2015, anul transformarilor in medicina: De la “editarea genelor” la primul pas spre incetinirea avansului bolii Alzheimer

Anul 2015 a insemnat descoperirea “editarii genelor”, dezvoltarea imunoterapiei si realizarea primilor pasi spre crearea unui medicament care va putea incetini avansul bolii Alzheimer. Progresul din domeniul medical in anul 2015 ar putea schimba medicina in intreaga lume.

Layla Richards, beblusul care a marcat o noua era in medicina

Inainte cu o zi inainte de prima sa aniversare, parintii Laylei au aflat ca toate tratamentele pentru leucemie la care micuta fusese supusa esuasera.

Cu toate acestea, datorita ambitiei si daruirii familiei si a medicilor, Layla a beneficiat de o terapie experimentala, care nu mai fusese  testata pe oameni pana atunci.

“Am folosit tratamentul pe o singur fetita foarte puternica si trebuie sa avem grija inainte sa spunem ca acesta este o optiune potrivita de tratament pentru toti copiii”, a precizat Waseem Qasim, profesor la Insitutul pentru Sanatatea Copilului din cadrul UCL.

“Dar acesta este un punct de reper in utilizarea noilor tehnologii de inginerie genetica si efectele acestora asupra copilului au fost uimitoare”.

“Modificarea celulelor imunitare ale unui pacient pentru a viza cancerul s-a dovedit a fi extrem de benefica in cazul unui numar mic de pacienti cu leucemie. Acest studiu a adaptat tratamentul astfel incat sa fie mai usor de facut si acum trebuie sa urmarim daca noua abordare este eficienta. Urmatoarea mare provocare este sa gasim o modalitate prin care sa aplicam acest tratament si in alte tipuri de cancer”, a precizat Dr. Alan Worsley.

Pasi repezi spre invingerea cancerului?

Medicina cancerului este pe punctul de a fi revolutionata dupa dezvoltarea imunoterapiei.

Daca aveti gripa, sistemul imunitar cauta si distruge virusul. Dar tumorile se pot “preface” ca fiind sanatoase pentru a evita asaltul. Imunoterapia expune cancerul la sistemul imunitar.

Datele de la doua mari studii prezentate la conferinta anuala a Societatii Americane pentru Oncologie Clinica au aratat ca supravietuirea dupa cancerul pulmonar s-a dublat in urma acestei abordari. In plus, tumorile din cazurile avansate de melanom au scazut la 6 din 10 pacienti.

Putinii pacienti care au raspuns cel mai bine la tratament au trecut de la cancer terminal la vindecare completa.

Acesta ramane unul dintre cele mai interesante si studiate domenii din medicina.

Rezistenta la antibiotice

In 2015, unii medici au declarat ca lumea este pe cale de a intra in “era post-antibiotice” dupa ce au descoperit o bacterie rezistenta la medicamente atunci cand toate celelalte tratamente au esuat.

Acest lucru ridica problema unei “apocalipse a antibioticelor” in care tratamentele esueaza si chimioterapia, chirurgia si transplantul devin aproape imposibile.

Cu toate acestea, rezistenta ar fi o problema daca nu ar fi dezvoltate noi medicamente.

Dar, ca un semn ca apocalipsa ar putea totusi fi evitata, o echipa de experti din Statele Unite crede ca seceta de decenii in descoperirea noilor antibiotice s-ar putea incheia.

Echipa de la Northeastern University din Boston a dezvoltat o noua metoda de crestere a bacteriilor, care a oferit peste 25 de antibiotice, dintre care unul a fost catalogat ca fiind “foarte promitator”.

“Copilul inghetat”

O femeie din Belgia a fost prima din lume care a nascut un copil cu ajutorul tesutului ovarian inghetat inca de cand era copil. Femeia in varsta de 27 de ani a avut un ovar scos la varsta de 13 ani, inainte de a fi supusa unui tratament invaziv pentru siclemie.

Zece ani mai tarziu, femeia a decis sa aiba un copil, reusind cu ajutorul tesutului inghetat sa nasca un baiat.

Cercetatorii spera ca tehnici similare vor putea fi aplicate si in cazul baietilor care nu au inceput inca sa produca sperma.

Fata de 1 milion de dolari

Chirurgii din Statele Unite au efectuat cel mai extins transplant de fata, inclusiv intregul scalp, urechile si pleoapele. Interventia chirurgicala a durat 26 de ore si a fost realizata pentru pompierul Patrick Hardison, in varsta de 41 de ani. Barbatul a asteptat mai mult de un an pentru o potrivire perfecta, nu numai a tipului de sange, dar si a culorii pielii.

Intre timp, un barbat din Texas a suferit primul transplant de craniu si scalp din lume.

Dementa

In acest an au aparut si primele detalii referitoare la cum un medicament ar putea incetini declinul creierului in cazul pacientilor cu boala Alzheimer.

Datele companiei farmaceutice Eli Lilly au sugerat ca <solanezumab> (un anticorp monoclonal investigat de companie) ar putea reduce rata de progresie a dementei cu aproximativ o treime. In prezent, moartea celulelor creierului in cazul pacientilor cu Alzheimer nu poate fi oprita.

Anticorpul cercetat de Eli Lilly ar putea sa le tina in viata, atacand proteinele deformate care se formeaza in creierul pacientilor cu Alzheimer.

Descopeirile sunt privite cu un optimism prudent si toti ochii sunt indreptati catre studiul complet care va aparea anul viitor.

Bariera creierului a fost depasita

Pentru prima oara, medicii au trecut de stratul protector al creierului pentru a administra medicamente ce lupta impotriva cancerului. Bariera previne, in mod normal, aparitia infectiilor ce  afecteaza sistemul nervos central.

Echipa de cercetatori canadieni a folosit bule mici umplute cu gaz, care au fost injectate in sangele unui pacient, pentru a “gauri” temporar bariera.

Un fascicul de ultrasunete tintite aplicate creierului a dus la vibratia bulelor si la inserarea lor, impreuna cu medicamentele de chimioterapie.

Tehnica ar putea fi folositoare in cancer, dementa si boala Parkinson, dar este necesara efectuarea mai multor teste de siguranta.

Alte stiri din medicina in 2015:

  • Primul transplant de penis din lume a fost raportat de catre o echipa din Africa de Sud. Partenera pacientului este acum insarcinata.
  • Copiii care cresc cu un caine de companie au un risc scazut de a face astm, potrivit unui studiu suedez.
  • Oamenii de stiinta de la Universitatea din Oregon au descoperit ca toti suntem inconjurati de un “nor” unic format de propriile bacterii.
  • Elefantii au tehnici mai puternice de aparare impotriva cancerului.
  • Modul in care organismul poate detecta trecerea anotimpurilor, prin intermediul unui “calendar chimic”, a fost descoperit de oamenii de stiinta.
  • Oamenii de stiinta spun ca au descoperit o modalitate prin care sa spuna cat de bine sau cat de rau imbatraneste corpul uman.

Sursa: BBC

A.C.

Articole similare:

  1. MedLife preia centrul de imagistica medicala Prima Medical din Craiova. Mihai Marcu: Anul 2015 a fost extrem de ambitios pentru noi
  2. Tratamentul pentru Alzheimer este cu atat mai eficient cu cat este inceput mai devreme. Primele simptome ale bolii Alzheimer
  3. Gelozia si schimbarile de dispozitie pot duce la aparitia bolii Alzheimer
  4. Un medicament utilizat in tratamentul cancerului ar putea fi de ajutor in tratarea bolii Alzheimer
  5. Regiunea din creier responsabila de instalarea schizofreniei si a bolii Alzheimer, identificata

Tags: , , , ,

2 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Ella
    Publicat la data de 5.1.2016, ora 9:53 pm

    Medicina e o industrie f profitabila si trebuie sa aveti mare grija cand va dati pe mana medicilor….cititi, informati va, cautati alternative la medicamente si tratamente invazive! Omul destept se trateaza singur!

  2. Comentariu scris de Cristian
    Publicat la data de 6.1.2016, ora 1:12 pm

    Cine te-a invatat aberatiile ce le sustii, draga Ella ? Cumva duioasa Olivia Steer ?
    Si dumneata “ai inghitit pastila” cu vaccinurile ce fac numai rau ?!!?? Sezi binisor , draga Ella si nu mai asculta nazbatiile celor ce arunca anatema pe “big pharma”, sursa tuturor rautatilor …
    Daca nici in medici competenti nu mai avem incredere, ne-am scrantit la cap cu totii ??!!!?? Mai renuntati naibii la horoscoape , zodiace, dan puric si alti asemenea nazbatiosi si mai inchideti televizoarele, pline cu dejectii, de la kanal d, latrina 3, b1, Oana Cuzino si/sau stirile de la ora 5 ; puteti incepe cu sfatul medicului de la radio Romania !…



Lasa un comentariu


Do NOT fill this !