat daca aveti acest viciu. Atat obezitatea cat si fumatul sunt factori majori de risc in cazul apneei in somn. De asemenea, incercati sa dormiti pe o parte, pozitie care reduce simptomele unei apnei usoare.

Netratata, apneea in somn creste riscurile de accident vascular cerebral si infarct miocardic.

Diabetul de tip 2

Simptome:

  • oboseala pronuntata;
  • senzatie crescuta de foame si sete;
  • urinare frecventa;
  • scadere neobisnuita in greutate.

Daca prezentati simptome specifice diabetului de tip 2, consultati medicul si faceti analizele necesare. Desi confirmarea unui astfel de diagnostic nu este deloc incurajatoare, boala poate fi tinuta sub control. Tratamentul poate include:

  • dieta pentru eliminarea grasimii in exces;
  • exercitii fizice;
  • mentinerea la nivel optim a nivelului glicemic;
  • medicamentatia specifica diabetului.

De asemenea, foarte importante sunt si alte modificari ale stilului obisnuit de viata, care pot include renuntarea la fumat, verificarea frecventa a tensiunii arteriale si reducerea nivelului de colesterol.

Hipotiroidie

Simptome:

  • extenuare;
  • stare de slabiciune;
  • sensibilitate la frig;
  • depresie;
  • iritabilitate;
  • confuzie si pierderi de memorie.

Tiroida este o glanda situata la baza gatului care regleaza metabolismul, functionarea sistemului nervos central, a celui cardiovascular, digestiv si muscular.

Conform statisticilor realizate de American Thyroid Foundation, aproximativ 17% dintre femei sufera de o disfunctie tiroidiana pana la varsta de 60 de ani, care in foarte multe cazuri ramane nediagnosticata. Cea mai frecventa cauza este boala autoimuna cunoscuta sub numele de tiroidita Hashimoto.

Boala poate fi tinuta sub control prin administrarea medicamentelor specifice, recomandate de medic.

Autor: R.M.

Articole similare:

  1. Sangerarile gingivale pot ascunde afectiuni grave

Tags: , , , , , , , ,

7 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de diana
    Publicat la data de 23.5.2010, ora 7:28 pm

    am senzatia ca am toate simptomele.oricum , interesant articolul! oare medicul de familie cunoaste aceste lucruri? si daca nu, la ce specialist sa ma duc?

  2. Comentariu scris de suki
    Publicat la data de 23.5.2010, ora 7:44 pm

    Va felicit pentru acest articol, chiar mi s-a parut foarte interesant si necesar.

  3. Comentariu scris de Lili
    Publicat la data de 24.5.2010, ora 9:09 am

    Foarte interesant articolul. Datorita lui mi-am dat seama ca ar trebui sa fac imediat niste analize.

  4. Comentariu scris de 13 probleme care ne afecteaza viata sexuala   MedLive
    Publicat la data de 24.5.2010, ora 3:47 pm

    [...] care sunt Afectiunile care se ascund in spatele oboselii cronice 5.Ingrijirea copilului Ingrijirea copilului, in sine, nu ar trebui sa va afecteze viata sexuala, [...]

  5. Comentariu scris de Lipsa somnului va poate afecta gandirea, eficienta la locul de munca si starea de spirit   MedLive
    Publicat la data de 22.6.2010, ora 8:55 am

    [...] Cititi si Afectiunile care se pot ascunde in spatele oboselii cronice [...]

  6. Comentariu scris de Burnout, oboseala extrema, suprasolicitare sau Cum sa inghesui in ziua de 24 de ore activitati ce necesita 37 de ore   MedLive
    Publicat la data de 19.11.2010, ora 3:14 am

    [...] Afectiunile care se pot ascunde in spatele oboselii cronice [...]

  7. Comentariu scris de otiliacaruta
    Publicat la data de 10.9.2013, ora 12:23 pm

    interesant de stiut aceste lucruri,multumim celor care le-a scris!



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !