A fost creat primul embrion ”himera” porc-om, intr-un studiu revolutionar

Pentru a crea embrionul himeră, celule stem umane, care se pot dezvolta in orice tesut, au fost injectate într-un embrion de porc. Este prima dovada ca se pot crea himere prin combinarea materialului genetic de la oameni și animale, scrie bbc.com.

Cu toate acestea, studiul stiintific publicat in revista Cell prezinta procesul ca pe o provocare, iar posibilitatea de a crește organe umane in animale este îndepărtata.

“Scopul final este de a creste țesuturi sau organe funcționale care pot fi folosite la transplant, dar noi sunt departe de asta. Acesta este un prim pas important,” a declarat Juan Carlos Izpisua Belmonte, coordonatorul cercetarii.

Care este procedeul si dificultatile intampinate

Celule stem umane sunt injectate într-un embrion de porc, apoi, embrionul, acum un amestec de material genetic de om și de porc, este implantat în porc si lasat sa creasca până la o lună.

Procedeul pare să fie foarte ineficient – din 2,075 de embrioni implantați numai 186 au continuat să se dezvolte până la stadiul de 28 de zile.

Dar, au existat semne ca celulele umane funcționau, chiar dacă o mică fracțiune din totalul țesutului, ca parte a unei himere om-porc.

“Aceasta este prima data cand celulele umane sunt observate cum cresc în interiorul unui animal mare”, spune profesorul Juan Carlos Izpisua Belmonte, de la Institutul Salk.

Referindu-se la ineficienta, Belmonte a spus: “Oamenii și porcii sunt separați de o lunga perioadă de timp în evoluție. Dezvoltarea în uter este, de asemenea, mult mai rapida la porci – sarcina dureaza mai putin de patru luni, comparativ cu aproximativ nouă luni la oameni. De aceea, posibilitatea de a crește animale cu organe umane, cum ar fi o inimă, pancreas sau ficat, care pot fi transplantate, este foarte indepartata”.

Utilitatea

Cu toate acestea, cercetatorii sustin ca acest procedeu ar putea fi util pentru:

  • testarea medicamentelor, inainte de a efectua studii pe oameni;
  • studierea apariției si declansarii bolilor umane;
  • înțelegerea primelor etape ale dezvoltării embrionului uman;
  • explicarea diferențele dintre organe ale diferitelor specii.

Controverse etice

Studiul a readus in discutie ingrijorari etice privind problema aparitiei unor animale inteligente cu creier umanizat sau posibilitatea ca aceste creaturi bizare sa fie eliberate in natura in mod accidental. National Institutes of Health (NIH) din SUA a impus anul trecut un moratoriu privind finanțarea pentru experimente controversate, luand in considerare aceste riscuri.

Cercetatorii au realizat un studiu care este legal, dar sunt conștienți de controverse.

“Ne limităm dezvoltarea la o lună, este suficient să înțelegem modul în care se amestecă, se diferentiaza si se integreaza celulele,” spune Belmont.

“O posibilitate este sa lasam aceste animale să se nască, dar acest lucru nu este ceva ce ar trebui să permitem să se întâmple în acest moment, spune Dr Jun Wu din echipa de cercetare, pentru BBC.

“Nu tot ceea ce știința poate face, ar trebui sa facem si noi, nu trăim într-o nișă în laborator, trăim cu alți oameni și societatea trebuie să decidă ce se poate face”.

——–

Numele de embrion himera vine de la monstrul mitic leu-capră-șarpe.

Articole similare:

  1. Cercetatorii americani au creat primul model 3D care imita tesutul cerebral viu- studiu
  2. Organele umane ar putea fi crescute in animale si apoi transplantate la oameni – cercetatori japonezi
  3. Un studiu clinic privind vaccinarea impotriva Alzheimer s-a dovedit un succes, dupa ce primul studiu a dezvaluit prea multe reactii adverse
  4. Primul organism viu semi-sintetic din lume, creat de cercetatorii americani
  5. “Gemeni” nascuti la doua decenii distanta. Un copil s-a nascut dintr-un embrion inghetat in urma cu 20 de ani, intr-o adoptie inter-generatii

Tags: ,

11 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de grongobar
    Publicat la data de 27.1.2017, ora 12:45 pm

    Nici vorba sa fie prima himera de acest fel.Parlamentul Romaniei e plin de astfel de combinatii om-porc (mai mult porc).

  2. Comentariu scris de gogu
    Publicat la data de 27.1.2017, ora 12:51 pm

    pe dracu…astia sunt in urma rau. Numai sa te uiti la PSD si la noul guvern si vei vedea cit de avansati suntem noi la aceasta tehnologie

  3. Comentariu scris de Ciobanul Bucur
    Publicat la data de 27.1.2017, ora 3:42 pm

    Ar fi interesant daca pentru aceste experiente s-ar folosi celule luate de la dl. Dracnea.

  4. Comentariu scris de porea
    Publicat la data de 27.1.2017, ora 4:17 pm

    asa revenim la canibalism(ori mancam porci,ori porcii ne mananca pe noi!)

  5. Comentariu scris de Quebecoisfier
    Publicat la data de 27.1.2017, ora 8:55 pm

    Mda. Comentarii pe masura preocuparilor cititorilor.

    Ontopic: primele himere in biotehnologii s-au contruot prina nii 60. Iata ca 50 de ani mai tarziu vin niste cercetatori care spun ca au himerizat doua specii ” mari”. problema este ca asta ( himera H. sapiens x S. scrofa) este o chestie buna de bifat la capitolul ”ok am facut-o si pe asta”, dar…atat.
    O himera, ca este vorba de soareci trangenici sau de interspecie ( om-porc ) in cazul asta , nu este decat spectaculoasa, atata vreme cat nu ai nici un control in ceea ce priveste care tesuturi vor fi himerizte si in ce proportie. Poti sa faci gene trageting, dar la o himera porc-om chestia asta este complet contraproductiva.
    In fine, o alta realizare a ” cercetatorilor englezi” :)

  6. Comentariu scris de Quebecoisfier
    Publicat la data de 27.1.2017, ora 9:31 pm

    Imi cer scuze tuturor celor care ma citesc pentru nenumaratele greseli de ortografie :) . Medlive comments editor, daca puteti face ceva in acest sens, v-as fi recunoscator :)

  7. Comentariu scris de A fost creat primul 'embrion himera' porc-om, intr-un studiu revolutionar | Stiri de Elita pentru toti romanii
    Publicat la data de 27.1.2017, ora 9:59 pm

    [...] A fost creat primul 'embrion himera' porc-om, intr-un studiu revolutionar De către admin – Ian 27, 2017 1 0 DISTRIBUIȚI Facebook Twitter (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Pentru a crea embrionul himera, celule stem umane, care se pot dezvolta in orice tesut, au fost injectate într-un embrion de porc. Este prima dovada ca se pot crea 'himere' prin combinarea materialului genetic de la oameni si animale, scrie bbc.com.Citeste mai mult si comenteaza pe MedLive.ro [...]

  8. Comentariu scris de QED
    Publicat la data de 28.1.2017, ora 2:20 pm

    Realizarea este remarcabila si are utilitate atat in prezent cat mai ales va avea in viitor!Salk Institute e un institut american de prestigiu iar Juan Carlos Izpisua Belmonte e un cercetator cu multe realizari remarcabile!Nu e nicidecum o realizare demna de “cercetatorii britanici”!

  9. Comentariu scris de Vasile
    Publicat la data de 29.1.2017, ora 9:31 pm

    Manbearpig!

  10. Comentariu scris de Quebecoisfier
    Publicat la data de 30.1.2017, ora 1:50 am

    “QED: sper ca ati citit articolul din Cell…Citez:
    ”Whether the degree of chimerism conferred by FAC-hiPSCs could be sufficient for eliciting a successful interspecies human-pig blastocyst complementation, as demonstrated herein between rats and mice, remains to be demonstrated ”
    si …
    ”It should be noted that the levels of chimerism from all hiPSCs, including the FAC-hiPSCs, in pig embryos were much lower when compare to rat-mouse chimeras (Figures 1C, 1E, S1A, and 1B), which may reflect the larger evolutionary distance’… larger what ? define evolutionary distance, please. Vorbim biologie sau ce ?

    1. Chestia cu cercetatorii britanici era o parabola…intreabati pe Google ‘, cercetatori brintanici banucir si o sa va luminati, sper :)
    2. pagina lab-ului belmonte de la Salk nu da articolul,. OK banuiesc ca a iesit in decembrie si nu si-au pus pagina la zi. interesant este ca o buna parte din biocel a fost facuta in Spania, deci nu este 100% munca de la perstigiosul dvs Salk..
    3. : Nu m-ati convins cu utilitatea acestei ‘, decoperiri’,. repet, avant in vedere gradul infinim de chimerism si posibilitatile mult mai avansate a unei technici similare la soarece ( o specie a carui genom o cunoastem infinit mai bine decat cel al porcului) , realizarile articolul de fata sunt minore. Recititi articolul sau discutati cu un genetician, o sa va lamuriti de ce.

  11. Comentariu scris de A fost creat primul embrion ”himera” porc-om - OrtodoxINFO | OrtodoxINFO
    Publicat la data de 30.1.2017, ora 3:53 pm

    [...] ce putem citi la A fost creat primul embrion ”himera” porc-om, intr-un studiu revolutionar de pe [...]



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !